Philip Farmer - Lumea fluviului (Înapoi la trupurile voastre răzleţite)

Nu trebuia să uite de Hermann Göring. Burton avea intenţia de a studia această formă de călătorie a pelerinului. [17] Aluzie la scrierea cu caracter laic-religios Călătoria pelerinului din această lume către cea care va să vie de John Bunyan (1628-l688), care tratează alegoric viaţa umană, concepută ca un pelerinaj plin de pericole şi încercări Una dintre numeroasele întrebări la care nu căpătase răspuns din partea Misteriosului Necunoscut (Burton avea tendinţa de a folosi majuscule în unele cazuri) se referea la folosirea gumei de visat. Ce legătură avea aceasta cu restul planului? Făcea parte din Marele Experiment?

Din nefericire, Göring nu rezistă prea mult. Începu să strige încă din prima noapte. Se năpusti din colibă şi goni spre Fluviu, oprindu-se când şi când să-şi vânture pumnii spre cer sau să lupte cu fiinţe nevăzute cu care se încleşta, rostogolindu-se în iarbă. Burton îl urmări până în apropierea Fluviului. Ajuns aici, Göring se pregăti să se azvârle în apă, pesemne pentru a se îneca. Îngheţă însă o clipă, începu sa tremure şi apoi se răsturnă, rigid ca o statuie. Avea ochii deschişi, dar nu vedea nimic din ce se petrecea în jur. Privirea îi era îndreptată spre pustiul sau preaplinul sufletesc. Nimeni n-ar fi fost în stare să spună la ce orori asista, întrucât era incapabil să scoată o vorbă.

Buzele i se zbătură fără să scoată un sunet, iar această stare dură circa zece zile, cât mai trăi. Eforturile lui Burton de a-l hrăni se dovediră inutile. Göring îşi ţinea fălcile încleştate. Se topi sub ochii lui Burton, carnea se strânse, pielea îi căzu, iar oasele îi ieşiră în evidenţă ca la un schelet. Într-o dimineaţă îl cuprinseră convulsiile, apoi se ridică în fund şi răcni. O clipă mai târziu îşi dădu duhul.

Curios, Burton îi făcu autopsia cu cuţitele din cremene şi cu ferăstraiele din obsidian pe care le avea la îndemână. Vezica urinară a lui Göring se umflase şi plesnise, făcând ca urina să-i pătrundă în sânge şi în corp.

Înainte de a-l îngropa, Burton se apucă să-i scoată dinţii, care erau obiecte de schimb, întrucât puteau fi înşiraţi pe un fir din intestine de peşte sau pe un tendon, devenind mult dorite coliere. Nici scalpul lui Göring nu era de neglijat. Sumerienii deprinseseră obiceiul de a le lua scalpul duşmanilor învinşi, membri ai tribului shawnee de peste Fluviu. Ca un amănunt de civilizaţie, coseau scalpurile laolaltă pentru a confecţiona cape, fuste şi chiar perdele. Scalpul nu valora cât dinţii la schimb, însă tot putea obţine ceva pe el.

În timp ce săpa mormântul în preajma unui bolovan mare de la poalele muntelui, Burton se simţi străfulgerat de o amintire. Se oprise să ia o gură de apă şi, din întâmplare, aruncase o privire la Göring. Ţeasta dezgolită complet şi trăsăturile în sfârşit liniştite, de parcă ar fi dormit, deschiseră o uşiţă în mintea lui.

Mai văzuse această faţă când se trezise în sala uriaşă şi plutea într-un şir de trupuri. Aparţinea unui trup din rândul alăturat. Göring, asemenea tuturor celor care dormeau, avea capul ras. Burton îl observase în treacăt, în scurtul răstimp ce-l avusese la dispoziţie până fusese descoperit de supraveghetori. Mai târziu, după Resuscitarea în masă, când îl întâlnise pe Göring, nu descoperise similitudinea dintre omul adormit şi cel care atunci avea părul blond şi lung.

Acum ştia cu certitudine că acest bărbat ocupase un loc apropiat de el însuşi.

Era posibil ca două aparate de resuscitare, aflate atât de aproape unul de altul să se fi blocat în fază? Dacă aşa stăteau lucrurile, ori de câte ori mureau aproximativ în acelaşi timp, erau resuscitaţi în apropierea aceleiaşi pietre-potir. Gluma lui Göring, care spusese că sunt suflete gemene, nu era prea departe de adevăr.

Burton continuă să sape şi, în acelaşi timp, înjură fiindcă îl frământau atât de multe întrebări şi nu găsea răspuns decât la unele. Dacă va mai avea norocul să dea peste vreun Etic, va smulge lămuriri de la acesta, folosind orice metode, fără să-i pară rău.

În următoarele trei luni, Burton făcu eforturi să se adapteze la ciudăţeniile societăţii în mijlocul căreia trăia. Descoperi că-l fascina noua limbă născută din contopirea sumerienilor cu samoanii. Întrucât primii erau mai numeroşi, limba lor predomina. Dar aici, ca şi în alte părţi, limba dominantă avu parte de o victorie à la Pirrus. Rezultatul fuziunii era o corcitură de vorbire cu flexiuni mult reduse şi cu o sintaxă simplificată. Genul gramatical căzu în desuetudine, cuvintele deveniră sincopate; timpul gramatical şi aspectul verbului încremeniră într-un prezent etern, care era folosit şi pentru exprimarea acţiunilor viitoare. Doar adverbele de timp mai indicau trecutul. Subtilităţile fură înlocuite de expresii pe care le puteau înţelege atât sumerienii cât şi samoanii, chiar dacă la început păruseră stângace şi naive. Iar multe cuvinte din samoană, cu o fonologie oarecum schimbată, alungară o bună parte dintre cuvintele sumeriene.

Naşterea limbilor corcite se petrecea pretutindeni de-a lungul Fluviului. Dacă aveau intenţia de a înregistra toate limbile vorbite pe Pământ, Eticii erau nevoiţi să se grăbească, se gândi Burton. Limbile vechi se stingeau, transformându-se. Din câte ştia el, Ei încheiaseră deja proiectul. Înregistratoarele lor, atât de necesare pentru realizarea translaţiei fizice, puteau nota şi modul de vorbire.

Între timp, mai ales seara, când găsea prilejul de a rămâne singur, fuma din ţigaretele oferite cu atâta generozitate de potir şi încerca să analizeze situaţia. În cine să aibă încredere: în Etici sau în Misteriosul Necunoscut, Renegatul? Sau minţeau şi unii şi alţii?

De ce Necunoscutul Misterios avea nevoie de el pentru a da peste cap întreaga Lor maşinărie cosmică? Ce putea face Burton, o biată fiinţă umană, prinsă ca în capcană în această vale, atât de mărginită datorită ignoranţei sale, pentru a-l ajuta pe Iuda?

Un lucru era sigur: dacă necunoscutul n-ar fi avut nevoie de el, nu l-ar fi interesat soarta lui. Vroia să-l conducă pe Burton în Turnul de la polul nord.

De ce?

Lui Burton îi trebuiră săptămâni întregi până să găsească singurul motiv posibil.

Necunoscutul spusese că, asemeni celorlalţi Etici, n-ar putea lua viaţa unui om în mod direct. În schimb, nu avea scrupule când era vorba să realizeze asta pe căi ocolite, iar dovadă stătea faptul că-i dăduse otravă lui Burton. Prin urmare, dacă vroia să-l vadă intrat în Turn, însemna că voia ca Burton să ucidă în numele lui. Deschizând uşa asasinului plătit, Necunoscutul va asmuţi tigrul împotriva propriilor lui semeni.

Un asasin doreşte să fie bine plătit. Ce-i oferea Necunoscutul drept recompensă?

Trase fum adânc în piept, îl dădu afară, iar apoi luă o duşcă de whisky. Foarte bine. Necunoscutul va încerca să-l folosească. Dar să se ferească. Şi Burton se va sluji de el.

După trei luni, Burton socoti că stătuse destul în cumpănă. Sosise momentul să plece.

Ideea îi veni pe când înota şi, dând ascultare îndemnului interior, porni către mijlocul Fluviului. Dând din braţe cât de tare putea, se sili să plonjeze cât mai adânc înainte ca instinctul de conservare, imposibil de ignorat, să-l împingă spre suprafaţă pentru a lua o gură de aer. Reuşi să-şi împlinească gândul. Peştii, care asigurau curăţenia Fluviului adânc de trei sute de metri, îi vor mânca trupul, iar oasele lui se vor duce la fundul apei. Cu atât mai bine. Nu voia ca trupul lui să cadă în mâinile Eticilor. Dacă era adevărat ce spusese Necunoscutul şi Ei ajungeau la el înainte ca celulele creierului să se deterioreze, pesemne că puteau extrage fir cu fir tot ce văzuse sau ce discutase.