Philip Farmer - Lumea fluviului (Înapoi la trupurile voastre răzleţite)

— Aţi putea fi absolviţi parţial spunându-mi de ce am fost resuscitaţi eu şi toate fiinţele umane care au trăit vreodată. Şi cum aţi realizat asta.

Loga începu să vorbească, fiind întrerupt din timp în timp de vreunul dintre cei prezenţi. Femeia blondă interveni cel mai des şi, studiind atitudinea ei şi a lui Loga, Burton trase concluzia că ori îi era soţie, ori deţinea o poziţie importantă.

Uneori erau întrerupţi de alt bărbat. Când se întâmpla asta, Burton detectă respectul celorlalţi, ceea ce-l îndemnă să creadă că el era şeful grupului. La un moment dat, omul întoarse capul şi unul din ochii lui sclipi ciudat. Burton privi mai atent, fiindcă până acum nu observase că în locul ochiului stâng avea o piatră preţioasă.

Socoti că era probabil vreun dispozitiv care îi oferea simţuri sau posibilităţi de percepţie la care ceilalţi nu aveau dreptul. După ce făcu această descoperire, Burton începu să se simtă stânjenit ori de câte ori ochiul, aruncând sclipiri din numeroasele faţete, era îndreptat spre el. Ce putea vedea prisma aceea cu multe unghiuri?

Când Loga îşi încheie explicaţiile, Burton constată că nu ştia cu nimic mai mult decât până acum. Eticii puteau vedea trecutul cu un fel de cronoscop; în felul acesta putuseră înregistra toate fiinţele care prezentaseră interes pentru ei. Folosind înregistrările drept model, realizaseră apoi resuscitarea cu ajutorul unor convertoare energie-materie.

— Ce… Ce s-ar întâmpla dacă aţi crea simultan două trupuri ale aceluiaşi individ? întrebă Burton.

Loga zâmbi strâmb şi spuse că se realizase şi un asemenea experiment. Nu avea viaţă decât unul dintre trupuri.

Burton rânji satisfăcut, ca un motan care tocmai a înghiţit un şoarece.

— Cred că mă minţiţi, remarcă el. Ori îmi spuneţi jumătăţi de adevăr. În explicaţiile voastre apar lacune. Dacă fiinţele umane pot atinge o stare etică atât de înaltă şi rară, încât să „continue”, de ce voi, Eticii, considerându-vă fiinţe superioare, vă mai aflaţi aici? De ce n-aţi „continuat” şi voi?

Toţi, în afară de Loga şi de bărbatul cu ochi din diamant, încremeniră. Loga pufni în râs şi spuse:

— Foarte dibaci. Excelentă întrebare. Îţi pot răspunde doar că unii dintre noi chiar merg mai departe. Dar, din punct de vedere etic, nouă ni se cer mai multe decât vouă, resuscitaţilor.

— Eu rămân la convingerea că mă minţiţi, i-o tăie Burton. Cu toate astea, trebuie să accept ce-mi spuneţi.

Surâse şi adăugă:

— Deocamdată.

— Dacă nu-ţi vei schimba atitudinea, nu vei trece niciodată mai departe, îl avertiză Loga. Dar noi am considerat că, în măsura în care acest lucru e posibil, ar trebui să-ţi spunem ce facem. Când îi vom prinde şi pe ceilalţi care au suferit modificări, vom proceda la fel.

— Printre voi există un trădător, spuse rar Burton, gustând fiecare cuvânt.

De astă dată, bărbatul cu ochi din diamant interveni:

— Loga, de ce nu-i spui adevărul? Poate i-ar dispărea zâmbetul acela bolnăvicios de pe faţă şi l-ai pune la locul lui.

Loga ezită, apoi se declară de acord:

— Am înţeles, Thanabur. Burton, de acum înainte, va trebui să fii foarte atent. Ţi-e interzis să te mai sinucizi şi va trebui să faci eforturi să rămâi în viaţă, aşa cum procedai şi pe Pământ, când gândeai că n-ai decât o viaţă. Există o limită a numărului de resuscitări prin care poate trece o persoană. Peste o anumită cifră — care diferă şi nu există posibilitatea de a o calcula — psihomorfismul pare incapabil să se reataşeze la trup. Fiecare nouă moarte slăbeşte atracţia dintre trup şi psihomorfism. În cele din urmă, psihomorfismul atinge o stare din care nu-şi mai poate reveni. Devine, cum să spun, folosind un termen neştiinţific, un „suflet pierdut”. Rătăceşte liber de corp prin univers; putem detecta aceşti psihomorfi neataşaţi fără instrumente, spre deosebire de acelea ale „mântuiţilor”, care depăşesc puterea noastră de cuprindere şi înţelegere. Prin urmare, trebuie să renunţi la această formă de călătorie prin intermediul morţii.

— Tocmai de aceea sinuciderile repetate ale acelor sărmani nefericiţi care nu pot da piept cu viaţa sunt un păcat irevocabil, dacă nu chiar de neiertat.

Bărbatul cu ochi din diamant spuse:

— Trădătorul, necunoscutul demn de dispreţ, care pretinde că vă ajută, s-a folosit de voi spre a-şi atinge propriile scopuri. Nu v-a spus că, slujind planurile lui şi ale voastre, vă irosiţi şansele de a dobândi viaţa eternă. Oricine ar fi trădătorul, procedează foarte rău. Rău. Rău! De aceea, de aici înainte, te sfătuiesc să fii precaut. S-ar putea să-ţi mai fi rămas zece posibilităţi de a muri şi de a fi resuscitat. Dar nu uita că următoarea ta sinucidere ar putea fi şi ultima.

Burton se ridică în picioare şi strigă:

— Nu vreţi ca eu să ajung la capătul Fluviului? De ce? De ce?

— La revedere, îl întrerupse Loga. Iartă-ne pentru violenţa pe care am dovedit-o faţă de tine.

Burton nu văzu nici una dintre cele douăsprezece persoane îndreptând spre el ceva care să aducă a instrument, însă conştiinţa îi reveni cu rapiditatea cu care pleacă săgeata din arc şi, când se trezi…

Primi salutul lui Peter Frigate, care-şi depăşise reţinerea obişnuită şi începu să plângă de fericire. Şi lui Burton i se umeziră ochii şi o vreme îi veni greu să răspundă avalanşei de întrebări, Întâi de toate, Burton ţinu să afle ce făcuseră Frigate, Loghu şi Alice după dispariţia lui. După ce-i spuse că îl căutaseră, apoi navigaseră în susul Fluviului, spre statul Theleme, Frigate întrebă:

— Dar de unde vii?

— Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi-n jos [20] Cartea lui Iov I.7 , îi răspunse Burton. Cu toate astea, spre deosebire de Satana, am descoperit cel puţin câţiva oameni perfecţi şi drepţi, cu frica lui Dumnezeu şi care se feresc să făptuiască răul, dar al naibii de puţini. Majoritatea oamenilor sunt egoişti, ignoranţi, superstiţioşi, orbi, farisei, nişte lepădături josnice şi laşe, la fel cum erau şi pe Pământ. Iar în adâncul celor mai mulţi, maimuţa ucigaşă cu ochi injectaţi de răutate luptă contra curăţeniei sufletului, a societăţii, gata să scape şi să-şi mânjească labele de sânge.

Frigate continuă să vorbească tot drumul spre îngrăditura uriaşă aflată la o milă depărtare, clădirea consiliului, care adăpostea sediul administraţiei statului Theleme. Burton ascultă cu gândurile în altă parte. Tremura şi inima îi bătea puternic, dar nu din pricină că se simţea ajuns acasă.

Îşi amintise!

Contrar promisiunilor făcute de Loga, îşi aminti atât momentul aflat la depărtare de ani, când se trezise în interiorul capsulei de resuscitare, dar şi confruntarea inchizitorială avută cu Eticii.

Nu găsea decât o explicaţie. Unul dintre cei doisprezece împiedicase blocajul de memorie şi reuşise asta fără ca restul să-şi dea seama.

Unul dintre cei doisprezece era Misteriosul Necunoscut, Refl negatul. Care anume? Deocamdată nu avea cum să stabilească asta.

Dar, într-o bună zi, va reuşi să afle. Până atunci, avea un prieten printre ei, un om care voia probabil să-l folosească în propriul lui interes. Va sosi însă vremea când, la rândul său, şi Burton se va sluji de el.

Existau şi alte fiinţe umane care avuseseră contacte cu El. Le putea găsi şi pe acestea pentru ca împreună cu ele să ia cu asalt Turnul.

Odiseu o avusese pe Atena. De regulă, Odiseu reuşise să scape din primejdii datorită curajului şi isteţimii. Când avusese posibilitatea, zeiţa îi dăduse uneori câte o mână de ajutor.