Philip Farmer - Lumea fluviului (Înapoi la trupurile voastre răzleţite)

— Nu-mi pot imagina aşa ceva! se miră Burton. Mai bine spune-mi tu. Te ascult, fiindcă ai autoritatea de a emite o părere.

Îşi putea imagina, fiindcă mai auzise povestea de câteva ori, dar vroia să afle dacă varianta lui Collop se potrivea cu celelalte.

Era identică, până şi în ceea ce privea numele resuscitaţilor. Se spunea că oamenii aceia fuseseră identificaţi de persoane care-i cunoscuseră bine pe Pământ. Erau sfinţi sau aproape sfinţi; de fapt, unul dintre bărbaţi fusese canonizat pe Pământ. Teoria lansată susţinea că aceşti oameni atinseseră starea de sfinţenie, ceea ce făcea inutilă trecerea lor prin „purgatoriul” Planetei-Fluviu. Sufletele lor merseseră altundeva şi-şi lăsaseră povara trupurilor aici.

După cum susţinea Biserica, în curând mulţi alţii vor atinge această stare. Evident, cu vremea, Valea Fluviului se va depopula. Toţi îşi vor lepăda viciile şi ura şi vor deveni înveşmântaţi în iubirea de Dumnezeu şi de Om. Până şi cei mai depravaţi, aceia care păreau cu desăvârşire pierduţi, vor fi în stare să-şi lepede povara trupului. Nu era nevoie decât de dragoste pentru a atinge această stare de graţie.

Burton oftă, apoi râse cu gura până la urechi şi spuse:

— Plus ça change, plus c'est la meme chose [13] Cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atât mai mult sunt ca la început. Citat din autorul francez Alphonse Karr (1808-l890) . Încă un basm care să dea speranţe oamenilor. Vechile religii şi-au pierdut credibilitatea — deşi unii refuză să accepte până şi acest adevăr — de aceea trebuie inventate altele noi.

— Destul de clar, admise Collop. Ai vreo explicaţie mai bună a prezenţei noastre aici?

— Probabil. Şi eu sunt în stare să născocesc basme.

În realitate, Burton găsise o explicaţie. Cu toate acestea, nu i-o putea împărtăşi lui Collop. Spruce îi povestise câte ceva despre identitatea, istoria şi scopurile grupului său, Eticii. Multe din spusele lui se potriveau cu teologia propovăduită de Collop. Spruce îşi luase viaţa înainte de a fi explicat despre „suflet”. Probabil că „sufletul” trebuia să devină o parte integrantă din procesul resuscitării. Altfel, când trupul îşi găsea „mântuirea” şi nu mai trăia, nu va mai exista nimic să îndeplinească rolul esenţial al omului. Întrucât viaţa post-terestră putea fi explicată în termeni fizici, „sufletul” trebuia să fie de asemenea o entitate fizică, iar ea nu trebuia respinsă etichetând-o drept „supranaturală”, cum se întâmplase pe Pământ.

Erau multe lucruri pe care Burton nu le ştia. Dar întrezărise câte ceva din mecanismul acestei Planete-Fluviu, ceea ce nu reuşise nici o altă fiinţă umană.

Cu puţinele cunoştinţe pe care le dobândise, plănuia să-şi croiască drum spre altele, să dea la o parte vălul şi să se strecoare înăuntrul sanctuarului. Pentru a reuşi asta, va trebui să ajungă la Turnul Întunecat. Singura modalitate de a sosi acolo cât mai repede era să se îmbarce încă o dată pe Expresul Sinucigaş. Dar mai întâi trebuie să se lase descoperit de un Etic. Apoi să-l supună, făcându-l incapabil să se sinucidă, şi să stoarcă, într-un fel sau altul, mai multe informaţii de la el.

Până atunci însă continua să joace rolul lui Abdul ibn Harun, doctor egiptean din secolul al nouăsprezecelea, mutat şi transplantat, devenit cetăţean al oraşului Bargawhwdzys. Prin urmare, hotărî să se alăture Bisericii celei de-A Doua Şanse. Îi mărturisi lui Collop despre dezamăgirea provocată de Mahomed şi învăţăturile lui, şi astfel deveni primul convertit al lui Collop din acea zonă.

— Atunci, dragul meu prieten, trebuie să juri că nu vei ridica arma împotriva nimănui şi nici nu te vei apăra folosind forţa, spuse Collop.

Revoltat, Burton spuse că nu va îngădui nimănui să-l lovească şi să scape nevătămat.

— Nu e nefiresc, spuse calm Collop. Pare să contrazică obişnuinţele, de acord. Dar omul se poate schimba, poate deveni mai bun doar dacă are voinţă şi doreşte.

Burton bolborosi un „nu” apăsat şi se îndepărtă cu paşi hotărâţi. Collop clătină întristat din cap, dar continuă să fie la fel de prietenos ca până atunci. Uneori îl numea pe Burton, nu fără oarecare umor, „convertit vreme de cinci minute”, referindu-se nu la timpul de care avusese nevoie pentru a-l aduce la sânul credinţei, ci la cel necesar lui Burton să părăsească turma.

În aceeaşi perioadă, Collop reuşi să facă un al doilea prozelit, Göring. Neamţul îl tratase pe Collop doar cu jigniri şi împunsături. Apoi începuse să consume iarăşi gumă de visat şi retrăi nopţi de coşmar.

Cu gemetele, zbaterile şi ţipetele lui, îi ţinu treji pe Burton şi Collop două nopţi la rând. În cea de-a treia seară, îl întrebă pe Collop dacă îl va primi în sânul Bisericii. Cu toate astea, mai întâi trebuia să se confeseze. Collop trebuia să înţeleagă ce fel de om fusese el, atât pe Pământ cât şi pe această planetă.

Collop ascultă amestecul de umilinţă şi autoapreciere laudativă. După aceea, vorbi:

— Prietene, nu-mi pasă ce vei fi fost. Mă interesează doar ce eşti acum şi ce vei deveni. Te-am ascultat deoarece mărturisirea slujeşte sufletului. Văd că eşti profund tulburat, că ai trecut prin suferinţe şi tristeţe pentru cele făptuite şi, totuşi, te mândreşti într-o oarecare măsură cu ceea ce ai fost cândva, o persoană puternică între oameni. Multe din cele spuse de tine mi-au rămas neînţelese, fiindcă nu ştiu multe despre era în care ai trăit. Nici nu contează. Preocuparea noastră se îndreaptă doar spre ziua de azi şi de mâine; fiecare zi va deveni o dovadă a schimbării tale.

Burton avu impresia că lui Collop nu numai că nu-i păsa ce fusese Göring, dar nici nu credea relatarea privind faptele glorioase şi ticăloşiile săvârşite de el pe Pământ. Existau aici atâţia impostori, încât eroii şi ticăloşii autentici nu se mai bucurau de nici o preţuire. De pildă, Burton întâlnise trei indivizi care pretindeau că sunt Isus Cristos, doi Abraham, patru Richard Inimă de Leu, şase Attila, vreo şase Iuda. (dintre care doar unul vorbea aramaica), un George Washington, doi Lord Byron, trei Jesse James [14] Temut hoţ şi gangster american care, în fruntea unei bande, a întreprins atacuri armate împotriva unor trenuri şi bănci în perioada Războiului Civil American , nenumăraţi Napoleon, un general Custer (care vorbea cu un puternic accent din Yorkshire), un Finn MacCool [15] Finn MacCool sau Mac Cumhaill, erou legendar irlandez, considerat întemeietor al armatei irlandeze în secolul trei e.n., imortalizat într-o scriere epică atribuită bardului Ossian (care nu ştia irlandeza veche), un şaka [16] Căpetenie zulusă (iar individul vorbea alt dialect), şi o serie de alţi oameni care puteau fi sau nu ceea ce susţineau că sunt.

Indiferent ce fusese pe Pământ, omul trebuia să se reeduce aici. Nimănui nu-i venea tocmai uşor, întrucât condiţiile erau radical schimbate. Cei mari şi importanţi pe Pământ erau mereu umiliţi, respingându-li-se preten-ţiile şi negăsind prilejul de a-şi dovedi identitatea.

Pentru Collop, umilinţa era o binecuvântare. În primul rând umilirea şi apoi umilinţa, s-ar fi exprimat el. După aceea venea umanitatea, ca rezultat firesc.

Göring devenise prizonier al Marelui Plan — după cum îl numea Burton — întrucât era în firea lui să ducă lucrurile dincolo de limita lor normală, mai ales în privinţa drogurilor. Deşi ştia că guma de visat dezrădăcina secrete întunecate din abisul individual, scoţându-le la lumină, şi că asta îl sfâşia, dezagregându-l, el continua să mestece tot mai mult. Redevenit o vreme sănătos, mai ales după o resuscitare, fusese în stare să-şi înfrângă aplecarea spre consumul de drog. Dar la câteva săptămâni după sosirea în a-ceastă zonă, căzuse din nou pradă vechii slăbiciuni şi acum noaptea era sfâşiată de ţipetele lui: