Philip Farmer - Lumea fluviului (Înapoi la trupurile voastre răzleţite)

Omul îl cunoştea şi-l putea da de gol faţă de orice Etic pornit în urmărirea sa.

Privi pe furiş în jur şi văzu un grup de femei şi bărbaţi apropiindu-se cu un aer aparent prietenos. Mai avea vreme să schimbe câteva cuvinte cu neamţul.

— Göring, ori te omor, ori mă sinucid. Dar, pentru moment, nu vreau să fac nici una, nici alta. Ştii că reprezinţi un pericol pentru mine. N-ar trebui să risc deloc, hienă trădătoare ce eşti. Tu ai ceva ieşit din comun, ceva ce nu reuşesc să exprim în cuvinte. Cu toate astea…

Göring, recunoscut pentru labilitatea sa afectivă, părea să fi depăşit uimirea dintru început. Rânji cu şiretenie şi spuse:

— Eşti la mâna mea, nu?

Vazându-l pe Burton zburlindu-se la el, se grăbi să ridice o mână şi spuse:

— Jur că nu-ţi voi dezvălui identitatea fată de nimeni! Şi prin acţiunile mele nu-ţi voi face nici un rău. Ne aflăm între străini şi măcar ne cunoaştem, chiar dacă nu suntem prieteni. Nu strică să ai o figură familiară în preajmă. Ştiu, am suferit prea multă vreme din pricina singurătăţii şi a pustiului spiritual. Crezusem c-o să înnebunesc. Asta explică într-un fel de ce am devenit consumator de gumă. Crede-mă, n-o să te trădez.

Burton nu crezu o iotă. Socoti însă că o vreme putea să aibă încredere în el. Göring avea probabil nevoie de un aliat, cel puţin până va vedea cum stau lucrurile în această zonă şi-şi va da seama ce-şi putea permite şi ce nu. Pe de altă parte, exista şansa să se schimbe în bine.

„Ba nu”, îşi zise Burton. „Nu. Iar te laşi dus de nas. Cu toate că din gură eşti un cinic, întotdeauna te-ai dovedit iertător, gata să treci peste loviturile primite, oferind vinovatului o nouă şansă de a-ţi face rău. Nu face iarăşi aceeaşi greşeală prostească, Burton.”

După alte trei zile, încă nu era sigur în privinţa seriozităţii lui Göring.

Burton îşi asumase identitatea lui Abdul ibn Harun, care trăise în secolul al nouăsprezecelea la Cairo. Îşi alesese acest travesti îndemnat fiind de mai multe motive. Pe de o parte, cunoştea dialectul cairez din acea perioadă şi în felul acesta găsea şi o scuză pentru a umbla acoperit cu un turban făcut din prosop. Spera că asta va contribui la modificarea adevăratei sale în-făţişări. Göring nu scoase o vorbă către nimeni ca să-l dea de gol. Burton era destul de sigur de asta, fiindcă el şi Göring îşi petreceau majoritatea timpului împreună. Erau cazaţi în aceeaşi colibă până se obişnuiau cu obiceiurile locale şi treceau printr-o perioadă de încercări, între care pregătirea mili-tară intensivă reprezenta doar un aspect. Burton fusese unul dintre cei mai buni spadasini ai secolului al nouăsprezecelea şi mai ştia orice secret al luptei cu arme sau cu braţele. După ce, în cursul unei serii de teste, îşi demonstrase priceperea, fusese primit ca recrut. În realitate, i se promisese că va deveni instructor când va cunoaşte mulţumitor limba vorbită în acel loc. Göring îşi câştigă respectul localnicilor aproape la fel de repede ca Burton. În ciuda nenumăratelor lui defecte, curajul nu-i lipsea. Se dovedi puternic şi priceput în mânuirea armelor, jovial, plăcut, atunci când asta coincidea cu scopurile sale, şi reuşi să ţină pasul cu Burton în ceea ce privea folosirea fluentă a limbii. Aşa cum era de aşteptat din partea unui Reichsmarschall al Germaniei hitleriste, îşi câştigă repede o poziţie autoritară în rândul oamenilor.

Acea secţiune a malului apusean era populată în principal de vorbitorii unei limbi pe care nici măcar Burton n-o cunoştea, cu toate că, atât pe Pământ cât şi pe Planeta Fluviului, se arătase un lingvist neîntrecut. Când deprinse limba îndeajuns de bine pentru a putea pune întrebări, ajunse la concluzia că locuitorii trăiseră undeva prin Europa Centrală la începutul Epocii Bronzului. Aveau unele obiceiuri curioase, dintre care unul era copularea în public. Acest aspect i se păru destul interesant lui Burton care, în poziţia sa de cofondator al Societăţii Regale de Antropologie din Londra în 1863, văzuse multe lucruri stranii în cursul călătoriilor sale de explorare de pe Pământ. Nu căpătă asemenea obicei, însă nici nu-l îngrozi.

Un obicei pe care-l acceptă de bunăvoie era acela de a-şi face mustăţi şi bărbi din vopsea. Bărbaţii sufereau din pricină că pilozităţile faciale dispăruseră cu desăvârşire, dar şi pentru că le fusese tăiat prepuţul. În privinţa ultimei lovituri aduse demnităţii lor nu puteau face nimic, dar în ceea ce o privea pe prima găsiseră modalitatea de a o corecta într-o oarecare măsură. Îşi mânjeau buza superioară şi bărbia cu un lichid negru obţinut din mangal fin măcinat, clei de peşte, tanin de stejar şi alte câteva ingrediente. Cei mai împătimiţi dintre ei foloseau acest colorant pentru a se tatua şi sufereau acest proces care presupunea înţepături dureroase făcute cu un ac ascuţit din bambus.

Deghizarea lui Burton era acum aproape perfectă, dar tot nu se lăsa pe mâna omului care ar fi fost în stare să-l trădeze cu primul prilej ce i se va ivi. Vroia să atragă un Etic, dar nu dorea ca acesta să fie sigur de identitatea sa.

Ţinea să se asigure că va putea s-o şteargă înainte de a fi prins în năvod. Era un joc periculos, precum mersul pe sârmă pe deasupra unor lupi flămânzi, însă dorea să-l ducă până la capăt. Avea să fugă doar în momentul când acest lucru va deveni absolut necesar. În restul timpului, va fi vânatul care hăituieşte vânătorul.

Cu toate acestea, viziunea Turnului Întunecat sau a Marelui Potir îi revenea mereu, în fiecare gând. De ce să se joace de-a pisica şi şoarecele când putea să ia cu asalt înseşi redutele castelului în care bănuia că se află cartierul general al Eticilor? Ori, dacă asaltul nu era cuvântul tocmai potrivit pentru a descrie acţiunea lui, atunci se va strecura pe furiş în Turn, pătrunzând ca un şoarece într-o casă sau Într-un castel. În vreme ce pisicile vor căuta altundeva, şoricelul se va furişa în Turn, unde se va transforma într-un tigru.

Pufni în râs când îi trecu acest gând prin minte, ceea ce-i atrase privirile întrebătoare ale celor doi tovarăşi de colibă: Göring şi John Collop, englezul provenit din Anglia secolului al şaptesprezecelea. Imaginându-se tigru, se luase singur peste picior, iar asta îi stârnise râsul. Ce-l făcea să creadă că el, un simplu om, ar fi fost în stare să le facă vreun rău Modelatorilor Planetei, celor care resuscitaseră miliarde de persoane, le hrăneau şi le purtau de grijă? Îşi privi mâinile şi înţelese că în ele, precum şi în creierul care le făcea să se mişte în fel şi chip, se putea afla prăbuşirea Eticilor. Nu ştia ce era acel lucru înspăimântător pe care-l purta în sine. Dar Ei se temeau de el. Dac-ar reuşi să-l afle…

Râsul venea doar parţial ca autoridiculizare. Cu o parte a fiinţei sale credea că era un tigru azvârlit între oameni.

— Devii ceea ce crezi că eşti, mormăi el.

— Râsul tău sună cam ciudat, prietene, spuse Göring. Prea feminin pentru o persoană atât de virilă. E ca o… o piatră care, azvârlită cu putere, atinge in mod repetat suprafaţa apei unui lac îngheţat. Dar îmi aminteşte de şacal.

— Am ceva de şacal, dar şi de hienă în mine, îi răspunse Burton. Aşa susţineau duşmanii mei şi nu se înşelau. Dar sunt mai mult decât atât.

Ridicându-se din pat, începu să se mişte pentru a alunga din muşchi lâncezeala de după somn. Peste câteva minute avea să meargă, împreună cu ceilalţi, la o piatră-potir de lângă Fluviu pentru a-şi primi porţia de mâncare. După aceea va avea la dispoziţie o oră pentru a cutreiera zona. Apoi pregătire militară, instruire în folosirea suliţei, bâtei, praştiei, sabiei cu tăiş din obsidian, arcului cu săgeţi, securii din cremene, luptei cu mâinile şi picioarele. O oră rezervată odihnei, taifasului şi mesei. După aceea, o oră de limbă. Două ore de muncă pentru a ajuta la construirea redutelor care marcau graniţele acestui stătuleţ. Din nou jumătate de oră de relaxare, urmată de alergarea obligatorie pe distanţa de o milă pentru creşterea rezistenţei fizice. Masa de seară şi seara liberă pentru toţi, cu excepţia celor care aveau să asigure serviciul de gardă sau alte misiuni.