Philip Farmer - Lumea fluviului (Înapoi la trupurile voastre răzleţite)

Într-o seară, pe când stăteau în jurul focului de sub o piatră-potir, Frigate vorbise despre Karachi. Acest sat, care devenise mai târziu capitala Pakistanului, naţiunea creată în 1947, avea o populaţie de numai două mii de locuitori pe vremea lui Burton. Prin 1970, populaţia sa crescuse la două milioane de oameni. Asta îl făcu pe Frigate să întrebe, mai curând indirect, despre raportul întocmit de Burton şi înaintat generalului său, Sir Robert Napier, privind casele de prostituţie masculină din Karachi. Raportul trebuia inclus între dosarele secrete ale Armatei Indiei de Est, însă fusese descoperit de unul dintre numeroşii inamici ai lui Burton. Deşi documentul nu se dăduse niciodată publicităţii, el fusese folosit împotriva sa, urmărindu-l toată viaţa. Burton se deghizase în straie de băştinaş pentru a pătrunde în acea casă de toleranţă şi culesese informaţii ia care nici un european nu avea acces. Se mândrise cu faptul că scăpase neprins, şi acceptase neplăcuta sarcină fiindcă era singurul în stare s-o ducă la îndeplinire şi întrucât iubitul său şef, Napier, îl rugase să nu refuze.

Burton răspunsese destul de morocănos la întrebările lui Frigate. În aceeaşi zi, Alice îl înfuriase — în ultima vreme părea să reuşească asta fără prea mari eforturi — şi se gândea, la rându-i, cum s-o scoată din sărite. Acum profită de ocazia neaşteptată oferită de Frigate. Se lansă într-o relatare fără perdea a ceea ce se petrecea în casele de toleranţă din Karachi. În cele din urmă, Ruach se ridică şi plecă. Deşi arăta de parcă i s-ar fi făcut rău, Frigate rămase locului. Wilfreda se tăvăli pe jos de râs. Kazz şi Monat îşi păstrară aerul serios şi imperturbabil. Gwenafra dormea pe ambarcaţiune, aşa că Burton nu se simţea nevoit să-şi cenzureze exprimarea. Loghu părea fascinată, dar şi îngreţoşată.

Alice, ţinta sa principală, păli, iar mai apoi roşi. Într-un târziu, se ridică şi zise:

— Serios, domnule Burton, şi până acum mi-ai făcut o impresie proastă. Dar să te făleşti cu… cu aceste… eşti degenerat, demn de dispreţ şi dezgustător. Şi nu cred o iotă din cele ce spui. Nu-mi pot închipui că cineva s-ar putea comporta cum pretinzi dumneata şi să se mai şi laude cu asta. Trăieşti întocmai cum ţi-e reputaţia, ca unul căruia îi face plăcere să-i şocheze pe ceilalţi, indiferent cât de mult şi-ar terfeli propria reputaţie.

Dispăru în întuneric.

— Poate o să-mi spui cândva cât de multe dintre acestea sunt adevărate, spusese Frigate. La început eram de părerea Alicei. Dar când am mai înaintat în vârstă, s-au descoperit noi dovezi privind viaţa ta şi un biograf a făcut chiar o analiză psihologică a persoanei tale folosindu-ţi propriile scrieri şi diferite surse documentare.

— Iar concluziile? întrebă Burton cu un ton batjocoritor.

— Altă dată, Dick, spuse Frigate. Dick huliganul, adăugă el şi plecă.

Acum, stând la cârmă, urmărind razele de soare scăldându-i pe oamenii din grupul său, ascultând susurul apei despicate de cele două prove gemene, scârţâitul velaturii, se întreba ce se afla dincolo de canalul care semăna cu un canion. Sigur, nu capătul Fluviului. Pesemne că acesta curgea la nesfârşit. Însă mult mai aproape era destrămarea grupului. Rămăseseră împreună prea mult timp. Prea multe zile petrecute pe puntea îngustă, având prea puţine lucruri de făcut în afară de a sporovăi sau a ajuta la manevrarea ambarcaţiunii. Se deranjau din ce în ce mai mult unii pe alţii şi fiecare dintre ei se săturase de asta. În ultima vreme, până şi Wilfreda devenise tăcută şi nepăsătoare. Nu se putea spune că el o ajutase din cale afară de mult să iasă din această stare. Cinstit vorbind, i se acrise de ea. N-o detesta şi nici nu-i dorea răul. Doar că-l plictisea, iar faptul că o putea avea pe ea şi nu pe Alice îl irita şi mai rău.

Lev Ruach nu se apropia de el, ori se ferea să-i spună prea multe. Pe de altă parte, se certa tot mai des cu Esther din cauza obişnuinţelor lui alimentare şi a eternei stări de visare în care se complăcea. De ce nu mai stătea de vorbă cu ea?

Şi Frigate era supărat pe el dintr-un motiv nemărturisit, însă laş cum îl ştia, niciodată nu avea curaj să spună ceva decât dacă se vedea încolţit şi chinuit până-şi ieşea din minţi. Loghu era furioasă şi dispreţuitoare faţă de Frigate, fiindcă se purta morocănos cu ea şi cu alţii. Pe de altă parte, Loghu se mâniase pe Burton, care o respinsese cu câteva săptămâni în urmă, pe când se aflau singuri la strâns lemn de bambus. El spusese nu, adăugând că nu scrupulele morale îl împiedicau să facă dragoste cu ea, dar nu dorea să trădeze încrederea lui Frigate sau a altui membru al echipajului. Loghu afirmase că nu-i făcuse propunerea pentru că nu-l iubea pe Frigate ci pentru că simţea din când în când nevoia unei schimbări. Întocmai ca Frigate.

Alice era pe punctul să abandoneze orice speranţă de a mai întâlni vreodată pe cineva cunoscut. Apreciase că trecuseră prin dreptul a cel puţin 44 370 000 de oameni şi nu văzuse nici o figură familiară de pe Pământ. Adevărat, îi luase pe unii drept vechi cunoştinţe. Recunoştea totuşi că, din cele peste patruzeci şi patru de milioane, pe puţini îi văzuse mai de aproape. Dar nu asta conta. Căzuse pradă unei deprimări fără margini şi se săturase să stea de dimineaţa până noaptea la prova, nefăcând altceva decât să ţină echea sau să manevreze pânzele, ori să vorbească de una sau alta, de cele mai multe ori fără nici un câştig.

Burton nu voia să recunoască, dar se temea că Alice va pleca. La următoarea escală putea să coboare pe mal cu potirul şi cele câteva obiecte personale şi să-i spună adio. „Ne vedem peste o sută şi mai bine de ani.” Tot ce se putea. Principalul lucru care-o reţinuse până acum fusese Gwenafra. O educa pe copila britonă pentru a o transforma într-o micuţă doamnă cu maniere victoriene care trăieşte într-o epocă postresuscitare. Era o combinaţie ieşită din comun, dar cu nimic mai ciudată decât multe altele întâlnite de-a lungul Fluviului.

Până şi Burton se săturase de voiajul etern pe mica ambarcaţiune. Voia să-şi găsească un loc de refugiu şi odihnă într-o zonă primitoare, pentru ca apoi s-o studieze, să participe la activităţile oamenilor, obişnuindu-se din nou cu viaţa de pe uscat, îngăduind impulsului sufletesc spre călătorie să renască. Dar dorea să facă toate acestea doar având-o pe Alice alături de el.

— Dacă stai locului îţi stă şi norocul, mormăi el.

Trebuia să ia taurul de coarne în ce-o privea pe Alice; destul se purtase ca un domn. Îi va face curte; o va asalta şi-o va cuceri. În tinereţe se dovedise un bărbat agresiv în relaţiile amoroase; apoi, după căsătorie, se obişnuise să fie cel iubit, nu cel care iubeşte. Iar vechile obiceiuri şi modul lui de gândire rămăseseră aceleaşi. Era un bărbat în vârstă înzestrat cu un trup nou.

Hagiul intră în canalul întunecat şi turbulent. Pereţii din piatră neagră-albăstruie se ridicau de o parte şi de alta, iar ambarcaţiunea urmă un cot şi marinarii pierdură din ochi lacul care rămăsese în urmă. Săriră cu toţii să manevreze pânzele în vreme ce Burton cârmea vasul în volte prin torentul îngust de numai un sfert de milă, împotriva curentului care dădea naştere unor valuri mari. Ambarcaţiunea sălta şi se afunda brusc în apă, înclinându-se periculos de mult când Burton schimba cursul prea brusc. În câteva rânduri ajunseră la câţiva metri de pereţii canionului de care valurile se spărgeau cu forţă. Însă Burton condusese ambarcaţiunea atâta vreme, încât devenise una cu ea, iar echipajul, după îndelunga experienţă căpătată sub comanda lui, nici nu mai avea nevoie să primească ordine, fiind capabil să le anticipeze, însă nimeni nu îndrăznea să acţioneze înainte de a le auzi direct din gura lui.