Philip Farmer - Lumea fluviului (Înapoi la trupurile voastre răzleţite)

— E o senzaţie psihedelică stranie, îi spusese Ruach lui Burton şi după aceea îi explicase înţelesul cuvântului. Discuţia pe acest subiect continuase multă vreme. Se pare că aduce la suprafaţă incidente traumatizante într-un amestec de realitate şi simbolism. Dar nu întotdeauna. Uneori are efectul unui afrodisiac. Alteori, cum se spunea, ie duce într-o „călătorie” plăcută. Dar îmi închipui că guma de visat ne-a fost pusă la dispoziţie din motive terapeutice, daca nu chiar de purificare. Numai individual putem învăţa cum s-o folosim.

— De ce nu mesteci mai des? îl întrebă Frigate.

— Din acelaşi motiv pentru care altădată mulţi oameni refuzau să urmeze un tratament psihoterapeutic, ori îl abandonau înainte de apariţia unor rezultate pozitive: mă tem.

— Da, la fel şi eu, recunoscu Frigate. Dar într-o bună zi, când o să ne oprim undeva mai multă vreme, o să mestec o lamă pe noapte, pe cuvânt. Chiar dacă o să mă sperii de moarte. Sigur, mi-e uşor să fac asemenea afirmaţii acum.

Peter Jairus Frigate se născuse la numai douăzeci şi opt de ani după moartea lui Burton, însă prăpastia dintre ei era uriaşă. Aveau păreri diametral opuse despre unul şi acelaşi lucru; s-ar fi certat violent, dacă Frigate ar fi fost în stare de aşa ceva. Nu era vorba de disciplina de grup sau de modul de guvernare al ambarcaţiunii, ci de felul în care fiecare dintre ei vedea lumea. Cu toate acestea, Frigate semăna cu Burton în multe privinţe şi pesemne că de aceea se simţise atât de fascinat de Burton în cursul vieţii de pe Pământ. În 1938, Frigate găsise o carte ieftină de Fairfax Downey, intitulată Burton: Aventurierul celor O Mie de Nopţi. Ilustraţia de pe copertă îl înfăţişa pe Burton la vârsta de cincizeci de ani. Chipul fioros, fruntea înaltă şi arcadele proeminente, sprâncenele dese şi stufoase, nasul drept şi dur, cicatricea care acoperea o bună parte din obrazul drept, buzele groase şi „senzuale”, concentrarea intensă şi agresivitatea trăsăturilor, îl făcuseră să cumpere cartea.

— Până atunci nu ştiusem de existenţa ta, Dick, spuse Frigate. Dar am citit cartea imediat şi m-a fascinat. Aveai ceva care mă atrăgea, în afară de modul îndrăzneţ în care ţi-ai trăit viaţa, cunoaşterea secretelor scrimei, stăpânirea multor limbi, deghizarea ca doctor sau neguţător localnic, sau ca pelerin mergând la Mecca, primul european care a reuşit să iasă viu din oraşul sacru Harar, descoperitor al lacului Tanganika şi aproape de descoperirea izvoarelor Nilului, cofondator al Societăţii Regale de Antropologie, inventator al termenului P.E. [7] Percepţie extrasenzorială , traducător al celor O mie şi una de nopţi, cunoscător al practicilor sexuale orientale şi câte altele… În afară de toate acestea, pentru mine ai reprezentat o pasiune ieşită din comun. Peoria era un orăşel, dar biblioteca publică de acolo avea multe cărţi scrise de sau despre tine, donate de un admirator, şi le-am citit pe toate. Apoi m-am apucat să colecţionez ediţii princeps de şi despre tine. Evident, am devenit scriitor, dar plănuiam să scriu biografia ta definitivă şi completă, călătorind în aceleaşi locuri ca şi tine, făcând fotografii, întemeind o societate pentru colectarea de fonduri în scopul păstrării mormântului tău…

Era prima oară că Frigate adusese vorba de mormânt. Tresărind, Burton întrebă:

— Unde? Apoi îşi aduse aminte: A, sigur. Mortlake. Uitasem. Chiar era de forma unui cort arab, aşa cum îl gândisem eu şi Isabel?

— Sigur. Numai că cimitirul a fost înghiţit de o suburbie săracă, mormântul a fost profanat de vandali, pe pământ crescuseră bălării şi se vorbea despre strămutarea osemintelor într-o parte mai îndepărtată a Angliei, deşi era deja imposibil să se găsească o zonă mai puţin populată.

— Şi ai întemeiat societatea pentru restaurarea mormântului meu? se interesă Burton.

Se obişnuise cu gândul că murise, dar discuţia purtată cu cineva care-i văzuse mormântul îl făcea să simtă un fior rece pe spinare.

Frigate oftă adânc. Cu un aer jenat, răspunse:

— Nu. Când puteam s-o fac, mi-a fost ruşine să risipesc atâta timp şi bani pentru cineva mort. Lumea devenise un adevărat haos. Cei vii aveau cu totul alte griji. Poluare, sărăcie, oprimare şi câte altele. Acestea erau lucrurile care contau.

— Şi biografia aceea definitivă?

Frigate îl privi din nou stânjenit:

— Când am citit prima oară despre tine, m-am gândit că eram singurul care te redescoperise sau era interesat de persoana ta. Dar în anii şaizeci viaţa ta a stârnit un interes neaşteptat de mare. S-au scris şi câteva cărţi despre tine sau soţie.

— Isabel? A scris cineva despre ea? De ce?

Frigate rânji.

— A fost o femeie deosebit de interesantă. Exasperantă din cale-afară, recunosc, înduioşător de superstiţioasă, schizofrenică şi înclinată spre autoamăgire. Foarte puţini ar fi dispuşi s-o ierte pentru arderea manuscriselor şi jurnalelor tale…

— Poftim? răcni Burton. A ars?…

Frigate dădu afirmativ din cap şi continuă:

— Doctorul tău, Grenfell Baker, a descris asta drept „un holocaust nemilos, care a urmat regretabilei sale dispariţii”. A ars şi traducerea de la Grădina parfumată, pretinzând că tu n-ai fi vrut s-o vezi publicată decât dacă ai fi avut nevoie de bani şi bineînţeles că nu-ţi mai trebuia nimic, de vreme ce muriseşi.

Burton rămase mut, lucru ce i se întâmplase foarte rar în viaţă.

Frigate îl privi din colţul ochiului şi surâse. Părea să-l bucure nenorocirea lui Burton.

— Deşi destul de regretabilă, distrugerea Grădinii parfumate nu a însemnat o pierdere extraordinară. Însă arderea ambelor seturi de jurnale, cele secrete, în care, după cum se presupune, îţi dădeai frâu liber celor mai profunde gânduri şi celor mai intense sentimente de ură şi chiar a celor publice, jurnalele privind evenimentele zilnice, ei bine, pentru asta eu unul n-aş ierta-o! Asta-i şi părerea altora. A fost o pierdere grea; n-a scăpat decât o agendă de-a ta, una mică, dar şi asta a ars în timpul bombardamentelor asupra Londrei în Al Doilea Război Mondial. Făcu o pauză şi apoi reluă: E adevărat că ai trecut la catolicism pe patul de moarte, aşa cum a susţinut soţia ta?

— Tot ce se poate, spuse Burton. Ţinând cu orice chip să mă convertesc, Isabel nu-mi dăduse pace ani în şir, deşi niciodată n-a îndrăznit să mă îndemne de-a dreptul. Când eram grav bolnav s-ar putea să-i fi spus că sunt gata să trec la catolicism, ca s-o fac fericită. Era tare îngrijorată, chiar nenorocită, la gândul că voi arde în iad.

— Atunci înseamnă c-ai iubit-o?

— Aş fi iubit şi un câine, răspunse Burton.

— Deşi eşti mai întotdeauna supărător de sincer şi deschis, uneori te exprimi foarte ambiguu.

Discuţia aceasta avusese loc în anul 1 A.R., la aproximativ două luni după Prima Zi. Rezultatul ei era sugestiv pentru modul în care s-ar fi simţit Doctorul Johnson dacă ar fi întâlnit un alt Boswell. [8] Aluzie la faptul că James Boswell (1740-l795) a scris una dintre cele mai cuprinzătoare biografii ale prietenului său apropiat, Samuel Johnson (1709-l784), critic literar şi autorul unui faimos dicţionar al limbii engleze. Jurnalele intime ale lui Boswell, considerate multă vreme pierdute, au fost găsite abia în 1949 şi s-au dovedit deosebii de interesante.

Aceasta fusese a doua etapă a straniei relaţii dintre ei. Frigate devenise o prezenţă mai apropiată dar, în acelaşi timp, mai iritantă. Americanul se arătase mereu reţinut în comentariile sale privind atitudinea lui Burton, din pricină că nu voia să-l înfurie, desigur. De altfel, Frigate depunea eforturi vizibile să nu deranjeze pe nimeni. Însă fără să-şi dea seama, reuşea să stârnească ostilitatea tuturor. Atitudinea lui răutăcioasă se materializa prin multe acţiuni şi exprimări mai mult sau mai puţin subtile. Lui Burton nu-i plăceau astfel de situaţii. Era un tip direct, care nu se temea de furia lui sau a altora. Probabil, aşa cum afirmase şi Frigate, era tot timpul dornic să se confrunte cu cineva.