Ivan Efremov: Nebuloasa din Andromeda

— Astronava primește semnalul de plecare! se auzi un glas metalic vibrând cu atâta putere, încât Ciara tresări și se strânse cu teamă lingă Mwen Mas. Cei rămași înăuntrul perimetrului să ridice mâinile! Ridicați mâinile, altminteri muriți! Ridicați mâinile, altminteri muriți!… repeta automatul, In timp ce proiectoarele lui parcurgeau fâșii din clmp, căutându-i pe cei care ar fi rămas întimplător în cuprinsul ariei de securitate.

Negăsind pe nimeni, proiectoarele se stinseră. Vocea robotului porunci din nou, după cum i se păru Ciarei, parcă și mai frenetic decât întâia oară:

— După semnalul dat de clopot, întoarccți-vă îndată cu spatele spre astronavă și închideți ochii! Nu-i deschideți până la semnalul următor! Întoarceți-vă cu spatele și închideți ochii! repeta într-una, amenințător, automatul.

— Mi-e frică! spuse în șoaptă Veda însoțitorului ei.

Veter desprinse calm, din centura lui două măști cu ochelari absolut negri; pe una o dădu Vedei, iar pe cealaltă și-o puse el. Nu apucă bine să-și închidă catarama, când clopotul cel mare porni să sune, trepidând amarnic sub acoperișul aparatelor de semnalizare.

Deodată se opri brusc. În liniștea lăsată, doar greierii se auzeau țârâind: lor nu le păsa de nimic.

Apoi nava scoase un urlet strident și-și stinse luminile. Hăulitul ei sfâșietor, care te răscolea până în străfundul ființei, răsună peste câmpia întunecată, o dată, de două, de trei, de patru ori. Cei mai sensibili dintre cei prezenți avură impresia că strigă însăși nava, cuprinsă de durerea despărțirii.

Urletul sirenei se curmă tot atât de brusc cum începuse. În jurul navei zbucni acum un zid de flăcări neînchipuit de vii. Timp de o clipă, pe lume păru că nu mai există nimic, în afara focului acesta cosmic. Apoi peretele de flăcări se prefăcu într-o trâmbă imensă, care se alungea și se transforma într-o dâră orbitor de luminoasă. Clopotul prinse a suna pentru a doua oară. Intorcîndu-se, oamenii nu mai văzură decât câmpia pustie și întunecată, pe care mai ardea doar o uriașă pată de sol incandescent. O mare stea strălucea în zări: era „Lebăda” care se depărta.

Mulțimea porni încet spre electrobuze, întorcîndu-se când și când, ca să se uite la cer sau la câmpul de decolare, ce devenise dintr-o dată surprinzător de mort, de parcă aici s-ar fi renăscut legendara hammadă, El Homra, urgia caravanelor din vechime.

În partea de sud a orizontului, luciră stelele atât de familiare pâmântenilor, și toate privirile se îndreptară spre locul unde răsărise Ahernar, luminos și albăstriu. Acolo avea să ajungă „Lebăda” după optzeci și patru de ani de călătorie cu nouă sute de milioane de kilometri pe oră. Pentru cei rămași erau optzeci și patru de ani, iar pentru „Lebăda” numai patruzeci și șapte. Poate că acolo aveau să creeze o lume nouă, negrăit de frumoasă și plină de bucurii, sub razele verzi ale stelei de zirconiu…

Veter și Veda Kong îi ajunseră din urmă pe Ciara și pe Mwen Mas, care umblau alături. Africanul răspundea tocmai tinerei fete.

— Nu. Această despărțire nu mă face să sufăr. Ceea ce simt astăzi e o imensă mândrie, deși umbrită de oarecare tristețe. Sînt mândru pentru noi, cei care ne avântăm tot mai departe de planeta noastră și ne contopim tot mai perfect cu Cosmosul. Sînt atins de o fugară tristețe, pentru că Pământul nostru drag îmi pare din cale afară de mic… De mult, foarte de mult, pieile-roșii din America Centrală au lăsat o inscripție din care răzbate deopotrivă și mândria și tristețea. Această inscripție am comunicat-o lui Erg Noor; el va împodobi cu ea biblio-teca-laborator a „Lebedei”.

Africanul se întoarse, băgă de seamă că este ascultat și de prietenii lui care se apropiaseră între timp și urmă cu glas tare:

— „Tu, cel care îți vei arăta pe aici, mai târziu, fața! Dacă mintea ta gândește, vei întreba: cine suntem noi? Cine suntem noi? întreabă zorile, întreabă codrul, întreabă valul, întreabă furtuna, întreabă dragostea! întreabă pământul suferinței și pământul iubirii! Cine suntem noi? Pământul!

— Și eu așișderea, cu toată ființa mea, sunt al pământului acesta! adăugă Mwen Mas.

Ren Kpz gonea inspreei, gâfâind. Il înconjurară pe fizician, care le împărtăși pe scurt uluitoarea veste: primul contact al gândirii celor două gigantice insule stelare.

Aș fi vrut atât de mult să revin înainte de decolare, adăugă mâhnit Ren Boz, să-i comunic această știre lui Erg Noor: ei a înțeles de la început că spiralodiscul reprezintă o astronavă venită dintr-o lume foarte îndepărtată și cu totul străină. Tot atunci a observat că această navă ciudată trebuie să fi călătorit prin Cosmos un timp extraordinar de lung.

— Oare el n-o să afle niciodată că spiralodiscul său vine din depărtări atât de monstruoase ale Universului, de pe o altă galaxie, tocmai din Nebuloasa Andromeda? întrebă Veda. Ce păcat că n-a putut și el să audă comunicarea de astăzi!

— O va afla! spuse hotărât Dar Veter. Vom cere Consiliului autorizația să cheltuim energia unui mesaj prin intermediul satelitului 36. „Lebăda” mai rămâne accesibilă chemării noastre timp de nouăsprezece ore!

Septembrie 1955 — septembrie 1956.

Parsec — unitate de măsură a lungimii definită ca distanța de la care 1 ua se vede sub unghiul de 1" sau Pământul are o mișcare de paralaxă de 1". Este egală cu 3,26163626 ani-lumină, 206.264,806 ua sau 3,08568025 × 1016 m.

Anamezon — substanță cu legăturile mezonice intra-nucleare distruse, avlnd o viteză de eflux apropiată de cea a luminii; e folosit de astronavă drept combustibil (noțiune fantastică — n.a.)

Sporamină — medicament care înlătură somnul (noțiune fantastică — n. a.).

Faruri-bombă — stațiuni automate-robot pentru lansarea unor semnale puternice care străbat atmosfera planetei. Sînt lansate de pe astronave, (noțiune fantastică — n.a.).

An independent — an după calculul terestru, independent de viteza astronavei (n. a.).

Ceas dependent — ceas care arată timpul de pe astronavă. În funcție de viteza acesteia (noțiune fantastică). Conform teoriei relativității, la viteze mari, inferioare celei a luminii, timpul unui obiect în mișcare sc scurge mai lent în comparație cu timpul unui observator imobil față de astronavă (n.r.)

Adică: de-a lungul liniilor de forță ale câmpului de atracție creat de un corp ceresc (n.r.).

Un grad abatere în Cosmos, la viteza „Tantrei”, ar însemna milioane de kilometri (n.r.).

În fizica nucleară modernă se presupune că în nucleul atomic, neutronii și protonii se țin legați unii cu alții prin intermediul unor particule, numite mezoni (legături mezonice) (n.r.).

Orice astronavă trebuie să aibă un cîmp gravitațional propriu, pentru ca, de pildă, oamenii să se poată menține poziție verticală (n.r.).

Clasă spectrală — clasele spectrale ale stelelor sunt indicate prin litere în ordinea următoare: O, B, A, F, G, K, M, R, N, S plecând de la stelele albastre foarte fierbinți, la suprafața cărora temperatura este de 100.000°, și până la cele roșii, cu temperatura de 3.000°. Fiecare clasă are zece subdiviziuni notate cu o cifră, de exemplu: A7. Există și clase spectrale speciale: Q (pentru nove), P, W, I. (n.a.).