Ivan Efremov: Nebuloasa din Andromeda

— Mă bucur că te văd sănătos, Ren!

— Am mare nevoie de dumneata! îi spuse acesta, întinzându-i mâinile lui mici și pline ca și înainte de pistrui.

— Ce faci aci, atât de devreme?

— Am asistat la plecarea „Aellei”. Pentru mine sunt doar de mare importanță datele privitoare Ia forța de gravitație a unei stele supragrele. Am aflat că trebuie să sosești, și am rămas…

Dar Veter tăcea, așteptând lămuriri.

— Vei primi invitația lui Iunii Ant de a te întoarce la observatorul stațiunilor exterioare?

Dar Veter dădu afirmativ din cap.

— În timpul din urmă, continuă fizicianul, Ant a înregistrat o serie de emisiuni nedescifrate, transmise prin Cerc…

— Într-adevăr, îi explică Dar Veter, în fiecare lună, în afara orelor de informație, are loc o recepție de control a comunicărilor, momentul conectării fiind deplasat cu două ore terestre de la o lună la alta. În decurs de un an, controlul parcurge 24 de ore terestre, iar în opt ani a suta mia parte dintr-o secundă galactică. Cu alte cuvinte, sunt împlinite astfel toate omisiunile recepției cosmice. În ultimul semestru al ciclului de opt ani. au început să fie primite comunicări de la distanțe foarte mari, pe care însă deocamdată nu le putem înțelege.

— Aceste comunicări mă interesează în gradul cel mai înalt. Ia-mă, le rog, să te ajut în această muncă!

— Nu, mai bine te ajut eu pe dumneata. Înregistrările mașinilor de memorizat le vom controla împreună.

— Împreună cu Mwen Mas?

— Desigur!

— Veter, e minunat! Mă simt foarte stânjenit de când cu nefericita noastră experiență. îmi dau seama că sunt vinovat față de Consiliu. Cu dumneata însă, deși faci parte din el, iar ca fost director al stațiunilor exterioare te-ai împotrivit să întreprindem experiența, mă simt totuși foarte bine…

— Mwen Mas face și el parte din Consiliu. Fizicianul rămase o clipă ginditor, apoi râsc încet, amintindu-și pesemne ceva:

— Mwen Mas… El îmi ghicește gândurile și caută să le concretizeze.

— N-o fi tocmai aici greșeala voastră? Ren Roz se încrunta și schimbă vorba.

— Vine și Veda Kong?

— Da, o aștept. Știi că era cât pe-aci să-și găsească moartea, explorând o peștera, unde găsise un depozit de utilaje străvechi și o poarta din oțel închisă ermetic.

— Nu, n-am auzit nimic.

— Am uitat că dumneata nu ești atras de istorie ca Mwen Mas. Pe întreaga noastră planetă se discută acum ce-ar putea să se ascundă îndărătul acelei porți. Milioane de voluntari își oferă serviciile pentru lucrările de dezgropare, dar Veda a hotărât să predea această problemă Academiei de Stohastică și Previziune.

— Nu vine și Evda Nal aici?

— Nu, n-are să poată veni.

— Mulți vor regreta lipsa ei! Veda o iubește mult, iar Ciara îi este devotată cu trup și suflet. Iți mai amintești de Ciara?

— E o femeie… de tip panteră, nu?

Dar Veter își ridică mâinile spre cer, într-o atitudine de glumeață spaimă:

— Vai, ce mare cunoscător sunt al frumuseții feminine! De altfel comit mereu greșala celor din vechime care nu pricepeau nimic din legile psihofiziologici și ale eredității: aș vrea să regăsesc la alții mentalitatea și sentimentele mele.

— Evda. ca și toți ceilalți locuitori ai planetei, va urmări totuși decolarea, spuse Ren Boz, fără a-i sprijini tentativa de căință.

Fizicianul arătă un șir de trepiede înalte, dispuse semicircular în jurul astronavei și care serveau de suport unor aparate pentru recepția vizibilă, pentru cea în lumină infraroșie și ultravioletă. Suprapuse una peste alta într-o imagine colorată, diferitele grupe de raze ale spectrului confereau ecranului adevărata căldură a vieții, după cum și diafragmele tonurilor înalte [125] Diafragme care redau tonurile înalte ale vocii omenesti si cu ajutorul carora se înlatura orice diferenta între vocea reala si sonoritatea aparatului de transmisie (Notiune fantastica — N.A.) suprimau rezonanța metalică în redarea vocii.

Dar Veter privi spre nord, de unde veneau greoaie electrobuze automate, înțesate de pasageri. Din prima mașină sări Veda Kong. Iat-o alergând acum prin iarba înaltă! Din fugă se aruncă de gâtul lui Dar Veter și, lovindu-l pe umeri cu cozile-i lungi, se lipi de pieptul lui lat.

El o respinse ușor și-i cercetă chipul drag, căruia neobișnuita pieptănătură îi dădea o expresie de noutate.

— Am jucat într-un film de copii rolul unei regine nordice din Veacurile întunericului, lămuri tânăra femeie, gâfiind încă de goană. Abia am reușit să-mi schimb hainele. Pentru pieptănătură n-am mai avut însă timp, și am rămas așa.

Dar Veter și-o închipui înveșmântată într-o lungă rochie de brocat, purtând pe cap o coroană de aur cu albastre nestemate, cu cozile-i bălaie atârnând mai jos de genunchi și cu privirea deschisă a ochilor ei cenușii.

— Ai avut și coroană?

— Cum să nu: una, uite așa! Și Veda schiță cu degetul în aer conturul unui cerc mare cu zimți înalți în formă de trifoi.

— Am să te văd și eu?

— Chiar astăzi îi voi ruga să-ți arate filmul. N-apucă s-o întrebe însă cine erau misterioșii oameni care trebuiau să fie rugați, că Veda îl zări pe Ren Boz. Fizicianul o salută cu un zâmbet naiv și cordial.

— Dar unde sunt eroii lui Ahernar? și Ren Boz cercetă din ochi câmpul din jurul navei, pustiu ca și mai înainte.

— Dincolo!

Și Veda arătă o mare clădire în formă de cort, din plăci de sticlă verde-opalescentă și ajurate de nervurile argintii ale grinzilor exterioare: hala principală a cosmoportului.

— Să mergem și noi într-acolo!

— Vom fi de prisos, răspunse ferm Veda. Vizionează acum salutul de adio al Pământului. Haidem mai bine spre „Lebăda”!

Cei doi bărbați se supuseră.

Umblând alături de Dar Veter, Veda îl întrebă încet:

— Spune-mi, nu arăt prea caraghios cu pieptănătura asta? Aș putea…

— Nu-i nevoie. Formează un contrast fermecător cu îmbrăca tu in tea modernă: cozile sunt mai lungi decât fusta. Kămâi așa!

— Te ascult, dragul meu Veter! rosti în șoapă Veda, și aceste cuvinte magice făcură să bată mai repede inima bărbatului, iar obrajii lui palizi se înroșiră ușor.

Sute de oameni se îndreptau fără grabă spre navă. Mulți dintre ei îi zâmbeau Vedei sau îi făceau semne de salut mult mai des decât lui Dar Veter sau lui Ren Boz.

— Ești foarte populară, Veda, observă fizicianul. Datorită cărei pricini: activității de istoric sau faimoasei dumitale frumuseți?

— Nici uneia dintre ele. Mă aflu însă mereu în mijlocul oamenilor, din cauza muncii și a ocupațiilor melc sociale. Dumneata și Veter ori vă izolați în laborator, ori lucrați necontenit noapte de noapte. Desigur, lucrul vostru în comparație cu al meu este mult mai important pentru umanitate, dar numai în legătură cu un singur domeniu al preocupărilor ei, care nu-i cel mai aproape de inimă. Ciara Nandi și Evda Nal sunt cu mult mai cunoscute decât mine…

— O nouă mustrare adusă civilizației noastre tehnice? o dojeni voios Dar Veter.

— Nu, ci numai rămășițelor unor greșeli fatale din trecut. Cu milenii în urmă strămoșii noștri știau că arta și dezvoltarea laturii emoționale a omului au pentru organizarea unei societăți o însemnătate cel puțin tot atât de mare ca și știința.

— În sensul relațiilor dintre oameni? se interesă curios fizicianul.

— Da.

— Un înțelept din antichitate a spus că lucrul cel mai dificil din lume este să-ți păstrezi bucuria, interveni Veter. Dar iată încă un fidel aliat al Vedei!