Ivan Efremov: Nebuloasa din Andromeda

— Ai dreptate… Veda își plimba vârful limbii peste buzele uscate. Dar ne-am făcut vinovați de încetineală și imprudență. Ar fi trebuit sa prevedem această surpare a peșterii.

— Am avut doar o presimțire gratuită. Dar nu trebuie să ne amărâm. Tot n-am fi stat noi sa întărim acești munți de dragul îndoielnicelor valori ascunse îndărătul porții. Mai ales dacă vor da de arme care nu sunt de nici un folos omenirii.

— Dar dacă sunt opere de artă, monumente de neprețuită creație umană? Ar fi trebuit totuși să acționăm mai rapid!

Miiko ridică din umeri și luând-o de braț pe Veda. vădit abătută, porni în urma celorlalți tovarăși spre splendoarea soarelui, spre bucuria apei limpezi și a dușului electric atât de inviorător

După obiceiul său, Mwen Mas măsura dintr-un capăt în altul odaia ce-i fusese rezervată în Casa Istoriei la un etaj de sus. Se mutase aici în sectorul indian al zonei locuite de nord, abia cu două zile în urmă, după ce isprăvise de lucrat la Casa istoriei din sectorul american.

Odaia, sau mai bine zis veranda, cu fațada dintr-un singur panou de sticlă polarizantă, dădea spre zările viorii ale unui podiș deluros, când Mwen Mas conecta jaluzelele de polarizare încrucișată. O penumbră cenușie se așternea atunci în încăpere, iar pe un ecran emisferic se perindau încet reproducerile electronice ale tablourilor, ale fragmentelor de filme, ale sculptorilor și ale edificiilor pe care Mwen Mas le alesese. Africanul le examina, dictând robotului-secretar note pentru viitoarea-i carte. Mașina imprima, numerota paginile și le clasa cu grijă după teme și anumite generalizări.

Cînd se simțea obosit, Mwen Mas deconecta jaluzelele și se apropia de fereastră, privind visător în zare și reflectând îndelung asupra studiului său.

Era uimit de faptul că atâtea lucruri ale unei culturi încă recente se și perimaseră definitiv. Dispăruseră cu totul subtilitățile lexicale caracteristice pentru Era Unirii Mondiale, trucurile orale și scrise care treceau odinioară drept semnul unei instrucțiuni superioare. Căzuse în desuetudine preocuparea pentru muzicalitatea cuvântului scris — practică foarte răspândită încă în Era Muncii Generale — ca și acea jonglerie numită vorbă de duh. Nevoia disimulării gândurilor, atât de acută în Era Lumii Dezunite, încetase să mai existe, iar conversațiile erau acum mai simple și mai scurte. Probabil că Era Marelui Cerc avea să vadă dezvoltarea celui de al treilea sistem de semnalizare al omului, adică a înțelegerii fără cuvinte.

Din când în când, Mwen Mas se adresa neadormitului său secretar mecanic, formulându-și cu glas tare gândurile:

— Psihologia fluctuativă a artei, întemeiată de Liuda Fir, datează din primul secol al Erei Cercului. Ea a reușit să dovedească științific diferența percepției emoționale la femei și la bărbați, elucidând un domeniu care timp de veacuri existase ca un subconștient cvasimistic. Dar după concepția modernă, demonstrația nu reprezintă decât un prim pas. Liuda Fir a reușit cu mult mai mult să stabilească circuitele principale ale percepțiilor senzoriale, care datorită acestui lucru, au putut fi făcute să corespundă la cele două sexe.

Deodată un semnal sonor și o lumină verde îl chemară la TVF. Acest apel survenit în orele de studiu însemna de sigur o comunicare importantă. Secretarul-robot fu scos din funcțiune și Mwen Mas coborâ grăbit în camera teleconvorbirilor.

De pe ecran îl salută Veda Kong, cu obrajii supți și zgâriați, cu cearcăne mari la ochi. Africanul întinse cu bucurie spre ea mâinile-i mari, stârnind un zâmbet palid pe fața îngrijorată a Vedei.

— Ajută-mă, Mwen. Știu că ești ocupat. Veter însă nu e pe Pământ, iar Erg Noor se află și el departe. În afară de ei, numai dumitale mă pot adresa fără sfială. Mi s-a întâmplat o nenorocire…

— Ce anume? Ceva cu Dar Veter?…

— Nu, nu! S-au surpat bolțile unei caverne unde făceam săpături.

Și Veda Kong îi povesti pe scurt cele întâmplate în peștera Den-Of-Kul.

— În clipa de față, ești singurul dintre prietenii mei care să aibă acces la Creierul Profetic…

— La care dintre cele patru?

— La cel de Precizie Inferioară.

— Am înțeles. Trebuie să calculăm toate posibilitățile de a ajunge la poarta de oțel, cheltuind minimul de eforturi și de materiale.

— Întocmai!

— Ați adunat datele necesare?

— Le am în fața mea.

— Te ascult.

Mwen Mas scrise repede câteva rânduri de cifre.

— Acum rămâne să așteptăm ca mașina să primească mesajul meu. Mă voi pune în legătură cu inginerul de serviciu. Creierul de Precizie Inferioară se găsește în sectorul australian al zonei de sud.

— Dar cel de Precizie Superioară?

— În sectorul indian al zonei locuite de nord, aici unde mă aflu și eu… întorc comutatorul, așteaptă răspunsul.

Rămasă în fața ecranului întunecat, Veda încerca să-și imagineze Creierul Profetic. I se părea că vede un imens creier omenesc, cu circomvoluțiile și șănțulețele lui palpitânde, cu toate că știa prea bine că erau doar uriașe mașini electronice de precizie superioară, capabile să rezolve aproape orice problemă, din domeniile cunoscute ale matematicii. Pe toată planeta existau numai patru asemenea mașini, fiecare diferit specializată.

Veda nu avu de așteptat mult timp. Ecranul se reaprinse și Mwen Mas o rugă să-l cheme din nou peste șase zile, spre sfârșitul serii.

— Mwen, ajutorul dumitale este de neprețuit!

— Numai pentru faptul că posed oarecari cunoștințe și drepturi în domeniul matematicii? De neprețuit este activitatea dumitale, căci cunoști limbile și culturile străvechi. Veda, ești prea absorbită De Era Lumii Dezunite!

Tînăra savantă se încruntă, dar africanul izbucni într-un râs atât de voios și de molipsitor, încât și Veda râse la rândul ei. Apoi, cu un gest de bun rămas, dispăru.

Mwen Mas o revăzu la televiziofon la ora hotărâtă.

— Nu mai trebuie să-mi spui nimic, bănuiesc că răspunsul este nefavorabil.

— Da. Stabilitatea este sub nivelul securității… Dacă ar fi să procedați în mod obișnuit, debleul ar reprezenta un kilometru cub de calcar.

— Nu ne mai rămâne decât o posibilitate: să scoatem safeurile din peștera a doua cu ajutorul unor tuneluri, făcu trist Veda Kong.

— Face să te amărășți atât de mult pentru acest lucru?

— Iartă-mă, Mwen, dar și dumneata ai stat în fața unei porți închise, care ascundea un mister. Al dumitale era mare, universal. Al meu este mic. Dar din punct de vedere emoțional, eșecul meu este egal cu al dumitale.

— Într-un cuvânt, suntem tovarăși de nenorocire. Pot să te asigur că o să ne mai lovim adesea de porți de oțel. Și cu cât năzuințele noastre vor fi mai cutezătoare, mai într-aripate, cu atât mai des vom întâlni în cale asemenea porți.

— Una dintre ele tot va trebui să se deschidă!

— Desigur!

— Dar dumneata n-ai renunțat definitiv?'

— Firește că nu. Trebuie să aștept ivirea unor fapte noi, a unor noi indicii, a unor metode mai bune. Puterea Cosmosului este extraordinar de mare, și a ne lua la trintă cu ea, înarmați cu un simplu vătrai, ar însemna să ne purtăm naiv… după cum, din partea dumitale ar fi dacă ai încerca să deschizi cu mâna goală acea poartă primejdioasă.

— Dar dacă va trebui să așteptăm o viață întreagă?

— Ce înseamnă o viață de om față de progresul cunoașterii!

— Mwen, unde ți-a dispărut ardoarea?

— N-a dispărut, a fost doar stăpânită… de suferință…