Ivan Efremov - Nebuloasa din Andromeda

Distribuirea maselor de nori îi indică lui Dar Veter că, în acel moment, șantierul trecea deasupra regiunii antarctice a planetei, așadar că urma să intre curând în umbra Pământului. încălzitoarele perfecționate ale scafandrelor nu reușeau să neutralizeze complet suflul glacial al spațiului cosmic, și vai de exploratorul ce-și cheltuiește în mod nesăbuit energia bateriilor sale, astfel și-a găsit moartea. Cu o lună înainte, arhitectul biontator, care, surprins de ploaia unor meteoriți, se adăpostise in interiorul rece, al unei rachete deschise, fără să aștepte ca satelitul să ajungă pe partea însorită a Pământului… De asemenea unul dintre ingineri fusese omorât de un meteorit. Asemenea cazuri nu puteau fi nici prevăzute în întregime nici preîntâmpinate! Construirea sateliților cere întotdeauna anumite victime, și nu se știa cine va fi viitoarea… Legile stohasticii — deși cu greu aplicabile fiecărui om în parte, biet firicel răzleț de nisip — spuneau totuși că probabilitatea maximă de a deveni victima următoare o avea el, Dar Veter. într-adevăr, el venise înaintea celorlalți tovarăși de muncă acolo, la acea înălțime, accesibilă oricărei posibilități de accident… O voce lăuntrică insă ii șoptea sprințară că splendida lui persoană nu poate păți nimic. Și, oricât de absurdă ar fi fost această certitudine pentru un om deprins a gândi matematic, ea nu inceta să-l urmărească și să-i inspire calmul cu care se balansa pe grinzile și rețelele carcasei împresurate de genunea cerului de catran.

Pe Pământ montajul construcțiilor era efectuat cu mașini speciale denumite embriotecți [123] Masini cibernetice care actioneaza dupa principiile mecanicii dezvoltarii unui organism viu (notiune fantastica — n.a.) , deoarece funcționau după principiul dezvoltării unui organism viu. Desigur, structura moleculară a unei ființe vii, datorită mecanismului cibernetic ereditar 130, era neînchipuit mai complexă, fiind supusă nu numai selectivității fizico-chimice, ci și unei ritmicități ondulatorii, încă insuficient studiată. Cu toate acestea, organismele vii se dezvoltau numai în condițiile unor soluții calde de molecule ionizate, pe când embriotecții funcționau in general la curenți polarizați, la lumină sau in clmp magnetic. Semnele convenționale aplicate pieselor cu ajutorul taliului radioactiv dădeau mașinilor posibilitatea să realizeze numeroasele operații ale montajului cu o precizie și o rapiditate pentru un neinițiat cu adevărat uimitoare. Aici însă, la această înălțime, nu existau și nici nu puteau să existe asemenea mașini. Asamblarea satelitului era executată manual, după metode învechite. Totuși, în ciuda tuturor primejdiilor, munca aceasta era atât de interesantă, încât atrăgea mii de voluntari. Stațiunile de control psihic nu mai pridideau să examineze pe toți cei care doreau să aducă la cunoștința Consiliului că sunt gata să pornească în spațiul interplanetar.

Veter ajunse până la fundația mașinilor solare, dispuse în evantai în jurul uriașei bucșe ce adăpostea aparatul de gravitație artificială, și-și branșă bateria din spate pe borna de intrare a circuitului de control. Auzind In telefonul căștii sale o melodie simplă, Dar Veter conecta aparatul în paralel cu o placă de sticlă, pe care, cu linii subțiri aurii, era desenată o schemă. Se auzi aceeași melodie. Deplasând două verniere, Dar Veter reuși să suprapună punctele instantanee și se convinse că nu mai există divergențe nici în melodie, nici în tonalitatea acordului. O parte importantă din viitoarea mașină fusese montată impecabil. Puteau începe acum instalarea electromotoarelor de radiație. Veter își îndreptă umerii obosiți de purtarea îndelungată a scafandrului și-și întoarse de câteva ori capul spre dreapta și spre stingă; orice mișcare făcea să-i trosnească vertebrele gâtului; articulația craniană i se cam înțepenise din pricina căștii. De altfel, din fericire, Dar Veter s-a dovedit a fi rezistent la psihozele atât de răspindite printre cei ce lucrează dincolo de limitele atmosferei terestre; nu-l atinsese nici boala somnului provocată de razele ultraviolete, nici furia pricinuită de cele infraroșii. Altfel n-ar fi fost în stare să ducă până la capăt misiunea de onoare ce-i fusese încredințată.

Curând, cel dintâi bordaj avea să asigure un adăpost oamenilor pierduți în imensitatea Cosmosului, deasupra abisului fără sol și fără cer!

Un mic proiectil de salvare se desprinse de „Altai” și trecu pe lângă șantier ca o săgeată. Era remorcherul trimis după rachetele-automate sosite cu materiale și care se opreau la o înălțime anumită. Era și timpul! Mulțimea zburătoare de rachete, oameni, mașini și materiale pătrundeau in partea umbrită a Pământului. Proiectilul de remorcaj se întoarse, trăgând după sine trei fuzee lungi în formă de pește, cu luciri albastre, care pe Pământ cântăreau fără carburant câte o sută cincizeci de tone.

Rachetele se alăturară altora ca cele ancorate în jurul platformei de descărcare. Dintr-un salt, Dar Veter trecu de partea cealaltă a carcasei și ajunse în mijlocul tehnicienilor care se ocupau de recepția materialelor. Oamenii discutau tocmai planul muncii de noapte. Veter aprobă programul lor; ceru însă înlocuirea tuturor bateriilor individuale cu altele proaspete, care să asigure treizeci de ore de încălzire neîntreruptă a scafandrelor, în afară de alimentarea cu curent a filtrelor aeriene și a radiotelefoanelor.

Tot șantierul se scufundă dintr-o dată în bezna nopții, ca într-o nemărginită genune. Dar lumina zodiacală [124] Fâșie de lumină difuză, slabă, orientată după direcția zodiacului, de forma unui triunghi cu baza la orizont, vizibilă înaintea aurorei sau după sfârșitul crepusculului. , ce provenea de la razele solare dispersate de gazele zonelor superioare ale atmosferei, mai stărui mult timp, luminând scheletele viitorului satelit cu lucirile ei dulci cenușii. Temperatura coborâse la 180° sub zero. Supraconductibilitatea era acum și mai supărătoare decât în timpul zilei; cea mai mică uzură in izolația instrumentelor, a bateriilor sau a acumulatoarelor făcea ca obiectele din apropiere să fie îndată învăluite de aureola albăstrie a curentului, care, neputând fi canalizat în direcția voită, se scurgea de-a dreptul la suprafață.

Odată cu gerul se întețea și întunericul sideral. Stelele erau asemenea, unor ace albastre, extrem de luminoase. Cel mai de temut părea zborul nevăzut și neauzit al meteoriților. Pe suprafața globului întunecat de jos, în curenții atmosferei, se aprindeau norii multicolori ai aureolei electrice, descărcări de scântei de o lungime uriașă sau fâșii ale luminii de dispersie, lungi de mii de kilometri. Uragane mai năpraznice decit orice furtună terestră bîntuiau in straturile superioare învelișului aerian, care, saturate de radiațiile Soarelui și ale Cosmosului, continuau să agite intens energii ingreunând foarte mult comunicațiile dintre șantier si planeta natală.

Fără de veste, ceva se schimbă in această lume minusculă, pierdută in monstruosul noian de beznă si ger. Dar Veter nu-și dădu pe dată seama că se aprioseseră proiectoarele navei planetare. Întunericul se facu și mai negru, iar lumina stelară mai palidă; platforma și carcasa se detașau acum și mai bine in lumina aceia, albă, atât de vie. Peste câteva minute însă, „Altai” isi reduse tensiunea, iar lumina se făcu mai galbenă, și mai puțin puternică. Nava economisea energia acumulatoarelor ei. Și iarăși, ca și în timpul zilei, începură să se miște pătratele și elipsele foilor de bordaj, grilajele armăturii, cilindrii și țevile rezervoarelor, fiecare gasindu-și treptat locul cuvenit în scheletul satelitului.