Ivan Efremov - Nebuloasa din Andromeda

— Mi se pare că te înțeleg, răspunse Veda. Am fost o dată pe micile insulițe ale Polineziei, pierduți pe întinsul oceanului. Acolo, în mijlocul apelor, te cuprinde o tristețe infinită, ca un cântec de jale care se pierde în zările sure. Poate că străvechile strune sufletești ale primitivului zbuciumat în singurătate îi amintesc omului de azi cât de slab și de osândit era el cum se închidea în găoacea eului său. Nu putem scăpa din acest sentiment decât cu ajutorul muncii comune, a gândurilor împărtășite. De cum se ivește o navă, chiar și cu mult mai mică decât insula, nețărmuritul ocean se și preschimbă. O mână de prieteni și o navă formează îndată o adevărată lume, care se îndreaptă spre zări ce pot fi atinse și cucerite. Același lucru petrece și cu corabia cosmică — astronava. În interiorul ei te afli laolaltă cu tovarăși puternici și curajoșii. Dar să fii singur în fața Cosmosului?!… Veda tresări. Nu cred că omul este în stare să îndure acest lucru.

Niza se lipi și mai tare de ea.

Așa e, Veda, cum spui! Tocmai de aceea vreau sa am totul dintr-o dată…

— Niza, îmi ești foarte dragă. Acum îți înțeleg hotărârea care mi se păruse nesăbuită…

Niza strânse în tăcere mâna Vedei, lipindu-și nasul de obrazul ei rece.

— Dar ai să poți rezista, Niza? Oricum, e atât de greu!

— Despre ce greutăți vorbești, Veda? se întoarse Erg Noor, care-i auzise exclamația. Te-ai întalnit cu Dar Veter! De o jumătate de oră mă tot bate la cap să rămân spre a împărtăși celor tineri experienta mea de astronaut, în loc să pornesc într-un zbor fara întoarcere.

— Și a reușit să te convingă?

— Nu. I-am răspuns că experiența mea de astronaut e mai necesară spre a duce,Lebăda” la destinatie, într-acolo — și Erg Noor arătă spre cerul palid, fara stele, de unde strălucitorul Ahernar trebuia să-și trimita lumina mai jos de micul Nor al lui Magellan, aproape de Tucan și de Hidra — spre a o conduce pe un drum nemaistrăbătut de nici o navă a Pământului sau a Marelui Cerc!

Pe când rostea Erg Noor aceste cuvinte, în spatele sau se arată un colț de soare, ale cărui raze măturară dintr-o dată tot misterul zorilor albe.

Cei patru prieteni erau acum pe mal. Dinspre ocean, sufla o suflare înghețată. De țărm se spărgeau rânduri, muluri talazurile fără spumă, ale puternicei hule antarctice. Veda Kong privea cu interes această apă de gheata, care pe măsură ce înainta în larg, se întuneca tot mi ii mult, prinzând în razele piezișe ale soarelui nuantele viorii ale gheții.

Niza Krit stătea alături în hăinuța-i de blană albăstrie; de sub căciulită rotundă se revărsa bogatu-i păr de aramă. Ca de obicei, își înălța când și când fruntea cu o mișcare îndărătnică. Fără să vrea. Dar Veter privi lung și-și încruntă sprincenele.

— Veter, nu-ți place Niza? întrebă cu prefăcu indignare Veda Kong.

— Știi prea bine cât o admir! răspunse posac Dar Veter. Acum însă mi se pare atât de mică și de gingașă în comparație cu…

— În comparație cu ceea ce mă așteaptă? întrebi provocator Niza. L-ai lăsat în pace pe Erg și acum mă ataci pe mine?

— Nici nu mă gândesc! se apără grav și trist Dar Veter. Dar mâhnirea mea este cât se poate de explicabilă. O in inima ta creatură a Pământului meu se va cufunda în genunea de beznă și ger a Cosmosului. Nu este o compătimire, Niza, e un regret!

— Într-adevăr, îl aprobă Veda. Niza, pare o luminiță a vieții în fața insensibilelor spații glaciale!

— Par o floare gingașă? întrebă Niza, și intonația ei ciudată o făcu pe Veda să se rețină a da un răspuns afirmativ.

— Cine oare cunoaște mai bine decât mine bucuria luptei cu frigul!?

Și, smulgându-și căciulită, Niza își scutură coama-i de aramă; apoi, dintr-o mișcare, își scoase haina.

— Ce faci, Niza? Veda Kong îi ghici cea dintâi intenția și se repezi spre astronavigatoare.

Dar fata se și urcase în vârful stâncii care era deasupra mării, și de acolo își aruncă hainele în brațele Vedei.

Undele reci o primiră în sânul lor, iar Veda se înfiora la gândul senzației pe care o putea provoca o asemenea baie. Dar Niza înota liniștită înainte, înfruntând cu mișcări puternice talazurile. Săltată pe o creastă de val, făcu de acolo semne celor rămași pe țărm, chemându-i s-o urmeze.

Veda Kong o privea plină de admirație.

— Veter, fata asta e mai puțin potrivită pentru Erg cât pentru un urs polar! strigă ea. Oare vei da înapoi, om al nordului?

— Sînt eu de origină nordică, dar prefer mările calde, spuse Dar Veter, apropiindu-se cam în silă de resac.

Se dezbrăcă, pipăi apa cu piciorul și, scoțând un „uf!” răsunător, se aruncă într-un val plumburiu ce-i venea în întâmpinare. Din trei mișcări largi ajunse pe coama valului, apoi lunecă în hăul negru care se surpa în fața talazului următor. Numai un antrenament de mai mulți ani și obiceiul de a face baie în toate anotimpurile salvară prestigiul lui Dar Veter. În primul moment, i se tăiase răsuflarea, rotogoale roșii începuseră a-i juca pe dinaintea ochilor. Dar după câteva scufundări și salturi energice izbuti din nou să respire ca lumea. Se întoarse pe mal vânăt, tremurând și porni în goană, alături de Niza, pe cărarea ce ducea la deal. Cîteva clipe mai apoi, gustând, din plin plăcerea hainelor călduroase de blană, găsiră că până și vântul care se întețise le aduce adierea mărilor de mărgean.

— Cu cât te cunosc mai bine, șopti Veda, cu atât imi dau mai mult seama că Erg Noor nu și-a greșit alegerea. Nimeni n-ar putea mai bine ca dumneata să-l îmbărbăteze într-o clipă de cumpănă, să-l apere și să-i aducă bucurie…

Obrajii palizi ai Nizei se îmbujorară. își luară micul dejun pe o înaltă terasă de cristal, care vibra toată în bătaia vântului. Veda prinse de mai multe ori privirea îngândurată și duioasă a tinerei fete. Erau tuspatru tăcuți, ca de obicei, în ajunul unei lungi despărțiri.

— Ce trist e să legi prietenie cu oameni care-ți plac, și îndată să-i și părăsești, rosti brusc Dar Veter.

— Oare n-ai putea… începu Erg Noor.

— Mi-am terminat concediul. Trebuie să pornesc spre înălțimi. Grom Orm mă așteaptă.

— Și eu trebuie să încep lucrul, adăugă Veda. Am să cobor într-o peșteră descoperită recent în Asia Centrală, un depozit din Era Lumii Dezunite.

— „Lebăda” va fi gata pe la mijlocul anului viitor, iar noi ne vom începe pregătirile peste șase săptătnâni, spuse încet Erg Noor. Cine este acum directorul stațiunilor exterioare?

— Deocamdată Iunii Ant. Dar el nu vrea să se despartă de mașinile lui de memorizat, iar Consiliul n-a confirmat încă candidatura lui Emb Ong, un ingi-ner-fizician de la centrala F din Labrador.

— Nu-l cunosc.

— Nu-i prea cunoscut pentru că se ocupă la Academia Limitelor Cunoașterii de problemele mecanicii megaondulatorii [122] Mecanica megaondulatorie studiaza ritmurile gigantice ale raspândirii energiei pe scara galactica si metagalactica. (n.a.) .

— Ce-i asta?

— E vorba de marile ritmuri ale Cosmosului, de undele uriașe care se propagă încet prin spațiu. Ele reflectă, de pildă, contradicțiile dintre vitezele conjugate al luminii și dau valori relative superioare unității absolute. Dar toate astea abia se află la începutul cercetărilor…

— Dar Mwen Mas?

— Scrie o carte despre emoții. N-are nici el prea mult timp la dispoziție, căci Academia de Stohastică și Previziune l-a numit consultant pentru expediția „Lebedei” voastre. De îndată ce vor fi strâns documentația, Mwen Mas va fi nevoit să-și ia rămas bun de la cartea lui.