Ivan Efremov - Nebuloasa din Andromeda

Veda privea și ea prin geam silueta imobilă a lui Erg. În minte-i stăruia obsedant refrenul unui arii din Era Lumii Dezunite, tradus și transpus de canturi în muzică de Ark Chir. Veter i-l spusese o dată, drept răspuns la o blândă mustrare:

Era o sfidare aruncată de bărbatul de odinioară stihiilor potrivnice care îi răpiseră iubita. De bărbatul care nu voia să se împace cu pierderea suferită și nici să cedeze în fața destinului!

Electrobuzul se apropia acum de o ramură a Căii Spirale, iar Veda Kong tot mai stătea la fereastră, ținându-se strâns de bara lustruită și fredonând frumoasa romanță, pătrunsă de o dulce melancolie.

„îngeri, așa numeau pe vremuri europenii religioși pretinsele duhuri ale cerului, vestitori ai voinței divine, in greaca veche, cuvântul înger înseamnă de altfel vestitor, sol. Un cuvânt vechi, uitat de veacuri…”

Se dezmetici din gândurile ei în gară, dar le reluă firul de îndată ce se instala într-un vagon al Căii.

„Soli ai cerului, ai Cosmosului” — iată cum ar purica fi numiți și Erg Noor, și Mwen Mas, și Dar Veter.

Mai ales acesta din urmă, când va fi ajuns să construiasca satelitul în cerul atât de apropiat de noi. Avu un zâmbet șăgalnic. Dar atunci demonii Inului ar însemna că suntem noi, istoricii, rosti ea și ascultându-și singură glasul, izbucni într-un râs. Așadar, îngerii cerului și demonii adâncurilor! Ma îndoiesc totuși că asta-i va plăcea lui Dar Veter…

Cedri scunzi cu cetina neagră — o varietate rezistentă la frig și cultivată special pentru regiunile sub linia arctice — foșneau solemn în bătaia vântului. Aerul rece și dens curgea într-un flux rapid, aducând cu sine lumea desfătătoare, prospețime pe care n-o găsești decât in largul oceanului sau pe înaltele culmi. Dar în munți Oului care trece deasupra zăpezilor veșnice este uscat si iute ca un vis spumos, în timp ce un larg suflul umed al oceanului te petrece mângâietor.

Clădirea sanatoriului „Zorile albe” cobora spre mare în terase, cu pereți de sticlă și a căror formă aerodinamică amintea uriașele pacheboturi din trecut. În timpul zilei, zmeuriul palid al pereților, al scărilor și al coloanelor verticale contrasta net cu masele boltice ale stâncilor de andezit brun-violet, străbătute de cărarui sur-albăstrii din sienit [121] Sienit — roca eruptiva, alcătuița din feldspați alcalini și alte minerale (n.r.). topit, cu luciu de portelan. Acum însă, spre sfârșitul primăverii, noaptea polara albise și netezise toate culorile în strania-i lumină, care parcă emana din adâncurile cerului și ale mari. Pentru o oră, soarele se ascunsese în spatele podului sudic. O splendidă aureolă învăluia cu arcul ei radios zarea de miazăzi a cerului. Era reverberația ghețarilor Antarctidei, conservați pe o înaltă cocoașă la jumătatea răsăriteană a continentului, după ce fusese împinși până acolo de voința omului, ce nu lăsase un sfert din imensa lor masă de odinioară. Albele zori polare, de la care se trăgea și numele sanatoriului, transformaseră totul în jur într-o lume ireala, toată numai lumină diafană, fără umbre ori strălucire.

Pe cărarea argintie de sienit, cu șerpuiri line, se îndreptau încet spre ocean patru oameni. Chipurile ce veneau mai în urmă păreau tăiate din stâca sură de granit, iar ochii mari ai celor două femei aveau în priviri o adâncime enigmatică.

Lipindu-și obrazul de gulerul capei de blană a dei Kong, Niza Krit îi vorbea aprins.

— Mi se pare că darul cel mai frumos pe care femeie îl poate face omului iubit este să-l creeze din nou și, astfel, să-i prelungească existența. Aceasta nu este aproape imoralitatea?!

— Bărbații judecă despre noi altminteri, răspunse Veda. Veter mi-a zis o dată că nu i-ar plăcea să aiba o fată care să semene prea mult cu femeia iubită. I pare prea dureros gândul că ar putea să moară, lăsând-o în voia unui destin necunoscut, fără ca dragostea duioșia lui s-o învăluie… Este desigur, o rămășiță a vechii gelozii și a imboldului de a proteja ființa iubita.

— Mă revoltă ideea că ar trebui să mă despart de pruncul meu, trup din trupul meu, urmă Niza, preocupată de gândurile ei, și să încredințez altcuiva educația sa îndată după înțărcare!

— Te înțeleg, dar nu sunt de acord, se încrunt Veda, ca și cum tânăra fată ar fi atins o coardă sensibilă a sufletului ei. Una dintre cele mai mari sa ret ce stau în fața omenirii este să triumfe asupra orbul instinct matern și să ajungă la înțelegerea faptului numai educația copiilor făcută în colectiv de către it bine aleși și special pregătiți poate forma adevărațul om al societății noastre. Dragostea maternă de odinioară, aproape nebunească, nu mai există în zilele noastre. Orice mamă știe de mult că lumea întreagă îi înconjura copilul cu bunătate și blândețe. Iată de a dispărut instinctiva iubire de lupoaică, iubirea născuta din teama animalică pentru puiul ei.

— Înțeleg acest lucru, spuse Niza, dar numai cu mintea.

— Iar eu simt cu toată ființa mea că suprema feriricire de a face bine semenilor este acum la îndemâna oricarui om de orice vârstă, lucru de care în vechile familii n-aveau parte decât părinții, bunicii și bunicele, si mai cu seamă mamele… De ce ai sta mereu cu fiul tău? Și aceasta-i o rămășiță a epocilor în care femeile erau silite să ducă o viață închisă și nu-și puteau intalni pretutindeni soții. Cît despre voi, atâta timp cât va veți iubi, veți fi mereu împreună…

— Nu știu. Dar uneori mă cuprinde o dorință să văd umblând alături de mine o ființă micuță care să-i semene lui. O doresc atât de mult, încât, fără sa vreau, îmi încleștez mâinile și… nu, nu mai știu ce sa spun!…

— Există Insula Mamelor — lava. Acolo trăiesc mamele care vor să-și crească singure copilul…

— Dar nu-i vorba de asta. N-aș putea deveni educatoare, așa cum o fac femeile care iubesc foarte mult copiii. Simt în mine atâta putere, și am mai fost o dată im Cosmos…

Veda se îmblânzi.

— Ești tinerețea personificată, Niza, și nu numai din punct de vedere fizic. Ca toți oamenii foarte tineri, care se izbesc de contradicțiile vieții, nu înțelegi că ele nu prezintă însăși viața; că bucuria iubirii aduce totdeauna griji, frământări și dureri, cu atât mai vii, cu cat ii mai puternică este dragostea. Iar dumitale ți se pare că totul va fi pierdut chiar de la prima lovitură pe care ți-o dă viața…

Rostind cuvintele din urmă, avu fulgerător intuiția din pricina zbuciumului și a pătimașelor dorinți ale Nizei erau numai datorita tinerețea ei.

Veda își dădu seama că, asemenea multor oameni, savirșise greșala să creadă că rănile sufletești se vindecă o dată cu leziunile fizice. Lucrurile stau insă fel: o rană psihică ascunsă într-un trup, fizicește poate să rămână mult timp tăinuită și șa se redeschidă pe neașteptate, uneori din cea mai neînsemnată cauză. Aceasta se va fi întâmplat și cu Niza. cinci ani de paralizie, deși petrecuți în stare de completă inconștiență, lăsaseră o amintire in toate celulele trupului ei, oroarea întâlnirii cu inspaimintătoarea cruce care fusese cât pe-aci să-l ucidă Erg Noor,

Ghicindu-i gândul, Niza spuse cu glas înăbușit.

— După cele trăite pe steaua de fier, nu mă părasește o senzație ciudată. În fundul sufletului meu a rămas un gol înfiorător, care coexistă cu încredere și cu forța voioasă, fără să le excludă, dar și fără dispară. Și nu pot să lupt împotriva acestui gol doar cu ajutorul muncii mele, care trebuie să mă absorba în întregime, să nu mă lase singură față în față cu cat știu acum ce înseamnă Cosmosul pentru un om singur și cu atât mai mult mă înclin în fața memoriei celor dintâi eroi ai astronavigației!