Ivan Efremov - Nebuloasa din Andromeda

Auditoriul entuziasmat o răsplăti pe Evda Nal cu o avalanșă de lumini verzi.

Grom Orm se ridică în picioare:

— Atât problema în sine cât și hotărârea Consiliului au fost elucidate și cred că intervenția mea va fi cea din urmă. Ne vom adresa omenirii cu rugămintea să-și reducă parțial necesitățile în anul 409 al Erei Cercului. Dar Veter n-a spus nimic despre calul de aur din Era Lumii Dezunite, descoperit de arheologi. Aceste sute de tone de aur curat pot fi folosite pentru producerea anamezonului și astfel vom izbuti să procurăm in scurt timp rezervele necesare zborului. Este pentru prima oară în istoria Pământului că vom trimite simultan expediții spre trei sisteme stelare pentru atingerea unor lumi situate la o depărtare de șaptezeci de ani-lumină!

Președintele declară ședința închisă, dar îi rugă pe membrii Consiliului să mai rămână: trebuia să adreseze de urgență cereri de avizare Consiliului Economic și Academici de Stohastică și Previziune, pentru preintâmpinarea eventualelor primejdii și greutăți survenite pe lungul drum spre Ahernar.

Foarte obosită, Ciara porni încet în urma Evdei, ai cărei obraji palizi își păstraseră obișnuita prospețime. Tînăra fată dorea să rămână cât mai repede singură, ca să se bucure în liniște de reabilitarea lui Mwen Mas. Ce zi memorabilă! E drept că africanul nu fusese încununat ca un erou, după cum nădăjduise Ciara în interiorul ei. I se luase pe mult timp dreptul să ocupe posturi de conducere, poate chiar pentru totdeauna. Dar oare n-a rămas în sânul societății? Nu le era acum deschis drumul cel larg și greu al iubirii, al cercetărilor și al muncii în doi?

Evda Nal o luă cu sine la cea mai apropiata Casă de Alimentație. Aici Ciara zăbovi atât de mult asupra meniului, încât Evda hotărâ să ia inițiativa. Spuse deci prin receptorul portavoce al automatului indicativul mesei și cifrele bucatelor alese. Abia se așezaseră la o masă ovală de două persoane, că în centrul ei se și deschise o trapă prin care apăru un mic container de argint cu felurile comandate. Evda Nal îi întinse Ciarei o cupă de „Liou”, un vin întăritor, cu reflexe opalescente, ea însăși mulțumindu-se cu un pahar cu apă rece și o budincă de castane, nuci și banane cu frișca. După ce mâncă un fel gătit din carne de rapt (pasăre care a înlocuit găina și vânatul), dată la răzătoare, Ciara plecă, Evda Nal se uită lung în urma tinerei fete, care, cu o grație surprinzătoare chiar și în Era Cercului, cobora în fugă scara străjuită de statui din metal negru și de felinare cu forme ciudate.

Cu răsuflarea tăiată, Erg Noor urmărea mișcările iscusiților laboranți. Mulțimea de aparate amintea postul de comandă a unei astronave; dar vastitatea spațioasei săli, cu largi ferestre sinelii, te făcea să înlături uitată orice asemănare cu o navă cosmică.

În centrul încăperii, pe o masă metalică, se afla o cameră construită din plăci groase de rufolucit, un material prin care puteau pătrunde atât razele infra-roșii, cât și cele vizibile. Un păienjeniș de țevi și fire învăluia smalțul cafeniu al rezervorului de apă, în care se găseau cele două meduze negre capturate pe planeta stelei de fier.

Stând în picioare, drept și neclintit, cu brațul rănit prins încă în eșarfă, Eon Tal observa de departe cum se rotea încet tamburul înregistratorului. Deasupra sprâncenelor groase și negre, fruntea i se brobonise de sudoare.

Erg Noor își trecu vârful limbii peste buzele uscate:

— Nimic. În cei cinci ani de drum n-a mai rămas acolo decât praf și pulbere, făcu astronautul cu o voce răgușită.

— Ar fi cât se poate de trist… pentru Niza și pentru mine, răspunse biologul. Va fi nevoie, probabil, de ani și ani de cercetări pe dibuite, până să se determine natura leziunii.

— Mai crezi că organele ucigătoare ale „meduzelor” și ale „crucii” sunt identice?

— Nu sunt singurul de această părere: și Grim Sar și ceilalți. La început, făceam înca cele mai surprinzătoare presupuneri. îmi închipuisem o vreme că arătarea cea neagră în formă de cruce nu avea origina pe acea planetă.

— Dacă-ți mai amintești, și eu spuneam acela lucru. Mi se părea că această făptură provenea de astronava discoidală și că o păzea. Totuși, la drept vorbind, de ce ar fi apărată din afară o cetate inexpugnabilă? încercarea noastră de a pătrunde în spiralodisc a dovedit absurditatea unei astfel de presupuneri.

— Am crezut că această cruce este un automat pus de gardă lingă astronavă.

— Așa e! Dar acum, firește, am renunțat la această ipoteză. Jivina cea neagră este o ființă vie, generată de acea lume a beznei. Acești monștri locuiesc fără îndoială în cuprinsul văii. Dușmanul nostru a venit dinspre „poarta” aflată între stânci. Meduzele, mai ușoare și mai mobile, populează platoul pe care am coborât. Legătura dintre cruce și spiralodisc este cu totul întâmplătoare: dispozitivele noastre de protecție atinseseră pur și simplu acest sector depărtat al câmpiei care rămăsese mereu în umbra uriașului disc.

— Și dumneata crezi că există o asemănare între organele ucigătoare ale crucii și ale meduzelor?

— Da! Aceste animale care trăiesc în condiții identice trebuie să aibă organe similare. Steaua de fier este un astru termoelectric. Pătura groasă a atmosferei lui este saturată de electricitate. Grim Sar crede că aceste viețuitoare culeg energia atmosferei și creează acumulări ce se aseamănă cu fulgerele noastre sferoidale. Amintește-ți de steluțele cafenii care scăpărau pe tentaculele meduzelor.

— Crucea avea și ea tentacule, n-avea însă…

— Nimeni n-a avut timpul să observe. Dar caracterul leziunii — traumatismul nervilor principali, cu paralizia centrului corespunzător — este identic la Niza și la mine; asupra acestui lucru toată lumea-i de acord!

De altfel aceasta constituie dovada esențială și suprema noastră nădejde!

— Există o nădejde? se învioră deodată Erg Noor.

— Desigur. Privește-aici! și biologul arătă linia dreaptă trasată de înregistrator. Electrozii sensibili, introduși în capcana cu meduze nu arată nimic. Și totuși monștrii au intrat acolo, cu încărcătura plină a energiei lor care n-avea cum să dispară după sudarea rezervorului. Stratul protector al recipientelor alimentare folosite în expediții cosmice este fără îndoială de nepătruns: nu se compară cu ușoarele noastre scafandre biologice. Adu-ți aminte că aceeași cruce care pe Niza a paralizat-o, dumitale nu ți-a făcut nici un rău. Ultrasunetul jivinei ți-a străbătut scafandrul de înaltă protecție, ți-a biruit voința, dar descarcările-i ucigătoare au rămas fără rezultat. În schimb au străpuns scafandrul Nizei, după cum meduzele l-au străpuns pe al meu.

— Așadar, încărcătura de fulgere sferoidale sau de ceva asemănător ar trebui să se mai afle și acum în rezervor. Totuși aparatele nu marchează nimic…

— Tocmai aceasta mă și face să sper. Meduzele nu s-au descompus, s-au…

— Am înțeles. S-au închis într-un fel de coconi.

— Da. O asemenea adaptare este răspândită printre organismele vii, nevoite să suporte periodic fenomene neprielnice existenței lor, cum ar fi lungile nopți glaciale de pe planeta cea neagră și înspăimântătoarele-i uragane de „dimineață” sau de „seară”. Cum însă aceste perioade alternează destul de rapid, sunt convins că meduzele se pot închista foarte iute și tot atât de iute pot ieși din această stare. În acest caz, le vom putea face lesne să-și recapete facultățile ucigătoare.