Ivan Efremov - Nebuloasa din Andromeda

Grom Orm conecta ecranul emisferic, și sala dispăru. În fața spectatorilor începură să plutească încet înregistrările mașinilor de memorizat.

— Iată o comunicare primită recent de pe planeta ZR519 (omit specificarea coordonatelor spre a nu lungi expunerea). Veți vedea acum imagini luate de o expediție întreprinsă de locuitorii planetei ZR519 în sistemul stelei Ahernar.

Dispoziția aștrilor părea stranie și nici chiar ochiul cel mai experimentat n-ar fi putut recunoaște un spațiu ceresc familiar. Se observau palide pete de gaze, nori obscuri și, în sfârșit, mari planete răcite, reflectând lumina unei stele extraordinar de strălucitoare.

Se apropiaseră de Ahernar, un astru albastru din clasa spectrală B5 cu un diametru doar de trei ori și jumătate mai mare decât al Soarelui nostru, dar de două sute optzeci de ori mai luminos. Astronava s-a îndepărtat după ce a luat această imagine. Decenii de drum au trecut probabil între timp. Pe ecran apăru o altă stea, verde și luminoasă, din clasa S. Creștea în dimensiuni, iar luminozitatea i se intensifica pe măsură ce astronava străină se apropia de ea. Mwen Mas gândi că lumina ei, minunat de verde, ar fi fost probabil și mai frumoasă văzută printr-o atmosferă. Răspunzând parcă dorinței sale, se ivi suprafața unei noi planete, înregistrările fuseseră luate la oarecari intervale de timp, de aceea ecranul nu dezvălui apropierea treptată de planetă. înaintea spectatorilor răsări, fără de veste, un tărâm cu munți înalți, pe care jucau toate nuanțele luminii verzi. Umbre de un verde întunecat acopereau defileurile adânci și povârnișurile abrupte, văluri verzi-viorii și verzi-azurii adiau peste văi și stânci, zăpezi de peruzea acopereau podișurile și piscurile, iar nuanțe verzi-gălbui însemnau zonele pârjolițe de astrul fierbinte. Torente smărăldii curgeau către lacuri și mări nevăzute, tăinuite de lanțuri de munți.

Mai departe o câmpie marginită de dealuri se întindea până la țărmul oceanului, care din depărtare părea o strălucitoare tablă coclită. Copaci albaștri purtau pe ramuri un frunziș Îmbelșugat, poieni de purpură erau înverzite de tufișuri și ierburi necunoscute. Peste această vegetație luxuriantă se revărsau din străfundurile unui cer de a metis t raze ca de miere. Oamenii Pământului încremeniră. Mwen Mas recurse la vasta-i memorie ca să definească precis poziția astrului cel verde:

„Ahernar, Alfa-Eridan îi trecu prin minte — se află pe cerul austral, alături de Tucan, la o depărtare de 21 de parseci… înapoierea unei astronave cu unul și același echipaj e cu neputință.”

Deodată ecranul se stinse, și aspectul sălii închise, amenajate pentru consfătuirile pământenilor, le păru tuturora cât se poate de bizar. Președintele reluă firul expunerii:

— Steaua cea verde cu dimensiuni puțin mai mari decât acelea ale Soarelui nostru vădește în liniile ei spectrale importante cantități de zirconiu.

Și președintele dădu coordonatele astrului de zirconiu.

— În sistemul său, urmă Grom Orm, există două planete îngemănate; ele gravitează în sens invers una față de alta, iar distanța până la astrul lor le face să primească o cantitate de energie egală celeia pe care Pământul o primește de la Soare. Grosimea și compoziția atmosferei, cantitatea de apă existentă corespunde condițiilor de pe Pământ. Iată datele preliminare obținute de expediția pornită de pe ZR519. Aceste comunicări menționează de asemenea că pe cele două planete nu există o viață superior organizată. O viață superioară a unor ființe gânditoare transformă într-atât natura, încât acest lucru devine evident, chiar în treacăt, de pe bordul unei astronave ce zboară la mare altitudine. Pe cele două planete așadar o asemenea viață nu s-a putut dezvolta sau vremea ei încă n-a venit. Aceasta reprezintă pentru noi un noroc extraordinar, întrucât în caz contrar, lumea astrului cel verde ne-ar fi fost închisă. Cu mai bine de trei veacuri in urmă, mai precis în anul 72 al Erei Cercului, savanții au dezbătut problema popularii planetelor înzestrate cu o viață cugetătoare superioară, chiar dacă nu de nivelul atins de civilizația terestră. Concluzia la care s-a ajuns atunci a fost că orice intruziune pe astfel de planete ar duce, din cauza neînțelegerii, la inevitabile acte de violența. Știm acum cât de mare este varietatea lumilor din Galaxia noastră. Există stele albastre, verzi, galbene, albe, roșii, portocalii, cuprinzând toate hidrogen și heliu, dar deosebindu-se prin natura nucleielor și a învelișurilor — de carbon, de cianogen, de titan, de zirconiu — prin caracterul radiațiilor, al temperaturilor. Există planete care diferă atât prin volumul și densitatea lor, cât și prin compoziția și grosimea hidro și atmosferei lor, prin distanța până la astrul respectiv, prin condițiile de rotație. Dar mai știm și altceva: faptul că planeta noastră — datorită apei îndestulătoare pe care o are (70 % din suprafața ei) și apropierii de Soare, de la care primește o puternică rezervă de energie — este baza temei vieți intense, cu care nu întâlnești decât rar în Cosmos, a unei vieți bogate în masă biologică și supusă unor necontenite transformări. De aceea la noi viața s-a dezvoltat mai repede decât acolo unde ea a fost împiedicată fie de lipsa apei sau a energiei solare, fie de micimea uscatului. Mai repede chiar decât pe planetele cu excesivă umiditate. Din comunicările Cercului am văzut că pe târâmurile inundate viața evoluează anevoie, cățărându-se cu desperare în sus, pe trunchiurile plantelor ce răsar din nesfârșitele ape. De altfel chiar și pe Pământul nostru, atât de îmbelșugat în mări, suprafața continentelor este relativ redusă pentru colectarea energiei Soarelui prin intermediul plantelor alimentare, al lemnului sau, pur și simplu, cu ajutorul instalațiilor termoelectrice. În perioadele foarte vechi ale istoriei Pământului, viața s-a dezvoltat mai încet în mlaștinile continentelor joase din paleozoic decât pe înălțimile neozoicului, unde și apa nu numai hrana era disputată. Astăzi mai știm că pentru o viață abundentă și viguroasă e necesar un raport determinant între uscat și apă, și că planeta noastră se apropie de limita maximă a acestui coeficient favorabil. Asemenea corpuri cerești sunt destul de rare în Cosmos și fiecare dintre ele reprezintă pentru umanitate o comoară, întrucât întruchipează noi soluri locuibile, noi posibilități de perfecționare. Omenirea nu se mai teme demult de suprapopulați a care-i înspăimânta pe strămoșii noștri îndepărtați; noi tindem totuși mereu să pătrundem în Univers, extinzând necontenit zona locuită de oameni, căci și aceasta e o manifestare a progresului, o lege ineluctabilă a dezvoltării. Valorificarea și popularea planetelor care, prin condițiile lor fizice se deosebesc prea mult de Pământ s-au dovedit atât de dificile încât, pentru stabilirea oamenilor în spațiile siderale, au fost proiectate vaste construcții de felul unor foarte mari sateliți artificiali. O astfel de insulă a fost realizată în ajunul Erei Cercului; e vorba de „Nadir”, situat la o distanță de 18 milioane de kilometri de Pământ. Acolo mai trăiește o colonie nu prea mare… Dar imperfecțiunea acestor,bîrloguri”, prea strimte pentru viața omenească, îndrăzneață și îndreptată spre spațiile întinse, era atât de evidentă, încât nu ne rămâne decât să ne mirăm de orbirea strămoșilor noștri, oricât de temerar le-ar fi fost proiectul din punct de vedere tehnic.

Planetele gemene ale stelei verzi de zirconiu seamănă foarte mult cu Pământul. Pentru descoperitorii lor, plăpânzii locuitori ai planetei ZR519, ele sunt ori improprii, ori greu valorificabile, fapt pentru care ei s-au grăbit sa ne comunice aceste informații, după cum și noi le vom comunica descoperirile noastre.