Stanislaw Lem - Ciberiada

Ca să pot efectua proba, cum am ajuns pe planetă, m-am oprit într-o mică așezare, nimerind la un han ținut de un hangiu între două vârste și cam posac; am fost destul de îndemânatic, căci am reușit ca, încă pe când îmi erau duse bagajele din trăsură în odaie, să presar un pumn de praf de Altruizină în fântână. În curtea hanului era un du-te-vino nemaipomenit, fetele de la bucătărie alergau de colo-colo cu găleți de apă caldă, hangiul le muștruluia, mânându-le să umble mai repede, apoi se auzi tropot de copite și dintr-o brișcă sări un om în vârstă cu o valiză de doctor în mână; nu se duse însă spre casă, ci spre grajd, de unde în răstimpuri se auzea un muget surd. După cum am aflat de la cameristă, o vietate geonică din curtea hanului, căreia îi spuneau vacă, era gata să fete. M-am cam neliniștit auzind asta, căci sincer să fiu, nu mă gândisem deloc la problema animalelor; dar nu mai puteam face nimic și m-am închis în odaie ca să observ cu atenție evenimentele. Acestea nu se lăsară mult așteptate. Am auzit zornăind lanțul fântânii — slujnicele iar cărau apă — și după o clipă iar se auzi mugetul vacii, căruia i se adăugau acum alte mugete; imediat după aceea medicul veterinar ieși din grajd țipând și, ținându-se de burtă, după el fetele de la bucătărie, la urmă hangiul însuși; cu toții, luând parte la durerile bietei vaci, fugeau care încotro, urlând cât îi ținea gura, ca să se întoarcă apoi de îndată ce, la o anumită depărtare, durerile îi lăsau. În felul acesta au repetat de câteva ori asaltul grajdului, de fiecare dată ieșind din el în fugă, cuprinși de durerile facerii; năucit de acest neașteptat curs al evenimentelor, am fost nevoit să recunosc că experiența trebuia s-o fac în oraș, unde nu sunt animale. Mi-am împachetat repede lucrurile și am cerut să mi se facă socoteala. Dar în întreg hanul sufereau cu toții într-atâta din cauza vițelului care venea pe lume, că n-aveai cu cine sta de vorbă; am vrut să plec singur, dar și pe căruțaș, cu iepele lui cu tot, i-au apucat durerile facerii, așa că n-am avut ce face și am hotărât să mă duc în orașul din apropiere pe jos. Din nenorocire, însă, pe când treceam râul pe un podeț, mâna mi-a alunecat pe mânerul valizei care, lovindu-se cu încuietoarea de o scândură, s-a deschis și toată încărcătura de praf alb s-a vărsat într-o clipită. Stăteam, încremenit, privind cum curentul iute al apei înghite cele patruzeci de kilograme de Altruizină — dar nu mai era nimic de făcut, zarurile fuseseră aruncate, căci întregul oraș se aproviziona din acel râu cu apă de băut, Am mers așa până seara; când am ajuns în oraș, peste tot era lumină, iar străzile pline de lume. Am găsit imediat un mic hotel și m-am oprit acolo, pândind primele semne ale acțiunii preparatului, dar n-am observat deocamdată nimic. Obosit de lunga călătorie, m-am dus imediat la culcare. Pe la miezul nopții am fost trezit de niște strigăte înfricoșătoare. Am sărit din așternut și m-am uitat în jur. Odaia era toată luminată de flăcările care cuprinseseră casa de vizavi; am ieșit în stradă, dar din prag m-am împiedicat de un cadavru, cald încă. Ceva mai încolo șase zdrahoni țineau zdravăn un bătrân care striga ajutor și-i smulgeau cu cleștele dinte după dinte, până ce un strigăt comun de ușurare anunță că găsiseră, în sfârșit, și scoseseră rădăcina dureroasă care-i chinuia și pe ei datorită transmisiei durerii; lăsându-l în plata Domnului pe cel chinuit, rămas fără dinți, se îndepărtară, vădit potoliți.

Dar nu țipetele acelui nenorocit mă treziseră; pricina fusese un incident care avusese loc în cârciuma de alături: un bețiv l-a pocnit pe tovarășul de băutură și, resimțind pe loc durerea acestuia, s-a înfuriat și a început să-l lovească mai tare; la rândul lor, comesenii, simțind și ei aceeași durere, săriră să-i snopească pe amândoi; cercul suferințelor generale s-a întins într-atât, încât jumătate din clienții hotelului, treziți din somn, punând mâna pe ce găseau, bețe, mături, bastoane, o apucară numai în cămăși de noapte spre locul încăierării; se porni o vânzoleală nemaipomenită printre unelte și vase sfărâmate, o lampă fu răsturnată și cârciuma luă foc. În sunet de clopote, în strigătele pompierilor și urletele celor răniți în luptă, m-am îndepărtat cât am putut mai repede de locul acela, pentru ca, numai câteva străzi mai încolo, să nimeresc în mijlocul unei mulțimi, strânsă în jurul unei căsuțe albe cu o grădină de trandafiri. După cum am aflat, înăuntru se afla o pereche de tineri proaspăt căsătoriți. Era o înghesuială nemaipomenită, se vedeau uniforme militare, veșminte preoțești, ba erau și elevi de liceu; cei care se aflau mai aproape de ferestre băgau capul înăuntru, alții le săreau în spinare, strigând: „Ei! Ce e?! Ce-i moșmondeala asta?! Mult mai avem de așteptat?! La treabă, mai repede!” — și altele asemenea. Un bătrânel, care nu putea răzbate, îi implora cu lacrimi în ochi pe cei care-i barau drumul să-l lase să treacă mai în față, fiindcă de departe, din cauza slăbiciunii, nu simte nimic; dar nimeni nu-l băga în seamă — unii leșinau de plăcere pe nesimțite, alții gemeau de atâta voluptate, iar alții, mai necunoscători, dădeau din umeri indiferenți. Familia mirilor a vrut la început să alunge ceata inoportună, dar apoi, luată de vâltoarea depravării generale, se alătură corului de grosolănii, îmboldindu-i pe tinderi cu aceleași vorbe deșănțate; în tot acest trist spectacol rolul principal îl juca străbunicul mirelui care lovea din răsputeri cu fotoliul său pe roate în ușa camerei nupțiale. Profund mâhnit de această scenă, m-am întors ca să mă duc la hotel, dar pe drum am întâlnit numai grămezi de cetățeni, țipând și păruindu-se; astea toate nu erau însă nimic în comparație cu scenele care aveau loc în hotel. De departe am văzut cum oaspeții săreau numai în cămăși de la etaj, frângându-și mai toți picioarele, câțiva se cățăraseră pe acoperiș, iar înăuntru directorul hotelului, nevastă-sa, cameristele, portarii se zvârcoleau și țipau ca nebunii, se ascundeau prin dulapuri sau pe sub paturi — și asta numai pentru că în pivniță o pisică alerga după șoareci.

Începeam să-nțeleg cât de nechibzuită fusese fapta mea; spre ziuă Altruizina acționa cu atâta forță că, dacă pe unul îl mânca numai puțin nasul, întreaga regiune, pe o rază de o milă, răspundea cu salve furtunoase de strănuturi, iar rudele persoanelor care sufereau de guturai, ca și doctorii și surorile de spital fugeau din calea acestora mai rău ca de niște ciumați; numai câțiva masochiști se plimbau de colo-colo, palizi, gâfâind de nespusă plăcere. Erau mulți și din cei neîncrezători, care-i loveau și-i băteau pe cei din apropierea lor, numai ca să se convingă dacă e adevărată acea transmitere a simțirilor, despre care se vorbește atâta; cei maltratați nu rămâneau, la rândul lor, datori și un zgomot surd de lovituri umpluse tot orașul. La vremea dejunului, umblând pe străzi, uluit de-a binelea, am întâlnit o mare mulțime, înecată în lacrimi, care gonea prin piață o bătrână îmbrăcată în doliu, aruncând în ea cu pietre. Am aflat că era văduva unui venerabil cizmar care murise cu o zi înainte și fusese înmormântat în dimineața aceea; suferința nemângâiatei cizmărese atinsese atât de tare pe vecini și pe vecinii vecinilor, încât aceștia, nemaiputând în nici un fel s-o mângâie pe sărmana femeie, au gonit-o din oraș. O tristețe nesfârșită mi-a cuprins sufletul la vederea acestui spectacol oribil și m-am întors cât am putut de repede la hotel, dar și acesta era acum în flăcări. Bucătăreasa, in timp ce gătea supa, s-a fript la deget și, ca urmare a acestui fapt, un căpitan de cavalerie care tocmai își curăța arma la etajul ultim, simțind și el durerea, a apăsat fără să vrea pe trăgaci, omorându-și pe loc nevasta și cei patru copii; disperarea lui se răspândi printre persoanele care fuseseră încă transportate la spital, ca urmare a rănilor sau a pierderii minții, iar un binevoitor, vrând să scurteze această suferință generală, din cauza căreia el însuși mai că nu pierise, stropea cu gaz pe cine nimerea și le dădea foc într-un acces de adevărată nebunie. Am alergat departe de incendiu, eu însumi arătând ca un nebun, în căutarea unei persoane, una singură, fie cum o fi, care să simtă măcar un strop de fericire, dar am dat numai peste resturi ale mulțimii care se întorcea de la acea noapte a nunții.