Stanislaw Lem - Ciberiada

— Adevărat, morții nu mai au griji — recunoscu Clapauțius. Este un adevăr temeinic, câtă vreme definește efemeritatea suferinței.

— Dar apar mereu noi suferinzi! — reluă Trurl, cu glas ridicat. Oare nu înțelegi că planul meu este o chestiune de simplă bună-voință?

— Ia stai. La drept vorbind, prin ce metodă ființa fericită (să presupunem că o să reușești) va fi o recompensă pentru abisul de chinuri care s-au dezagregat, ca și a nenorocirilor care vor dura mai departe în tot Cosmosul? Oare liniștea de azi va suprima furtuna de ieri? Oare ziua va anula noaptea? Nu vezi că vorbești prostii?

— Atunci, după tine, n-ar trebui să facem nimic?

— Nu spun că nimic. Poți să îndrepți viețile existente, sau cel puțin să încerci a o face, cu riscul cunoscut, dar pe cei despre care ai pomenit n-ai să-i satisfaci cu nimic. Ești oare de altă părere? Crezi că a îndesa în Cosmos atâta fericire încât să crape, va schimba câtuși de puțin ceea ce s-a întâmplat în el?

— Cum să nu, va schimba! Va schimba! — strigă Trurl. Caută să înțelegi așa cum se cuvine! Chiar dacă fapta mea nu-i va atinge pe cei care au pierit, se va schimba întregul a cărui parte o constituie ei. De-acum fiecare va trebui să spună: „Eforturi teribile, civilizații vomitale, culturi înfricoșătoare au constituit numai o introducere Ia conținutul propriu-zis, adică la timpurile actualei voluptăți! Trurl, acel bărbat luminat, a ajuns prin meditațiile sale, la concluzia că trecutul râu trebuie folosit pentru făurirea unui viitor bun. Mizeria l-a învățat cum se făuresc bogățiile, iar disperările i-au arătat cât prețuiesc extazurile, într-un cuvânt — Cosmosul, tocmai prin aceea că este așa de oribil, i-a dat impulsul de a crea Binele!” Epoca actuală se va dovedi pregatitoare-ispititoare — nu crezi! — și datorită ei va urma mult dorita împlinire. Ei, ce zici, te-am convins?

— La Crucea Sudului se află statul regelui Troglodicus — zise Clapauțius — căruia îi plac peisajele împănate cu spânzurători, dar disimulând această predilecție cu afirmația că pe niște mizerabili, ca supușii săi, nu-i poți ține altfel în frâu. A vrut să-mi facă și mie de petrecanie de cum am venit, dar, mirosind că l-aș putea face una cu pământul, s-a înmuiat, căci considera ca un lucru natural că, dacă el nu mă va supune, atunci eu ara să-l strivesc. Deci, ca să mă pregătească altfel de moarte, își chemă îndată sfatul de învățați, de la care am auzit o doctrină morală a puterii, concepută tocmai pentru astfel de ocazii. Înțelepții aceia plătiți mi-au spus așadar: cu cât este mai rău, cu atât sunt mai gustate îmbunătățirile, deci cel care acționează, astfel încât răul nu mai poate fi suportat nu face altceva decât să grăbească în mod extrem rapida îndreptare a lucrurilor. Regele era bucuros și mulțumit de discursul lor, căci a reieșit că nimeni nu acționează ca el în sprijinul viitorului Bine, câtă vreme, prin antiimpulsuri corespunzătoare, îndeamnă la, transpunerea în faptă a ideilor de îmbunătățire a situației. Deci fericiții tăi ar trebui să-i ridice monumente lui. Troglodicus, iar tu datorezi recunoștință unora ca el, nu-i așa?

— Urâtă și cinică parabolă! — sări ca ars Trurl, jignit la culme. Credeam că ai să fii de partea mea, dar văd că verși numai otrava scepticismului și, prin sofisme, reduci la zero planurile mele nobile. Și doar ele sunt salvatoare la scară cosmică!

— Așa, deci tu vrei să devii salvatorul Cosmosului? — zise Clapauțius. Trurl, să știi că ar trebui să te leg și să te-arunc în groapa asta, ca să ai timp să-ți vii în fire, dar mă tem că ar dura prea mult. De aceea îți spun doar atât: să nu aduci fericirea prea brusc! Să nu perfecționezi existența în viteză! Și chiar dacă vei crea pe undeva niscaiva fericiți (lucru de care mă-ndoiesc), vor rămâne mai departe ceilalți, se va ajunge atunci la invidie, ură, încordări și certuri și cine știe clacă n-ai să te găsești în fața dilemei, desigur, neplăcute: sau fericiții tăi se vor lăsa pe mâna invidioșilor, sau vor fi nevoiți să-i căsăpească ei pe acești inoportuni, urâți și schilozi; și asta pentru realizarea armoniei depline.

Trurl sări în sus înfuriat, dar, potolindu-se, slăbi pumnii căci punerea lor în funcțiune n-ar fi fost cea mai potrivită inaugurare a Erei Fericirii Depline, pe care hotărâse așa de serios s-o creeze.

— Adio! — îi zise el, cu o privire de gheață. Agnostic meschin, neîncrezătorule, care te lași dus de valurile întâmplării, n-am să discut cu tine prin cuvinte, ci prin fapte! Roadele muncii mele te vor convinge, cu timpul, că am avut dreptate!

Întors acasă, Trurl se pomeni într-o mare încurcătură, căci epilogul discuției purtate cu Clapauțius sugera cum că ar fi posedat deja un plan de acțiune, ceea ce nu era adevărat. Sincer vorbind, habar n-avea de unde să înceapă. Luă atunci de pe rafturile bibliotecii o grămadă de cărți consacrate descrierilor a numeroase societăți și le înghiți cu o viteză demnă de admirat. Și cum, cu toate acestea, își umplea prea încet mintea cu faptele necesare, cără din pivniță opt sute de casete cu memorie de mercur și de plumb, feromagnetică și crionică, le legă cu mici cabluri de ființa sa și, în câteva secunde, își încarcă el cu patru trilioane de biți de cea mai bună și mai prăpăstioasă informație, pe care o poți găsi numai în tenebrele aștrilor, pe globuri sau pe sori stinși, locuiți de cronicari răbdători. Fusese o doză atât de puternică, încât îl zdruncinase din creștet până-n tălpi; se învineți, ochii îi ieșiră nițel din orbite, fălcile i se strânseră, cârcei îi umblau prin tot corpul și tremura de parcă ar fi fost atins nu de istoriozofie și istoriografie, ci de trăsnet. Dar până la urmă, își adună puterile, se scutură, își șterse fruntea, își sprijini genunchii, care-i mai tremurau încă, de picioarele mesei la care lucra și-și zise:

— Văd că a fost și este mult mai rău decât credeam!!!

Câtva timp își ascuți creioanele, turnă cerneală în călimări, aranjă grămezile de fișe albe, dar, cum din toate aceste pregătiri nu prea ieșea nimic, puțin iritat își spuse:

— Cred că, din simplă solidaritate, trebuie să fac cunoștință cu scrierile înțelepților străvechi, arhaici, cu toate că mereu am amânat asta, știind că un constructor modern n-are ce-nvăța de la flecarii ăștia bătrâni. Dar fie, treacă de la mine! Am să-i studiez și pe gândanții ăștia ai vechiului testament, aproape de pe vremea cavernelor, cel puțin așa mă voi putea apăra și de înțepăturile lui Clapauțius, care, ce-i drept, nici el nu i-a citit niciodată (și cine, în genere, îi citește?), dar extrage pe ascuns din operele lor câte-o frază, ca pe urmă să mă zgândăre cu citate și să mă acuze de ignoranță.

Și chiar așa făcu; începu să răsfoiască numai opere învechite și prăfuite, deși nu-i ardea câtuși de puțin.

Pe la miezul nopții, înconjurat de cărți groase care, deschise, îi făceau vânt pe la genunchi ca un evantai, căci, enervat, le arunca de pe masă, își spuse:

— Văd că trebuie nu numai să corectez structura ființelor inteligente dar și ceea ce au născocit ele ca filozofie. Originea vieții trebuie căutată în ocean, care a aruncat la țărm tot felul de mâluri, astfel a luat naștere un noroi moale, sau așa-numiții coloizi-neroizi; Soarele ardea, noroiul se-ngroșa, a căzut un trăsnet, totul s-a acrit cu amini — adică amin și Doamne-ajută — și așa a apărut un aluat, care, cu timpul, s-a târât spre un loc mai uscat. I-au crescut urechi, ca să audă cum se apropie prada, precum și dinți și picioare ca s-o poată ajunge din urmă și s-o mănânce. Iar dacă nu i-au crescut sau i-au crescut prea scurte, pe el l-au mâncat. Creatoarea inteligenței este, deci, evoluția; căci ce sunt în ea Prostia și înțelepciunea, ca și Binele și Răul? Binele e atunci când eu voi mânca pe cineva, iar Răul, când voi fi eu mâncat. La fel și cu Inteligența: cel mâncat, pentru că i s-a întâmplat asta, este mai prost decât cel ce mănâncă, pentru că nu poate avea dreptate cel ce nu există și nu are deloc cel care a fost înghițit. Dar cine ar mânca pe toți ceilalți, el însuși va fi înfometat și astfel se instaurează moderația. Cu trecerea vremii, fiecare aluat se calcifiază, căci este un material fibros, deci, căutând ceva mai bun, ființele noroioase au descoperit metalul. Dar pe ele însele s-au portretizat în fier, căci cel mai ușor lucru e să extragi din ce e gata, așa că tot nu s-a ajuns la adevărata perfecțiune. Dimpotrivă! Dacă, printr-un curs schimbat al evenimentelor, ar fi apărut mai întâi calcarul, apoi din el o delicatesă mai moale, iar la urmă — fina subtilitate, filozofia s-ar fi născut cu totul altfel: după cum se vede, ea provine direct din material, sau altfel spus, cu cât ființa inteligentă s-a constituit mai oricum, cu atât mai disperat se înfățișează pe sine invers. Dacă trăiește în apă, spune că pe țărm e un rai; dacă trăiește pe țărm, atunci spune că raiul e în cer; dacă are aripi, își făurește un ideal cu înotătoare ca peștele, iar dacă are picioare — își zugrăvește aripi de gâscă și strigă: „Sunt înger!” Ciudat că n-am observat asta până acum. Regula asta s-o numim Legea Cosmică a lui Trurl: ca urmare a imperfectibilității ingineriei personale, orice spirit își prezintă Absolutul Excelent. Trebuie să-mi bag bine în cap asta pentru împrejurarea când am să mă apuc de corectarea bazelor filozofiei. Dar acum e timpul să construiesc. Mai întâi să institui Binele — dar ce este acesta? Desigur, el nu există acolo unde nu e nimeni. Cascada nu este pentru stâncă nici bună, nici rea, asemenea cutremurului de pământ pentru un lac. Am să-l montez deci pe Cineva. Dar, atenție: îi va fi bine acestuia? Și de unde să. știu dacă cuiva îi este bine? Să zicem că aș vedea că lui Clapauțius nu-i merge bine. Și ce-i cu asta? Cu o jumătate a sufletului m-aș întrista, iar cu cealaltă m-aș bucura, nu-i așa? Încurcată treabă! E posibil să-i fie cuiva bine în comparație cu vecinul, dar el nu știe nimic despre asta și de aceea nu consideră că lui îi e bine. Ar trebui oare să construiesc ființe care să aibă în vedere pe altele, asemenea lor, ce se zbat în chinuri? Dar s-ar simți oare serios satisfăcute numai prin contrast? Poate că da, dar câtă ticăloșie e în asta. Așadar, e nevoie aici de a surdină și de un transformator. Nu trebuie să te apuci dintr-o dată de. alcătuirea unor societăți fericite: la început trebuie să fie numai individul!