Ivan Efremov - Umbra dinosaurului

— Vînt și noroc bun! — auziră de după bord vocea căpitanului Oxholm. — Vînt aveți, desfaceți lanțul. Good bye!

Pînzele care se pierdeau în ceață deasupra capetelor marinarilor își neteziră faldurile. Vîntul dinspre fiord începu să susure prin parîme. Încă puțin și aveau să pornească. Fochistul, ce-și pregătise din timp sculele, se apucă să taie șplintul [Șplint — cui de fler folosit pentru fixarea unei piese metalice. (N. red. rom.)] cu care era prinsă cheia superioară a lanțului ancorei; mecanicul se apucă de cealaltă cheie. Ceața înăbușea zgomotul loviturilor, care totuși răsunau destul de sonor în golf. Cu un huruit care-i făcu pe marinari să tresară, un lanț al ancorei căzu în apă, apoi al doilea. Corabia se cutremură ușor; încet, pe nesimțite aproape, se urni. Cînd își mai luă vînt, prinse în sfîrșit a funcționa și cîrma. Era și timpul, chiar pe o ceață atît de groasă se zăreau în față contururile vagi ale promontoriului stîncos.

— Cîrma stînga! — comandă încet Ilin, fără să ia mîna de pe timonă.

Prova grea, turtită, plescăi ușor în apă. Valurile băteau în direcția în care trebuiau să meargă, bompresul se întoarse repede la stînga. Titarenko, mușcîndu-și buzele, învîrti timona invers.

— Merge, ține-o bine! — șopti Ilin, căutînd să străpungă cu privirea zidul cenușiu al ceții, în care se afunda bompresul navei.

Din fericire, ieșirea din fiord era destul de lată. După ce depăși promontoriul, Ilin viră spre nord, cu vîntul mereu în spate. Negura groasă s-o tai cu cuțitul înghiți corabia ce ieșea fără zgomot în largul oceanului, părăsind pentru totdeauna țărmurile Norvegiei, unde marinarii sovietici găsiseră un ajutor atît de neașteptat și prețios. Spusele bătrînului căpitan se adeveriră. Brigantina nu întîlni pe nimeni.

Peste o oră, din nou cu vînt favorabil din vest, corabia luă viteză. Secundul își adună micul echipaj și puse în vedere oamenilor că trebuie să deprindă pe drum mînuirea velelor.

— Luați aminte, obișnuiți-vă cu ele, ca să faceți față la orice, în caz de nevoie. Cunoașteți cu toții velele unei bărci, acum învățați-le pe cele adevărate. Dar ia stați, vasul este moale, asta înseamnă că…

— …trebuie reduse pînzele de pe arborele trinchet, — răspunse la iuțeală Metelițîn.

— Așa e! Deși nu-mi prea convine, trebuie să strîngem zburătorul. Avem prea puține pînze pe arbore: velele nu oferă toate aceeași suprafață. Puneți toți mîna. Eu nu pot lăsa timona pînă ce Titarenko nu va învăța s-o mînuiască.

— Sîntem destui noi patru, — răspunse mecanicul.

Și marinarii se repeziră la vinciuri.

Brigantina se îndepărtase mult de țărm și pe valurile mari ale oceanului avea balansul puternic. Metelițîn ajunse primul la crucetă și, căutînd să nu se uite în jos, se cațără pe parîme pînă la verga de sus a zburătorului. Dedesubtul lui puntea dispăruse în ceață, nici piciorul catargului nu se mai vedea, iar verga zburătorului i se părea prea subțire. Metelițîn auzea cum trosnește ușor în butuc. La fiecare ruliu al vasului, catargul descria în văzduh un arc. Cînd brigantina își afunda prova în apă, catargul părea că se prăbușește și Metelițîn se crampona cu disperare de sarturi [Sarturi — parîme din cablu metalic care susțin transversal catargele și pe care s-au amenajat trepte ce duc la gabie și crucetă. (N. red. rom.)]. Și mai rău era cînd vasul sălta pe un val: catargul se năpustea asupra-i ca și cînd ar fi vrut să-l facă praf. Picioarele îi lunecară și rămase atîrnat cu spatele deasupra punții. Fruntea lui Metelițîn se brobonă de sudoare; din cauza înălțimii cu care nu era obișnuit îi venea greață. Totuși se obișnui curînd și putu să cerceteze starea manevrelor — strîngătorilor, balansinelor și a saulelor.

Cu forțe unite reușiră să găsească, pe cavile, lîngă bordurile vasului, capetele mobile ale manevrelor — din tribord și din babord. Culcați cu burta pe velă și proptindu-se cu picioarele în țapape [Parîmă înfășurată pe arborada unei nave, pentru a susține pe marinarii care lucrează la pînze (N. Club CPȘF)], care se balansau ca niște leagăne, „vaporenii” reușiră să se achite de o îndeletnicire cu care încă nu erau obișnuiți. Deși bezna îi stingherea, izbutiră să strîngă zburătorul.

Vîntul se înteți și începu să bată de travers, dar echipajul brigantinei deprinsese puțin manevrele. Vergelele erau brațate [BRAȚÁ, A orienta vergile unui velier astfel încît velele să ocupe o poziție dorită față de direcția vîntului. (N. Club CPȘF)] cum trebuie, suprafața velelor se echilibră și bătrîna corabie începu să alerge pe întinsul apei cu 10 noduri pe oră. Singurele lucruri care-i nedumereau pe marinari erau scîrțîielile și trosnetele puternice ce veneau ”le undeva, din adîncul vasului.

— Așa trebuie să fie pe vasele cu pînze? — întrebă nedumerit Metelițîn pe secund. — Teamă mi-e să nu ne trezim că vasul se desface în bucăți!

— Nici eu nu știu ce-o fi! Parcă ceva n-ar fi în regulă. Nu cumva luăm apă?

— În cală intră puțin, dar nu-i chiar o pătrundere; am tras la două pompe și acum e uscat.

— Ia să văd și eu, — zise Ilin. — Voi rămîneți aici.

Luînd felinarul lăsat de norvegieni, secundul coborî în cală unde puse piciorul pe niște scînduri tremurătoare acoperite de apă, puse deasupra santinei. Trosnetele puternice acopereau zgomotul valurilor ce se loveau în bordurile de lemn. Cercetînd cu atenție cala, secundul își dete seama că zgomotele acelea proveneau de la întregul corp al brigantinei, iar scîrțîielile asurzitoare de la catarge. Ilin mai zăbovi ce mai zăbovi, apoi se întoarse pe punte.

— Ceva nu merge, — răspunse el la întrebarea ajutorului. — Dar naiba știe ce. Vasul s-a șubrezit. Și manevrele noastre probabil că ar fi trebuit încă o dată întinse.

— Bine, dar e o beznă de-ți dai cu degetele-n ochi; cum am putea-o scoate la capăt cu un singur felinar?

— Totuși trebuie să încercăm.

— Am înțeles. Ne apucăm îndată.

— Luați și felinarul.

— Nu vă trebuie, ca să urmăriți busola?

— Halal marinar! — rîse Ilin. — Nici nu te-ai uitat la busolă! Alcoolul din vas s-a evaporat sau a fost de mult băut. Încotro bate vîntul, într-acolo mergem și noi, numai de am fugi cît mai repede. Și parcă nu-i totuna dacă mergem spre vest, sud-vest sau nord-vest? Din păcate am uitat să ne dăm întîlnire cu englezii. Ați vrea să navigăm cu vîntul din pupa schimbînd după toate regulile marinărești, murele? Dar spune-mi, prietene, cum ați putea numai voi patru mînui atîtea pînze? Vezi, asta e. Eu unul am o busolă de buzunar fosforescentă și-mi ajunge… Drace, tare-aș vrea să fumez!

Pentru Ilin și timonier noaptea trecu într-o permanentă încordare. Erau cu urechea mereu ascuțită la uruitul vîntului în vele. Cînd creștea și devenea mai sonor, știau că nava s-a repezit după vînt. Rezistența crescîndă a timonei semnala imediat același lucru. Pentru ceilalți patru marinari, noaptea trecu în neîncetate manevre cu greementul. Mîinile lor, obișnuite cu o muncă de cu totul alt gen, îi dureau, palmele se bășicaseră.

Dimineața, marea deveni și mai agitată. Vîntul scăzu dar valurile creșteau, deveneau uriașe iar brigantina era scuturată ca o coajă de nucă. Mersul deveni nesigur, pînzele pocneau amarnic sub rafale la fiece plonjare precipitată. Biata navă trosnea și scîrțîia ca vai de ea, scîndurile punții vibrau și se îndoiau sub picioare.