Arkadi Strugațki - Orașul damnat

În al doilea rând, el a găsit un depozit de motorină, după care antisemitismul lui Elllisower a devenit într-o măsură considerabilă abstract. „Eu îi urăsc pe jidani, îi explica el mecanicului șef. Nimic nu-i mai rău pe lume ca jidanul. Niciodată însă n-am avut nimic împotriva evreilor! Să-l luăm, de pildă, pe Katzman…”

Mai departe. Izea îi aproviziona pe toți cu hârtie. Rezervele de hârtie igienică se isprăviseră chiar după cea dintâi explozie de maladii stomacale și iată că, în acest moment, popularitatea lui Izea — singurul posesor și păstrător al unor bogății de hârtie, în țara unde nu găsești nici un smoc de iarbă, darmite o frunză de brusture —, deci, în acest moment, popularitatea lui Izea a atins ultima limită.

Nu trecuseră nici două săptămâni de expediție, când Andrei, cu oarecare gelozie chiar, a descoperit că Izea era îndrăgit. De toată lumea. Chiar și de către soldați, ceea ce era absolut incredibil. În timpul popasurilor se înghesuiau în jurul lui și, cu gurile căscate, îi ascultau pălăvrăgeala. Din proprie inițiativă și cu plăcere îi cărau din loc în loc lăzile lui de fier pline cu documente. Ei se plângeau și se grozăveau pe lângă el ca școlarii pe lângă profesorul iubit. Pe Vogel îl urau, de colonel se temeau, cu cercetătorii se băteau, însă cu Izea râdeau. Nu de el — cu el!… „Știi, Katzman, i-a spus într-o zi colonelul. N-am înțeles niciodată de ce armata are nevoie de comisari. Eu n-am avut niciodată comisar, însă pe dumneata te-aș lua…”

Izea isprăvi de triat un pachet de hârtii și mai scoase unul din sân.

— Ai găsit ceva interesant? întrebă Andrei.

Nu întrebă pentru că ar fi fost într-adevăr curios, ci pur și simplu dorea să-și exprime cumva duioșia care îl cuprinsese brusc pentru acest om neîndemânatic, ridicol și chiar neplăcut la vedere.

Izea nu apucă să răspundă, izbuti doar să dea din cap. Ușa de deschise și în cameră intră colonelul Saint-James.

— Permiteți, consiliere?

— Vă rog, colonele, zise Andrei, ridicându-se. Bună seara.

Izea sări și îi trase colonelului fotoliul.

Ești foarte amabil, comisare, spuse colonelul și se așeză agale, din două mișcări. Arăta ca de obicei — îngrijit, proaspăt, mirosind a apă de colonie și a tutun de calitate —, numai obrajii, în ultima vreme, i se cam scofâlciseră și ochii parcă îi coborâseră mai mult în fundul capului. Și acum nu mai mergea cu obișnuita-i cravașă, ci cu un baston negru, lung, în care se sprijinea în mod clar când stătea în picioare.

— Acea bătaie revoltătoare sub fereastră… rosti colonelul. Îmi cer scuze, consiliere, pentru ostașul meu.

— Să sperăm că a fost ultima, spuse Andrei posomorât. N-am intenția să mai tolerez așa ceva.

Colonelul dădu din cap distrat.

— Soldații se bat întotdeauna, observă el neglijent. În armata britanică acest lucru este chiar stimulat. Spiritul combativ, agresivitatea sănătoasă și așa mai departe… Însă dumneavoastră aveți dreptate. În aceste condiții grele de campanie este inadmisibil. — Se lasă pe spate în fotoliu, scoase pipa și începu s-o umple. — Și totuși, adversarul potențial nu se arată, consiliere! spuse el ironic. În legătură cu aceasta, prevăd mari complicații pentru bietul meu stat-major. Ba chiar și pentru politicieni, ca să fiu sincer…

— Dimpotrivă! exclamă Izea. De-abia acum încep pentru noi zilele cele mai fierbinți! întrucât adevăratul adversar nu există, va trebui inventat. Și cum ne arată experiența universală, cel mai cumplit adversar este cel inventat. Vă asigur că acesta va fi un monstru neverosimil, înspăimântător. Va trebui dublată armata.

— Așa, deci? spuse colonelul, ca și mai înainte — ironic. Interesant, cine o să-l născocească? Nu cumva dumneata, comisarul meu?

— Dumneavoastră! zise Izea triumfător. Dumneavoastră în primul rând. — El începu să îndoaie câte un deget. — Mai întâi, va trebui să creați pe lângă statul major secția de propagandă politică…

Se auziră ciocănituri în ușă și, înainte ca Andrei să răspundă, intrară Kehada și Ellisower. Kehada era posomorât. Ellisower surâdea vag, de undeva tocmai de sub tavan.

— Vă rog să luați loc, domnilor, îi invită rece Andrei. Bătu cu nodurile degetelor în masă și se adresă lui Izea: Katzman, începem…

Izea se opri la jumătatea cuvântului și se întoarse ascultător cu fața spre Andrei, trecându-și mâna peste spătarul scaunului. Colonelul se îndreptă din nou, împreunându-și mâinile pe măciulia bastonului.

— Aveți cuvântul, domnule Kehada.

Șeful cu partea științifică ședea chiar în fața lui, cu picioarele groase larg desfăcute, ca un halterofil, ca să nu transpire când ridică haltera, iar Ellisower, ca întotdeauna, se așeză în spatele lui, gârbovindu-se cât mai mult cu putință, ca să pară mai puțin înalt.

— În geologie nimic nou, spuse Kehada mohorât. Ca și până acum — lut și nisip. Nici urmă de apă. Conducta de apă este de mult uscată. Poate că tocmai din pricina asta or fi plecat de aici, nu știu. Datele privind soarele, vântul și așa mai departe… — Scoase din buzunarul de la piept o foaie de hârtie și o întinse lui Andrei. — Deocamdată atât.

Lui Andrei tare nu-i plăcu acest „deocamdată”, însă dădu doar din cap și își mută privirea asupra lui Ellisower.

— Transportul?

Ellisower se îndreptă și începu să vorbească pe deasupra capului lui Kehada:

— Astăzi s-au parcurs treizeci și opt de kilometri. Motorul tractorului numărul doi are nevoie de reparație capitală. Regret mult, domnule consilier, dar — vai…

— Da, spuse Andrei. Ce înseamnă reparație capitală?

— Două-trei zile, spuse Ellisower. O parte dintre subansambluri vor trebui înlocuite, iar altele reparate. Poate chiar patru zile. Sau cinci.

— Sau zece, spuse Andrei. Dați-mi raportul.

— Sau zece, se învoi Ellisower, surâzând la fel de vag. Fără să se ridice, el întinse raportul său peste umărul lui Kehada.

— Ați spus asta în glumă, nu? rosti Andrei, încercând să fie cât mai calm.

— Ce anume, domnule consilier? întrebă Ellisower speriat. Sau doar se prefăcu speriat.

— Trei sau zece zile, domnule specialist?!

— Îmi pare foarte rău, domnule consilier… bâigui Ellisower. Mi-e frică să spun exact… Nu suntem la garaj, și pe urmă Permiak al meu… Are o erupție pe spate și toată ziua a vomitat… El este mecanicul meu șef, domnule consilier.

— Dar dumneavoastră? spuse Andrei.

— Eu voi face tot ce pot… Este altceva în condițiile noastre… mă refer la condițiile de campanie…

O vreme, el continuă să bâiguie ceva despre mecanici, despre macara, pe care n-au luat-o, deși el a avertizat… despre mașina de găurit, care nu există aici și, din păcate, nu poate să existe, din nou despre mecanic și încă despre niște pistoane și bolțuri… Cu fiece minut, vorbea tot mai încet, tot mai încâlcit și, în sfârșit, tăcu definitiv, iar Andrei, în tot timpul acesta, îl privea țintă în ochi și era absolut clar că acest pehlivan lung și fricos mințea cu nerușinare, și chiar el își dă seama și vede că toți ceilalți înțeleg asta și încearcă să iasă din încurcătură, dar nu izbutește, și totuși are intenția fermă să-și susțină minciuna până la capăt.

Pe urmă, Andrei lăsă ochii în jos, uitându-se peste raportul lui, peste rândurile dezordonate, mâzgălite cu laba-gâștii, însă nu vedea și nu înțelegea nimic. S-au înțeles, mișeii, își zicea el ușor disperat. Și ăștia s-au înțeles. Cum să procedez cu ei acum?… Păcat că n-am pistolul… Să-l plesnesc pe Ellisower… ori să-l sperii astfel încât să facă în pantaloni… Nu Kehada. Kehada este șeful lor. Vrea să arunce totul în spinarea mea… Vrea să mă facă doar pe mine răspunzător de acest proiect împuțit… secătura, matahala dracului… Îi venea să urle și să izbească din toate puterile cu pumnul în masă.