Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

Stăpâna nu l-ar ierta niciodată pe Kreacher dacă ar fi aruncată tapiseria, de şapte secole este în familie, Kreacher trebuie să o salveze, Kreacher nu o să-l lase pe stăpân, pe trădătorii de sânge şi pe odrasle să o distrugă…

— Mă gândeam eu că ar putea să fie asta, spuse Sirius, aruncând o privire dispreţuitoare către peretele de vizavi. Nu mă îndoiesc că trebuie să-i fi pus în cârcă o altă Vrajă de Lipire Permanentă, însă dacă o să pot să scap de ea, sigur o voi face. Acum du-te, Kreacher.

Se părea că Kreacher nu îndrăznea să nesocotească un ordin direct; cu toate acestea, privirea pe care i-o aruncă lui Sirius când îşi târî paşii pe lângă el era plină de o ură profundă, aşa că bombăni tot timpul până ieşi din cameră.

— Se întoarce din Azkaban dându-i ordine lui Kreacher, ah, biata mea stăpână, ce ar spune dacă ar vedea casa acum, cu gunoaiele care trăiesc în ea, comorile ei aruncate, a jurat că nu o mai recunoştea ca mamă şi s-a întors, se mai zice că este şi criminal…

— Continuă să bombăni şi chiar o să fiu criminal! spuse Sirius nervos şi trânti uşa după spiriduş.

— Sirius, nu este întreg la cap, zise Hermione în apărarea lui, nu cred că îşi dă seama că îl auzim.

— A fost singur prea mult timp, spuse Sirius, primind ordine smintite de la portretul mamei şi vorbind de unul singur, însă întotdeauna a fost un afurisit şi un…

— Poate că, dacă l-ai elibera, zise Hermione plină de speranţă, poate că…

— Nu putem să-l eliberăm, ştie prea multe despre Ordin, spuse Sirius ferm. Şi oricum, şocul l-ar ucide. Sugerează-i să plece din casa asta, şi o să vezi cum o să reacţioneze.

Sirius traversă camera până unde era agăţată pe toată lungimea peretelui tapiseria pe care încercase să o apere Kreacher. Harry şi ceilalţi îl urmară.

Tapiseria părea extrem de veche; era decolorată şi părea mâncată de Doxii în unele locuri. Totuşi, firul de aur cu care era brodată încă scânteia cu destulă putere ca să arate ramificatul arbore genealogic care data din Evul Mediu (din câte îşi dădea seama Harry). Chiar în partea de sus era scris cu litere mari:

— Tu nu eşti trecut aici! zise Harry, după ce examină cu atenţie partea de jos a arborelui.

— Am fost aici, spuse Sirius, arătând o gaură mică, rotundă şi arsă de pe tapiserie, care semăna cu o arsură de ţigară. Iubitoarea mea mamă m-a scos după ce am fugit de acasă — lui Kreacher chiar îi place să spună povestea în şoaptă.

— Ai fugit de acasă?

— Când aveam cam şaisprezece ani, spuse Sirius, mă săturasem.

— Unde te-ai dus? întrebă Harry, privindu-i cu ochii mari.

— La tatăl tău acasă, spuse Sirius. Bunicii tăi au fost foarte drăguţi; într-un fel, m-au adoptat ca pe un al doilea fiu. Da, am stat la tatăl tău în vacanţele de vară, iar la şaptesprezece ani mi-am luat casa mea. Îmi lăsase unchiul Alphard o bucată destul de măricică de aur — şi el a fost şters de aici, probabil că ăsta este motivul — oricum, după asta mi-am purtat singur de grijă. Însă am fost mereu bine venit la domnul şi doamna Potter duminica la prânz.

— Dar… de ce ai…?

— Plecat? zâmbi Sirius cu amărăciune şi îşi trecu degetele prin părul lung şi nepieptănat. Pentru că îi uram pe toţi: pe părinţii mei, cu obsesia lor pentru sângele pur, convinşi că, dacă erai un Black, aveai sânge albastru… pe idiotul de frate-meu, destul de slab ca să îi creadă… uite-l aici.

Sirius arătă cu degetul chiar la capătul arborelui, către numele „Regulus Black”. Data naşterii era urmată de o dată a decesului (cam cu cincisprezece ani în urmă).

— Era mai mic ca mine, zise Sirius, şi un fiu mult mai bun, după cum mi se reamintea tot timpul.

— Însă a murit, spuse Harry.

— Da, zise Sirius. Un tâmpit notoriu… s-a alăturat Devoratorilor Morţii.

— Glumeşti!

— Haide, Harry, nu ai văzut destule în casa asta ca să-ţi dai seama ce fel de vrăjitori au fost în familia mea? spuse Sirius cu încăpăţânare.

— Şi — şi părinţii tăi au fost Devoratori ai Morţii?

— Nu, nu, dar crede-mă, erau de acord cu viziunea lui Cap-de-Mort, sprijineau întru totul purificarea rasei vrăjitoreşti, eliminarea celor cu părinţi Încuiaţi şi aducerea la putere a celor cu sângele pur. Şi nici nu erau singurii, au fost destul de mulţi oameni, înainte să-şi dea Cap-de-Mort arama pe faţă, care au crezut că avea o perspectivă foarte corectă asupra lucrurilor… Însă s-au speriat când au văzut ce era în stare să facă pentru a obţine puterea. Dar la început părinţii mei au crezut că Regulus a fost un fel de mic erou pentru că i s-a alăturat.

— A fost omorât de un Auror? întrebă Harry curios.

— O, nu, zise Sirius. Nu, a fost ucis de Cap-de-Mort. Sau, mai probabil, din ordinul lui Cap-de-Mort; mă îndoiesc că Regulus a fost vreodată destul de important ca să fie omorât de însuşi Cap-de-Mort. Din câte am aflat după ce a murit, a intrat în joc, apoi s-a speriat din cauza a ceea ce i se cerea să facă şi a încercat să se retragă. Ei bine, lui Cap-de-Mort nu poţi să-i înmânezi pur şi simplu demisia. Ai de ales între serviciul pe viaţă sau moartea.

— Prânzul, se auzi vocea doamnei Weasley.

Ţinea bagheta ridicată mult în faţa ei, ducând în echilibru pe vârf o tavă uriaşă încărcată cu sandvişuri şi prăjituri. Era foarte rumenă în obraji şi părea încă supărată. Ceilalţi se apropiară de ea, dornici să mănânce ceva, însă Harry rămase cu Sirius, care înaintase spre tapiserie.

— Nu m-am mai uitat la asta de ani de zile. Uite-l pe Phineas Nigellus… stră-stră-străbunicul meu, vezi?… Cel mai puţin iubit director al Şcolii Hogwarts din toate timpurile… Araminta Meliflua… o vară a mamei mele… a încercat să dea o lege a Ministerului care să legalizeze vânatul Încuiaţilor… şi draga mătuşă Elladora… a instituit tradiţia familiei de a decapita spiriduşii de casă când deveneau prea bătrâni ca să ducă tăvile de ceai… desigur, de fiecare dată când în familia mea se năştea o persoană cât de cât normală, era dezmoştenită. Văd că Tonks nu este aici. Poate că de asta nu vrea să îi asculte Kreacher ordinele — ar trebui să facă tot ce îi spune oricare membru al familiei…

— Tu şi Tonks sunteţi rude? întrebă Harry surprins.

— A, da, mama ei, Andromeda, a fost verişoara mea preferată, zise Sirius, cercetând cu atenţie tapiseria. Nu, Andromeda nu este aici, uite…

Arătă către o altă arsură mică şi rotundă dintre două nume, Bellatrix şi Narcissa.

— Surorile Andromedei sunt încă aici pentru că ele au încheiat căsătorii minunate şi respectabile de sânge-pur, însă Andromeda s-a căsătorit cu un bărbat cu părinţi încuiaţi, Ted Tonks, aşa că…

Sirius mimă arderea tapiseriei cu o rază a baghetei şi râse cu amărăciune. Harry, însă, nu râse; era prea ocupat să se uite la numele din dreapta urmei de arsură a Andromedei.

O linie dublă de broderie aurie o lega pe Narcissa Black de Lucius Reacredinţă, iar o singură linie aurie verticală, pornită din numele lor, ducea la numele Draco.

— Eşti rudă cu familia Reacredinţă!

— Toate familiile de sânge-pur sunt înrudite între ele, zise Sirius. Dacă vrei să îţi laşi fiii şi fiicele să se căsătorească doar cu cei cu sânge-pur, nu prea ai de ales între mulţi; am rămas foarte puţini. Molly şi cu mine suntem veri prin alianţă şi Arthur este un fel de văr de-al doilea, renegat cândva. Însă nu are sens să îi căutăm aici — dacă a fost vreodată o familie de trădători de sânge, aceasta este familia Weasley.