Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

Poate că Plesneală considera munca lor „curăţenie”, dar, după părerea lui Harry, chiar erau în război cu casa, care se lupta cu toate forţele, sprijinită de Kreacher. Spiriduşul de casă continua să apară de câte ori se adunau, iar bombănitul lui era din ce în ce mai jignitor, în timp ce încerca să scoată orice apuca din sacii de gunoi. Sirius merse atât de departe, încât îl şi ameninţă cu hainele, însă Kreacher îl fixă cu o privire spălăcită şi zise, „Stăpânul trebuie să facă aşa cum doreşte, ” înainte să se întoarcă cu spatele şi să bolborosească foarte tare, „însă stăpânul nu îl va alunga pe Kreacher, nu, pentru că Kreacher ştie ce pun la cale, o, da, complotează împotriva Lordului Întunecat, da, cu aceşti Sânge-Mâli, trădători şi gunoaie…”

După care Sirius, ignorând protestele lui Hermione, îl apucă pe Kreacher de turul cârpei de pe şale şi-l aruncă afară din cameră.

Soneria suna de câteva ori pe zi, moment în care mama lui Sirius reîncepea să urle, iar Harry şi ceilalţi încercau să tragă cu urechea la ce spunea musafirul, deşi înţelegeau foarte puţin din clipele când îi vedeau şi din frânturile de conversaţie auzite, înainte ca doamna Weasley să-i cheme înapoi la treabă. Plesneală mai intră şi ieşi din casă de câteva ori, deşi, spre uşurarea lui Harry, nu ajunseră niciodată faţă-n faţă; Harry o zări şi pe profesoara de Transfigurare, doamna McGonagall, care arăta foarte ciudat îmbrăcată cu o rochie şi o haină de Încuiaţi, părând prea ocupată ca să zăbovească. Uneori, însă, musafirii rămâneau să ajute. Tonks li se alătură într-o după-amiază memorabilă, când găsiră un căpcăun bătrân şi rău în toaleta de la etaj, iar Lupin, care stătea în casă cu Sirius, dar pleca pentru perioade lungi de timp pentru a îndeplini sarcini misterioase pentru Ordin, îi ajută să repare o pendulă care avea neplăcutul obicei de a-i lovi cu putere pe cei ce treceau pe lângă ea. Mundungus mai crescu puţin în ochii doamnei Weasley, salvându-l pe Ron de nişte robe vechi şi mov care încercaseră să-l sugrume când le scosese din dulap.

În ciuda faptului că încă nu dormea bine, că încă visa coridoare şi uşi închise care făceau să-l usture cicatricea, Harry reuşi să se distreze pentru prima oară în acea vară. Atâta timp cât era ocupat, era mulţumit; însă, când acţiunea scădea, de fiecare dată când îşi lăsa garda jos, sau zăcea extenuat pe pat, privind umbrele neclare care se plimbau pe tavan, se întorcea la gândul înspăimântător al audierii de la Minister. Frica îl înţepa în capul pieptului ca nişte ace când se întreba ce i se va întâmpla dacă va fi exmatriculat. Această idee era atât de groaznică, încât nici nu îndrăznea să o spună cu voce tare, nici măcar lui Ron şi Hermione, care, deşi vorbeau adeseori în şoaptă între ei şi-i aruncau priviri îngrijorate, îi urmau exemplul şi nu discutau despre asta. Câteodată, nu putea să-şi împiedice imaginaţia să nu-i arate un reprezentant anonim al Ministerului care îi rupea bagheta în două, ordonându-i să se întoarcă la familia Dursley… dar el nu avea de gând să se ducă înapoi. Era hotărât în privinţa asta. Avea să se întoarcă aici, în Casa Cumplită, şi să trăiască lângă Sirius.

Se simţi de parcă i-ar fi căzut o cărămidă în stomac când doamna Weasley se întoarse către el în timpul cinei de miercuri seara şi zise încet:

— Ţi-am călcat cele mai bune haine pentru mâine dimineaţă, Harry, şi de asemenea aş vrea să te speli pe cap astă-seară. O primă impresie bună poate face minuni.

Ron, Hermione, Fred, George şi Ginny tăcură cu toţii şi se uitară la el. Harry dădu din cap şi încercă să-şi mănânce friptura în continuare, însă gura i se uscase atât de tare, încât nu putea să mestece.

— Cum o să ajung acolo? o întrebă pe doamna Weasley, încercând să nu pară îngrijorat.

— Te ia Arthur cu el la serviciu, spuse doamna Weasley cu blândeţe.

Domnul Weasley îi zâmbi lui Harry încurajator din partea cealaltă a mesei.

— Poţi să aştepţi la mine în birou până la ora audierii, zise el. Harry se uită la Sirius, însă, înainte să poată să pună întrebarea, doamna Weasley îi dăduse deja răspunsul.

— Domnul profesor Dumbledore nu crede că ar fi o idee bună să meargă Sirius cu tine, şi trebuie să recunosc că…

— Are dreptate, zise Sirius printre dinţii încleştaţi.

Doamna Weasley îşi făcu gura pungă.

— Când ţi-a spus Dumbledore asta? zise Harry, uitându-se la Sirius cu ochii mari.

— A venit aseară, după ce te culcaseşi, spuse domnul Weasley.

Sirius înţepă supărat un cartof cu furculiţa. Harry îşi coborî privirea în farfurie. Gândul că Dumbledore fusese în casă în ajunul audierii şi nu ceruse să-l vadă îl făcea să se simtă şi mai rău, dacă era posibil.

Dimineaţa următoare, Harry se trezi la cinci jumătate atât de brusc şi de deplin, încât parcă i-ar fi strigat cineva în ureche. Pentru câteva clipe rămase nemişcat, în timp ce gândul la audierea disciplinară îi cuprinse fiecare celulă a creierului; apoi, nefiind în stare să mai suporte, sări din pat şi îşi puse ochelarii. Doamna Weasley îi aranjase blugii şi tricoul proaspăt spălat la picioarele patului. Harry se îmbrăcă în grabă. Tabloul gol de pe perete râse batjocoritor.

Ron zăcea întins pe spate, cu gura larg deschisă, dormind buştean. Nu se mişcă deloc când Harry traversă camera, ieşi pe hol şi închise uşa încet în urma lui. Încercând să nu se gândească la momentul când îl va vedea data viitoare pe Ron, când poate nu vor mai fi colegi la Hogwarts, Harry coborî scările în tăcere, trecu pe lângă capetele strămoşilor lui Kreacher şi se duse jos, la bucătărie.

Se aşteptase să nu mai fie nimeni, însă când ajunse la uşă, auzi de dincolo un zumzăit încet de voci. O deschise şi îi văzu pe domnul şi doamna Weasley, Sirius, Lupin şi Tonks stând acolo de parcă l-ar fi aşteptat. Toţi erau îmbrăcaţi complet, în afară de doamna Weasley, care purta un capot mov în carouri. Cum intră Harry, femeia sări în picioare.

— Micul dejun, zise ea, în timp ce îşi scoase bagheta şi se duse repede la foc.

— B-b-bună dimineaţa, Harry, căscă Tonks, care în dimineaţa aceasta avea părul blond şi cârlionţat. Ai dormit bine?

— Da, zise Harry.

— Eu nu a-a-am dormit deloc, spuse ea, cu un alt căscat zdruncinător. Vino şi ia loc…

Trase un scaun, lovindu-l pe cel de lângă el.

— Ce vrei, Harry? întrebă doamna Weasley. Terci? Brioşe? Scrumbii? Ouă cu costiţă? Pâine prăjită?

— Doar — doar pâine prăjită, mulţumesc, zise Harry.

Lupin îi aruncă o privire lui Harry, şi apoi îi zise lui Tonks:

— Ce ziceai de Scrimgeour?

— A… da… păi, trebuie să fim mai atenţi, ne-a pus mie şi lui Kingsley tot felul te întrebări ciudate…

Harry se simţi oarecum recunoscător fiindcă nu era obligat să ia şi el parte la conversaţie. Stomacul i se zvârcolea. Doamna Weasley îi puse în faţă câteva felii de pâine prăjită cu gem; încercă să mănânce, dar era ca şi când ar fi mestecat un covor. Doamna Weasley se aşeză lângă el şi începu să îi tot aranjeze tricoul, să-i bage înăuntru eticheta şi să-i netezească atentă cutele de pe umeri. El ar fi vrut să fie lăsat în pace.

— … şi o să trebuiască să-i spun lui Dumbledore că mâine nu pot să stau în tura de noapte, sunt pur şi simplu p-p-prea obosită, termină Tonks, căscând iar cu poftă.