Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

— Cred că o să ne ocupăm de ele după prânz, arătă doamna Weasley spre dulapurile cu vitrine pline de praf, care erau aşezate de o parte şi de alta a şemineului.

Erau pline de un amestec straniu de obiecte: o colecţie de pumnale ruginite, gheare, o piele de şarpe încolăcită, mai multe cutii de argint mate, inscripţionate în limbi pe care Harry nu putea să le înţeleagă şi, cel mai neplăcut, o sticlă de cristal decorată, cu un opal mare incrustat în dop, plină de ceea ce Harry era sigur că era sânge.

Clinchetul soneriei se auzi iar. Toţi se uitară la doamna Weasley.

— Staţi aici, zise ea hotărâtă, înşfăcând sacul de şobolani în timp ce la parter urletele doamnei Black se declanşară din nou. O să vă aduc nişte sandvişuri.

Ieşi din cameră, închizând cu grijă uşa în urma ei. Imediat, toţi se duseră repede la fereastră, ca să se uite în faţa uşii. Văzură creştetul unui cap blond-roşcat ciufulit şi o grămadă de ceaune în echilibru instabil.

— Mundungus! zise Hermione. De ce-o fi adus toate ceaunele alea?

— Probabil că vrea să caute un loc sigur unde să le ţină, spuse Harry. Nu asta făcea în noaptea în care trebuia să mă urmărească pe mine? Nu cumpăra ceaune pe ascuns?

— Da, ai dreptate! zise Fred, când se deschise uşa de la intrare.

Mundungus intră cărându-şi ceaunele şi dispăru.

— Pe onoarea mea, mamei nu o să-i placă deloc chestia asta…

El şi George se duseră la uşă şi rămaseră lângă ea, ascultând cu atenţie. Ţipetele doamnei Black se opriseră.

— Mundungus vorbeşte cu Sirius şi Kingsley, murmură Fred, încruntându-se concentrat. Nu aud cum trebuie… crezi că am putea să riscăm să folosim Urechile Extensibile?

— Poate că merită, zise George. Aş putea să mă furişez sus şi să iau vreo două…

Însă chiar în acel moment se auzi o explozie de sunete la parter, care făcu Urechile Extensibile inutile. Auziseră cu toţii exact ce striga doamna Weasley cât o ţineau puterile.

— NU SUNTEM DEPOZIT DE BUNURI FURATE!

— Ador să o aud pe mama cum ţipă la alţii, spuse Fred, cu un zâmbet mulţumit pe chip, când întredeschise uşa cu câţiva centimetri, pentru ca vocea doamnei Weasley să poată pătrunde mai bine în cameră, este o schimbare foarte plăcută.

— COMPLET IRESPONSABIL, DE PARCĂ NU AVEM DESTULE PE CAP FĂRĂ SĂ ADUCI TU CEAUNE FURATE ÎN CASĂ…

— Idioţii o lasă să-şi intre în mână, zise George, clătinând din cap. Trebuie să o opreşti la început, altfel se ambalează singură şi continuă aşa ore întregi. Şi abia aşteaptă să-i zică vreo două lui Mundungus, încă de când a plecat pe furiş, când ar fi trebuit să te urmărească pe tine, Harry — auzi-o, iar începe. E mama lui Sirius.

Glasul doamnei Weasley se pierdu printre noile urlete şi zbierete ale portretelor de pe hol.

George dădu să închidă uşa ca să estompeze zgomotul, însă, înainte să o poată face, în cameră se strecură un spiriduş de casă.

Cu excepţia cârpei murdare, legată în jurul bazinului, era complet gol. Părea foarte bătrân. Pielea parcă îi era de şapte ori mai mare decât ar fi trebuit şi, deşi era chel, ca toţi spiriduşii de casă, îi creştea mult păr alb din urechile mari ca de liliac. Ochii îi erau injectaţi şi cenuşii, iar nasul cărnos era mare şi semăna cu un rât.

Spiriduşul nu îi băgă deloc în seamă pe Harry şi pe ceilalţi. Purtându-se de parcă nu putea să-i vadă, îşi târî picioarele cocoşat, încet şi cu perseverenţă, către capătul îndepărtat al camerei, bombănind tot timpul în şoaptă pe o voce joasă, groasă ca a unei broaşte-bou.

— … miroase ca o gură de canal canal şi e un criminal din cap până în picioare, dar nici ea nu este mai brează, trădătoare de sânge afurisită, cu odraslele ei care distrug casa stăpânei mele, vai, biata mea stăpână, dacă ar şti, dacă ar şti ce gunoaie au intrat în casa ei, ce i-ar spune bătrânului Kreacher, vai, ce ruşine, Sânge-Mâli, vârcolaci, trădători şi hoţi, bietul, bătrânul Kreacher, ce poate să facă…

— Bună, Kreacher, zise Fred foarte tare, trântind uşa.

Spiriduşul de casă încremeni locului, se opri din bombănit şi tresări extrem de surprins.

— Kreacher nu te-a văzut, tinere stăpân, zise el, întorcându-se şi făcând o plecăciune în faţa lui Fred.

Stând mai departe cu faţa spre covor, adăugă, perfect inteligibil:

— Progenitură afurisită de trădător de sânge.

— Poftim? zise George. Nu am auzit ultima parte.

— Kreacher nu a spus nimic, zise Spiriduşul, făcând o a doua plecăciune către George şi adăugând pe un ton clar: Uite-i şi fratele geamăn, tot o bestie de pe altă lume.

Harry nu ştiu dacă să râdă sau nu. Spiriduşul se ridică, privindu-i pe toţi răuvoitor şi, aparent convins că nu puteau să îl audă, continuă să bombăne.

— … şi uite şi Sânge-Mâlul, stând acolo dreaptă ca săgeata, vai, dacă ar şti stăpâna mea, vai, cum ar mai plânge, şi mai este şi un băiat nou, Kreacher nu ştie cum îl cheamă. Ce caută aici? Kreacher nu ştie…

— Kreacher, el este Harry, zise Hermione. Harry Potter. Kreacher îşi deschise larg ochii spălăciţi şi bombăni mai repede şi mai supărat ca niciodată.

— Sânge-Mâlul vorbeşte cu Kreacher de parcă este prietena mea, dacă l-ar vedea stăpâna lui Kreacher într-o asemenea companie, ah, ce ar spune…

— Nu-i spune Sânge-Mâl! ziseră Ron şi Ginny într-un glas, furioşi.

— Nu contează, şopti Hermione, nu este întreg la minte, nu ştie ce…

— Nu te amăgi singură, Hermione, ştie exact ce spune, zise Fred, privindu-i pe Kreacher cu o mare antipatie.

Kreacher bombănea în continuare, cu ochii aţintiţi asupra lui Harry.

— Este adevărat? Este Harry Potter? Kreacher vede cicatricea, trebuie să fie adevărat, acesta este băiatul care l-a oprit pe Lordul Întunecat, Kreacher se întreabă cum a reuşit…

— Ca noi toţi, Kreacher, spuse Fred.

— Ce vrei, de fapt? întrebă George.

— Kreacher face curat, zise el evaziv.

— O scuză credibilă, spuse o voce din spatele lui Harry. Se întorsese Sirius, care se uita urât la spiriduş din uşă.

Zgomotul de pe hol încetase; probabil că doamna Weasley şi Mundungus îşi continuaseră cearta în bucătărie. Când îl văzu pe Sirius, Kreacher se aruncă într-o plecăciune ridicol de joasă, turtindu-şi de podea nasul ca un rât.

— Ridică-te, spuse Sirius nerăbdător. Acum, ce pui la cale?

— Kreacher face curat, repetă Spiriduşul. Kreacher trăieşte ca să servească Nobila Casă Black—

— Şi este mai neagră pe zi ce trece, este groaznic de murdară, zise Sirius.

— Stăpânului i-a plăcut mereu această glumiţă a sa, spuse Kreacher, făcând iar o plecăciune, şi continuând în şoaptă: Stăpânul a fost un porc nerecunoscător, care i-a frânt inima mamei sale…

— Mama mea nu a avut inimă, Kreacher, se răsti Sirius. S-a menţinut în viaţă doar din ciudă.

Kreacher îşi plecă iar capul când vorbi.

— Cum zice stăpânul, murmură el mânios. Stăpânul nu merită nici să şteargă noroiul de pe pantofii mamei sale, vai, biata mea stăpână, ce ar zice dacă l-ar vedea pe Kreacher servindu-l, cât l-a urât, ce dezamăgire a fost…

— Te-am întrebat ce pui la cale, spuse Sirius cu răceală. De fiecare dată când apari prefăcându-te că deretici, duci ceva pe furiş la tine în cameră, ca să nu putem să îl aruncăm.

— Kreacher nu ar muta niciodată ceva de la locul său de drept din casa stăpânului, zise Spiriduşul, care apoi murmură foarte repede: