Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— Habar n-ai ce spui! răcni Ron, încercând să găsească o cale de-a o vrăji pe Ginny fără să-l nimerească pe Harry, care acum stătea în faţa ei, cu braţele întinse în părţi. Doar pentru că eu nu mă sărut în public nu înseamnă că…

Ginny izbucni în râs, ironizându-l şi încercând să-l dea la o parte pe Harry.

— Să înţeleg că te-ai sărutat cu Pigwidgeon? Sau ai cumva o poză cu mătuşa Muriel ascunsă sub pernă?

— Cum poţi…

Un jet de lumină portocalie trecu pe sub braţul stâng al lui Harry, ratând-o de puţin pe Ginny; Harry îl ţintui de perete pe Ron.

— Vino-ţi în fire!

— Harry s-a sărutat cu Cho Chang! strigă Ginny, care părea să fie pe cale să izbucnească în plâns. Şi Hermione s-a sărutat cu Viktor Krum. Tu eşti singurul care se poartă ca şi cum ar fi ceva dezgustător, Ron, pentru că ai la fel de multă experienţă ca un puşti de doisprezece ani!

Ginny spuse asta şi plecă furioasă. Harry îi dădu repede drumul lui Ron, care avea o expresie sălbatică pe chip. Rămaseră acolo gâfâind, până când pisica lui Filch, Doamna Norris, apăru de după colţ, risipind tensiunea din jur.

— Să mergem, zise Harry când îl auziră pe Filch apropiindu-se şi târşâindu-şi picioarele.

Cei doi urcară repede scările şi merseră pe coridorul de la etajul şapte.

— Hei, dă-te la o parte! strigă Ron la o fetiţă, care tresări speriată şi scăpă din mână o sticluţă cu mormoloci.

Harry abia dacă auzi zgomotul făcut când se sparse sticluţa; se simţea dezorientat, ameţit; bănuia că aşa trebuia să te simţi când erai fulgerat. Simţi asta doar pentru că este sora lui Ron, îşi spuse el. Singurul motiv pentru care te-a deranjat s-o vezi sărutându-se cu Dean este pentru că e sora lui Ron.

Dar îi apăru involuntar în minte imaginea lui Ginny sărutându-se cu el în locul lui Dean pe acel coridor pustiu… Monstrul din pieptul lui jubilă… Dar apoi îl văzu pe Ron dând la o parte tapiseria şi îndreptându-şi bagheta spre el, strigând lucruri ca „mi-ai trădat încrederea” sau „credeam că îmi eşti prieten”.

— Chiar crezi că Hermione s-a sărutat cu Krum? întrebă Ron dintr-odată, când se apropiară de doamna cea grasă.

Harry tresări, simţindu-se vinovat, şi îşi alungă imaginaţia de pe un coridor pe care nu apăruse Ron, iar el era singur cu Ginny…

— Poftim? zise el derutat. Ăă… ăă…

Răspunsul sincer ar fi fost „da”, dar nu voia să îi spună asta lui Ron. Însă Ron păru să interpreteze expresia lui Harry în modul cel mai rău.

— Mărar amar, îi spuse el doamnei grase pe un ton sumbru şi cei doi intrară în camera de zi pe gaura portretului.

Nici unul dintre ei nu mai zise nimic despre Ginny şi Hermione; de fapt, abia dacă schimbară două vorbe în seara aceea, culcându-se în tăcere, absorbiţi amândoi de propriile gânduri.

Harry rămase treaz mult timp, uitându-se în sus la pânza baldachinului său, încercând să se convingă că ţinea la Ginny ca la o soră mai mică şi atât. Nu era adevărat că pe tot timpul verii trăiseră ca frate şi soră, jucând vâjthaţ, tachinându-l pe Ron şi râzând de Bill şi Fleur? O ştia pe Ginny de ani de zile… era normal să aibă o atitudine protectoare faţă de ea… era normal să vrea să aibă grijă de ea… să vrea să-l facă bucăţele pe Dean pentru că o sărutase… Nu… Trebuia să ţină în frâu această ultimă dovadă de afecţiune frăţească…

Ron sforăi zgomotos.

Este sora lui Ron, îşi spuse Harry pe un ton categoric. Sora lui Ron. Este inaccesibilă. Nu avea de gând să-şi pună în primejdie prietenia cu Ron pentru nimic în lume. Dădu un pumn pernei, aranjând-o într-o formă mai confortabilă, şi aşteptă să-l prindă somnul, străduindu-se din răsputeri să nu se gândească deloc la Ginny.

Harry se simţi puţin ameţit şi derutat când se trezi în dimineaţa următoare, pentru că visase că Ron îl alerga cu o bâtă de vâjthaţ. Însă la ora prânzului l-ar fi preferat de o mie de ori pe Ron cel din vis în locul celui din realitate, care nu numai că-i trata cu răceală pe Dean şi pe Ginny, dar era indiferent, distant şi ironic cu Hermione, care se simţea jignită, neînţelegând ce se întâmpla. Mai mult, Ron părea să fi devenit foarte irascibil peste noapte, pregătit să atace pe oricine, asemenea unui Homar cu capăt exploziv. Harry îşi petrecu ziua încercând fără succes să aducă pacea între Ron şi Hermione. În cele din urmă, Hermione se duse la culcare nespus de furioasă şi Ron plecă furtunos spre dormitoarele băieţilor, vorbindu-le urât unor boboci speriaţi şi supărându-se pentru că se uitaseră la el.

Spre dezamăgirea lui Harry, agresivitatea proaspăt descoperită a lui Ron nu se potoli pe parcursul următoarelor câteva zile. Mai mult, starea aceasta se suprapuse unui declin şi mai pronunţat în evoluţia lui Ron ca portar, făcându-l şi mai agresiv, astfel încât în timpul ultimului antrenament de vâjthaţ de dinaintea meciului de sâmbătă nu reuşi să apere nici una dintre loviturile expediate de înaintaşi, ţipând la toţi ca un apucat, făcând-o să plângă pe Demelza Robins.

— Taci din gură şi las-o în pace! strigă Peakes, care era cu două capete mai scund decât Ron, dar era înarmat cu o bâtă grea.

— AJUNGE! tună Harry, care o văzuse pe Ginny uitându-se urât la Ron şi zbură pentru a interveni între cei doi, amintindu-şi că Ginny era renumită pentru Blestemul Gogoriţă. Peakes, du-te şi pune baloanele-ghiulea în cutii. Demelza, vino-ţi în fire, ai jucat foarte bine azi. Ron… zise el şi aşteptă până când ceilalţi membri ai echipei ajunseră destul de departe ca să nu-i audă. Eşti prietenul meu cel mai bun, dar dacă o să continui să te porţi aşa cu ei, să ştii că o să te dau afară din echipă.

Pentru o clipă chiar crezu că Ron avea să-l lovească, însă apoi se întâmplă ceva mult mai grav: Ron parcă se pleoşti pe coada de mătură, părând să se dea bătut şi spunând:

— Plec singur din echipă. Sunt un dezastru.

— Nu eşti un dezastru şi nu pleci din echipă! zise Harry apăsat, apucându-l pe Ron de gulerul robei. Poţi să aperi orice lovitură când eşti în formă, problema ta e una mentală.

— Vrei să spui că sunt nebun?

— Poate că da!

Se uitară urât unul la altul pentru câteva secunde, apoi Ron clătină din cap epuizat.

— Ştiu că n-ai timp să găseşti alt portar, aşa că o să joc mâine. Dar dacă pierdem — şi o să pierdem — mă dau singur afară din echipă.

Nimic din ce spuse Harry nu avu vreun efect asupra lui. Harry încercă pe tot parcursul cinei să-l facă pe Ron să aibă mai mare încredere în el, dar acesta fu prea ocupat cu posomoreala şi ursuzenia faţă de Hermione ca să-şi dea seama. Harry insistă în acest sens în camera de zi, în acea seară, dar afirmaţia sa că toţi ceilalţi din echipă ar fi fost distruşi dacă Ron ar fi plecat fu oarecum contrazisă de faptul că aceştia se adunaseră într-un colţ îndepărtat, şuşotind în mod evident despre Ron şi aruncându-i priviri necruţătoare. În cele din urmă, Harry încercă să se supere din nou, sperând să-l provoace pe Ron să adopte o atitudine sfidătoare, cât de cât potrivită unui portar sigur pe el, dar strategia aceasta se dovedi la fel de inutilă ca vorbele de îmbărbătare. Ron se duse la culcare la fel de amărât şi deznădăjduit ca până atunci.

Harry rămase treaz multă vreme pe întuneric. Nu voia să piardă meciul acela; nu numai că era primul său meci în calitate de căpitan, dar îşi dorea cu tot dinadinsul să-l înfrângă pe Draco Reacredinţă la vâjthaţ, chiar dacă încă nu avea dovezi care să-i confirme bănuielile în privinţa lui. Însă dacă Ron avea să joace aşa cum o făcuse în timpul ultimelor câteva antrenamente, era foarte puţin probabil să câştige…