Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— Harry, Harry, chiar pe tine voiam să te văd! tună el încântat, răsucindu-şi vârfurile mustăţii sale de morsă şi bombându-şi burta enormă. Speram să te găsesc înainte de cină! Ce zici, n-ai prefera să vii să iei o gustare în biroul meu? O să fie o mică petrecere, cu doar câţiva oameni de mare viitor. Or să vină McLaggen şi Zabini, fermecătoarea Melinda Bobbin… o ştii cumva? Familia ei este proprietara unui lanţ important de spiţerii… Şi, bineînţeles, nădăjduiesc ca domnişoara Granger să îmi facă plăcerea de a fi şi ea prezentă.

Slughorn făcu o mică plecăciune în faţa lui Hermione când termină de vorbit. Se purtă ca şi cum Ron nici nu ar fi existat. Slughorn nici măcar nu se uită la el.

— Eu nu pot să vin, domnule profesor, zise Harry imediat. Am ore de detenţie cu domnul profesor Plesneală.

— Vai de mine! spuse Slughorn, pierindu-i zâmbetul într-un mod amuzant. Ei, ei, ei, contam pe tine, Harry! Ce să-i faci, nu-mi rămâne decât să vorbesc cu Severus şi să-i explic cum stau lucrurile. Sunt convins că o să izbutesc să-l fac să amâne detenţia. În ordine, atunci rămâne să ne vedem mai târziu.

Slughorn ieşi furtunos din Marea Sală.

— N-are absolut nici o şansă să-l înduplece pe Plesneală, zise Harry, imediat după ce Slughorn ajunse destul de departe cât să nu-i poată auzi. Detenţia asta a mai fost amânată deja o dată. Plesneală a acceptat s-o facă pentru Dumbledore, dar mă îndoiesc că ar face-o pentru oricine altcineva.

— Ah, tare mi-aş dori să poţi să vii, nu vreau să mă duc singură, spuse Hermione neliniştită, iar Harry ştia că ea se gândea la McLaggen.

— Nu cred că o să fii singură, probabil că o s-o invite şi pe Ginny, se răsti Ron, care se părea că primise foarte prost indiferenţa lui Slughorn.

După cină se întoarseră în Turnul Cercetaşilor. Camera de zi era foarte aglomerată, dat fiind că majoritatea elevilor luaseră deja cina. Cu toate acestea, cei trei reuşiră să găsească o masă liberă şi luară loc; Ron, care era prost dispus de când se întâlniseră cu Slughorn, îşi încrucişă braţele pe piept şi se încruntă, uitându-se fix la tavan. Hermione întinse mâna şi luă ediţia de seară a Profetului, pe care o lăsase cineva pe un fotoliu.

— Ceva noutăţi? zise Harry.

— Nu prea, zise Hermione, care deschisese ziarul şi cerceta paginile din interior. Ron, uite, e despre tatăl tău… dar nu a păţit nimic! adăugă ea repede, pentru că Ron întorsese capul speriat. Nu scrie decât că a fost acasă la familia Reacredinţă. „A doua percheziţie efectuată în locuinţa Devoratorului Morţii nu pare să fi dat nici un rezultat. Arthur Weasley, de la Oficiul de Detectare şi Confiscare de Vrăji Defensive şi Obiecte Protectoare False, a declarat că echipa sa a făcut descinderea pe baza informaţiilor primite de la o sursă confidenţială. ”

— Da, eu sunt sursa, zise Harry. I-am povestit la „King's Cross” despre Reacredinţă şi despre obiectul ăla pe care a încercat să-l facă pe Borgin să-l repare! Ei bine, dacă nu e la ei în casă, înseamnă că trebuie să-l fi adus la Hogwarts…

— Dar cum ar fi putut s-o facă, Harry? spuse Hermione, punând deoparte ziarul şi privindu-l surprinsă. Doar ne-au verificat bagajele când am sosit, nu-i aşa?

— Serios? zise Harry uimit. Mie, nu!

— A, nu, sigur că da, am uitat că tu ai întârziat. Ei bine, Filch ne-a verificat pe toţi cu Senzori de Tăinuire când am intrat în holul de intrare. N-ar fi putut trece neobservat nici un obiect Întunecat. Ştiu sigur că lui Crabbe i-a fost confiscat un cap micşorat. Acum înţelegi de ce Reacredinţă n-ar fi putut să aducă nimic periculos?

Harry rămase fără replică pentru câteva clipe, privind-o pentru o vreme pe Ginny Weasley, care se juca într-un colt cu Arnold, Pigmeul Pufos, înainte de a putea găsi un mod de a contracara afirmaţia lui Hermione.

— Înseamnă că i l-a trimis cineva prin poşta-via-bufniţă, zise el. Mama lui sau altcineva.

— Şi bufniţele sunt verificate, spuse Hermione. Ne-a zis Filch în timp ce ne-a băgat şi pe gât Senzorii ăia de Tăinuire.

Găsindu-se într-o şi mai mare dificultate, Harry nu mai ştiu ce să spună. Nu părea să existe nici o cale prin care Reacredinţă să fi putut să aducă un obiect periculos sau Întunecat în şcoală. Se uită plin de speranţă la Ron, care stătea cu braţele încrucişate, uitându-se la Lavender Brown.

— Tu ai idee cum ar fi putut să aducă…?

— Ah, las-o baltă, Harry, zise Ron.

— Să ştii că nu e vina mea că Slughorn ne-a invitat pe Hermione şi pe mine la petrecerea aia idioată. Oricum nu vrem să mergem! spuse Harry, enervându-se.

— Păi, având în vedere că pe mine nu mă invită nimeni la nici o petrecere, zise Ron ridicându-se, cred că o să mă duc să mă culc.

Merse cu paşi apăsaţi până la uşa care ducea spre dormitoarele băieţilor, lăsându-i în urmă pe Harry şi pe Hermione, care se uitară uimiţi după el.

— Harry? zise unul dintre noii înaintaşi, Demelza Robins, apărând dintr-odată lângă el. Am un mesaj pentru tine.

— De la domnul profesor Slughorn? întrebă Harry, îndreptându-se plin de speranţă.

— Nu, de la domnul profesor Plesneală, spuse Demelza, iar lui Harry i se puse un nod în stomac. Mi-a spus să-ţi transmit să te duci la biroul lui la opt jumătate în seara asta pentru detenţie… ăă… indiferent de câte invitaţii la petreceri o să primeşti. Şi mi-a zis să te anunţ că o să separi trirâme putrezite de unele sănătoase, care or să fie folosite la Poţiuni şi… şi că nu-i nevoie să-ţi aduci mănuşi de protecţie.

— Bine, spuse Harry pe un ton sumbru. Mulţumesc mult, Demelza.

Unde era şi ce făcea Dumbledore? Harry îl zări pe director doar de două ori pe parcursul următoarelor câteva săptămâni. Acesta apărea foarte rar la mese, iar Harry era convins că Hermione avea dreptate să creadă că Dumbledore pleca de la castel pentru mai multe zile la rând. Oare uitase de lecţiile pe care se presupunea că trebuia să i le predea lui Harry? Dumbledore spusese că lecţiile erau o etapă către ceva care avea legătură cu profeţia. Harry găsise un sprijin, fusese mai liniştit, dar acum se simţea oarecum abandonat.

La jumătatea lui octombrie avu loc prima excursie în Hogsmeade din acel semestru. Harry se întrebase dacă excursiile acelea aveau să mai aibă loc, date fiind măsurile din ce în ce mai severe de siguranţă din jurul şcolii, dar fu mulţumit să afle că nu se schimbase nimic; era foarte plăcut să poată părăsi domeniul castelului pentru câteva ore.

În dimineaţa excursiei, Harry se trezi devreme, era o zi mohorâtă şi citi din manualul de Realizare a Poţiunilor Avansate până la ora micului dejun. Nu-i stătea în obicei să citească manuale în pat; Ron avea completă dreptate să spună că singura care putea face asta cu demnitate era Hermione, care avea ciudăţeniile ei. Însă lui Harry nu i se părea că exemplarul de Realizarea Poţiunilor Avansate al Prinţului Semipur intra în categoria manualelor. Cu cât citea mai mult, cu atât îşi dădea seama cât de multe informaţii conţinea. Pe lângă ponturile ingenioase şi soluţiile rapide pentru poţiuni, care îl făcuseră nepreţuit în ochii lui Slughorn, erau şi vrăji şi blesteme minore pline de imaginaţie mâzgălite pe margine, vrăji pe care Harry era sigur că prinţul le inventase el însuşi, judecând după tăieturi şi modificări.

Harry încercase deja câteva dintre vrăjile inventate de prinţ. Aruncase o vrajă care făcea unghiile de la picioare să crească alarmant de repede (pe care o testase pe Crabbe pe hol, obţinând rezultate foarte mulţumitoare); un blestem care îţi lipea limba de cerul gurii (pe care îl folosise de două ori asupra lui Argus Filch, luându-l pe nepregătite, spre marea bucurie a celor din jur); iar vraja care părea să fie cea mai folositoare dintre toate era „Muffliato”, care îi făcea pe cei din apropiere să audă un zumzet nedefinit, înlesnind discuţiile nestingherite din timpul cursurilor. Singura persoană care nu găsea amuzante aceste farmece era Hermione, care în continuare nu era de acord cu ele şi refuza categoric să deschidă gura când Harry folosea vraja „Muffliato” asupra cuiva din jur.