Safronov Pavlovici - Nepoții nepoților noștri

— Ajutați-ne! Elenei Nikolaevna îi e rău! Nu poate zbura înapoi!

— Ce-i cu dânsa? întrebă speriată Suori. E rănită?

— Nu, mai degrabă e un leșin… straniu…

— Zbor imediat într-acolo.

Suori sosi peste câteva minute. I-am povestit în grabă totul.

— Flori? A mirosit flori? Unde sunt?

Suori se repezi la ornitopterul Elenei Nikolaevna, scoase din geanta sanitară o mică fiolă-analizator și rupându-i gâtul, o zvârli în interiorul cabinei. Lichidul din fiolă se scurse pe banchetă, colorându-se văzând cu ochii, în albastru intens.

— Fitoncide toxice! exclamă tulburată Suori. Ajutați-mă. S-o urcăm îndată pe Elena Nikolaevna în ornitopterul meu. Aruncați florile din cabina ei!

Lângă cupola-adăpost se îngrămădise toată mica noastră colonie. Elena Nikolaevna a fost dusă înăuntru și am ieșit cu toții, lăsând-o singură cu Suori.

— Ce s-a întâmplat? mă întrebară tovarășii, înconjurându-mă alarmați.

— Fitoncide toxice, am răspuns scurt.

Știam cu toții ce înseamnă aceasta. Însușirea de a degaja fitoncide — niște substanțe deosebit de volatile — o au nu numai plantele de pe Venus, dar și multe plante de pe Pământ. Unele din ele cum sunt, de pildă, ceapa, usturoiul, hreanul, precum și arbori ca stejarul și pinul, sunt folositoare omului, deoarece emanațiile lor omoară diferiți microbi. Unele plante însă emană substanțe volatile dăunătoare care produc arsuri pe corpul omului. Pe Venus se găseau plante care emanau fitoncide mortale pentru om.

Peste o jumătate de oră Suori ieși din încăperea Elenei Nikolaevna.

— Ei, cum e? am asaltat-o cu toții.

— Prost, răspunse ea. Temperatura a urcat aproape la patruzeci de grade. Pe corp și pe față a apărut urme de arsuri puternice. Starea ei este foarte gravă. Am folosit soluția cea mai puternică de imarin care se găsește în farmacia noastră. De pe Pământ au confirmat justețea tratamentului.

Din ziua aceea, Suori n-a mai plecat de lângă Elena Nikolaevna. Ceilalți își continuau lucrul.

Geologii aveau mai puțin noroc decât biologii și botaniștii. Ei n-au găsit multă vreme ceva interesant.

— E pur și simplu revoltător, exclama de fiecare dată Saumian, întorcându-se la rachetoplan după ziua de muncă. Efectuăm explorări de atâta vreme și până acum n-am făcut nicio descoperire de valoare. Și el își golea rucsacul cu năduf.

În răstimp de câteva zile grupul geologic cărase o grămadă respectabilă de pietre și minerale. Odată, în timp ce-și descărcau rucsacul, mi-au atras atenția două pietre mari, cu sclipiri gălbui. Am ridicat una din pietre și am întors-o în mână pe toate fețele — piatra era grea.

— Ce-i asta?

— Ei, un fleac! răspunse înciudat Saumian. Aur nativ. L-am găsit pe malul unui pârâu. Ei, dacă aș găsi zăcăminte de titan sau de germaniu! oftă el și se întoarse spre Lamel. A, să nu uit, azi am dat pe o insulă de un întreg cimitir de animale. Ce de oase! Nici nu le poți număra! Pentru dumneata e pur și simplu o comoară.

Henri Lamel își însemnă coordonatele și a doua zi întreaga grupă am zburat în căutarea cimitirului. Peste o oră ne aflam deasupra punctului indicat.

— Ne-am orientat corect, spuse Henri Lamel, verificând coordonatele. Pe semne că defileul e pe aici pe aproape.

De la înălțimea de câteva sute de metri la care ne aflam împrejurimile puteau fi văzute bine.

— Nu înțeleg! se miră Lamel. Unde a văzut el aici un defileu? De jur împrejur e șes.

După îndelungi căutări fără rezultat ne-am întors la cupolă obosiți și enervați. Pierdusem ziua fără rost. Chiar și Lamel, de obicei atât de echilibrat, și-a ieșit din fire.

— Ce-i cu tine, cum poți determina atât de greșit coordonatele? se năpusti el asupra lui Saumian.

— Ei, asta-i, dacă n-aș fi în stare să fac un lucru atât de simplu, cum a fost posibil să mi se încredințeze pilotarea rachetoplanului? Poate că voi ați calculat greșit poziția!

După multe discuții s-a hotărât până la urmă ca a doua zi Saumian să zboare împreună cu noi în căutarea cimitirului.

Saumian zbura fără șovăială drept înainte, verificând din când în când poziția după microsoare. Când am ajuns în locul ale cărui coordonate ni le indicase cu două zile mai înainte, ne-am mirat nu mai puțin decât el: sub noi era marea.

— Nu înțeleg ce se petrece! exclamă Saumian. Totuși, lacul de mercur trebuie să-l găsesc!

— Ce lac de mercur?

— Descoperirea noastră cea mai interesantă. V-am vorbit doar despre el. Cimitirul animalelor este în preajma lui.

Se ridică cu ornitopterul la mare înălțime și peste câteva clipe ne transmise comanda să-l urmăm.

Curând am ajuns deasupra unei insulițe și lângă ea am zărit un lac îngust lucind ca argintul mat. Coordonatele acestui punct se deosebeau cu câteva grade de cele indicate în ajun ca și de cele pe care ni le dăduse cu două zile mai înainte.

— E de necrezut, șopti Saumian. Niciodată n-am făcut asemenea erori.

— Bine, întâia greșeală se iartă, îl consolă Lamel. Unde-i cimitirul?

În apropierea lacului curgea un pârâu. Saumian zbură de-a lungul lui și în locul unde pârâul ieșea din defileu la șes, se opri. Pe ambele maluri ale pârâului se zăreau mormane de schelete și de oase răzlețe.

Interesant, de ce o fi tocmai aici acest cimitir și nu în altă parte?

Leon Saumian luă în eprubeta-analizator apă din pârâu. Stratul alb din analizator se coloră în roșu viu.

— Judecând după toate acestea apa din pârâu este toxică, are o combinație cu mercur. Animalele au băut apă din pârâu și au murit otrăvite.

— Ei, să trecem la treabă, propuse Lamel. Aici putem găsi multe lucruri interesante.

L-am ajutat pe Lamel până seara să fotografieze scheletele și oasele. Întorcându-ne la adăpost, am găsit adunat tot grupul de botaniști.

— Închipuiți-vă — ne spuse Gapek — astăzi nici noi n-am mai găsit o pădure mare de ferigi, deși chiar ieri i-am determinat cu precizie coordonatele.

— Aici se petrece ceva! exclamă Saumian. Cum de am uitat toți deodată să folosim sextantul și busola?

— Într-adevăr, ciudat, încuviință Gin Fan-și dând din cap. Hai să ne lămurim. Noi determinăm toate coordonatele după microsoarele nostru, presupunând că poziția lui e constantă față de suprafața planetei Venus…

— Iar poziția lui se schimbă, exclamă Gapek. Acum totul e limpede! Noi determinăm azi coordonatele, iar mâine microsoarele are altă poziție și în loc să ajungem la vechiul punct, nimerim în alții parte. Asta-i cauza!

— Ciudat. Doar dispozitivele noastre de teleghidare trebuie să mențină microsoarele automat într-o anume poziție strict determinată.

— Pesemne că ele nu fac lucrul acesta!

— Îți dai seama ce spui? întrebă Gin Fan-și aspru și îngrijorat. Dacă dispozitivele noastre de teleghidare nu-l mai mențin în poziția stabilită, mâine, microsoarele ar putea ori să se deplaseze în înaltul cerului, ori… ori să se apropie atât de mult de Venus, încât să ne facă scrum…

Uitând de oboseală, ne-am apucat să determinăm cu atenție coordonatele stațiunii noastre. Între vechile măsurători și rezultatul noului calcul au ieșit mari diferențe. Da, microsoarele se deplasa pe cer.

— Cu toții la dispozitive! ordonă scurt Gin Fan-și.

Examinarea minuțioasă a acestora n-a dus la nicio concluzie. Erau în stare perfectă. Doar la tabloul de comandă una din manete era ușor deplasată spre stânga.

— Nu cumva din cauza asta se mișcă microsoarele pe cer? întrebă Leon Saumian, punând maneta în poziția inițială.