Philip Farmer - Lumea fluviului (Înapoi la trupurile voastre răzleţite)

— Din câte-mi dau seama, ar putea proveni din Galia antică, spuse Frigate. Rosteşte mereu cuvântul Gwenafra. Să fie vorba de numele ei?

— O vom învăţa engleza, propuse Burton. Şi-i vom spune Gwenafra.

Săltă copila în braţe şi porni la drum. Ea izbucni în lacrimi, dar nu se zbătu să scape. Lacrimile veneau ca o uşurare după încordarea insuportabilă prin care trecuse şi exprimau recunoştinţa faţă de cel ce-o proteja. Burton îşi lipi faţa de trupul ei. Nu voia ca ceilalţi să-i vadă lacrimile din ochi.

Acolo unde câmpia întâlnea colinele, iarba scundă ceda locul altor varietăţi, precum alfa-alfa, înaltă până la brâu, groasă şi aspră, de parcă ar fi trasat o graniţă. Brazii semeţi deveniră mai deşi, la fel şi pinii roşcaţi, chiparoşii, stejarii, tisele şi uriaşii arbori contorsionaţi cu frunze verzi şi stacojii. Bambuşii aparţineau mai multor specii, de la cei înalţi de doar câteva zeci de centimetri până la plante mari de cincisprezece metri. Mulţi copaci erau năpădiţi de lujere de viţă cu flori mari de culoare albastră, galbenă, roşie şi verde.

— Bambusul e un material ideal pentru cozi de suliţă, ţevi pentru alimentarea cu apă, construirea de locuinţe, mobilier, bărci, mangal şi chiar praf de puşcă, spuse Burton. Iar mlădiţele tinere ale unor specii pot fi bune de mâncat. Dar avem nevoie de pietre pentru a ne face unelte, ca apoi să putem tăia copaci şi ciopli lemnul.

Urcară dealuri a căror înălţime creştea pe măsură ce se apropiau de munţi. După ce merseseră cam două mile în linie dreaptă, apoi altele opt abia târându-se, când ajunseră la poalele muntelui se opriră. Acesta se înălţa asemenea unei faleze verticale din rocă vulcanică colorată în albastru-închis, pe care creşteau mari colonii de licheni verzi-albăstrui. Nu aveau cum să stabilească precis înălţimea muntelui, însă Burton socoti că nu greşea apreciind-o la cel puţin şase mii de metri. Privind atent în susul şi-n josul văii, constatară că muntele părea un perete solid, fără fisuri.

— Aţi observat absenţa deplină a altor vieţuitoare? întrebă Frigate. N-am văzut nici măcar o insectă.

Burton lăsă să-i scape o exclamaţie de uimire. Păşi spre un morman de rocă spartă şi ridică o bucată de piatră verzuie de mărimea unui pumn.

— Şist silicios, constată el. Dacă găsim cantităţi suficiente, ne putem confecţiona cuţite, vârfuri de suliţă, tesle, securi. Cu ele vom construi case, ambarcaţiuni şi multe alte lucruri.

— Uneltele şi armele trebuie fixate de cozi de lemn, remarcă Frigate. Ce vom folosi ca material de legătură?

— Probabil piele de om, spuse Burton.

Ceilalţi îl priviră şocaţi. Burton izbucni într-un râs ce aducea mai curând a nechezat, cu totul nepotrivit pentru un bărbat atât de falnic.

— Dacă vom fi siliţi să ucidem în legitimă apărare sau avem noroc să dăm de un cadavru pe care ni-l lasă în cale vreun ucigaş milos, proşti am fi să nu-l folosim pentru nevoile noastre. Dacă se-ntâmplă ca vreunul dintre voi să vrea să se sacrifice pentru binele grupului, oferindu-şi pielea, îl invit să facă un pas înainte! Îl vom pomeni în testamentele noastre.

— Glumeşti, desigur, spuse Alice Hargreaves. N-aş zice că mă dau în vânt după asemenea îndemnuri.

— Mai rămâi în preajma lui şi-o să auzi o mulţime de lucruri şi mai şi, comentă Frigate, lăsând-o totuşi nelămurită.

Burton cercetă rocile de la baza muntelui. Piatra dens granulată, ce-nuşiu-albăstruie, era un fel de bazalt. Însă văzură şi bucăţi de şist silicios, împrăştiate pe jos sau ivindu-se chiar din baza muntelui. Aceste fragmente păreau să fi căzut de pe o ieşitură înaltă, ceea ce însemna că muntele nu era chiar o masă compactă de bazalt. Slujindu-se de o bucată de şist care avea o muchie ascuţită, Burton răzui o porţiune a stratului de licheni. Piatra de dedesubt părea a fi dolomit de culoare verzuie. Probabil că fragmentele de şist proveneau din dolomită, deşi nicăieri nu se vedeau urme de distrugere sau de fracturare a stratului.

Lichenii păreau a fi Parmelia saxitilis, care creşteau şi pe oseminte, inclusiv pe cranii, deci, potrivit Doctrinei semnelor, erau un bun remediu împotriva epilepsiei, iar sub formă de alifie, tămăduiau rănile.

Auzind zgomot de piatră lovită, Burton reveni în mijlocul grupului. Ceilalţi stăteau în jurul omului primitiv şi al americanului care, aşezaţi pe vine, ciopleau bucăţile de şist. Amândoi făcuseră toporişti grosolane. Sub privirile lor confecţionară încă şase. Apoi, fiecare lua câte o nodulă de dimensiuni mai mari şi o sparse în două cu un un ciocan din piatră. Folosind una din bucăţile rezultate, începură să cioplească aşchii lungi şi subţiri din cealaltă. Rotiră nodula şi o izbiră până când fiecare dintre ei obţinu în jur de zece lame ascuţite.

Primitivul care trăise cu o sută de mii de ani înaintea erei noastre şi omul care era reprezentantul rafinat al evoluţiei umane, produs al unei civilizaţii superioare (tehnologic vorbind) de pe Pământ şi, de fapt, unul care, dacă ar fi fost să i se dea crezare, supravieţuise până în momentul distrugerii planetei, continuară să lucreze cu îndârjire.

Frigate scoase pe neaşteptate un urlet, ţâşni în picioare şi începu să ţopăie, ţinându-se strâns de arătătorul mâinii stângi. Una din loviturile de ciocan îşi greşise ţinta. Kazz rânji, dezvelindu-şi dinţii mari cât nişte pietre funerare. Se ridică şi el şi, cu mersul lui ciudat de nesigur, dispăru în iarba înaltă. Câteva minute mai târziu reveni cu un braţ de beţe de bambus, unele cu capete ascuţite, altele cu capete drepte. Se aşeză şi se chinui până ce despică unul dintre beţe la o extremitate, introducând în ea vârful cioplit în formă de triunghi al unei securi. Legă totul foarte strâns cu fire lungi de iarbă.

În mai puţin de jumătate de oră, grupul era înarmat cu securi, toporişti cu mânerul din lemn de bambus, pumnale şi suliţe cu vârf din lemn sau cremene.

Între timp, lui Frigate îi trecură durerile provocate de tăietură şi nici nu mai sângeră. Burton îl întrebă cum de se pricepea atât de bine la prelucrarea pietrei.

— Am fost pasionat de antropologie, explică el. Mulţi oameni au învăţat în timpul liber cum să obţină unelte şi arme din piatră, făcând din asta o adevărată pasiune. Unii dintre noi au ajuns experţi, deşi nu cred că vreunul dintre contemporanii mei era la fel de îndemânatic şi de iute ca un om al epocii neolitice. E de înţeles: oamenii aceia nu făceau nimic altceva toată viaţa. Întâmplător, ştiu şi cum se prelucrează bambusul, aşa că vă pot fi de folos.

Porniră înapoi spre fluviu, oprindu-se un moment pe culmea unui deal. Soarele era aproape la amiază. De sus puteau admira o bună porţiune a fluviului, precum şi peisajul de pe celălalt mal. Cu toate că erau prea departe pentru a vedea oamenii de dincolo de fluviul lat de o milă, reuşiră să distingă structurile în formă de ciupercă. Relieful era acelaşi. O câmpie largă de o milă, apoi aproximativ două mile şi jumătate de dealuri împădurite, iar în fundal, faţada verticală a muntelui inaccesibil.

Spre nord şi sud, valea se întindea în linie dreaptă cale de vreo zece mile, apoi fluviul făcea un cot şi dispărea din privire.

— Soarele răsare târziu şi apune devreme, constată Burton. Asta e, va trebui să folosim la maximum orele de lumină.

În acel moment auziră strigăte şi văzură agitaţia oamenilor de pe mal. Din partea superioară a fiecărei structuri de piatră ţâşniră flăcări albăstrui înalte de şase metri care dispărură curând. Câteva clipe mai târziu auziră şi un bubuit. Unda sonoră se izbi de zidul muntos şi reveni sub formă de ecou.