Philip Farmer - Lumea fluviului (Înapoi la trupurile voastre răzleţite)

Câţiva oameni din mulţime strigară la el să coboare înainte ca flăcările albăstrui să izbucnească iarăşi. Alţii priveau de parcă ar fi sperat să asiste la un nou spectacol. Majoritatea se mulţumeau să-l vadă riscându-şi viaţa.

Nu se întâmplă nimic, deşi bănuise că va fi făcut scrum. Sub picioarele lui goale, piatra degaja doar o căldură plăcută.

Păşi peste sutele de adâncituri aflate în piatră şi, ajungând la cilindru, îşi petrecu degetele pe sub marginea capacului, care se desfăcu uşor. Simţindu-şi inima bătând puternic din cauza emoţiei, aruncă o privire înăuntru. Se aşteptase la un miracol, iar acesta se produsese. Despărţiturile din interior conţineau şase mici conteinere pline.

Făcu semn celor din grupul său să se apropie. Kazz sări pe pălărie fără nici un efort vizibil. Frigate, care-şi revenise după greaţa de care suferise, urcă şi el cu dezinvoltura unui atlet. Dacă n-ar avea un stomac atât de sensibil, omul ar fi o achiziţie valoroasă, gândi Burton. Frigate se întoarse şi o trase pe Alice, care ajunse sus agăţată de mâinile lui.

După ce se adunară cu toţii în jurai cilindrului să vadă ce conţinea, Burton spuse:

— Un adevărat festin! Priviţi! Friptură, mare şi suculentă. Pâine cu unt. Dulceaţă. Salată. Şi asta ce-o fi? Un pachet de ţigări? Daa! Şi un trabuc. Plus o ceaşcă de whisky, foarte fin, judecând după miros. Şi mai e ceva… necunoscut.

— Par nişte lame de gumă, îşi dădu cu părerea Frigate. Fără ambalaj. Iar asta trebuie să fie… nu se poate. Brichetă?

— Mâncare! răcni un bărbat solid, care nu făcea parte din „grupul său”, după cum constată Burton. Acesta stătuse cu ochii pe ei, iar acum piatra era escaladată şi de alţi oameni. Burton vârî mâna în conteiner şi înşfacă obiectul argintiu şi rectangular aflat pe fund. Frigate spusese că era vorba de o brichetă. Nu mai auzise cuvântul, dar bănui că acel lucra producea o flacără pentru aprinderea ţigărilor. Ţinu obiectul ascuns în palmă şi cu mâna cealaltă închise capacul. Simţea că-i lasă gura apă, iar stomacul începuse să-i chiorăie de foame. Ceilalţi păreau la fel de nerăbdători; expresia de pe feţele lor dovedea că mi pricepeau de ce nu scotea mâncarea din conteiner.

Bărbatul solid, vorbind în italiana răstită din regiunea Trieste, strigă:

— Mi-e foame, şi cine şi-a pus în gând să mă oprească va muri de mâna mea! Deschide chestia aceea!

Ceilalţi nu scoaseră o vorbă, dar se vedea că aşteptau ca Burton să se opună. Insă el, în loc să ia atitudine, spuse:

— Descurcu-te singur, şi se îndepărtă.

După ce văzuseră şi mirosiseră mâncarea, mai toţi oamenii lui şovăiră, iar lui Kazz aproape că-i curgeau balele. Burton le explică:

— Uitaţi-vă la gloata asta. Peste câteva clipe se vor încăiera. Eu zic să-i lăsăm să-şi spargă capetele pentru o îmbucătură. Să nu vă-nchipuiţi că mi-e frică de luptă, vă rog să înţelegeţi, adăugă el, privindu-i bătăios. Dar sunt convins că la vremea cinei vom avea mâncare din belşug. Recipientele astea, numiţi-le potire dacă vreţi, trebuie lăsate pe piatră pentru a se umple. Atâta lucru mi-e clar, de aceea a fost lăsat unul aici.

Merse până la marginea dinspre mal şi coborî. Pălăria ciupercii era deja înţesată de oameni, iar mulţi alţii se străduiau să urce pe ea. Bărbatul mătăhălos înşfăcase bucata de friptură şi muşcase din ea, dar cineva încercă să i-o smulgă. Omul răcni furios şi, croindu-şi drum cu forţa prin mulţime, ajunse la marginea pietrei şi făcu un salt în apă, ieşind la suprafaţă aproape imediat. În tot acest timp, bărbaţii şi femeile ţipau sălbatic, lovindu-se unii pe alţii pentru a pune mâna pe mâncarea şi obiectele rămase în cilindru.

Bărbatul care sărise în fluviu făcea pluta şi-şi termina friptura. Burton îl urmări cu atenţie, pe jumătate convins că va fi înhăţat de peşti, însă el se îndepărtă netulburat, dus la vale de curent.

Pietrele de pe ambele maluri viermuiau de oameni care se luptau pentru o bucăţică de mâncare.

Burton merse până când nu mai auzi larma mulţimii şi se aşeză. O parte din membrii grupului îi urmară exemplul, alţii rămaseră în picioare să privească foiala şi hărmălaia oamenilor. Piatra-potir arăta ca o ciupercă mare năpădită de viermi albicioşi care făceau o larmă de nedescris. Unii dintre ei deveniseră acum roşii, căci se ajunsese deja la vărsare de sânge.

Latura cea mai deprimantă a acelor scene o constituia purtarea copiilor. Deşi ştiuseră că în potir se afla mâncare, la început aceştia se ţinuseră deoparte. Flămânzi şi înspăimântaţi de urletele şi încăierările dintre adulţi, se porniseră pe plâns. Fetiţei care se afla cu Burton nu-i dăduseră lacrimile, dar începuse să tremure. Rămase lângă el, încolăcindu-şi braţele pe după gâtul lui. Burton o bătu uşurel pe spate, murmurând cuvinte de încurajare pe care ea nu le putea înţelege, însă tonul lui blând o linişti.

Soarele cobora spre asfinţit. Peste două ore avea să fie ascuns de impunătorul lanţ muntos dinspre apus, dar mai erau multe ore până la căderea întunericului deplin. Nu aveau cum să stabilească durata zilei. Temperatura crescuse, însă căldura soarelui nu era câtuşi de puţin apăsătoare, iar dinspre fluviu venea o adiere răcoroasă.

Kazz începu să gesticuleze, dând de înţeles că ar avea nevoie de un foc pentru a prelucra vârful unei suliţe din bambus. Nu încăpea nici o îndoială că vroia să-l întărească trecându-l prin foc.

Burton privi cercetător obiectul metalic luat din potir. Era făcut dintr-un metal dur de culoare argintie, având o formă rectangulară şi plată, cu dimensiunile de cinci centimetri pe un centimetru. La unul dintre capete se vedea un orificiu, iar la celălalt, o glisieră. Puse unghia degetului mare pe partea ieşită în afară a glisierei şi împinse. Glisiera se deplasă în jos câţiva milimetri şi din orificiul de la celălalt capăt ieşi o sârmă subţire. Emitea o strălucire albă, vizibilă chiar şi în lumina puternică a soarelui. Atinse vârful sârmei de un fir de iarbă care se ofili imediat. Apoi făcu o gaură fumegândă în capătul suliţei din bambus. Burton împinse la loc glisiera şi sârma reintră în locaşul ei argintiu, amintind de o ţestoasă care-şi retrage capul în carapace.

Frigate şi Ruach se mirară cu voce tare de puterea dovedită de minusculul obiect. Era nevoie de o tensiune foarte mare pentru a încălzi sârma atât de mult. Câte aprinderi putea asigura bateria sau pila radioactivă aflată înăuntru? Cum se putea înlocui sursa de alimentare?

Întrebări care, o dată cu trecerea timpului, aveau să-şi găsească probabil răspunsul. Cea mai importantă era cum de fuseseră readuşi la viaţă în trupuri tinere. Cei care realizaseră acest lucru aveau puteri zeieşti. Orice analiză a acestui miracol le-ar fi oferit doar un subiect de conversaţie, fără a le da posibilitatea de a afla adevărul.

După o vreme, mulţimea se împrăştie. Cilindrul rămase răsturnat pe piatra-potir, alături de câteva trupuri fără viaţă, iar câţiva dintre cei care coborâseră erau răniţi. Burton se strecură printre oameni. O femeie avea zgârieturi adânci pe faţă, mai ales în jurul ochiului drept. Scâncea, dar nimeni nu-i acorda nici o atenţie. Un bărbat stătea pe pământ ţinându-se de pântecele care-i fusese brăzdat de unghii ascuţite.

Dintre cei patru oameni care zăceau pe piatră, trei îşi pierduseră cunoştinţa. Îşi veniră în simţiri după ce fură stropiţi cu apă din potir. Cel de-al patrulea, un bărbat subţirel şi scund, îşi pierduse viaţa. Cineva îi frânsese gâtul.