Philip Farmer - Lumea fluviului (Înapoi la trupurile voastre răzleţite)

Imediat ce americanul dispăru, Burton se opri. Voise doar să afle cum să taie fâşiile, iar acum putea efectua o disecţie pentru a extrage măruntaiele. Însă deocamdată nu avea cum să conserve pielea sau intestinele. Coaja copacilor ce semănau cu stejarii putea conţine tanini care, alături de alte substanţe, să fie folosiţi pentru tăbăcirea pielii umane. Regretabil, dar până aveau să descopere asemenea compuşi, pielea putea putrezi. Cu toate acestea, socoti că nu-şi pierduse timpul. Utilitatea cuţitelor din piatră fusese dovedită, iar el îşi împrospătase firavele cunoştinţe de anatomie umană. Pe vremea când erau tineri şi locuiau la Pisa, el şi Edward, fratele său, se împrieteniseră cu studenţii de la facultatea de medicină din oraş. Cei doi tineri învăţaseră multe lucruri şi nici unul nu-şi pierduse interesul faţă de anatomie. Edward devenise chirurg, iar Richard participase la o serie de conferinţe şi disecţii publice sau particulare desfăşurate la Londra. De atunci uitase multe din cele învăţate.

Soarele trecu brusc dincolo de creasta muntelui. Umbrele înserării căzură asupra lui Burton şi după câteva minute întreaga vale se cufundă în penumbră. Cerul rămase totuşi multă vreme de un albastru strălucitor. Adierea dinspre fluviu era constantă. Aerul încărcat de umezeală se mai răcori. Burton şi omul de Neanderthal părăsiră cadavrul şi porniră în direcţia de unde se auzeau vocile celorlalţi, care se aflau în apropierea pietrei-potir la care se referise Brontich. Burton se întrebă dacă nu cumva mai erau şi altele în apropierea muntelui, răsfirate la distanţă de o milă una de cealaltă. De pe „pălăria” acestei ciuperci lipsea recipientul din adâncitura centrală. Asta însemna probabil că piatra încă nu funcţiona. I se părea totuşi improbabil. Era de presupus că Acel Cineva care făcuse pietrele aşezase recipiente în adânciturile centrale ale ciupercilor de pe malul fluviului fiindcă resuscitaţii aveau să le folosească întâi pe acelea. În momentul când aveau să descopere şi pietrele din interiorul teritoriului, folosirea lor n-ar mai fi fost un secret.

Îşi aşezară recipientele în adânciturile de pe inelul exterior. Posesorii stăteau în jurul lor discutând, fiind însă atenţi mai mult la potire decât la subiectul conversaţiei. Se întrebau cu toţii când vor apărea din nou flăcările albăstrui. Vorbele şi gândurile lor reveneau mereu asupra aceleiaşi idei: foamea. În rest, încercau să descopere de ce ajunseseră în acest loc, cine îi adusese aici şi ce li se pregătea tuturor. Unii povestiră viaţa pe care o duseseră pe Pământ.

Burton se aşeză sub ramurile mari, cu frunziş des, ale unui „arbore de fier”, rezemându-se de trunchiul lui negricios şi contorsionat. Cu excepţia lui Kazz, el şi toţi ceilalţi se simţeau la capătul puterilor. Foamea şi nervii suprasolicitaţi îl împiedicau să picotească, deşi vocile molcome şi foşnetul frunzelor îmbiau la somn. Depresiunea în care aşteptau era formată dintr-o suprafaţă netedă, împrejmuită de copaci, de la întâlnirea a patru coline. Cu toate că soarele lumina mai slab această zonă, aici părea să fie ceva mai cald decât pe culme. După o vreme, când întunericul şi frigul se accentuară, Burton organiză o expediţie pentru a strânge lemn de foc. Folosind cuţitele şi securile din piatră, tăiară bambuşi ajunşi la maturitate şi strânseră câteva braţe de iarbă. Cu ajutorul sârmei incandescente a brichetei, Burton încropi un foc din frunze şi iarbă. Însă acestea erau ude, astfel că focul se urni greu şi scoase mult fum până când îl alimentară cu lemn de bambus.

O explozie puternică îi făcu să tresară speriaţi. Câteva dintre femei ţipară. Uitaseră cu totul de piatra-potir. Burton se răsuci tocmai la timp ca să poată vedea flăcările albăstrui înălţându-se la şase metri înălţime. Brontich, care se afla la vreo şase metri depărtare de piciorul ciupercii, simţi dogoarea produsă de descărcare.

Zgomotul se stinse şi rămaseră cu ochii ţintă la potire. Burton ajunse primul pe piatră; aproape nimeni nu avea curaj să se aventureze alături de el la un răstimp atât de scurt de la apariţia flăcărilor. Săltă capacul, privi înăuntru şi scoase un chiuit de încântare. Abia după aceea se căţărară şi ceilalţi, ridicând capacele propriilor lor recipiente. Câteva clipe mai târziu erau aşezaţi în jurul focului, mâncând cu lăcomie, exclamând extaziaţi, arătându-şi unul altuia cele găsite, râzând şi glumind. La urma urmei, situaţia nu mai era chiar atât de sumbră. Acel Cineva răspunzător de tot ce se întâmpla avusese grijă şi de ei.

Aveau hrană din belşug, chiar dacă răbdaseră de foame o zi întreagă sau, aşa cum se exprimă Frigate, „postiseră, probabil, jumătate din eternitate”. Prin asta, îi explică el lui Monat, vroia să spună că nu aveau de unde să ştie cât timp trecuse din 2008 şi până acum. Nici lumea aceasta nu fusese făcută într-o zi, iar pregătirea omenirii pentru resuscitare trebuie să fi durat mai mult de şapte zile. Asta, bineînţeles, dacă totul fusese realizat prin mijloace ştiinţifice şi nu supranaturale.

Potirul lui Burton conţinea un cub de friptură, o bucată de pâine neagră, unt, cartofi şi sos de roşii, salată verde şi maioneză cu un gust neobişnuit, dar delicios. În plus, mai găsi o ceaşcă plină cu whisky de calitate excelentă şi alta mai mică, având patru cuburi de gheaţă.

Descoperiră şi alte lucruri, cu atât mai bine venite cu cât nu se aşteptaseră la asemenea cadouri. O pipă mică din lemn de trandafir. Un săculeţ cu tutun. Trei trabuce subţiri şi lungi. Un pachet din plastic, conţinând zece ţigarete.

— Fără filtru! exclamă Frigate dezamăgit.

Exista, de asemenea, o ţigară mică, de culoare maronie, pe care Burton şi Frigate o mirosiră şi spuseră într-un glas:

— Marijuana!

Arătându-le un foarfece mic şi un pieptene negru, Alice spuse:

— Prin urmare, curând o să ne crească părul. Altfel n-ar fi fost nevoie de astea. Sunt atât de bucuroasă! Dar oare… Chiar trebuie să folosesc aşa ceva?

Scoase la iveală un tub cu ruj roşu strălucitor.

— Dar de ăsta ce zici? întrebă Frigate, ridicând în aer un tub asemănător.

— Sunt obiecte de uz practic, constată Monat, răsucind un pachet ce conţinea hârtie igienică. Apoi scoase la iveală un săpun verde, de formă sferică.

Friptura lui Burton era foarte fragedă, deşi ar fi preferat-o mai în sânge. Pe de altă parte, Frigate se plânse că a lui nu era suficient de pătrunsă.

— E limpede că aceste potire nu conţin meniuri alcătuite după gustul posesorilor, observă Frigate. Poate de aceea noi am căpătat ruj, iar femeile pipe. Iată ce înseamnă producţia de masă.

— Două miracole într-o singură zi, remarcă Burton. Dacă le putem numi astfel. Eu unul prefer o explicaţie raţională şi vreau s-o primesc. Cred că deocamdată nu-mi poate spune nimeni cum am fost resuscitaţi. Dar poate că voi, cei născuţi în secolul douăzeci, puteţi emite o teorie acceptabilă pentru explicarea modului aproape magic în care au apărut toate obiectele astea într-un recipient care anterior fusese gol.

— Comparând partea interioară cu cea exterioară a potirului, vei observa o diferenţă de grosime, în adâncime, de aproximativ cinci centimetri, spuse Monat. Fundul fals adăposteşte un circuit molar capabil să transforme energia în materie. Energia provine, bineînţeles, din descărcarea electrică. În plus faţă de convertorul energie-materie, potirul conţine tipare moleculare — poate matriţe? — care structurează materia în diverse combinaţii de elemente şi compuşi. Vă asigur că acestea nu sunt simple speculaţii, întrucât aveam un convertor asemănător pe planeta mea. Dar nu era chiar atât de miniaturizat.