Philip Farmer - Lumea fluviului (Înapoi la trupurile voastre răzleţite)

Când se trezi, era scăldat în lumina cenuşie a falselor zori căreia arabii îi spun „coada lupului”. Monat, Kazz şi fetiţa încă dormeau. Se scărpină o vreme în locurile în care simţea mâncărimile produse de asprimea ierbii, apoi se strecură afară din culcuş. Focul se stinsese; de frunzele copacilor şi de vârfurile firelor de iarbă atârnau picături de apă. Pătruns de frig, tremura din tot corpul. Nu resimţea oboseala şi nici efectele secundare neplăcute ale drogului, aşa cum se aşteptase. Sub un arbore găsi o grămadă de lemn de bambus relativ uscat, acoperit cu iarbă.

Reaprinse focul şi în scurt timp se simţi mult mai bine. Apoi văzu găleţile pline şi bău apă dintr-una. Alice şedea pe un maldăr de iarbă şi-l fixa cu o expresie posacă. Avea pielea de găină.

— Vino să te încălzeşti! o chemă el.

Alice se târî puţin, apoi se ridică, se duse până la găleata din bambus şi, aplecându-se, luă apă în pumni şi şi-o aruncă pe faţă. După aceea se lăsă pe vine lângă foc, încălzindu-şi mâinile. „Când toată lumea e dezbrăcată, curând până şi cei mai decenţi îşi pierd sfiala”, gândi el.

Câteva clipe mai târziu, auzi foşnete prin iarbă. Apăru o ţeastă cheală, aceea a lui Peter Frigate. Păşea grav, urmat de o femeie. Când ajunseră mai aproape, Burton îi remarcă trupul arătos şi ud. Avea ochi mari, de un verde închis, iar buzele îi erau puţin prea groase pentru a fi frumoase, dar în rest, celelalte trăsături erau desăvârşite.

Frigate zâmbea cu gura până la urechi. Întorcându-se, o trase pe femeie mai aproape de căldura focului.

— Arăţi ca motanul care abia a înfulecat un canar, observă Burton. Ce-ai păţit la mână?

Frigate îşi privi articulaţiile degetelor de la mâna dreaptă. Erau umflate, iar pe dosul palmei avea câteva zgârieturi.

— Am nimerit într-o încăierare, explică el. Arătă cu degetul către femeie, care se ghemuise alături de Alice şi se încălzea. Astă-noapte, lângă fluviu a fost un adevărat balamuc. Guma aceea conţine sigur un drog. Nici nu-ţi vine să crezi de ce-au fost în stare oamenii. Sau poate că da. La urma urmei, eşti Richard Francis Burton. Într-un fel sau altul, toate femeile erau ocupate, chiar şi cele urâte. Văzând ce se petrece, la început mi-a fost teamă, apoi m-am înfuriat. Am lovit doi bărbaţi cu potirul şi i-am lăsat laţi. Atacaseră o fată de zece ani. Poate i-am omorât; sper s-o fi făcut. Am încercat s-o conving pe fată să vină cu mine, dar s-a pierdut în noapte. Am hotărât să mă întorc aici. Începusem să reacţionez cam violent, dacă e să judec după ce le-am făcut celor doi, chiar dac-o meritau din plin. Drogul era de vină; sigur dezlănţuise frustrările şi furiile acumulate de-a lungul întregii vieţi. Atunci am pornit încoace şi am dat peste alţi doi bărbaţi, numai că ei tocmai asaltaseră o femeie, cea de faţă. Cred că ea nu se opunea ideii de contact sexual în sine cât dorinţei lor de a o avea simultan, sper că înţelegi ce vreau să zic. În tot cazul, femeia urla, se zbătea, iar ei se apucaseră s-o molesteze. Aşa că i-am lovit cu picioarele, cu pumnii şi cu potirul până i-am pus pe goană. Apoi am luat-o pe femeie, şi fiindcă veni vorba, o cheamă Loghu, dar mai multe nu ştiu despre ea, pentru că nu pricep o iotă din ce vorbeşte, iar ea a mers cu mine. Zâmbi cu subînţeles şi adăugă: Dar ne-am oprit pe drum. Redeveni serios şi se cutremură. Ne-am trezit în ploaie şi fulgere care cădeau asupra noastră precum mânia lui Dumnezeu. Am crezut că poate, să nu râdeţi, sosise Ziua Judecăţii de Apoi, că Dumnezeu ne dăduse frâu liber o zi ca să ajungem să ne judecăm singuri. Iar acum El avea să ne azvârle în cazanul cu smoală. Râse cam crispat şi continuă: Am devenit agnostic la paisprezece ani şi până la nouăzeci tot aşa am rămas, deşi în ultimele clipe mă gândisem să chem un preot la căpătâiul meu. Copilaşul speriat de părinţi cu Bătrânul Dumnezeu, Focul Iadului sau Pedeapsa Veşnică încă sălăşluia în sufletul bătrânului aflat pe moarte. Ori al celui tânăr renăscut.

— Ce s-a întâmplat? vru să ştie Burton. S-a sfârşit lumea dintr-un bubuit de tunet sau dintr-un fulger? După cum văd, eşti teafăr şi n-ai renunţat la deliciile păcatului, întrupate de această femeie.

— Am găsit o piatră-potir în apropiere de munte. La vreo milă spre apus de aici. Ne-am rătăcit, am umblat orbeşte, înfriguraţi, uzi, tresărind de fiecare dată când trăsnetul lovea prin preajmă. Apoi am găsit piatra. Era înţesată de oameni, însă erau extraordinar de prietenoşi şi între atâtea trupuri ne-am încălzit, chiar dacă ploaia pătrundea prin pătura de iarbă. Într-un târziu, mult timp după ce ploaia se oprise, am adormit şi noi. Când m-am trezit am căutat prin iarbă până am găsit-o pe Loghu. Se rătăcise în cursul nopţii. A părut încântată să mă revadă, fiindcă şi eu ţin la ea. Există afinităţi între noi. Poate o să mă lămuresc mai bine după ce învaţă engleză. Am încercat-o şi pe asta, apoi franceza, germana, amintiri de rusă, lituaniană, gaelică, toate i limbile scandinave, inclusiv finlandeza, apoi în uto-aztecă, arabă, ebraică, irocheza tribului Onondaga, dialectul ojibway, italiană, spaniolă, latină, greacă modernă şi clasică şi altele. Rezultatul: priviri nedumerite.

— Trebuie să fii un adevărat lingvist, spuse Burton.

— Nu vorbesc fluent nici una dintre ele, recunoscu Frigate. Pot citi în cele mai multe, dar din fiecare ştiu doar să rostesc fraze simple, uzuale. Spre deosebire de tine, nu stăpânesc treizeci şi nouă de limbi, fără a mai vorbi de limbajul pornografic.

„Individul pare să ştie multe despre mine”, gândi Burton. „Cu altă ocazie, voi afla şi ce anume.”

— O să fiu deschis faţă de tine, Peter, spuse Burton. Relatarea despre propria-ţi agresivitate m-a uimit. Nu te-aş fi crezut în stare să ataci şi să pui pe goană atâţia oameni. Sensibilitatea ta exagerată…

Frigate se lăsă pe vine lângă Loghu şi-şi frecă umărul de al ei. Ea îi aruncă o privire din ochii uşor oblici. Femeia avea să fie frumoasă când îi va creşte părul.

— Sunt atât de timid şi sensibil fiindcă mi-e teamă de furia şi de violenţa latente în mine. Mă tem de violenţă deoarece sunt violent. Mă îngrijorează ce s-ar putea întâmpla dacă nu mi-ar fi teamă. La naiba, ştiu asta de patruzeci de ani. Dar faptul că am avut cunoştinţă de temperamentul meu nu mi-a slujit prea mult.

Se uită la Alice şi-i spuse:

— Bună dimineaţa!

Alice îi răspunse destul de bine dispusă, ba chiar îi zâmbi lui Loghu, atunci când se făcură prezentările. Nu-l ignoră pe Burton, însă îi răspunse doar la întrebările adresate direct şi refuză să stea de vorbă cu el, privindu-l cu o expresie fermă.

Căscând, Monat, Kazz şi fetiţa se apropiară de foc. Burton se îndepărtă şi constată că locuitorii din Trieste dispăruseră. Unii îşi uitaseră potirele. Îi blestemă pentru nepăsare şi se gândi să le lase în iarbă pentru a le servi drept lecţie. Cu toate acestea, aşeză recipientele în adânciturile pietrei.

Dacă nu se întorceau, posesorii lor aveau toate şansele să rămână flămânzi, în cazul că nu se găsea cineva dispus să împartă hrana cu ei. Burton nu le putea lua mâncarea, întrucât îi era imposibil să ridice capacul potirelor. Cu o zi în urmă descoperiseră că acesta se debloca doar în prezenţa proprietarului. Făcând încercări cu un băţ lung, stabiliseră că el trebuia atins cu degetul sau orice parte a trupului pentru a se deschide. Frigate emise o teorie potrivit căreia în potir exista un mecanism acordat la configuraţia specifică a tensiunilor de la nivelul pielii posesorului. Ori pesemne că potirul conţinea un detector foarte sensibil la undele cerebrale ale individului.