Philip Farmer - Lumea fluviului (Înapoi la trupurile voastre răzleţite)

Kazz, cum avea să-i rămână numele, părea extrem de onorat să fie acceptat. În acelaşi timp, se arătă bănuitor faţă de oricine se apropia prea mult de grup.

Pe lângă ei trecu o femeie bolborosind în germană:

— Doamne! Ce-am făptuit ca să Te mânii?

Un bărbat cu pumnii încleştaţi, ridicaţi până la, înălţimea umerilor, răcnea în idiş:

— Barba mea! Barba!

Un altul, arătând către propriile organe genitale, urla în slovenă:

— Au făcut din mine un evreu! Evreu! Vă daţi seama? Nu, nu se poate!

Burton rânji înveselit şi remarcă:

— Nici nu-i trece prin minte că poate a devenit mahomedan, ori aborigen australian, ori egiptean din vremuri antice, fiindcă şi acolo se practica circumcizia.

— Dar ce-a spus? se interesă Frigate.

Burton îi traduse, iar Frigate izbucni în râs.

Pe lângă ei trecu o femeie grăbită; făcea încercări disperate să-şi acopere sânii şi zona pubiană cu mâinile. Murmura întruna:

— Ce vor zice, ce vor crede despre mine?

Dispăru printre copaci.

Trecură apoi un bărbat şi o femeie; amândoi vorbeau cât îi ţinea gura de tare, de parcă ar fi fost de o parte şi de alta a unei şosele cu trafic intens.

— Nu putem fi în rai. Ştiu, Dumnezeule, ştiu! L-am văzut şi pe Giuseppe Zomzini, şi-ţi aminteşti ce om rău a fost. Ar trebui să ardă în focul iadului! Da, ştiu… a furat din trezorerie, frecventa casele de toleranţă, bea până cădea sub masă, şi totuşi e aici! Ştiu, ştiu…

O altă femeie alerga strigând în germană:

— Tăticule! Tati! Unde eşti? Sunt eu, scumpa ta Hilda!

Un bărbat se uită urât la ei şi repetă de mai multe ori în ungureşte:

— Sunt la fel de bun ca oricare şi mai bun decât mulţi alţii. Să-i ia dracu' pe toţi.

— Mi-am irosit toată viaţa, toată! Câte n-am făcut pentru ei, iar acum…, se jeluia o femeie.

Un bărbat care legăna cilindrul de metal de parcă ar fi fost o cădelniţă striga:

— Urmaţi-mă către munţi! Urmaţi-mă! Ştiu adevărul, oameni buni! Urmaţi-mă! Vom fi în siguranţă la sânul Domnului! Nu daţi crezare nălucirilor din jurul vostru, urmaţi-mă! Eu vă voi deschide ochii!

Alţii vorbeau incoerent ori stăteau muţi, cu buzele strânse ca şi cum s-ar fi temut să exprime ce-i apăsa pe suflet.

— Va trece multă vreme până-şi vor recăpăta încrederea în ei înşişi, spuse Burton.

Dar şi pe el îl încerca teama că-i va trebui mult timp până să accepte acest univers aşa cum era.

— Poate că nu vor afla niciodată adevărul, interveni Frigate.

— Ce vrei să insinuezi?

— Nici pe Pământ n-au ştiut Adevărul — cu A mare — de ce l-ar afla tocmai aici? Ce te face să crezi că vom asista la o revelaţie?

Burton ridică din umeri.

— Nimic. Dar cred c-ar trebui să stabilim exact unde ne aflăm şi cum putem supravieţui aici. Dacă stai locului, îţi stă şi norocul. Arătă spre fluviu: Vedeţi ciupercile acelea de piatră? Par să fie situate la o milă depărtare una de alta. Ce rost or avea?

— Dacă te-ai fi uitat mai atent la ele, spuse Monat, ai fi observat că pe suprafaţa lor se află vreo şapte sute de ieşituri rotunde, exact de dimensiunea bazei cilindrilor. De fapt, există un recipient plasat chiar în mijlocul ciupercii. Cred că dacă l-am examina ne-am lămuri asupra destinaţiei tuturor cilindrilor. Bănuiesc, de altfel, că a fost aşezat acolo tocmai pentru ca noi să procedăm ca atare.

Curând, de ei se apropie o femeie. De înălţime potrivită, cu o siluetă minunată şi cu un chip care ar fi fost de-a dreptul frumos dacă era încadrat de bucle. Avea ochi mari, negri. Nu făcu nici o încercare de a-şi ascunde goliciunea. Burton nu se simţi câtuşi de puţin atras de ea, aşa cum nici alte femei nu-i stârniseră interesul. Deocamdată era prea amorţit.

Femeia li se adresă vorbind melodios, cu accentul celor educaţi la Oxford:

— Domnilor, vă rog să mă iertaţi. Mi-a fost imposibil să nu aud ce spuneaţi. Sunteţi singurii englezi pe care i-am auzit vorbind de când m-am trezit aici… oriunde ar fi acest loc. Sunt englezoaică şi vă cer să mă protejaţi. Mă las la mila domniilor voastre.

— Din fericire pentru dumneavoastră, doamnă, v-aţi adresat cui trebuia. Personal vorbind, vă pot asigura că vă veţi bucura de toată protecţia de care sunt capabil. Deşi, dacă aş fi ca unii dintre englezii pe care i-am cunoscut de-a lungul vremii, poate că n-ar fi fost cea mai bună alegere. Şi fiindcă veni vorba, dumnealui nu este englez, ci yankeu.

O exprimare atât de ceremonioasă şi politicoasă părea ciudată într-o asemenea zi, în care se auziseră atâtea răcnete şi urlete, iar oamenii se treziseră goi-puşcă şi lipsiţi de păr ca nişte nou-născuţi.

Femeia ii întinse mâna lui Burton.

— Sunt doamna Hargreaves, spuse ea.

Burton îi luă mâna şi, înclinându-se, i-o sărută. Se simţi caraghios, însă gestul îi întărea sentimentul că a rămas întreg la minte. Dacă eticheta înaltei societăţi putea fi păstrată şi în aceste condiţii, pesemne că era posibilă şi comportarea firească.

— Răposatul Căpitan Sir Richard Francis Burton, la dispoziţia dumneavoastră, spuse el, surâzând cu ironie când rosti cuvântul „răposat”. Probabil că aţi auzit de mine, nu?

Ea îşi smulse mâna, apoi i-o întinse din nou.

— Da, am auzit de dumneata, Sir Richard.

— Nu se poate! exclamă cineva.

Burton aruncă o privire spre Frigate, căci el vorbise cu glas atât de scăzut.

— Mă rog, de ce nu?

— Richard Burton?! repetă el. Da. Chiar mă întrebam, dar fără păr…

— Daa? întrebă Burton, imitându-i exprimarea tărăgănată.

— Daa! Exact aşa cum scria în carte!

— La ce te referi?

Frigate respiră adânc şi spuse:

— Acum n-are nici o importanţă, domnule Burton. O să-ţi explic altă dată. Reţine doar că sunt foarte uimit. Adică nu în toate minţile. Sper că înţelegi, desigur.

O fixă cu privirea pe doamna Hargreaves, clătină din cap şi întrebă:

— Vă numiţi cumva Alice?

— A, sigur! răspunse ea cu un zâmbet care-o făcu să pară cu adevărat frumoasă, chiar dacă nu avea păr. Cum de v-aţi dat seama? Ne-am mai întâlnit cumva? Eu sunt convinsă că nu.

— Alice Pleasance Liddell Hargreaves?!

— Exact!

— Simt nevoia să mă retrag, spuse americanul.

Se duse sub un copac şi se aşeză, rezemându-se cu spatele de un trunchi. Avea o privire uşor pierdută în ochii sticloşi.

— Efectele şocului, îi lămuri Burton.

O vreme, trebuia să se aştepte şi din partea celorlalţi la comportamente aberante şi la exprimări ciudate. De asemenea, nici măcar în ceea ce-l privea nu era imposibilă o purtare anormală. Important era să găsească un adăpost şi mâncare şi să facă planuri pentru a se apăra în cazul că ar fi fost atacaţi.

Se adresă către ceilalţi în slovenă şi în italiană şi apoi făcu prezentările. Nimeni nu protestă când sugeră să fie urmat până pe malul fluviului.

— Sunt convins că tuturor ne e sete, spuse el. Şi ar trebui să cercetăm mai îndeaproape ciuperca de piatră.

Porniră spre câmpie. Oamenii stăteau pe iarbă sau umblau fără rost. Trecură pe lângă o pereche îmbujorată care se certa cu voce tare. După toate aparenţele, fuseseră soţ şi soţie şi acum găsiseră prilejul de a-şi continua certurile de-o viaţă. Deodată, bărbatul se ridică şi plecă. Soţia se uită lung, nevenindu-i să creadă, apoi porni în fugă după el. El o îmbrânci atât de brutal, încât ea se rostogoli în iarbă. Se pierdu repede în mulţime, însă femeia rătăci de colo-colo, strigându-l pe nume şi ameninţând că-i va face un scandal monstru dacă nu ieşea imediat de unde se ascunsese.