George Martin - Peregrinările lui Tuf

— Lucrurile sunt… ce naiba, de unde să încep?

— Începutul este, de multe ori, locul cel mai potrivit.

— E poporul meu, Tuf. Acolo se învârte planeta mea. O planetă bună. Dar în ultimul timp… dacă n-aş şti că nu-i aşa, aş crede că nebunia e contagioasă. Criminalitatea a crescut de două ori de la ultima ta vizită, uciderile de cinci ori, sinuciderile de peste douăzeci de ori. Disfuncţionalităţile au devenit ceva obişnuit, ceva zilnic — blocări de circulaţie, căderi de sisteme energetice, greve aleatorii, vandalisme. Am primit rapoarte despre cazuri de canibalism în suburbii — nu cazuri izolate, ci bande întregi de amărâţi de canibali! Au apărut societăţi secrete de tot soiul. Un grup a capturat o fabrică de hrană, a păstrat-o două săptămâni şi a dus o bătălie decisivă cu poliţia planetară. Altă adunătură de ţicniţi obişnuia să răpească femei gravide şi…

Tolly Mune se cutremură, iar Ciomag sâsâi.

— Mi-e greu să vorbesc despre asta, continuă ea, după câteva clipe. O femeie însărcinată a reprezentat întotdeauna ceva deosebit pentru s’uthlamezi, dar aceşti… îmi vine greu să-i numesc oameni, Tuf. Creaturile alea şi-au dezvoltat un gust pentru…

Haviland Tuf ridică mâna, cu palma în afară.

— Nu spuneţi nimic mai mult. Am înţeles. Continuaţi.

— Şi s-au ivit o mulţime de maniaci solitari. Cineva a aruncat deşeuri extrem de toxice în rezervorul unei fabrici de hrană, acum optsprezece luni. Mai mult de o mie două sute de morţi. Cultura de masă… S’uthlamezii au fost întotdeauna toleranţi, dar în ultimul timp se exagerează cu toleranţa, dacă înţelegi ce vreau să spun. Se remarcă o creştere obsedantă a mutilărilor, morţii, violenţei. Am întâmpinat o rezistenţă importantă în încercarea de a recroi ecosistemul conform recomandărilor tale. Animalele-de-carne au fost otrăvite, aruncate în aer, câmpurile cu păstăi incendiate… Bande organizate pentru amuzament vânează afurisiţii de plutitori-pe-vânt cu harpoane, din planoare la mare altitudine. Nu mai există nici urmă de bun simţ. Consensul religios… Au apărut tot felul de culte sălbatice. Şi războiul! Sfânta viaţă ştie câţi vor muri, dar războiul e la fel de popular — pe dracu’ — cred că-i mai popular decât sexul!

— Într-adevăr… Nu sunt surprins. Înţeleg că iminenţa dezastrului rămâne un secret, bine păzit, al Înaltului Consiliu, ca în anii trecuţi.

— Din nefericire, nu. O consilieră din grupul minoritar a decis că nu trebuie să-şi ţină gura, aşa că a chemat amărâţii de reporteri şi a vomitat ştirea pe toate canalele. Cred că voia să câştige câteva milioane de voturi în plus. Dracu’ s-o ia, i-a mers! Dar a declanşat alt scandal afurisit si a obligat alt prim consilier să părăsească funcţia. Numai că în momentul ăla nu mai rămăsese nici un loc în care să găsească altă victimă de sacrificat, aşa că s-au uitat în sus. Ghici pe cine au înhăţat? Pe favorita videospectacolelor, pe birocrata controversată, pe Maica Păianjen!

— Evident, vă referiţi chiar la dumneavoastră, zise Tuf.

— Pe atunci, nimeni nu mă mai ura. Am reputaţia că-s eficientă, resturi ale unei imagini populare romantice şi minimal acceptate de majoritatea facţiunilor importante din consiliu. Asta s-a întâmplat acum trei luni. De atunci, am avut parte de o slujbă infernală, rânji ea cu amărăciune. Vandeenii ascultau ştirile noastre. Au anunţat, simultan cu promovarea mea afurisită, citez, că S’uthlam-ul reprezintă o ameninţare pentru pacea şi stabilitatea zonei, sfârşit citat, şi şi-au strâns aliaţii, să decidă ce să facă în privinţa noastră. În cele din urmă, adunarea lor ne-a adresat un ultimatum: sau introducem imediat raţii şi controlul obligatoriu al naşterilor, sau alianţa va ocupa S’uthlam-ul şi ne va sili să facem ce-au cerut.

— O soluţie corectă, dar nu una plină de tact, comentă Tuf. De aici, actualul război. Dar toate acestea nu explică atitudinea dumneavoastră faţă de mine. Odinioară, am fost în stare să ofer de două ori sprijin planetei dumneavoastră. Cu siguranţă că nu voi renunţa, într-o a treia împrejurare, la îndatoririle mele profesionale.

— Mi-am imaginat că o să faci tot ce-i posibil. Numai că ai să ne ajuţi cum vrem noi. Da, ne-ai ajutat, dar întotdeauna cum ai vrut tu, iar soluţiile tale s-au dovedit a fi, din nefericire, nepermanente.

— V-am avertizat în repetate rânduri că eforturile mele erau simple cârpeli, replică Tuf.

— Avertismentele nu conţin calorii, Tuf. Îmi pare rău, nu avem de ales! De data asta, nu-ţi putem permite să lipeşti un bandaj peste hemoragia noastră şi s-o ştergi. Rândul viitor când o să vii să vezi ce mai facem, n-o să mai găseşti planeta asta amărâtă. Avem nevoie de Arcă, Tuf. În permanenţă. Suntem pregătiţi s-o folosim. Cu zece ani în urmă, ai spus că biotehnica şi ecologia nu reprezentau domenii în care să fim experţi. Ai avut dreptate. Atunci. Dar vremurile se schimbă. Suntem una dintre cele mai avansate planete din civilizaţia umană, iar de un deceniu ne-am dedicat majoritatea efortului educaţional pentru pregătirea ecologilor şi biotehilor. Predecesorii mei au adus teoreticieni de frunte de pe Avalon, Newholme şi de pe vreo alte zece planete. Oameni strălucitori. Genii. Am reuşit chiar să ademenim câţiva vrăjitori geneticieni importanţi de pe Prometheus.

Îşi mângâie pisica şi zâmbi.

— Ei au contribuit la producerea lui Ciomag. Foarte mult.

— Într-adevăr…, făcu Haviland Tuf.

— Suntem pregătiţi să folosim Arca. Oricât de capabil ai fi, Tuf, eşti doar un amărât de om singur. Vrem să păstrezi nava de germinare pe orbită permanentă în jurul S’uthlam-ului, cu o echipă completă la bord, alcătuită din două sute de savanţi şi tehnicieni geneticieni de frunte, încât astfel să putem rezolva criza de hrană zilnic. Nava, biblioteca de celule şi toate informaţiile rămase doar în calculatoarele ei reprezintă ultima noastră speranţă, şi cea mai bună, poţi să-ţi dai seama de asta. Crede-mă, Tuf, nu i-am dat ordin lui Ober să captureze nava fără să iau în considerare orice opinie afurisită de care mi-am putut aduce aminte. Ştiu că n-o s-o vinzi niciodată, fir-ar să fie! Ce mi-a rămas de ales? Nu vrem să te înşelăm. O să primeşti un preţ cinstit. Am insistat asupra acestui lucru.

— Asta ar implica să rămân în viaţă după captură, îi atrase atenţia Tuf. O presupunere destul de îndoielnică.

— Acum eşti în viaţă şi o să cumpăr nava asta blestemată. Poţi să rămâi la bord, să lucrezi cu oamenii noştri. Sunt pregătită să-ţi ofer angajarea pe viaţă. Fixează-ţi singur salariul, cât vrei. Vrei să păstrezi cele unsprezece milioane de standarzi? Sunt ale tale. Vrei să botezăm planeta asta amărâtă cu numele tău? Spune, şi aşa va fi!

— Planeta S’uthlam sau planeta Tuf, tot suprapopulată va rămâne, replică Haviland Tuf. Dacă aş fi de acord cu achiziţionarea propusă, intenţia dumneavoastră va fi, neîndoielnic, să folosiţi Arca pentru creşterea productivităţii calorice, pentru a hrăni populaţia dumneavoastră flămândă.

— Bineînţeles!

Figura lui Tuf era senină, lipsită de orice expresie.

— Sunt încântat să aflu că nu v-a trecut prin minte, nici dumneavoastră, nici vreunuia dintre asociaţii dumneavoastră din Înaltul Consiliu, să utilizaţi Arca în modul său iniţial de folosire, adică drept instrument pentru războiul biologic. Din păcate, am pierdut acea inocenţă binefăcătoare pe care o ştiaţi şi acum mă aflu pradă viziunilor cinice, lipsite de milă, în care Arca aduce prăpăd ecologic pe Vandeen, Skrymir, Jazbo şi pe alte planete ale aliaţilor, până la nivel de genocid. În felul acesta, planetele respective vor fi pregătite pentru colonizare masivă. Ceea ce, după cum îmi amintesc, reprezintă politica susţinută de zgomotoasa dumneavoastră facţiune a expansioniştilor.