George Martin - Peregrinările lui Tuf

— Acesta-i al treilea şi ultimul avertisment, Tuf! Vom fi în poziţie de atac în mai puţin de patru minute standard. Predă-te acum sau vei fi distrus!

— Domnule, răspunse Tuf, înainte de a face o greşeală groaznică, vă rog să vă consultaţi superiorii. Sunt convins că la mijloc e doar o lamentabilă eroare de transmisie.

— Ai fost judecat în lipsă şi găsit vinovat de a fi criminal, eretic şi duşman al poporului s’uthlamez.

— Am fost interpretat greşit într-un mod grosolan, protestă Tuf.

— Ai scăpat de flotilă acum zece ani, Tuf. Să nu-ţi închipui că o s-o faci şi acum! Tehnologia s’uthlameză n-a rămas pe loc. Armamentul nostru cel nou va străpunge scuturile tale defensive demodate, îţi promit eu! Istoricii noştri de seamă au studiat relicva grosolană pe care o deţii. Eu însumi am supervizat simulările. Primirea ta a fost bine pregătită.

— Nu doresc să par nepoliticos, dar nu era necesar să ajungeţi la aşa ceva, declară Tuf, privind şirurile de teleecrane de deasupra consolelor înşirate pe ambele laturi ale camerei înguste şi studiind falanga navelor de război s’uthlameze care încercuiau iute Arca. Dacă această ostilitate neprovocată îşi are sursa în datoria mea restantă către Port S’uthlam, fiţi convins că sunt pregătit s-o plătesc imediat.

— Două minute, zise Wald Ober.

— Mai mult, dacă S’uthlam-ul are nevoie de ingineri ecologi suplimentari, descopăr că-s brusc înclinat să vă ofer serviciile mele la un preţ mult redus.

— Ne-am săturat de soluţiile tale! Un minut.

— Se pare că mi-a rămas o singură soluţie viabilă.

— Te predai? întrebă comandantul, bănuitor.

— Cred că nu, răspunse Haviland Tuf, apoi se întinse, mătură cu degetele-i lungi o serie de taste holografice şi ridică vechile scuturi defensive ale Arcei.

Figura lui Wald Ober era acoperită, dar acesta reuşi să-şi transmită rânjetul prin intermediul glasului.

— Ecran din a patra generaţie imperială, cu triplă redundanţă, suprapunere de frecvenţă, toate fazările scuturilor coordonate de calculatoarele navei. Armură pe carenă, din plăci de duraliaj. Ţi-am spus că am făcut cercetări!

— Setea dumneavoastră de cunoaştere e lăudabilă, declară Tuf.

— Următorul tău sarcasm s-ar putea să fie ultimul, negustorule, aşa că ai grijă să fie de calitate! Treaba e că ştim exact ce ai, ştim până la a paisprezecea zecimală ce lovituri poate amortiza blindajul unei nave de germinare CIE. Suntem pregătiţi să-ţi dăm mai mult decât poţi suporta, afirmă Ober, apoi întoarse capul şi se răsti la un subaltern nevăzut: Pregătiţi-vă să deschideţi focul!

Când figura acoperită de coiful negru se răsuci din nou către Tuf, ofiţerul adăugă:

— Vrem Arca şi n-o să ne împiedici s-o luăm. Treizeci de secunde!

— Îngăduiţi-mi să nu fiu de acord, zise calm Tuf.

— Vor trage la ordinul meu. Dacă insişti, o să-ţi număr secundele finale ale vieţii. Douăzeci. Nouăsprezece. Optsprezece.

— Rareori am auzit o numărătoare atât de viguroasă, comentă Tuf. Vă rog să nu vă pierdeţi şirul din cauza ştirii întristătoare.

— … paisprezece, treisprezece, doisprezece. Tuf îşi încrucişă mâinile pe burtă.

— Unsprezece. Zece. Nouă.

Ober privi stânjenit într-o parte, apoi din nou spre ecran.

— Nouă, zise Tuf. Un număr drăguţ. De obicei, e urmat de opt, apoi de şapte.

— Sase, spuse Ober, ezitând. Cinci. Tuf aşteptă în tăcere.

— Patru. Trei. Ofiţerul se opri.

— Ce ştire întristătoare? răcni el spre ecran.

— Domnule, dacă ţipaţi, mă veţi obliga să reduc volumul sunetului echipamentului de comunicaţii, spuse Tuf, după care ridică un deget. Ştirea întristătoare este că simpla străpungere a scuturilor defensive ale Arcei, lucru pe care mă îndoiesc că-l puteţi face uşor, va declanşa un mic dispozitiv termonuclear pe care l-am instalat mai demult, în secret, în biblioteca de celule a navei. Va distruge instantaneu materialul de clonare care face Arca unică, nepreţuită şi nespus de dorită.

Urmă o tăcere îndelungată. Senzorii sclipitori, purpurii, din întunecimea vizierei iui Wald Ober părură că ard, în timp ce acesta privea de pe ecran trăsăturile lui Tuf.

— Blufezi! zise comandantul, în cele din urmă.

— Într-adevăr, răspunse Tuf. M-aţi prins. Ce prostie să cred că aş putea înşela un om cu perspicacitatea dumneavoastră printr-o păcăleală atât de evidentă şi de copilărească! Acum, mă tem că veţi trage în mine, veţi străpunge scuturile mele demodate şi veţi demonstra că mint. Lăsaţi-mi doar un moment, să-mi iau adio de la pisici!

Îşi încrucişă mâinile pe burta mare şi aşteptă răspunsul comandantului, instrumentele lui arătau că flotila s’uthlameză ajunsese pe poziţii.

— O s-o fac, avorton nenorocit! răbufni Wald Ober.

— Aştept cu resemnare întristată. — Mai ai douăzeci de secunde!

— Mă tem că ştirea pe care v-am adus-o la cunoştinţă v-a zăpăcit. Numărătoarea a fost oprită la trei. Dar voi profita fără ruşine de eroarea dumneavoastră şi voi savura fiecare clipă care mi-a rămas.

Se priviră unul pe celălalt, faţă în faţă, ecran în ecran, mult timp. Ghemuit în poala lui Tuf, Dax începu să toarcă. Haviland Tuf se întinse şi începu să mângâie blana neagră, lungă, a cotoiului. Dax toarse mai tare şi masă genunchiul lui Tuf cu labele.

— Oh, las-o baltă! zise Wald Ober şi îndreptă degetul spre ecran. Ne-ai oprit pentru moment, dar te avertizez, Tuf, să nu te gândeşti să încerci să fugi! Mort sau fugit, în ambele cazuri pierdem biblioteca de celule. Iar dacă am de ales, aş prefera să te văd mort!

— Vă înţeleg poziţia. Eu, bineînţeles, aş prefera să plec. Dar am de plătit o datorie Portului S’uthlam-ului şi nu pot fugi în mod neonorabil, aşa cum vă temeţi, deci vă rog să acceptaţi asigurările mele că vom avea ocazia să medităm împreună, dumneavoastră privindu-mi figura, iar eu masca înfiorătoare, cât timp vom rămâne în acest impas plictisitor.

Wald Ober nu avu ocazia să-i răspundă. Masca lui de luptă dispăru brusc de pe ecran, fiind înlocuită de figura lipsită de frumuseţe a unei femei — o gură aspră, strâmbă, un nas care fusese rupt de mai multe ori, o piele aspră, cu nuanţa albastră-neagră care se obţine în urma multor radiaţii puternice şi a unor decenii de folosire a pilulelor anticanceroase, ochi strălucitori, deschişi la culoare, aproape saşii, totul înconjurat de un halou generos de păr cenuşiu, gros.

— Ajunge cu încăpăţânarea! spuse ea. Ai câştigat, Tuf. Ober, te transformi în gardă de onoare! Aşezaţi-vă în formaţie şi escortaţi-l în pânză, fir-ar să fie!

— Câtă grijă! exclamă Haviland Tuf. Sunt încântat să vă informez că sunt pregătit să achit plata finală a datoriei către Port S’uthlam, pentru repararea Arcei.

— Sper că ai adus şi nişte mâncare pentru pisici, zise sec Tolly Mune. Aşa-numita rezervă pentru cinci ani pe care mi-ai lăsat-o s-a terminat acum doi ani. Presupun că n-ai de gând să ieşi la pensie şi să ne vinzi Arca, oftă ea.

— Nu, într-adevăr.

— Nici nu credeam. Bine, Tuf, scoate berea, vin să discut cu tine imediat ce ajungi în pânză!

— Fără să dau dovadă de lipsă de respect, mărturisesc că nu sunt, în acest moment, într-o dispoziţie potrivită pentru a întreţine un oaspete atât de distins ca dumneavoastră. Comandantul Ober m-a informat recent că am fost declarat criminal si eretic, o idee bizară — nefiind nici cetăţean al S’uthlam-ului, nici adept al religiei lui dominante — dar nu mai puţin neliniştitoare. Sunt cuprins de teamă şi îngrijorare.