George Martin - Peregrinările lui Tuf

— Poate ar fi mai bine să conduceţi dumneavoastră.

După aceea se întinse, apucă motanul furios de pielea cefei şi-l aşeză în poala lui, unde-l ţinu locului, deşi acesta zgâria şi scuipa.

— Mergeţi în direcţia aceea, zise el, arătând cu un deget lung, alb.

— Se pare, spuse Haviland Tuf, împletindu-şi degetele, în timp ce privea din adâncul unui fotoliu, că împrejurările s-au modificat întrucâtva de când am fost ultima oară pe S’uthlam.

Tolly Mune se uită atentă la el. Burta îi era mai mare decât fusese, figura lungă la fel de săracă în expresivitate, dar, fără Dax în poală, Tuf arăta aproape dezbrăcat. Bărbatul închisese cotoiul negru pe o punte inferioară, pentru a-l ţine departe de Ciomag. Din moment ce străvechea navă de germinare avea o lungime de treizeci de kilometri, iar pe puntea respectivă hoinăreau mai multe pisici ale lui Tuf, Dax nu se putea plânge de lipsă de spaţiu sau de companie, dar probabil că se simţea jignit şi zăpăcit. Motanul paranormal fusese însoţitorul constant şi inseparabil al lui Tuf vreme de ani de zile, călătorise în buzunarele acestuia când fusese pisoi. Lui Tolly Mune îi părea rău.

Dar nu prea mult. Dax fusese atuul lui Tuf, iar ea i-l anulase. Zâmbi şi trecu degetele prin blana deasă, fumurie-argintie, a lui Ciomag, făcându-l să scoată un tors tunător.

— Cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atât rămân mai mult neschimbate, răspunse ea la comentariul lui Tuf.

— Aceasta-i una dintre acele zicale venerabile care se prăbuşesc la o examinare logică mai apropiată, fiind evident autocontradictorii. Dacă într-adevăr lucrurile s-au schimbat pe S’uthlam, evident că nu pot rămâne aceleaşi. Pentru mine, care vin de la mare distanţă, schimbările par mai notabile. De exemplu, războiul şi înălţarea dumneavoastră la rangul de prim consilier, o promovare considerabilă şi neanticipată.

— O amărâtă de slujbă scârboasă! se strâmbă Tolly Mune. M-aş întoarce la cea de comandant de port într-o clipă, dacă aş putea.

— Satisfacţiile dumneavoastră profesionale nu constituie obiectul discuţiei de faţă. Mai trebuie să remarc faptul că primirea mea pe S’uthlam a fost vizibil mai puţin cordială decât în timpul celorlalte vizite, spre marea mea întristare, fără a se ţine seama de faptul că m-am aşezat de două ori între S’uthlam şi foametea în masă, molime, canibalism, epidemii, prăbuşire socială şi alte evenimente neplăcute şi inoportune. Mai mult, chiar şi cele mai prost educate rase respectă, de obicei, o anumită etichetă rudimentară faţă de cei ce le aduc unsprezece milioane de standarzi care, după cum vă reamintiţi, reprezintă valoarea restului datoriei mele către Portul S’uthlam-ului. Deci aveam toate motivele să mă aştept la o primire de o natură întrucâtva diferită.

— Ai greşit, zise femeia.

— Într-adevăr. Acum, că am aflat că ocupaţi cea mai înaltă funcţie de pe S’uthlam, iar nu o poziţie modestă într-o fermă penitenciară, sunt cu atât mai uluit că Flotila de Apărare Planetară a găsit necesar să mă salute cu ameninţări fioroase, bombastice, avertismente şi exclamaţii ostile.

— La ordinul meu, Tuf, spuse Tolly Mune, scărpinându-l pe Ciomag după ureche.

Tuf îşi încrucişă mâinile pe burtă.

— Aştept explicaţiile dumneavoastră.

— Cu cât lucrurile se schimbă…, începu ea.

— Fiind deja sătul de acest clişeu, cred că percep ironia implicată în el, aşa că nu-i nevoie să-l repetaţi iar şi iar, la nesfârşit. Dacă veţi începe cu fondul problemei, v-aş fi profund recunoscător.

— Cunoşti situaţia noastră, oftă ea.

— În linii generale, da, admise Tuf. S’uthlam-ul suferă de un exces de omenire şi de lipsă de hrană. De două ori am efectuat demonstraţii formidabile de inginerie ecologică, pentru a permite s’uthlamezilor să îndepărteze spectrul foametei, ce le dădea târcoale rânjind. Amănuntele crizei alimentare se schimbă de la an la an, dar cred că fondul problemei rămâne cel pe care l-am schiţat.

— Ultima extrapolare este cea mai rea.

— Într-adevăr? Îmi amintesc că S’uthlam se afla la o sută nouă ani standard de foametea la nivel planetar şi de colapsul social, presupunând că recomandările şi sugestiile mele au fost implementate conştiincios.

— Am încercat, fir-ar să fie! Încercăm. Animalele-de-carne, păstăile, ororo, eşarfa neptuniană — totul. Dar schimbarea a fost doar parţială. Prea mulţi oameni puternici n-au dorit să renunţe la mâncarea de lux pe care o preferau, aşa că există încă parcele întinse de sol agricol destinate creşterii turmelor de animale, ferme întregi plantate cu neoiarbă, omnigrăunţe şi nanogrâu — chestii de felul ăsta. Mai mult, curba populaţiei a continuat să crească mai iute ca niciodată, iar amărâta aia de Biserică a Evoluţiei Vieţii predică sanctitatea vieţii şi rolul de aur al reproducerii în evoluţia umanităţii în transcendenţa spre dumnezeire.

— Care-i estimarea actuală?

— Doisprezece ani.

— Pentru a dramatiza situaţia, puneţi-l pe comandantul Wald Ober să numere timpul rămas, pe reţeaua video. O asemenea demonstraţie ar evidenţia o stare de urgenţă, ceea ce le-ar sugera, probabil, s’uthlamezilor că trebuie să apuce pe o cale mai bună. Tolly Mune tresări.

— Scuteşte-mă de glumele tale, Tuf! Acum sunt prim consilier, ce naiba, şi văd faţa urâtă a catastrofei! Războiul şi lipsa de hrană sunt doar o parte a ei. Nici nu-ţi imaginezi cu ce fel de probleme trebuie să mă confrunt!

— Poate nu în amănunt, dar liniile principale sunt uşor de dedus. Nu pretind că-s atotcunoscător, dar orice persoană rezonabil de inteligentă poate observa anumite fapte, iar din ele să ajungă la anumite concluzii. Poate eronate. Fără Dax nu pot discerne adevărul. Dar cred că nu mă înşel.

— Ce amărâte de fapte? Ce concluzii?

— În primul rând, S’uthlam e în stare de război cu Vandeen şi cu aliaţii acesteia. Deci pot deduce că facţiunea tehnocrată, care a dominat cândva politica s’uthlameză, a cedat puterea rivalei sale, facţiunea expansionistă.

— Nu chiar, zise Tolly Mune, dar ai prins corect ideea amărâtă. Expansionişti au câştigat locuri la toate alegerile de când ai plecat, dar i-am ţinut departe de putere cu ajutorul unei coaliţii guvernamentale. Aliaţii au afirmat limpede, cu ani în urmă, că un guvern expansionist înseamnă război. Ce dracu’, nu avem un guvern expansionist, dar au pornit oricum războiul afurisit! În ultimii cinci ani, am avut nouă primi consilieri. Eu sunt cea mai nouă în funcţie şi probabil nu ultima.

— Grozăvenia extrapolărilor curente sugerează că războiul n-a atins încă populaţia dumneavoastră.

— Nu, slavă vieţii! Eram pregătiţi când a apărut flota de război aliată. Nave noi, sisteme de armament noi, totul construit în secret. Când aliaţii au văzut că-i aşteptăm, au dat înapoi, fără să tragă o rafală. Dar se vor întoarce, lua-i-ar dracu’! E doar o problemă de timp. Am primit rapoarte că pregătesc o lovitură importantă.

— Pot să deduc, din atitudinea dumneavoastră generală, din starea de disperare, că pe S’uthlam condiţiile se deteriorează rapid.

— De unde naiba ştii asta?

— Este un lucru evident, răspunse Tuf. Extrapolarea dumneavoastră poate indica foamete în masă şi colaps peste doisprezece ani standard, dar e greu de crezut că viaţa s’uthlameză poate rămâne plăcută şi liniştită până când va suna ceasul, iar lumea dumneavoastră se va face brusc ţăndări. O asemenea idee e ridicolă. Întrucât vă aflaţi acum atât de aproape de marginea prăpastiei, e de aşteptat că multe dintre calamităţile simptomatice unei culturi ce se dezintegrează să fi apărut deja.