George Martin - Peregrinările lui Tuf

Jaime Kreen 11 duse pe Moise cu Grifonul înapoi la oamenii lui, apoi — conform instrucţiunilor lui Tuf — luă patruzeci de mii de standarzi de la Rej Laithor şi-i aduse pe Arcă. Haviland Tuf îl întâmpină pe puntea navetelor, cu Dax în braţe, şi-şi primi plata cu o simplă clipire din ochi.

Jaime Kreen părea gânditor.

— Ai blufat, Tuf, spuse el. Nu eşti Dumnezeu. Ce ne-ai arătat erau doar simulări. N-ai fi putut face toate lucrurile acelea. Dar poţi programa un calculator să arate orice.

— Desigur, replică Haviland Tuf.

— Desigur, făcu Jaime Kreen, încingându-se. L-ai speriat teribil pe Moise, dar pe mine nu m-ai înşelat o clipă cu spectacolul tău de imagini. Grindina te depăşeşte. Bacterii, boli, molime — toate astea ţin de sfera războiului ecologic. Poate chiar şi acea făptură-întuneric, deşi cred că doar ai imaginat-o. Dar grindina este un fenomen meteorologic — n-are de-a face cu biologia sau cu ecologia. Ai făcut o greşeală, Tuf. Dar a fost o tentativă drăguţă ce l-a transformat pe Moise într-un om umil.

— Umil, fu de acord Haviland Tuf. Fără îndoială, ar fi trebuit să meditez şi să plănuiesc totul mai atent, înainte de a încerca să înşel un om cu priceperea şi perspicacitatea dumneavoastră… De fiecare dată, mi-aţi zădărnicit micile mele scheme…

— Îmi datorezi o sută de standarzi pentru că l-am adus pe Moise aici şi l-am dus înapoi, chicoti Kreen.

— Domnule, spuse Haviland Tuf, n-aş fi uitat niciodată o asemenea datorie. Nu-i necesar să mă sâcâiţi.

Deschise cutia pe care tânărul o adusese de pe Caritate şi îi plăti o sută de standarzi.

— Veţi găsi un sas pentru persoane, convenabil, în secţia nouă, chiar lângă uşa pe care scrie Controlul Climatului.

— Sas? se încruntă Kreen. Ce vrei să spui?

— Domnule, cred că-i evident! Mă refer la un sas, un dispozitiv prin care puteţi pleca de pe Arcă fără ca preţioasa mea atmosferă să plece o dată cu dumneavoastră. Din moment ce nu aveţi o navă, ar fi o prostie să folosiţi sasul imens de aici. O ieşire mai mică, pentru persoane, poate fi găsită, după cum am spus, în secţia nouă.

Kreen arăta consternat.

— Ai de gând să mă arunci peste bord?

— Nu-i cea mai bună alegere de cuvinte, spuse Haviland Tuf. Sună prea aspru. Dar cu greu aş putea să vă reţin la bordul Arcei, iar dacă aţi pleca în una dintre navetele mele, ar trebui să fie cineva care s-o aducă înapoi. Cu greu mi-aş permite să sacrific o piesă de echipament valoroasă, doar pentru confortul dumneavoastră personal!

— Soluţia dilemei tale e simplă, replică tânărul, enervându-se. Ne urcăm amândoi în Grifon, mă duci în Portul Credinţei, apoi te întorci pe nava ta.

Haviland Tuf îl mângâie pe Dax.

— Interesant, zise el. Totuşi, nu cred că merge… Trebuie să înţelegeţi că o asemenea călătorie va constitui un deranj deosebit pentru mine. Cu siguranţă că ar trebui să fiu plătit pentru osteneala mea…

Timp de un minut, Jaime Kreen privi figura liniştită, albă, a lui Haviland Tuf, apoi oftă şi-i dădu acestuia cei o sută de standarzi.

Armada s’uthlameză parcurgea iute marginea sistemului solar, pe un traseu de interceptare a Arcei, mişcându-se prin întunericul catifelat al spaţiului cosmic cu supleţea impunătoare, tăcută, a tigrului ce se abate asupra prăzii.

Haviland Tuf stătea în faţa consolei principale, urmărind şirurile de ecrane şi monitoare de calculator cu mişcări scurte, atente, ale capului. Flota care îi ieşea în întâmpinare părea, cu fiecare clipă ce trecea, tot mai formidabilă. Instrumentele lui descoperiseră circa paisprezece nave importante şi un roi de nave mai mici de luptă. Nouă globuri alb-argintii, pline cu armament necunoscut, făceau parte din aripile formaţiei. Patru crucişătoare lungi, negre, cu carcasele întunecate trosnind de energie, serveau drept avangardă flancurilor. Nava amiral, din centru, era un fort colosal în formă de farfurie, cu un diametru pe care senzorii lui Tuf îl măsuraseră ca având şase kilometri. Cea mai mare navă pe care o văzuse Haviland Tuf din ziua aceea, cu mai bine de zece ani în urmă, când zărise pentru prima oară epava Arcei. Navele de luptă roiau în jurul farfuriei ca nişte insecte furioase, gata să înţepe.

Figura palidă, lungă, lipsită de păr, a lui Tuf rămase calmă, indescifrabilă. Dar în poala sa Dax scoase un sunet de durere, când uriaşul îşi strânse degetele.

Sclipirea unei lumini indică solicitarea unei comunicaţii. Haviland Tuf clipi, se întinse cu un calm deliberat şi acceptă apelul.

Se aşteptase ca pe ecranul din faţa lui să apară o figură. Fu dezamăgit. Figura celui din faţa lui era ascunsă de un vizor din plastoţel negru, ce făcea parte din casca unui costum de luptă, lustruit oglindă. O reprezentare stilizată a globului S’uthlam-ului împodobea creasta ce se ridica deasupra frunţii. În spatele vizorului, sclipeau roşu, ca nişte ochi arzători, senzori cu spectru larg. Îi aminteau lui Tuf de un om antipatic pe care-l cunoscuse cândva.

— Nu era necesar să vă îmbrăcaţi oficial în cinstea mea, zise Tuf cu voce inexpresivă. Mai mult, deşi dimensiunile gărzii de onoare pe care mi-aţi trimis-o în întâmpinare îmi gâdilă, într-un fel, vanitatea, consider că o escadrilă mult mai mică şi mai puţin impresionantă ar fi fost arhisuficientă. Prezenta formaţie este atât de întinsă, atât de formidabilă, încât te face să-ţi pierzi cumpătul. Un om cu o fire mai puţin încrezătoare ar putea fi tentat să înţeleagă eronat scopul ei şi s-o suspecteze de o oarecare intenţie de intimidare.

— Aici Wald Ober, comandantul Flotilei de Apărare Planetară a S’uthlamului, escadra şapte, anunţă figura macabră de pe ecran, cu o voce profundă, distorsionată.

— Escadra şapte, repetă Tuf. Într-adevăr… Asta sugerează posibilitatea existenţei a cel puţin alte şase formaţii la fel de înfricoşătoare. Se pare că apărarea planetară s’uthlameză a crescut ceva de la ultima mea vizită.

Wald Ober nu era interesat de părerea lui.

— Predă-te imediat sau vei fi distrus! spuse el grosolan.

Tuf clipi.

— Mă tem că-i vorba de o neînţelegere teribilă.

— Între Republica Cibernetică a S’uthlam-ului şi aşa-zisa alianţă dintre Vandeen, Jazbo, Planeta lui Henry, Skrymir, Roggandor şi Triunicul Azur există stare de război. Ai intrat într-o zonă interzisă. Predă-te sau vei fi distrus!

— Vă înşelaţi în privinţa mea, domnule. Sunt neutru în această nefericită înfruntare despre care n-am ştiut nimic până în acest moment. Nu fac parte din nici o facţiune, cabală sau alianţă şi mă reprezint doar pe mine, un inginer ecolog cu cele mai binevoitoare motivaţii. Vă rog să nu vă alarmaţi din cauza dimensiunilor navei mele. Cu siguranţă că stimaţii păienjenei şi cibertehi din Port S’uthlam n-au uitat cu desăvârşire, în cinci ani, precedenta mea vizită pe prea-interesanta dumneavoastră planetă. Eu sunt Haviland…

— Ştim cine eşti, Tuf, zise Wald Ober. Am recunoscut Arca de îndată ce-a încetat accelerarea. Alianţa nu are nici un crucişător lung de treizeci de kilometri, slavă vieţii! Am primit ordine speciale de la Înaltul Consiliu să-ţi pândesc apariţia.

— Într-adevăr…

— De ce crezi că escadra se închide în jurul tău? întrebă Ober.

— Sperasem că-i un gest de bun venit plin de afecţiune. O escortă prietenească, aducând distincţii, salutări şi daruri constând în coşuri cu ciuperci dolofane, proaspete, aromate. Văd că această presupunere a fost neîntemeiată.