Ivan Efremov - Nebuloasa din Andromeda

Unul dintre călăreți se avintă înainte. Niciodată până atunci nu i-au părut lui Mwen Mas atât de frumoase hainele de lucru ale oamenilor din Lumea cea Mare, pantalonii mai scurți de genunchi și cămașa larg deschisă la guler, cu două buzunare la piept, din pânză groasă de in sintetic de culoare albastră.

— Mwen Mas am simțit că ești în primejdie!…

Cum să nu recunoască glasul melodios care în momentul acela părea atât de îngrijorat! Ciara Nandi!…

Uitând să răspundă, africanul rămase încremenit până când fata sări jos din șa, și alergă spre el. În urmă-i veneau cei cinci însoțitori. Mwen Mas nici n-apucă să-i vadă bine, că secera îngustă a lunei se și ascunse Îndărătul pădurii, vlntul se domoli, iar Întunericul înăbușitor al nopții toride învălui împrejurimile. Mîna Ciarei căută brațul lui Mwen. Acesta îi apucă Încheietura subțire și lipi palma fetei de inima lui care zvâcnea tare. Cu vârful degetelor, Ciara îi mângâie lin pieptul vânjos și această ușoară atingere așternu asupra lui Mwen Mas o liniște încă necunoscută.

— Ciara, acesta-i Bet Lon, un nou prieten… Mwen Mas se întoarse spre el; dar matematicianul dispăruse. Atunci strigă în noapte, din răsputeri:

— Bet Lon, nu pleca!

— Mă întorc! răsună din depărtare vocea-i puternică, ce-și pierduse accentul sarcastic.

Unul dintre însoțitorii Ciarei, după toate aparențele conducătorul cetei, scoase de la oblâncul șeii o lanternă de semnalizare. O palidă lumină, însoțită de o radiație invizibilă, se îndreptă spre cer. Mwen Mas își dădu seama că noii veniți așteaptă un aparat de zbor. Toți cinci erau băieți tineri, colaboratori ai unui detașament de nimicire, care-și aleseseră ca ispravă a lui Hercule lupta cu animalele vătămătoare din Insula Uitării. Ciara Nandi li se alăturase, spre a-l găsi pe Mwen Mas.

— Te înșeli dacă ne crezi chiar atât de perspicace, spuse conducătorul grupului după ce se instalară cu toții în jurul focului, iar Mwen Mas începu să le pună inevitabilele întrebări. Am fost ajutați de o fată cu un nume împrumutat din antichitatea greacă.

— Onar! făcu Mwen Mas.

— Da, Onar. Detașamentul nostru tocmai se apropia dinspre sud de colonia a cincea, când veni în goană o fală, abia trăgându-și sufletul. Ea ne confirmă zvonurile despre tigri și ne convinse să pornim îndată pe urmele dumitale, de teamă să nu fii atacat de fiare pe când ie vei întoarce prin munți. După cura vezi, am sosit la timp.

Curând trebuie să treacă pe aici un elicopter de marfă și cu el vom expedia într-o rezervație pe dușmanii dumitale, temporar paralizați. Dacă se va dovedi că sunt mâncători de oameni, vor fi nimiciți. Nu este însă îngăduit să distrugi animale atât de rare, fără un prealabil examen.

— Ce fel de examen? Băiatul ridică din sprâncene.

— Aceasta depășește competența noastră. Probabil că, în primul rând, vor fi calmați… Li se va injecta un moderator al energiei vitale. Devenind pentru un timp mai slabi, tigrii vor învăța multe lucruri.

Un vuiet puternic, trepidant îl întrerupse pe tânăr. De sus cobora încet un aparat masiv și negru. O lumină orbitoare se revărsă asupra poienii. Dungatele feline fură închise în niște containere capitonate, pentru încărcături fragile, apoi aeronava, abia vizibilă în întuneric, dispăru, lăsând din nou luminișul scăldat în lumina blinda a stelelor. împreună cu tigrii plecă și unul dintre cei cinci tineri; roibul acestuia îi rămase lui Mwen Mas.

Africanul și Ciara călăreau acum alături. Drumul cobora spre valea râului Caile, la vărsarea căruia, pe litoral, se afla o stațiune medicală și baza detașamentului de nimicire.

— E prima oară de când sunt pe insulă că mă îndrept spre mare, spuse Mwen Mas rupând tăcerea. Pînă acum mi se părea că pentru mine marea este o barieră care mă desparte pe vecie de lumea mea.

— Insula a reprezentat pentru dumneata o școală nouă!? spuse Ciara și în glasul ei era și întrebare, și bucurie.

— Da. Intr-un scurt răstimp, prin multe am trecut aici și la mai multe am reflectat. Aceste gânduri mă frământau de mult…

Și Mwen Mas îi împărtăși vechile sale temeri. Avea impresia că omenirea — repetând greșelile antichității, de sigur într-o formă mult mai puțin hidoasă — atribuia o prea mare însemnătate intelectului și laturii tehnice. I se părea că pe planeta lui Epsilon-Tucan o umanitate asemenea nouă și tot atât de frumoasă, avusese mai multă grijă de perfecționarea laturii emoționale a psihicului.

— Am suferit mult simțindu-mă în dezacord cu viata, răspunse Ciara Nandi după o clipă de tăcere. Eu personal visam la o epocă plină de forțe și sentimente proaspete, elementare, adunate prin selecție încă în evul Krosului, care înflorise odinioară pe tărâmurile mediteraneene. De aceea m-am străduit întotdeauna să trezesc in spectatorii mei adevărați puterea sentimentelor. Dar mi se pare că până la urmă nu m-a înțeles decât Evda Nal!

— Și Mwen Mas! adăugă grav africanul, care-i povesti cum Ii apăruse ea în ipostaza fetei arămii din Trican.

Ciara își ridică spre el fața și, în lumina sfioasă a zorilor care începeau să mijească, Mwen Mas văzu niște ochi atât de mari și de adânci, încât simți că amețește. Se depărta puțin și izbucni în râs:

— În romanele lor de anticipație, strămoșii noștri ne prezentau ca pe niște ființe firave, rahitice, cu craniul hipertrofiat. În ciuda milioanelor de animale schingiuite și ucise, oamenii aceștia n-au izbutit să se apropie de adevărata înțelegere a mașinii cerebrale omenești, pentru că mânuiau cuțitul acolo unde era nevoie de cele mai sensibile instrumente de măsură la scara moleculelor și a atomilor. Noi cei de astăzi, știm că o activitate intensă a intelectului cere un trup viguros, plin de energie vitala, dar că acest trup generează, la rândul său, emoții puternice.

— Și totuși, trăim ca și mai înainte, înlănțuiți de rațiune, adăugă Ciara Nandi.

— S-au făcut multe pentru o îndreptare a situației, dar intelectul a luat-o totuși, la noi, cu mult înaintea laturii emoționale… Ea merită întreaga noastră atenție, și ar trebui să facem ca nu ea să fie încătușată de rațiune, ci, dimpotrivă, rațiunea să fie din când în când înlănțuită de sentimente. Aceasta-mi pare acum atât de important încât mă și gândesc să scriu pe tema asta o carte.

— Așa e! strigă Ciara înflăcărându-se, apoi, tulburată de pornirea ei, urmă: Prea puțini savanți de seamă s-au consacrat studierii legilor frumosului și a plenitudinii sentimentelor… Nu vorbesc de psihologie.

— Te înțeleg perfect, răspunse africanul, admirând-o fără să vrea pe frumoasa fată, al cărei cap ridicat cu semeție spre soarele răsărit, căpăta în razele-i trandafirii nuanțe de aramă.

Ușoară și ageră, Ciara călărea pe murgul ei înalt, în pas cu roibul lui Mwen.

— Am rămas în urmă! strigă ea dând frâu liber calului, care se avântă îndată înainte.

Africanul o prinse din urmă, și amândoi porniră în galop. Ajungându-i pe tinerii lor tovarăși de drum, își struniră caii. Ciara se întoarse spre Mwen Mas!

— Dar fata aceasta, Onar?…

— Ar fi bine să vină în Lumea cea Mare. Mi-ai spus doar că a rămas pe insulă din dragoste pentru mama ei care venise aici și a murit de curând. Ar trebui să lucreze la săpăturile Vedei Kong; acolo se cer mâini sensibile și delicate de femeie. De altminteri, îi stau la dispoziție o mie de activități. Iar Bet Lon, devenit un alt om, o va întâmpina în lumea noastră într-un fel nou!…