Ivan Efremov - Nebuloasa din Andromeda

Panourile de aur mat ale pereților aveau pe ele hărți planetare în relief. În dreapta se aflau hărțile planetelor din sistemul solar, în stânga ale planetelor celor mai apropiate stele pe care le studiaseră expedițiile inițiate de Consiliu. Mai sus, sub plafonul auriu se vedeau desenate în culori luminiscente schemele sistemelor stelare locuite și pe care le trimiseseră, prin Marele Cerc, savanții constelațiilor învecinate.

Atenția Ciarei fu atrasă de un tablou vechi, înnegrit și, probabil, restaurat de mai multe ori, fixat deasupra tribunei.

Un cer vânăt închis ocupa toată partea de sus a uriașei pânze. Mica seceră a unei Lune stranii cernea, o lumină lividă peste cârma unei astronave antice, ridicată neputincios și profilată pe zarea sângerie a crepusculului, într-acolo porneau șiruri de planete albastre urâte și atât de uscate și tari încât păreau metalice. In-fundându-se la fiecare pas în nisip, înainta cu greu un om îmbrăcat într-un scafandru ușor. Se uita înapoi la nava sfârâmată și la trupurile neînsuflețite ale tovarășilor săi. Ochelarii măștii lui nu oglindeau decât vâpâile roșiatice ale apusului, și totuși, folosind un procedeu inedit, pictorul reușise să exprime prin jocul acestor reflexe nemărginita deznădejde a omului rămas singur într-o lume străină. Pe o movilită din dreapta, pe nisip, sc târa o făptură informă și dezgustătoare. Dedesubt, era o inscripție laconică, dar grăitoare: „Singur”.

Captivată de tablou, Ciara nu-și dădu seama din prima clipă de ingeniozitatea arhitecților care dispuse-seră gradenurile sălii în evantai, așa încât sc putea ajunge separat la fiecare loc, prin galerii ascunse sub amfiteatru. Astfel, fiecare rând era izolat de cel vecin, de cel de sus sau de jos. După ce se așeză lingă Evda, Ciara observă că fotoliile și pupitrele erau executate dintr-un lemn african cenușiu, sidefat. Aceste lucruri erau și ele amintiri ale trecutului. Acum nimeni n-ar mai fi cheltuit atâta muncă pentru obiecte care puteau fi turnate și șlefuite în câteva minute. Poate, din respectul tradițional pentru vestigiile timpurilor apuse, Ciara găsi lemnul mai intim și mai viu decât masa plastică; ea mângâie cu duioșie brațul curbat al fotoliului, continuând să studieze sala.

Ca întotdeauna, se adunase multă lume, cu toate că transmițătoare puternice urmau să transmită pe cuprinsul întregii planete imaginea exactă a tot ce avea să se întîmple aici. Secretarul Consiliului, Mir Om, făcea de obicei scurte comunicări cu privire la problemele și informațiile cele mai importante intervenite în intervalul scurs de la ultima reuniune. Printre sutele de ascultători nu vedeai nici unul cu figură distrată, căci una dintre caracteristicile oamenilor din Era Marelui Cerc o forma tocmai o mare și neistovită atenție. Tot examinând sala și citind aforismele unor Învățați celebri înscrise sub hărțile planetelor, Ciara scăpă prima comunicare. Cel mai mult îi plăcură cele însemnate dedesubtul hărții lui Jupiter, prin care oamenii erau invitați să scruteze fenomenele naturii. „Priviți! De pretutindeni ne înconjoară fapte neînțelese; ele ne sar în ochi, ne strigă în urechi, dar noi nu vedem, nici mi auzim ce mari descoperiri se ascund în formele lor neclare”. O altă inscripție grăia: „Nu putem ridica lesne cortina necunoscutului; abia în urma unei munci stăruitoare, a unor rătăciri penibile, începem să prindem sensul cel adevărat și în fata noastră se deschid perspective necuprinse și noi. De aceea nu vă feriți de ceea ce vi se parc la început nefolositor, neînțeles, inexplicabil”.

Deodată, la tribună se observă o animație, iar lumina din sală se întunecă. Vocea puternică și calmă a lui Mir Om tremură de emoție:

— Veti vedea îndată un lucru care, cu puțin înainte, ar fi părut cu neputință: o fotografie a Galaxiei noastre luată din afara ei. Acum un minut și jumătate după timpul galactic [115] Galaxia noastră se rotește în jurul axei sale în aproximativ 144.000.000 de ani tereștri; acest interval de timp a fost ales ca zi galactică. În consecință, un minut galactic reprezintă a 1.440 parte dintr-o zi galactică, adică aproximativ 100.000 de ani tereștri (n.r.). , adică cu peste o sută cincizeci de milenii în urmă, locuitorii sistemului planetar… (Ciara scăpă un șir de cifre care nu-i spuneau nimic)… din Constelația Centaurul au trimis In acest scop un mesaj către Marele Nor al lui Magellan [116] Sistem stelar extragalactic, cel mai apropiat de noi. Se află situat la nordul Galaxiei noastre, la 72.000 ani-lumină (n.r.). , singurul sistem stelar extragalactic apropiat de noi, în care știm că există lumi cugetătoare, fa stare să comunice prin Marele Cerc cu Calea Lactee [117] Calea Lactee este numele mai cunoscut al Galaxiei noastre, careia observatorii din antichitate îi spuneau Galaxias Kyklos, adică „Cercul de lapte”. (n.r.). . încă n-am putut stabili punctul exact în care se află acest sistem planetar magellanian, dar am primit și noi fotografia Galaxiei transmisă de-acolo. Iată această fotografie!

Pe un ecran uriaș apăru o largă îngrămădire stelară, ce se îngusta înspre capele și din depărtări împrăștia o lumină argintie. Bezna adâncă a spatiului cosmic năpădea marginile ecranului; tot atât de întunecate erau și golurile dintre ramurile spirale, destrămate la extremități. Inelul de îngrămădiri globulare, cele mai vechi sisteme astrale din Universul nostru, era înconjurat de o aureolă pală. Cîmpuri stelare plane alternau cu nori și dâre de materie neagră, răcită. Fotografia fusese luată dintr-un unghi dezavantajos: Galaxia era văzută foarte pieziș și de sus, astfel încât nucleul central abia dacă mai apărea, ca o masă incandescentă în relief, în mijlocul unei lentile înguste. Probabil că, pentru a ne putea forma o noțiune completă despre sistemul nostru stelar ar fi trebuit să cerem fotografii din partea unor galaxii mai îndepărtate [118] În afară de Norul lui Magellan, galaxia externă cea mai apropiată de Calea Lactee se află la peste 600.000 ani-lumină (n.r.) , situate și mai sus pe latitudinea galactică. Dar până acum de când există Marele Cerc, nici o altă galaxie în afară de Marele Nor al lui Magellan n-a dat vreun semn de existență a unei vieți ginditoare.

Pământenii nu-și mai puteau lua ochii de pe ecran. Pentru prima oară, omul avea prilejul să contemple propriul său univers stelar din exterior, de la depărtări colosale.

Ciarei i se părea că întreaga planetă își privește cu răsuflarea tăiată Galaxia reprodusă pe milioane de ecrane din cele șase continente și de pe toate oceanele, orișiunde existau insulițe ale vieții și muncii umane…

— Am terminat cu noutățile primite prin Cerc de observatorul nostru și care n-au fost încă transmise în cadrul informațiilor mondiale, spuse din nou secretarul. Să trecem acum la proiectele care urmează să fie dezbătute pe larg.

Propunerea Iutei Gay de a se crea în jurul lui Marte o atmosferă respirabila, cxtrăgându-se din minereuri gaze ușoare, cu ajutorul unor dispozitive automate, a fost recunoscuta ca interesantă, fiind bazată pe calcule serioase. Se va obține un aer suficient de bun pentru a asigura respirația și termoizolafia așezărilor noastre, îngăduindu-le să se lipsească de sere. Cu ani în urmă, după ce pe Venus au fost descoperite oceane de țiței și munți de hidrocarburi în stare solidă, au fost puse în funcțiune instalații automate pentru crearea unei atmosfere artificiale sub uriașe clopote din masă plastică transparentă. Aceste aparate au îngăduit să se aclimatizeze acolo plante, și să se construiască uzine pentru aprovizionarea omenirii cu tot felul de produse ale chimiei organice, în cantități colosale.