Ivan Efremov - Nebuloasa din Andromeda

Auzi un foșnet ușor de pași. Ridicând capul, văzu o fată care înainta grăbit, cufundată în flori până la brâu. Ea coti și Mwen îi admiră silueta mlădioasă. Un viu regret îi săgeta inima: ar fi putut să fie Ciara… dacă lucrurile ar fi luat o altă întorsătură!

Spiritul său de observație dezvoltat îi îngădui să-și dea seama că necunoscuta era neliniștită. Arunca mereu în preajmă priviri furișe și-și zorea pasul de parcă ar fi fost urmărită. Africanul își schimbă direcția și porni iute spre tânăra fată, îndreptându-și statura de uriaș.

Necunoscuta se opri. Mijlocul Ii era încins de un șal încrucișat peste piept, genunchii îi erau bătuți de fusta roșie umezită de rouă. Brâțările fine de pe brațele-i goale zornăiră mai tare, când își zvâcni capul spre ași arunca pe spate parul negru, răvășit de vânt. Ochii ri îl priveau grav și trist pe sub zulufii risipiți pe frunte și pe obraji. Gîfâia, desigur ostenită de-un drum lung. Fața ei frumoasă și oacheșă era brobonită de sudoare. Porni apoi cu pași șovăitori spre Mwen Mas.

— Cine ești și unde te grăbești? întrebă africanul. Ai nevoie de ajutor?

Tînăra se uită la el cercetător și-i răspunse precipitat:

— Mă cheamă Onar. Vin din colonia a cincea. N-am nevoie de nimic!

— Văd, dimpotrivă, că ești istovită și speriată. Ce te amenință, ce te frâmintă? De ce nu vrei să-mi primești ajutorul?

Necunoscuta ridică spre el privirea și In ochii ei «c aprinse o lumină adincă și pură, ca la femeile din Lumea cea Mare.

— Știu cine ești! Un om venit de-acolo, și arătă in direcția Africii. Ești bun și încrezător.

— Fii și dumneata la fel! Te prigonește cineva?

— Da! strigă ea deznădăjduită. Este pe urmele mele…

— Și cine-i acela care cutează să te înfricoșeze, si te urmărească?

Fată se Îmbujora toată și-și lăsă ochii In jos.

— Un om. Vrea să fiu a lui…

— Dar nu ești liberă să răspunzi sau nu la alegerea lui? Cum poți sili pe cineva să te iubească? Să vină aici și am să-i spun…

— În nici un caz! Și el a venit din Lumea cea Mare, dar mai demult… Este puternic și el, dar altfel decit dumneata… stârnește spaima!

Mwen Mas râse nepăsător.

— Unde te duci?

— În colonia a cincea. Am fost la oraș și m-am întâlnit cu el…

Cu un semn prietenos al capului Mwen Mas luă mîna fetei; ea și-o lăsă ascultătoare într-a lui și amindoi porniră spre sat pe o potecă lăturalnică.

În drum, aruncând îndărăt priviri speriate, Onar Ii mărturisi că omul acela o urmărește pretutindeni.

Teama ei de a vorbi deschis îl indigna pe Mwen Mas. Nu se putea împăca cu gândul asupririi, oricât de întâmplătoare ar fi fost ea acum pe Pământul organizat!

— De ce nu iau măsuri oamenii voștri? întrebă el. De ce n-a fost sesizat Controlul Cinstei și al Dreptății? Oare în școlile voastre nu se învață istoria? Nu știți unde duce orice focar de violență, chiar și cel mai mărunt?

— Se învață… se știe…, răspunse mașinal Onar cu ochii ațintiți înainte.

Cîmpia înflorită se terminase. Poteca se pierdea în tufișuri, cotind brusc. De după întorsură aparu un om înalt, cu înfățișare mohorită apăru, punânduli-se în cale. Era dezbrăcat până la brâu; mușchi de atlet jucau sub părul cărunt care-i acoperea pieptul. Onar își smulse mâna dintr-a lui Mwen, spunându-i in șoaptă:

— Mie frică să nu pățești ceva… Pleacă, om diu Lumea cea Mare!…

— Stai pe loc! tună o voce poruncitoare,

Acest ton brutal era neobișnuit în Era Marelui Cerc. Mwen Mas se așeză instinctiv In fața tinerei fete, apărind-o cu trupul său.

Omul cel înalt se apropie de el și încercă să-l dea la o parte. Dar Mwen Mas stătea neclintit ca o stânca.

Cu o iuțeală fulgerătoare, străinul îi repezi un pumn în față. Mwen Mas se clătină. Niciodată până atunci nu mai primise o asemenea lovitură necruțător calculată spre a umili și a răni adversarul.

Buimăcit, auzi ca prin vis țipătul jalnic al fetei. Se repezi în întâmpinarea dușmanului, vrând să-l doboare. Alte două lovituri puternice îl trântiră însă la pământ. Onar se aruncă în genunchi, acoperindu-l cu trupul. Străinul o prinse in brațe cu un strigăt de triumf ii suci mlinile la spate, făcând-o să se încovoaie de durere și să izbucnească in plins, roșie de mânie.

Dar africanul își regăsi stâplnirea de sine. În tinerețe, când infăptuise isprăvile lui Hercule, avusese parte de încăierări mai serioase cu vrăjmași nestăpiniți de legile omenești. În minte îi reveni acum tot ce învățase pentru lupta corp la corp cu fiarele primejdioase.

Se ridică încet, și-și privi dușmanul, a cărui față era schimonosită de furie, căutând să aleagă bine locul in care avea să-i repeadă nâpraznica lovitură; dar deodată se îndreptă din șale și se dădu cu un pas înapoi. Recunoscuse figura atât de caracteristică, a cărei amintire îl obsedase în timpul penibilelor lui frământări legate de experiența din Tibet.

— Bet Lon!

Acesta dădu drumul fetei și râmase nemișcat, scrutând pe necunoscutul cu pielea întunecată și care în clipa aceea își pierduse orice urmă a expresiei lui binevoitoare.

— Bet Lon, îi strigă Mwen Mas, m-am gândit adesea la posibilitatea întâlnirii noastre, căci te socoteam tovarăș de nenorocire. Niciodată însă nu mi-am închipuit că ne vom vedea in asemenea împrejurări.

— Cemprejurări? replică pe un ton provocator Bet Lon, abia reținându-și ura ce-i sticlea în priviri.

Mwen Mas făcu un gest de protest:

— La ce bun să recurgem la vorbe goale? In lumea cealaltă nu le rosteai, iar acțiunile dumitale, deși criminale, pretindeai că-s făcute în numele unei mari idei. Acum însă de dragul cărui scop te porți astfel?

— De dragul meu și numai al meu! șuieră disprețuitor Bet Lon printre dinți. Destul am ținut seama de alții, de binele obștesc! Dar m-am convins: toate astea n-au pentru om nici o importanță. O știau, dealtfel, și înțelepții din antichitate…

— Nu te-ai gândit niciodată la alții, Bet Lon, îl întrerupse africanul. Și acum, cedind întru totul pornirilor dumitale, iată ce-ai devenit: o brută, aproape-o fiară!

Matematicianul păru gata să se repeadă la Mwen Mas, dar se stăpâni la vreme.

— De-ajuns, vorbești prea mult!

— Văd că ai decăzut prea tare și vreau…

— Iar eu nu vreau! La o parte!…

Mwen Mas nu se clinti. Cu capul înclinat dârz, îl înfruntă pe Bet Lon simțind cum tresare lângă spatele său umărul tinerei fete. Și tremurul acesta îi sporea înverșunarea cu mult mai mult decât loviturile primite.

Matematicianul stătea nemișcat și privea flacăra de mânie din ochii africanului.

— Pleacă! mârâi el în sfârșit, dindu-se la o parte de pe cărare.

Mwen Mas o luă din nou de mână pe Onar și porni, împreună cu ea printre tufișuri, urmărit de căutăturile înveninate ale lui Bet Lon. La un cot al potecii, se opri atât de brusc, încât Onar dâdu peste el.

— Bet Lon, hai să ne întoarcem împreună în Lumea cea Mare!

Matematicianul răspunse cu râsu-i nepăsător, dar urechea sensibilă a lui Mwen Mas prinse în sfidarea lui o nuanță de amărăciune.

— Cine ești ca să-mi propui asta? Știi că…

— Da, știu. Și eu am întreprins o experiență interzisă, pricinuind moartea câtorva inși care s-au încrezut în mine. Căile cercetărilor noastre erau învecinate, iar dumneata, eu și alții ne găsim aproape de victorie! Umanitatea are nevoie de dumneata, dar nu de omul care ești acum…