Stanislaw Lem - Ciberiada

O săptămână mai târziu, Trurl însuși își făcu apariția la porțile palatului, cerând o audiență. Regele era gata să poruncească să i se taie capul, necum să-l primească, dar uimit de nerușinarea lui peste măsură, ceru să fie totuși adus înaintea lui.

— Maiestate! — începu acesta, de cum intră în sala tronului, plină de curteni. Ți-am fabricat un Sfetnic Perfect, iar tu l-ai folosit ca să nu-mi plătești ceea ce mi se cuvenea, socotind, nu fără dreptate, că forța minții pe care ți-am oferit-o va fi un bun scut împotriva oricăror atacuri și prin aceasta va zădărnici orice încercare de a mă răzbuna. Dându-ți un Sfetnic înțelept, nu te-am făcut pe tine însuți înțelept și am contat pe asta, pentru că numai cel care este măcar nițel înțelept reușește să asculte sfaturi înțelepte. Nu l-am putut distruge pe Sfetnic în mod științific, cu rafinament. Puteam s-o fac numai în mod primitiv și într-atât de prostesc, încât să pară neverosimil. Scrisorile n-au fost cifrate; Sfetnicul ți-a fost credincios până la urmă; despre șuruburile acelea, care i-au pus capăt vieții, nu știa nimic, pentru că s-a întâmplat ca în timpul montajului ele să-mi cadă din întâmplare într-o baie cu vopsea și tot întâmplător mi-am adus aminte de ele, la timp. Datorită acestui fapt prostia și suspiciunea au învins înțelepciunea și devotamentul, și singur ți-ai semnat sentința. Acum ai să-mi dai cei o sută de saci cu aur care mi se cuvin, precum și alți o sută de saci pentru timpul pe care l-am pierdut ca să-mi dobândesc răsplata. Dacă n-ai să faci asta, ai să pieri și tu, și toată curtea ta, pentru că nu-l mai ai lângă tine pe Sfetnicul tău, care te-ar fi putut apăra împotriva mea!

Regele urlă de furie și, la un semn al său, garda se aruncă asupra îndrăznețului să-l omoare pe loc, dar halebardele, șuierând, străbătură trupul constructorului de parcă ar fi fost aer. Speriați, zbirii săriră înapoi, iar Trurl le zise râzând:

— Puteți să mă tăiați cât vreți pentru că sunt aici numai ca o iluzie, formată televizual prin telecomandă, dar de fapt umblu pe sus, într-o navă deasupra planetei și dacă n-o să-mi primesc banii, am să vă trimit de-acolo încărcături teribile, aducătoare de moarte. Să știți că nu glumesc.

Nici n-apucă să-și termine vorba, că se auzi un tunet înfricoșător și întregul palat se cutremură de explozie; curtenii o luară la fugă, care încotro, iar regele, aproape leșinat de rușine și de furie, fu nevoit să-i plătească lui Trurl tot ce i se cuvenea.

Clapauțius, auzind cum stau lucrurile, și asta de la Trurl însuși când acesta s-a întors acasă, îl întrebă de ce a folosit metoda aceea primitivă — și cum a numit-o chiar el, prostească — deși putea foarte bine să folosească o scrisoare care să ascundă cu adevărat un cifru real?

— Sfetnicului i-ar fi fost mai ușor să-i explice regelui prezența cifrului, decât lipsa lui — răspunse istețul constructor. Întotdeauna e mai ușor să recunoști o acțiune, decât să dovedești că aceasta n-a avut loc. În principiu, prezența cifrului ar fi fost un lucru simplu; în schimb, lipsa lui a provocat complicații, pentru că într-adevăr așa e, fiecare text poate fi schimbat, prin recombinări, în altul numit anagramă, și asemenea recombinări pot fi foarte multe; deci, ca să fie totul clar, e nevoie să faci apel la explicații veridice, dar complicate, pe care — sunt sigur de asta — mintea mărginită a regelui nu le înțelege. S-a spus cândva că pentru a pune în mișcare o planetă e destul să găsești un punct de sprijin în afara ei; așa și eu, vrând să distrug o inteligență, care era perfectă, trebuia să găsesc un punct de sprijin, și acesta a fost prostia.

În acest moment prima mașină își încheie povestirea, se înclină adânc în fața lui Genialon și a celor de față, apoi se retrase cu modestie într-un colț al peșterii.

Regele se declară satisfăcut de învățămintele cuprinse în poveste și-l întrebă pe Trurl:

— Spune-mi, te rog, stimate constructor, mașina povestește oare ceea ce tu ai învățat-o, sau izvoarele științei sale sunt în afara ta? Și apoi, îndrăznesc să subliniez că istoria pe care am auzit-o, frumoasă și instructivă, nu zic, nu mi se pare totuși încheiată, pentru că n-am auzit nimic despre ce s-a întâmplat mai departe cu Numeroșii și cu regele lor cel prostănac.

— Maiestate — zise Trurl — mașina spune adevărul, pentru că sugătoarea ei informațională mi-am aplicat-o la cap chiar înainte de a veni la tine și de acolo a cules amintirile mele. Dar a făcut asta singură, așa că nu știu care dintre amintirile mele le-a receptat; nu se poate spune că eu am învățat-o ceva în mod intenționat, dar nici că izvoarele științei ei se găsesc undeva, în afara mea. Cât privește Numeroșii, într-adevăr povestea nu spune nimic de soarta lor, pentru că totul poate fi povestit, dar nu totul poate fi rânduit. Dacă ceea ce se întâmplă acum n-ar fi realitate, ci numai o poveste de rang oarecum superior, care cuprinde în sine povestea mașinii, un ascultător oarecare ar putea întreba de ce tu și prietenii tăi sunteți de formă sferică, întrucât această sfericitate nu pare a juca vreun rol în povestire și este un fel de adaos cu totul inutil…

Tare se mai minunară prietenii regelui de istețimea constructorului, iar regele însuși, cu un zâmbet larg, întări:

— Da, da, cuvintele tale nu sunt lipsite de adevăr. Cât privește structurile noastre, pot să-ți dezvălui originea lor. Cândva, demult, arătam — adică strămoșii noștri arătau — altfel, pentru că se născuseră din voința unor ființe palide, mocirlos-tremurânde, care i-au meșterit și pe ei după chipul și asemănarea lor; aveau și mâini, și picioare, cap și trup care le lega pe toate. Dar eliberându-se de creatorii lor, dorind chiar să distrugă din ființa lor urmele acelei origini, generațiile succesive ale strămoșilor mei s-au transformat pe rând, până ce au ajuns în starea de sferă; nu știu dacă asta a fost bine sau rău, destul că s-a întâmplat așa.

— Maiestate — zise Trurl — sfericitatea are părțile sale, și bune și rele din punct de vedere constructiv; dar, din toate celelalte privințe, e mai bine dacă ființa inteligentă nu se poate transforma pe sine însăși, pentru că o asemenea libertate este o adevărată tortură. Căci acela care trebuie să fie așa cum este poate să-și blesteme soarta, dar nu poate să și-o schimbe, pe când cel care reușește să se schimbe pe sine însuși nu poate să-l mai încarce pe nimeni cu răspunderea pentru neîtâmplaritatea sa; dacă lui nu i-e bine cu sine însuși, atunci nimeni în afară de el nu e vinovat pentru asta. Dar n-am venit aici, Maiestate, ca să-ți prezint teoria generală a autoconstrucției, ci numai pentru experimentarea mașinilor mele de povestit. Vrei s-o asculți pe cea care urmează?

Regele se învoi și, după ce se mai înveseliră cu amforele pline de cea mai gustoasă smoală de ioni, mesenii se așezară mai comod, iar mașina a doua se apropie de ei, îi făcu regelui o plecăciune după cuviință și începu:

— Mărite Rege! Iată istoria cu sertărașe despre Trurl — constructorul și pățaniile sale minunat neliniare!

Odată, Marele Constructor Trurl a fost chemat de regele Sugrumunc al Treilea, Stăpânul Fierasiei, care a vrut să afle de la el cum poți să ajungi perfect și care sunt transformările de corp și de suflet, absolut necesare pentru asta. Atunci Trurl i-a răspuns cam așa:

— Mi s-a întâmplat să ajung pe planeta Legaria și, cum procedez de obicei, oprindu-mă la un han, am hotărât să nu-mi părăsesc odaia până ce nu fac cunoștință pe îndelete cu istoria și obiceiurile legarienilor. Era iarnă, afară bătea un vânt zdravăn. În clădirea mohorâtă nu mai era nimeni în afară de mine. La un moment dat am auzit câteva bătăi în poartă. Am ieșit și am văzut patru bărbați cu glugi pe cap, încovoiați sub greutatea unor saci negri de voiaj. Descărcându-i dintr-o brișcă blindată, au intrat în han. A doua zi, pe la prânz, din odaia vecină se auziră tot felul de zgomote care mai de care mai ciudate, ba de ciocane bătând fierul, ba de sticlă spărgându-se, apoi șuierături, hârâituri și altele asemenea, iar peste toate astea un glas puternic de bas, strigând întruna: