Stanislaw Lem - Ciberiada

— Mandrilion ăsta e un bandit mai mare decât credeam. M-a înșelat fără rușine și închipuie-ți că s-a folosit de Sfetnicul pe care i l-am fabricat, ca să obțină sfatul necesar și să pună în aplicare ticăloșia plănuită împotriva mea! Se înșală însă dacă speră că o să mă dau bătut. Mai degrabă o să mă înghită cu totul rugina decât să renunț la răzbunarea pe care i-o datorez unui tiran ca el!

— Și ce-ai de gând să faci? — întrebă Clapauțius.

— Am să-l dau în judecată, ca să-mi plătească prețul convenit; dar ăsta nu-i decât începutul, pentru că mi-e dator mai mult decât aurul, pentru durerea și înjosirea la care m-a supus.

— Este o problemă juridică dificilă — zise Clapauțius — așa că te sfătuiesc ca înainte de a întreprinde ceva, să-ți iei un avocat bun.

— De ce să mă duc la un avocat? — îl contrazise Trurl. Pot să mi-l meșteresc și singur!

Și întorcându-se în atelier, turnă cu polonicul vreo șase porții zdravene de tranzistori într-un butoi, de două ori pe atât rezistențe și condensatori, mai adăugă și electrolit, acoperi butoiul cu o scândură, apăsând-o cu o piatră, ca totul să se poată organiza de-a binelea, și se duse la culcare. După trei zile îi apăru un avocat de mai mare dragul. Aproape că nu-i venea să-l scoată din butoi, pentru că urma să se servească de el o singură dată, așa că puse butoiul pe masă și-l întrebă:

— Cine ești?

— Sunt consultant-avocator juridic — bolborosi butoiul, fiindcă Trurl turnase cam mult electrolit.

Trurl îi povesti totul de-a fir-a-păr, la care mașina-avocat îl întrebă:

— L-ai programat pe Sfetnic și cu interdicția de a-ți face vreun rău?

— Da. Adică să nu mă distrugă — nimic altceva.

— Atunci înseamnă că n-ai executat comanda pe de-a-ntregul, pentru că Sfetnicul urma să știe să facă totul, fără nici un fel de excepții. Câtă vreme n-a putut să te distrugă, înseamnă că n-a știut s-o facă.

— Dar dacă m-ar fi omorât, n-ar fi existat cineva care să primească banii!

— Asta-i altă problemă, prin natura ei ține de răspunderea penală a lui Mandrilion, în timp ce pretențiile tale au caracter de acțiune civilă.

— Asta-i bună! Un butoiaș oarecare să mă învețe pe mine dreptul civil! — se înfurie Trurl. Al cui consilier juridic ești de fapt, al meu sau al prostănacului ăluia de rege?

— Al tău, dar regele avea dreptul să nu-ți plătească.

— Și mai avea și dreptul să poruncească să fiu aruncat de pe zidurile castelului în șanțul plin cu apă?

— Asta-i altă problemă, de natură penală — răspunse butoiul.

Trurl își ieși din fire de-a binelea.

— Cum așa?! Va să zică eu transform o grămadă de comutatoare, sârme și tinichele într-o minte inteligentă și, în loc de sfaturi cinstite, mi se servesc tot felul de subterfugii? De n-ai fi avut parte de autoorganizare, avocățel nenorocit!

Și se apucă repede să treacă electrolitul prin sită, strecură totul din butoi pe masă, apoi îl desfăcu în bucățele — și asta așa de iute, că avocatul nu reuși nici măcar să facă recurs.

După toate astea Trurl își suflecă mânecile și construi un Juris Consulentus, cu două niveluri și amplificator cvadruplu pentru cele două coduri, civil și penal, și pentru orice eventualitate îi mai adăugă și dreptul internațional și administrativ. Apoi dădu drumul la curent, făcu expunerea de motive și-l întrebă:

— Ei, cum să câștig cauza?

— Problema e dificilă — îi zise mașina — am nevoie să-mi adaugi, în regim extraordinar, un supliment de cinci sute de tranzistori pe cap și alți două sute lateral.

Trurl Se execută imediat, dar mașina continuă:

— Puțin! Mai pune-mi un amplificator și încă două bobine mari.

Apoi reluă după cum urmează:

— Casus este în sine interesant; oricum, sunt două materii: fondul plângerii — e una, și aici s-ar putea face mult, dar și procedura — asta e alta; de fapt, un rege nu poate fi dat în judecată prin nici o acțiune civilă, pentru că asta vine în contradicție cu dreptul internațional și cu cel cosmic. Am să-ți ofer soluția definitivă, dacă-mi dai cuvântul că pe urmă n-ai să mă desfaci în bucăți.

Trurl îi promise, adăugând însă:

— Dar, ia stai, spune-mi, te rog, de unde știai că te paște demontarea dacă nu mi-ai face pe plac?

— Nu știu, așa mi s-a părut.

Trurl ghici că asta se putea datora faptului că pentru construcția lui Juris Consulentus a pus părți folosite anterior în avocatul-butoi; se vede treaba că amintirea celeilalte întâmplări s-a strecurat pe alocuri în noile circuite, alcătuind un complex subconștient.

— Și care-i deci, soluția? — întrebă Trurl.

— Soluția este următoarea: nu există tribunale competente, deci nu va fi nici o acțiune. Adică nu se poate nici câștiga, nici pierde procesul.

Trurl sări în sus, îl amenință pe consilierul juridic cu pumnul, dar trebui să-și țină cuvântul și nu-i făcu nici un rău. Se duse la Clapauțius și-i povesti totul.

— Eu ți-am spus de la început că e o situație fără ieșire, dar nu m-ai crezut — îi zise Clapauțius.

— Am să spăl eu rușinea asta, nu mă las — hotărî el — dacă n-am să găsesc dreptate pe cale legală, în tribunal, atunci am să mă răzbun altfel pe ticălosul ăsta cu coroană!

— Sunt curios cum ai să procedezi. I-ai dat regelui un Sfetnic Perfect, care poate să facă orice în afară de a te distruge; așadar, Sfetnicul poate împiedica orice armă, orice lovitură, orice înfrângere pe care le-ai provoca asupra lui sau asupra țării. Și, pe legea mea, dragă Trurl, să știi că e în stare s-o facă, pentru că am totală încredere în talentul tău de constructor!

— Asta așa e. Va să zică, fabricându-l pe Sfetnicul Perfect, eu însumi mi-am zădărnicit orice posibilitate de a-l distruge pe urâciosul ăla de rege. Totuși, trebuie să existe o soluție!! N-am să mă las până n-am s-o găsesc!

— Și ce vrei să faci? — îl întrebă Clapauțius, dar Trurl dădu din umeri și se întoarse acasă.

Multă vreme nu ieși din casă, pradă frământărilor; pe urmă, ba rămânea ceasuri în șir în bibliotecă, răsfoind înfrigurat sute de cărți groase, ba făcea tot felul de experiențe secrete în laborator. În timpul acesta Clapauțius îl tot vizita, admirând înverșunarea cu care Trurl se chinuia să se înfrângă pe sine însuși, pentru că Sfetnicul fusese ca b părticică din sufletul lui și-i împrumutase propria-i înțelepciune. Într-o zi, Clapauțius, venind, ca de obicei, pe la amiază, nu-l găsi pe Trurl acasă. Ușa era încuiată, obloanele erau trase, iar de stăpân nici urmă. Se dumiri îndată că Trurl își începuse acțiunea împotriva regelui Numeroșilor, și chiar așa era.

În vremea asta Mandrilion își exercita puterea mai abitir ca niciodată, căci, dacă îi lipsea vreo idee, îndată își întreba Sfetnicul, care îi servea pe loc rezolvarea. Nu se mai temea regele nici de răscoale, nici de lovituri de palat, nici de vreun dușman, oricare ar fi fost, ci guverna cu cea mai mare cruzime; nu se găseau atâția ciorchini de struguri copți în viile sudului, câți spânzurați atârnau atunci în spânzurătorile statului.

Sfetnicul avea deja patru lăzi pline de decorații ca răsplată pentru proiectele cu care îl fericise pe rege. Microspionul pe care Trurl îl trimisese în țara Numeroșilor s-a întors, raportând că pentru ultima acțiune, confecționarea de cununițe din corpurile cetățenilor, Mandrilion îl numise în public pe Sfetnic „suflețelul meu”.