Stanislaw Lem - Ciberiada

— Sunt două feluri de înțelepciune: una face posibilă acțiunea, cealaltă te împiedică să acționezi. Nu crezi oare, vestitule Trurl, că cea de-a doua este mai mare? Pentru că numai un gând care ajunge foarte departe poate prevedea urmările deosebit de depărtate ale unor acțiuni începute, acele urmări care fac să devină problematică acțiunea care le-a provocat… Iar perfecțiunea poate să apară tocmai prin renunțarea la activități — și prin asta se deosebește înțelepciunea de inteligență, prin faptul că este capabilă de asemenea diferențieri…

— Cu îngăduința Maiestății Voastre — răspunse Trurl — vorbele Maiestății Voastre le pot înțelege în două feluri. Ori e vorba de o delicată aluzie, menită să diminueze valoarea muncii mele, a acelei acțiuni care a avut ca rezultat cele trei mașini comandate și care se găsesc acolo, în lectică. O asemenea interpretare a faptelor nu-mi este pe plac, pentru că ar fi o mărturie a ceea ce se ascunde în spatele ei, și anume, dorința de a nu mi se plăti. Sau poate fi vorba de doctrina inactivității, care se distinge prin aceea că, în mod intrinsec, este contradictorie. Ca să poți să nu acționezi, trebuie mai întâi să poți acționa, pentru că acela care se abține de la răsturnarea unui munte fiindcă îi lipsesc mijloacele de a o face, dar în schimb declară că a renunțat la acțiune pentru că așa îi dictează înțelepciunea, se expune ridicolului numai prin această ieftină aparență de filozofare. Lipsa de acțiune este sigură și numai atât se poate spune de bine despre ea. Acțiunea este nesigură și în asta rezidă frumusețea ei; oricum, în privința consecințelor acestei chestiuni, dacă asta va fi voia Maiestății Voastre, pot să construiesc o mașină corespunzătoare de discutat.

— Problemele financiare să le lăsăm pentru sfârșitul acestei plăcute întâlniri — răspunse regele, legănându-se ușor de o bucurie abia ascunsă, la auzul vorbelor lui Trurl. Acum te rog, stimate constructor, să binevoiești a fi oaspetele meu. Ia loc, deci, la masa aceasta modestă, pe laviță, printre credincioșii mei prieteni și povestește-mi, rogu-te, despre faptele tale și despre renunțarea la ele.

— Cu îngăduința Voastră, Stăpâne, răspunse Trurl. Mă tem că nu sunt îndeajuns de elocvent; oricum, mă vor înlocui foarte bine aceste trei mașini pe care le-am adus, lucru cât se poate de nimerit, pentru că am să le și pun la încercare cu acest prilej.

— Fie cum spui — se învoi regele.

Acestea fiind zise, se așezară cu toții în poziții care trădau curiozitatea și speranța că vor afla fapte ieșite din comun, iar Trurl scoase din lectică un soi de carlingă, vopsită în alb, apăsă pe un buton și se așeză în dreapta lui Genialon. Atunci, prima mașină începu:

— Dacă nu cunoașteți istoria Numeroșilor, a regelui lor, Mandrilion, a Perfectului Său Sfetnic precum și a lui Trurl-constructorul, care mai întâi l-a creat pe Sfetnic și apoi l-a distrus, atunci ascultați!

Țara Numeroșilor este vestită prin cetățenii ei, care se disting prin aceea că sunt mulți. Odată, constructorul Trurl, trecând prin apropierea constelației roșietice a Delirei, se abătu puțin din drum și zări o planetă care părea că se mișcă de una singură; coborând, înțelese că asta era din cauza mulțimilor care o acopereau și atunci ateriza, găsind nu fără oarecare greutate, câțiva metri pătrați de teren relativ liber. Imediat fu înconjurat de localnici, care țineau să arate cu orice preț cât sunt ei de mulți; pentru că strigau cu toții odată și fără rânduială, multă vreme nu putu înțelege despre ce e vorba. Iar când, în sfârșit, se dumiri, îi întrebă:

— Sunteți, cu adevărat, așa de mulți?

— Cu adevărat! — urlară ei, plini de mândrie. Suntem incalculabili.

Alții întregiră:

— Suntem mulți ca boabele de mac!

— Ca stelele pe cer!

— Ca nisipul! Ca atomii!

— Să zicem — ripostă Trurl. Și ce dacă sunteți așa de mulți? Vă numărați întruna și asta vă face plăcere?

— Străin neștiutor ce ești — îi răspunseră ei — află că dacă batem din picioare se cutremură munții, când suflăm se stârnește un vifor care răstoarnă copacii, iar când ne așezăm cu toții pe jos nimeni nu poate să miște nici mâinile, nici picioarele!!

— Și de ce trebuie neapărat să se cutremure munții, vântul puternic să răstoarne copacii și nimeni să nu poată mișca mâinile și picioarele? — întrebă Trurl. N-ar fi mai bine ca munții să stea liniștiți, ca vântul să nu bată și ca fiecare să se miște cum dorește?

Tare se mai burzuluiră cu toții, văzând disprețul pe care îl arăta puternicului lor număr și numeroasei lor puteri; așa că începură să bată din picioare, să sufle și să se așeze, ca să-i arate cât sunt de mulți și ce rezultă din asta. Ca urmare, un cutremur de pământ răsturnă jumătate din copaci, strivindu-i pe cei ce stăteau sub ei, vântul stârnit de suflările lor mai dărâmă restul, zdrobind alți șapte sute de mii de oameni, iar cei rămași în viață nu puteau mișca nici mâinile, nici picioarele.

— Cerule mare! — exclamă Trurl, care rămăsese înfipt printre cei așezați precum o cărămidă în perete. Ce nenorocire!

Cu vorba asta, însă, îi supără și mai mult.

— Străine sălbatic! — strigară ei. Ce poate să însemne pierderea câtorva mii pentru Numeroșii pe care nimeni nu-i poate număra! Ceea ce nu se poate sesiza nu poate fi în genere socotit ca o pagubă; ți-am arătat numai cât de puternici suntem când pășim, când suflăm sau când ne așezăm, darămite dacă ne vom pune pe fapte și mai mari!

— Așa e — zise Trurl — să nu credeți că modul vostru de a gândi a rămas de neînțeles pentru mine. Se știe doar că ceea ce e mai mare și mai numeros trezește un respect general. Așa, de pildă, gazul rânced, abia târându-se pe fundul unui butoi vechi, nu atrage respectul nimănui, dar e destul să fie cât pentru o Nebuloasă Galactică și cu toții sunt cuprinși îndată de mirare și admirație. Și doar este același gaz rânced, cât se poate de obișnuit, numai că într-o cantitate mare.

— Ceea ce spui nu ne place deloc! — strigară ei. Nu prea ne arde să auzim de gazul acela rânced!

Trurl se uită în jur, doar o zări vreun polițist, dar aglomerația era așa de mare, că nici unul nu se putuse apropia.

— Dragi Numeroși — zise el — dați-mi voie să mă depărtez de țara voastră, pentru că nu împărtășesc credința voastră în măreția cantității, dacă în spatele numărului nu se află nimic în afară de număr.

Atunci ei, uitându-se unul la altul, își atinseră vârfurile degetelor, fapt care a provocat o atât de puternică mișcare, că forța rezultată l-a aruncat pe Trurl în atmosferă; dându-se de-a berbeleacul, zbură atât de mult timp încât până la urmă căzu drept în picioare și se pomeni în grădina palatului regal. Tocmai se apropia de el Mandrilion cel Mare, stăpânul Numeroșilor; observase de la o vreme zborul și căderea lui Trurl, iar acum îi zise:

— Străine, după câte am auzit, n-ai arătat cinstirea cuvenită norodului meu incalculabil. Pun asta pe seama întunecimii tale cerebrale. Totuși neînțelegând lucrurile superioare, dovedești în schimb o oarecare îndemânare în privința celor inferioare, ceea ce-mi convine de minune, pentru că am nevoie de un Sfetnic Perfect, iar tu o să mi-l meșterești!

— Dar ce trebuie să știe acest Sfetnic, și ce primesc eu dacă ți-l construiesc? — întrebă Trurl, scuturându-se de praf și noroi.

— Trebuie să știe de toate: să răspundă la orice întrebare, să rezolve orice problemă, să dea cele mai bune sfaturi, într-un cuvânt, să-și pună marea sa istețime în slujba mea. Dacă ai să mi-l meșterești, o să-ți dau o sută sau două sute de mii dintre supușii mei; dacă o să fie o mie sau două mai mult, nu contează.