Philip Farmer: Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

Vaporul trecu prin dreptul regatului defunctului Ieyasu, acum divizat din nou în trei țări, apoi Sam ordonă pilotului să întoarcă. Rob Styles își făcu cheful și roti vaporul în loc, „precum un titirez”, după cum se exprimă el, demonstrându-i manevrabilitatea. În timp ce roata babord se rotea înapoi, cea de tribord se învârtea înainte cu viteza maximă, astfel că vaporul se roti de parcă ar fi fost înfipt într-un ac. Apoi porni în josul Fluviului. Având curent și vânt favorabil din pupa și folosind forța maximă a roților cu zbaturi, Nu se închiriază goni cu șaizeci de mile pe oră. Asta nu dură mult. Sam îi ordonă lui Styles să aducă vaporul aproape de mal, unde sonarul arăta că intervalul de siguranță între fundul apei și chilă la babord era de numai treizeci de centimetri. Cu tot zgomotul produs de rotirea zbaturilor, plescăitul apei și de dangătele de clopot, încă puteau auzi mulțimea strigând. Chipurile oamenilor trecură pe lângă ei ca un vis fugar.

Sam deschise ușile dinspre prova ale timoneriei, să poată simți vântul și să trăiască astfel mai din plin beția vitezei.

Nu se închiriază goni în josul Fluviului până în dreptul satului Selinujo, apoi se întoarse din nou. Sam aproape că-și dorea să mai existe un vapor cu care să se poată lua la întrecere. Se simțea însă în al nouălea cer de fericire că era posesorul unicului vapor cu acționare electrică de pe Fluviu. Nimeni nu se putea bucura de toate, nici măcar în viața de după aceea trăită pe Pământ.

În cursul drumului de întoarcere, deschiseră bocaportul uriaș de la pupa și, prin deschizătură, șalupa coborî pe apa Fluviului. Pomi în zigzag cu viteză maximă și o luă înaintea navei-mamă. Mitralierele ei cu aburi porniră să tragă, desenând linii pe deasupra apei, iar cele treizeci de mitraliere de pe Nu se închiriază traseră și ele o salvă, dar nu înspre șalupă.

Prin deschizătura de la pupa apăru monoplanul amfibiu de trei locuri, își îndreptă aripile pliate, apoi le bloca pe poziție și decola. La manșă se afla Firebrass, avându-i ca pasageri pe concubina lui și pe Gwenafra.

O clipă mai târziu, o catapultă cu aburi, așezată pe acoperișul texasului, propulsa miniaturalul avion de recunoaștere cu carlinga deschisă, având loc doar pentru pilot. La comenzile aparatului se afla Lothar von Richthofen care ambala motorul pe bază de alcool și porni drept înainte cu o asemenea viteză, încât dispăru curând din câmpul vizual al privitorilor. Apoi avionul reveni, urcă înspre cer și, din câte știa Sam, făcu prima demonstrație de acrobație aeriana pe care o văzuse vreodată populația din valea Fluviului,

Lothar încheie cu un zbor în picaj la capătul căruia trase patru rachete în apă și apoi o salvă cu cele două mitraliere de la bord. Acestea aveau calibrul de 80 de mm și erau dotate cu gloanțe din aluminiu. Pe vapor existau o sută de mii de asemenea cartușe care, la lichidarea stocului, nu puteau fi înlocuite.

Lothar ateriza cu monoplanul pe puntea de apuntare de pe acoperișul texasului, iar dispozitivele instalate acolo se prinseră de cârligul aflat în partea posterioară a aparatului. Cu toate că aparatul fusese frânat astfel, elicea aflată încă în notație se opri la doar trei metri de coșurile de fum. Lothar mai decola o dată și repetă aterizarea cu aceeași perfecțiune. Apoi se întoarse șl Firebrass cu amfibiul și ținu să decoleze cu avionul pentru a face un zbor de probă.

Sam privi prin iubloul dinspre babord la pușcașii marini care executau instrucție de front în secțiunea prova a punții căldărilor, care era mai lată. În razele puternice ele soarelui aflat sus pe cer, care ridicaseră temperatura aerului până la 26,6 grade Celsius, oamenii mărșăluiau încoace și încolo, realizau manevre complicate sub comanda lui Cyrano. Căștile argintii din duraluminiu, cu panaș, semănau cu cele purtate de vechii romani. Purtau cămăși din zale cenușii cu dungi roșii care le veneau pană la jumătatea pulpei. În picioare aveau bocanci din piele. Erau înarmați cu florete, cuțite lungi și pistoale Mark II. Aceștia erau doar pistolarii. Grosul pușcașilor marini, adică arcașii și lansatorii de rachete, stăteau deoparte și urmăreau parada.

Sam se simți fericit văzând-o pe blonda Gwenafra în mijlocul mulțimii de pe puntea principală.

O văzu și pe bruna Livy alături de ea și se întristă.

După alte șase luni de conviețuire minată de gelozie alături de von Richthofen, Gwenafra acceptase oferta lui Sam și se mutase la el. Cu toate acestea, de fiecare dată când o vedea pe Livy regreta că o pierduse.

Dacă n-ar fi fost prezența Livyei și a lui Ioan, s-ar fi simțit cât se poate de fericit. Însă Livy avea să rămână pe vapor în toți cei patruzeci de ani de călătorie. Cât despre Ioan, ei bine, el a dădea un sentiment de nesiguranță și-i bântuia visele.

Ioan se arătase atât de dornic lase pe Sam să fie căpitan și șovăise din cale-afară de mult să ocupe postul de secund, încât Sam își dăduse seama că acestea nu erau de bun augur. Oare când va izbucni Revolta? se întreba el mereu. Părea inevitabil ca Ioan să încerce să preia comanda Vaporului și într-un asemenea caz, orice om cu scaun la cap care-și dădea seama de asta l-ar fi azvârlit pe Ioan peste bord.

Numai că pe Sam îl mustra conștiința pentru că-l ucisese pe Bloodaxe. Stiind că Ioan nu va rămâne mort pe vecie, nu se simțea în stare să mai comită un asasinat. Un cadavru tot cadavru se chema, iar perfidia nu avea cum să se numească altfel.

Problema era: când va ataca Ioan? Chiar de la început, ori mult mai târziu, în cursul călătoriei, când vigilența lui Sam ar fi fost adormită?

Dacă era și spună lucrurilor pe nume, situația devenise de nesuportat. Pentru moment, era surprinzător cât de tolerant putea fi Sam.

În timonerie intră un individ uriaș cu părul blond. Se numea Augustus Strubewell și era aghiotantul lui Ioan de pe vremea când Ioan făcuse vizita în Ieyasujo, după invazia lui Hacking. Se născuse în 1971, la San Diego, California, fusese fundaș într-o echipă de fotbal american, căpitan în Marina SUA, decorat pentru bravură în timpul serviciului militar din Orientul Mijlociu și America de Sud și își croise apoi o carieră în domeniul filmului și televiziunii. Părea un tip destul de agreabil, numai că, asemenea lui Ioan, se lăuda nespus de mult cu succesele lui la femei. Sam nu avea încredere în el. Toți cei care intrau în slujba iui Ioan Fără-de-Țară aveau o trăsătură urâtă de caracter.

Sam ridică din umeri. Deocamdată putea să se simtă liniștit. De ce să pornită cuiva să-i răpească bucuria celei mai mărețe zile din viață?

Se aplecă spre iublou și privi din nou oamenii și pușcașii făcând instrucție. Valurile Fluviului sclipeau în razele soarelui, iar briza aducea răcoare. Dacă se făcea prea cald; putea închide iublourile și pomi instalația de climatizare. Steagul navei Nu Se închiriază flutura în vânt pe catargul înalt de la prova. Era pătrat și pe câmpul de culoare albastru-deschis avea o pasăre Phoenix de culoare sângerie. Pasărea simboliza renașterea omenirii

Făcu semn către oamenii înșirați pe mal., apoi apăsă un buton care declanșa o serie de fluierături și dangăte de clopot.

Trase un fum din trabucul fin, își bombă pieptul și mărșălui semeț încoace și încolo. Strubewell îi oferi lui Ioan un pahar tu whisky, apoi îi dădu unul și lui Sam. Toți cei prezenți în timonerie — Styles, ceilalți șase piloți, Joe Miller, von Richthofen, Firebrass, Publius Crassus, Mozart, Ioan Fără-de-Țară, Strubewell și trei dintre consilierii lui Ioan — primiră câte un pahar.