Philip Farmer: Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

Visul era mai cuprinzător dar Sam nu-l povestise în întregime decât lui Joe.

— Dar eu am fost individul care-a lipit afișele alea în culori țipătoare, anunțând sosirea celui mai măreț Vapor și a celui mai impresionant spectacol pe apă! i se destăinui Sam lui Joe. În vis eram și unul și celălalt!

— Zam, eu nu înzeleg, recunoscu Joe.

Sam renunță să-i explice.

Cea de-a douăzeci și șasea aniversare a Zilei Resuscitării marcă momentul în care zbaturile vaporului Nu se închiriază se învârtiră pentru prima oară. Asta se întâmplă cam la o oră după ce piatra încărca potirele cu hrana pentru micul dejun. Cablurile, până mai devreme conectate la piatra-potir, erau acum depozitate după ce fuseseră rulate printr-un sabord din secțiunea prova de la tribord. Potirele fuseseră recuperate de la o piatră situată la o milă spre nord și aduse în mare viteză de șalupa amfibie, blindată, acționată de forța aburului, Nu lipiți afișe. Vopsit în alb și împodobit cu roșu, negru și verde, nemaipomenitul vapor naviga de-a lungul canalului și intră în Fluviu, ocolind un sparge-val situat la tribord. Acest sparge-val avea menirea de a abate curentul, astfel încât vaporul să nu fie răsucit spre sud în clipa în care ieșea din canal și să fie purtat către marginea lui.

În țiuit de sirene și dangăt de clopote, înțesat de pasageri care ovaționau și stăteau aplecați peste balustrade și însoțit de strigătele oamenilor rămași pe mal, minunatele roți cu zbaturi făcură apa să fiarbă și Nu se închiriază pătrunse cu o grație impresionantă în apele Fluviului.

Avea lungimea totală de o sută treizeci și doi de metri și cincisprezece centimetri. Traversul vaporului în dreptul apărătoarelor pentru roțile cu zbaturi era de douăzeci și șapte de metri și nouăzeci de centimetri. Pescajul mediu cu încărcătură era de patru metri și șaizeci de centimetri. Uriașele motoare electrice care acționau roțile cu zbaturi aveau puterea de zece mii de cai putere și furnizau suficientă energie pentru a satisface toate necesitățile navei. Teoretic vorbind, viteza maximă era de patruzeci și cinci de mile pe oră pe apă liniștită. Navigând împotriva curentului de cincisprezece mile pe oră, putea dezvolta o viteză de treizeci de mile pe oră. Dacă ar fi mers în aval, putea căpăta viteza de șaizeci. Vaporul avea să navigheze mai tot timpul contra curentului și viteza de croazieră față de maluri avea să fie de cincisprezece mile pe oră.

Avea patru punți: așa-numita punte a căldărilor, puntea principală, cea de promenadă și platforma de apuntare. Timoneria se afla la «marginea dinspre prova a punții de promenadă, iar în spatele ei, texasul lung, care găzduia cabinele căpitanului și comandantului secund. Timoneria avea punte dublă. Era plasată în fața celor două coșuri de fum înalte, dar subțiri, care se ridicau până la zece metri înălțime. Firebrass recomandase eliminarea acestora, arătând că fumul de la căldările mari (folosite doar pentru încălzirea apei și acționarea mitralierelor) putea fi evacuat lateral. Dar Sam pufnise și exclamase:

— Ce-mi pasă mie de rezistența opusă de aer! Eu vreau frumusețe! Și frumusețe o să am! Cine-a mai auzit de Vapor cu zbaturi fără coșuri înalte, grațioase și impresionante? Chiar n-ai pic de suflet, frate?

Pe vapor erau șaizeci și cinci de cabine, fiecare cu suprafața de aproximativ doisprezece metri pătrați, cu paturi și mese rabatabile și cu scaune pliante, Fiecare cabină avea grup sanitar cu lavoar, apă caldă și rece, iar la fiecare șase cabine era prevăzută câte o cameră de duș.

Existau trei sufragerii: în texas, pe puntea de promenadă și pe puntea principală. Aici pasagerii aveau la dispoziție mese de biliard, jocuri cu săgeți, aparate de gimnastică, mese pentru jocul de cărți, un ecran pentru proiecții de filme și o scenă pentru spectacole de dramă și muzicale, iar sufrageria de pe puntea principală poseda un podium pentru orchestră.

Puntea superioară a timoneriei era mobilată luxos cu scaune din lemn de stejar, sculptate și mese acoperite cu piele roșie, albă și neagră de Balaur de Fluviu. Pilotul stătea într-un scaun larg și confortabil care se putea roti în fața panoului cu instrumente de navigație. Pe panou se găseau câteva ecrane ale sistemului de televiziune cu circuit închis, oferind imagini ale centrului de control al navei. În fața pilotului se afla un microfon care-i permitea să se adreseze oricui de la bord. El guverna vaporul cu ajutorul a două manete situate pe un panou rabatabil. Maneta din stânga controla roata cu zbaturi de la babord, iar maneta din dreapta, pe cea de la tribord. Pentru navigația pe timp de noapte exista un ecran pe care apăreau indicații de radiolocație. Pe un alt ecran se putea citi adâncimea apei, măsurată cu ajutorul son arului. Un comutator aflat pe panoul ele control permitea trecerea pe pilot automat, deși regula impunea ca în timonerie să se afle permanent un pilot de serviciu.

Sam avea în picioare sandale din piele albă și purta un kilt, o pelerină și o șapcă de căpitan din material plastic și piele, toate albe. La brâu avea o centură din piele cu un toc în care-și ținea puternicul pistol cu patru focuri, Mark II, calibrul 69 mm, și un cuțit lung de treizeci de centimetri într-o teacă albă din piele.

Pășea agitat de colo-colo ținându-și mâinile pe lângă corp și ridicând vreuna doar când voia să-și scoată trabucul din gură. Îl urmărea pe pilotul Robert Styles, aflat pentru prima oară la post. Styles era un pilot experimentat de pe Mississippi, un tânăr atrăgător, care, deși avea obiceiul de a mai umfla lucrurile, nu mințea. Cu doi ani în urmă, când venise în Parolando, Sam sărise în sus de bucurie. Chiar plânsese, ceea ce i se întâmplase doar de câteva ori în viață. Îl cunoscuse pe Rob Styles pe vremea când erau amândoi piloți pe Mississippi.

Styles era emoționat, așa cum i s-ar fi putut întâmpla chiar și faimosului căpitan Isaiah Sellers, despre care se spunea că are nervi de oțel. De îndată ce-ar fi priceput rostul celor două manete, până și un profesor de la școala duminicală, chiar de-un ochi și mahmur, sau un copil de șase ani ar fi reușit să dirijeze vaporul. Trebuia să fie împinse în față pentru obținerea unei viteze sporite, așezate în poziție mediană pentru oprirea rotitor cu zbaturi și trase înapoi pentru a face zbaturile să se rotească invers. Pentru cârmirea vaporului spre babord era nevoie doar și se tragă maneta puțin înapoi și sa se împingă o idee maneta de ia tribord. Pentru cârmirea la tribord, se proceda invers.

Era însă nevoie de exercițiu pentru obținerea unei coordonări iară cusur.

Din fericire, pilotarea unui vapor pe acest Fluviu nu cerea o bună memorie. Nu existau insule, bancuri de nisip, ci puteau apărea ocazional bușteni sau ramuri încâlcite. Dacă vaporul se apropia periculos de mult de ape puțin adânci, senarul dădea alarma. Dacă, la vreme de noapte, în față apărea o altă navă sau vreun buștean pe jumătate ascuns de apă, radarul sau sonarul indica prezența lor printr-o luminiță roșie intermitentă.

Sam se uită la Styles vreo jumătate de oră, timp în care trecură prin dreptul a mii de oameni aflați pe maluri și care făceau semne cu mâna sau ovaționau, Ori blestemau, mulți dintre ei fiind dezamăgiți că tragerea la sorți nu-i favorizate pentru a deveni membri ai echipajului. Dar el n-avea urechi pentru așa ceva,

Apoi Sam prelua comanda și, după încă jumătate de oră, îl întrebă pe Ioan dacă n-ar vrea să încerce, Ioan era îmbrăcat în negru din cap până în picioare, de parcă ar fi hotărât să reversul lui Sam. Trecu însă la manete și, pentru un fost rege care nu muncise cinstit nici măcar o clipă, având întotdeauna supuși care să facă totul în locul lui, se descurcă destul de bine.