Philip Farmer: Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

— Ai rămas același pesimist incapabil de acțiune pe care l-am cunoscut pe Pământ, spuse ea. Of, Sam, într-un fel, încă te mai iubesc, de aceea îți spun toate astea. Încă țin la tine ca la un prieten, și…

— Prieteni! ridică el glasul atât de tare, încât ceilalți tresăriră.

— Morbleu! exclamă Cyrano, iar Johnston șuieră:

– Ține-ți gura, vrei să vină indienii ăia negri peste noi?

— Ne-am iubit ani în șir, spuse el mai încet.

— Nu mereu, nici pe departe. Dar nu-i momentul potrivit să ne arătăm slăbiciunile unul altuia. Nu vreau să le mai scot la lumină. E oricum prea târziu. Problema e, mai vrei vaporul ori nu?

— Sigur că-l vreau, spuse el convins. Mai întrebi?…

— Atunci nu mai sta pe tânjeală ca un neputincios, Sam! încheie Livy.

Dacă ar fi venit din partea altcuiva, remarca ar fi trecut neobservată. Era însă de neconceput ca Livy a lui, care vorbea dulce, plăcut și cu delicatețe, să-i spună așa ceva. Dar o făcuse, iar acum, dacă se gândea mai bine, mai trăise momente pe Pământ, pe care le ștersese din memorie, când…

— Doamna are dreptate! bubui Johnston.

Avea lucruri mult mai importante care-l frământau. Dar acestea erau mai curând recunoscute în subconștient, și pesemne că tot astfel se întâmplase și de astă dată. Acum înțelese pentru prima oară, simțise din adâncul ființei lui, că Livy se schimbase. Nu mai era acea Livy a lui. Încetase demult să mai fie așa cum o știa, poate cu câțiva ani înainte de moartea ei de pe Pământ

— Ce părere ai, domnule Clemens? îl întrebă munteanul cu voce groasă.

Sam oftă adânc, de parcă ar fi expirat ultimele rămășițe de Olivia Langdon Clemens de Bergerac și răspunse:

— Iată ce vom face.

Ploaia se porni cu furie; tunetele și fulgerele urâțiră cerul și pământul vreme de jumătate de oră. Johnston apăru din perdeaua de apă cu două aruncătoare de rachete și patru proiectile, legate laolaltă pe spatele lui lat. Apoi dispăru din nou și reveni peste jumătate de ceas cu câteva cuțite de aruncat și tomahawk-uri, toate din oțel și cu brațele și pieptul pătate de sânge, dar nu al lui.

Norii se risipiseră. Pământul era argintiu strălucitor în lumina stelelor mari cât niște mere, multe precum cireșele într-un sezon bogat și sclipitoare ca giuvaierurile. Apoi sub arborele de fier se lăsă răcoare și începură să tremure. Deasupra Fluviului se formă o ceață subțire; după cincisprezece minute se făcuse atât de deasă, încât nu se mai vedeau nici măcar pietrele-potir sau zidurile de-a lungul malului. Ieyasu lovi jumătate de oră mai târziu. Ambarcațiunile mari și mici, pline de oameni înarmați apărură de pe malul celălalt al Fluviului, stăpânit cândva de indienii sac și fox, începând din partea nordică a fostului teritoriu ulmak. Pe Pământ aceștia trăiseră în pace cu hotentoții și boșimanii. Marea majoritate a luptătorilor proveneau din cele trei țări pe care Ieyasu le stăpânea de curând.

Forțele lui Ieyasu atacară în zece puncte de-a lungul zidurilor ce mărgineau Fluviul. Oamenii începură să se reverse prin breșele create în ziduri cu ajutorul minelor. În primele minute lansară un număr impresionant de rachete. Mai mult ca sigur că Ieyasu le păstrase special pentru o asemenea ocazie. Cele trei vehicule amfibii ale apărătorilor apărură în forță, iar mitralierele lor cu aburi pufneau și scuipau gloanțele din plastic ca la o serbare cu focuri de artificii. Pierderile provocate de ele erau impresionante, dar Ieyasu avea o armă-surpriză: rachete ca focoase din lemn care conțineau alcool condensat (obținut din săpun și alcool din lemn). Acestea căzură în jurul vehiculelor, apoi urmară câte cel puțin două lovituri directe. Napalmul ne-i prelucrat se împrăștie cu o repeziciune furioasă pe suprafața vehiculelor și chiar dacă substanța incendiară nu pătrundea înăuntru, căldura degajată pârli plămânii servanților.

Văzând această priveliște cumplită, Sam se cutremură, dar tot reuși să-i spună lui Lothar că avea ceva de discutat când torul se va sfârși, asta dacă vor scăpa cu viață.

— Vehiculele trebuie să fie închise etanș, șt vom instala un sistem de aerisire cu circuit închis, așa cum ne sugera Firebrass, spuse el.

Johnston apăru ia fel de neașteptat de parcă ar fi deschis o ușă în întuneric. În spatele său pășea Firebrass. Acesta părea la capătul puterilor, de parcă ar fi avut dureri, dar îi zâmbi chinuit lui Sam. Tremura din tot trupul.

— Lui Hacking i s-a spus că l-am trădat, îi lămuri el. Și l-a crezut pe informator care, apropo, era stimabilul și prietenul tău de nădejde, Regele Ioan. M-a turnat că vreau să-l vând și că ți-am destăinuit tot ce știam ca să pot deveni șef al forțelor tale aeriene. N-a vrut să creadă că îți mai strecuram câte-o idee pentru a te ține sub control. Nici nu-l pot învinui de credulitate. Trebuia să fi transmis prin spionii noștri rapoarte despre activitățile mele. Nu mă surprinde că nu l-am convins de nevinovăția mea.

— Chiar n-ai jucat dublu? întrebă Sam.

Firebrass zâmbi.

— Nu, deloc, deși tare am fost ispitit s-o fac. Dar de ce să-l trădez când mi se promisese că puteam ocupa postul după ce Hacking punea mâna pe vapor? Adevărul e că Hacking dorea să-l creadă pe Ioan. Nu mă înghite fiindcă nu corespund ideii lui de frate de suflet. În plus, după părerea lui, am dus o viață prea ușoară. Mă detesta că n-am trăit niciodată într-o rezervație și că m-am bucurat de avantaje la care el n-a avut acces.

— Postul de mecanic-șef încă te așteaptă, spuse Sam. Recunosc, mă simt ușurat la gândul că nu ți-am promis șefia forțelor aeriene. Dar, dacă vrei, vei putea zbura.

— De când am murit, asta-i cea mai frumoasă ofertă ce mi s-a făcut, recunoscu Firebrass. Primesc.

Se dădu mai aproape de Sam și-i șopti la ureche:

— Cu funcție ori nu, oricum ar fi trebuit să mă iei cu. tine. Sunt unul dintre Cei Doisprezece!

Sam avu senzația că cineva îi înfipsese un drug rece ca gheața de-a lungul trupului.

— Eticul? Necunoscutul?

— Mi-a spus că-l numești Necunoscutul Misterios.

— Deci într-adevăr îl trădai pe Hacking?

— Cuvântarea pe care-am ținut-o adineauri era pentru restul publicului, explică Firebrass. Da, l-am trădat pe Hacking, dacă ții neapărat să folosești cuvântul ăsta. Dar mă consider agent al unei autorități superioare. N-am de gând să-mi bat capul cu statele populate exclusiv de albi sau negri când, de fapt, vreau să aflu de ce și cum a ajuns aici întreaga specie umană. Doresc răspunsuri la întrebările care mă frământă, după cum zice unul dintre Karamazovi. Oricât de importantă a fost pe pământ chestiunea segregației, toată tevatura asta cu alb și negru e stupidă pe o asemenea planetă. Pesemne că Hacking a simțit ce gândeam, cu toate că m-am străduit să-mi ascund ideile.

Sam nu-si reveni multă vreme din uimire. Între timp. bătălia era în toi și cetățenilor din Soul City începuse să le meargă prost Deși provocaseră pierderi de trei la unu, fură respinși în jumătate de oră. Sam socoti că sosise momentul să intre în acțiune, astfel că porniră în goană către fortăreața unde erau ținuți prizonierii din Parolando. Lothar trase două rachete în porțile ei și, înainte ca fumul să se fi risipit, cei cincisprezece pătrunseră înăuntru. Cyrano și Johnston își dovediră bravura ucigându-i pe cei cincisprezece paznici. Cyrano era un adevărat diavol când avea floreta în mână, iar Johnston doborî patru oameni aruncând cu tomahawkul și trei cu cuțitul. Rupse cu lovituri de picior două picioare și sfărâmă un piept. Prizonierii fură îndemnați să meargă la armurerie, unde se mai găseau arcuri, săgeți și săbii.