Philip Farmer: Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

Sam trimise câte doi oameni către nord și către sud pentru a lua legătura cu cetățenii din Parolando ce se refugiaseră dincolo de ziduri.

Apoi îi conduse pe ceilalți spre dealuri. Urmau să-și facă tabără acolo până se hotărau sorții bătăliei. Nu avea nici cea mai vagă idee ce vor face în continuare. Recunoscu față de Cyrano că va fi nevoie să meargă după ureche. Se văzu silit să-și țină în frâu dorința de a spune că va proceda astfel, deși Cyrano era surd.

Curând după aceea mulțumi cerului și pământului că nu stabilise tabăra chiar pe coronamentul barajului. Se așezaseră pe o măgură ceva mai înaltă decât barajul, situată spre stânga lui. De acolo putea vedea mai bine dealurile și câmpia unde încă explodau rachete, dar nu la fel de multe ca la început. Lumina stelelor licărea pe apele lacului din spatele barajului, lăsând impresia că pe lume nu era decât pace și liniște.

Deodată, Johnston sări în picioare și exclamă:

— Ia uitați-vă! Acolo sus! Pe baraj!

Din apă ieșiseră trei siluete și acum se cățărau pe baraj. Porniră în goană spre pământ. Sam le spuse celorlalți să se retragă în spatele trunchiului arborelui de fier. Joe Miller și Johnston îi prinseră pe cei trei care tocmai fugeau spre copac. Unul dintre ei încercă să-l înjunghie pe Joe, care îl strânse atât de sălbatic de gât, încât sângele țâșni din arterele sfârtecate, Apoi îi doborâră pe ceilalți doi. Când aceștia își veniră în simțiri, confesiunile lor deveniseră deja inutile. Sam bănuia că acționaseră din porunca Regelui Ioan.

Pământul se cutremură sub picioarele lor, iar frunzele arborelui de fier, clătinându-se, scoaseră sunete care aminteau de farfurii ciocnite într-un dulap. Cu un nor uriaș de fum și cu un vuiet care le asurzi timpanele, peretele alb al barajului zbură departe. Ca niște păsări albe care se rotesc pe deasupra coșului unei fabrici, hălci enorme de beton zburară prin fumul dens. Se rostogoliră în aer și căzură pe pământ departe de apă. Lacul nu mai era oglinda licărindă, tăcută și netulburată, mesager al lumii minunate ce va să vie. Se azvârli înainte. Pornind cu viteză pe canionul săpat de oamenii lui Sam cu atâta sudoare și truda, apa dezlănțuită mugi, asurzindu-i pe toți.

Îngrădite de pereții canionului, sutele de mii de-tone de apă izbiră în pereții din pământ, smulgând bucăți mari. Brusca retragere a apelor dislocă și o mare parte a terenului din jurul malurilor lacului, astfel că privitorii fură nevoiți să se tragă înapoi, căutându-și un loc mai înalt Apoi, întrucât pământul de la bază fusese cărat de apă, rădăcinile care mergeau până la adâncimea de șaizeci de metri rămaseră expuse și arborele de fier înalt de trei sute de metri se prăbuși. Căderea păru să țină o veșnicie și explozia rădăcinilor enorme, precum și șuierul aerului printre frunzele uriașe și iedera ce îmbrățișa scoarța îi Înspăimântară pe oamenii lui Sam își închipuiseră că se afla destul de departe și, cu toate că arborele nu se prăbușea peste ei. se vedeau amenințați de erupția rădăcinilor smulse din sol. Trunchiul izbi pământul cu un bufnet, vârful lui atinse malul celălalt al lacului și smulse solul în care se mai ținea și continuă să cadă in albia ce se golea. Se desprinse cu totul din ultimele rădăcini care-l mai țineau ancorat și se duse cu vârful în jos în adâncul apelor care-l răsuciră de parcă ar fi fost o scobitoare și-l cărară în josul canionului cale de o milă, până se înțepeni între maluri.

Mugind asurzitor, în momentul în care izbiră câmpia, apele formaseră deja un zid de cel puțin treizeci de metri înălțime. Coama valului luase cu ea o învălmășire de copaci tineri și plante de bambus, colibe, oameni și alte lucruri. Într-o clipă matură o milă și jumătate de câmpie, răspândindu-se, rămânând totuși pentru scurt timp încorsetată de zidurile secundare de dimensiuni ciclopice pe care Sam le construise pentru apărarea fabricilor și a Vaporului, dar care se dovediseră inutile în cazul celor două atacuri desfășurate în ultimele zile.

Apele azvârliră în Fluviu tot ce apucaseră în strânsoarea lor. Fabricile se năruiră de parcă ar fi fost făcute din aluat. Giganticul Vapor era purtat ca o barcă de jucărie prinsă de valurile mării. Cărat înspre Fluviu, el se înclină și apoi se scufundă în vâltoarea întunecată a apelor. Sam se azvârli la pământ și-și încleșta degetele de iarbă. Vaporul lui se pierduse! Total era pierdut: fabrici, mine, amfibii, avioane, ateliere de fierărie, armurerii și întregul echipaj. Dar cel mai grav era că rămăsese fără Vapor. Visul lui se sfărâmase; din giuvaierul sclipitor H visurilor lui se alesese praful.

Simți pe față răcoarea și umezeala ierbii. Își percepu degetele ciudat, de parcă ar fi fost prinse în carnea pământului, care nu voia să i le mai elibereze. Joe îl apucă în brațe și-l așeză în capul oaselor ca pe o momâie. Apoi își lipi strâns trupul monstruos și îmblănit, încălzindu-l. Joe, cu fața având trăsături grotești din cauza arcadelor proeminente și a nasului absurd de lung, era alături de Sam.

— Z-a duz tot! exclamă Joe. Izuze! Se grojăviel N-a mai râmaz nimic, Zam!

Câmpia era acoperită de tumultul și învârtejirea apelor care se retraseră într-un sfert de oră. Cu toate că în aval se umflase, Fluviul își recăpătase aspectul obișnuit în dreptul statului Parolando.

Clădirile mari, vaporul și schelăria din jurul lui dispăruseră. Zidurile înalte din dreptul vaporului, situate la o milă depărtare unul de altul, fuseseră luate de ape. Ici și colo se zăreau mici lacuri în locurile unde până nu demult se aflaseră minele și subsolurile fabricilor. Uriașa forță a apei erodase porțiunile de câmpie unde se făcuseră excavații. Dar rădăcinile ierburilor, fiind foarte rezistente și întrețesute, pătrunseseră atât de adânc în sol, încât miile de tone de apă nu reușiseră să ia cu ele pământul. Zidurile din piatră și pământ ce se aflaseră de-a lungul malurilor fuseseră măturate de parcă ar fi fost construite din nisip.

Cerul păli, iar întunericul luminat de stele deveni cenușiu. Sfărâmată, strivită, marea flotă a invadatorilor dispăruse undeva sub luciul apei ori plutea în aval, făcută bucăți. Atât luptătorii celor două armate de pe câmpie, cât și marinarii pieriseră, copleșiți de greutatea apei, înecați, striviți sau terciuiți.

Dar Parolando se întindea pe o distanță de zece mile de-a lungul Fluviului, iar lacul nu răsese decât o porțiune lată de două mile. Distrugerile maxime fuseseră provocate zonei centrale, de unde, pe o rază de jumătate de milă, cărase tot ce stătea în picioare. Oamenii aflați dincolo de această arie se înecaseră, iar clădirile fuseseră dărâmate sau acoperite de apă pentru scurtă vreme.

O dată cu zorii sosiră peste o mie de oameni în bărci sau sărind zidurile dinspre Țara lui Chernsky, aflată la nord.

În fruntea lor se afla Regele Ioan.

Sam își grupă oamenii în formație de luptă, avându-l pe Joe Miller în centru, dar Regele Ioan porni șchiopătând spre ei, cu o mână ridicată în semn de pace. Sam se apropie să discute cu el. După ce Ioan îi povesti ce făcuse, Sam crezu că va fi ucis. Mai târziu își dădu seama că Ioan avea nevoie de el și de ceilalți pentru a reconstrui vaporul. În același timp, poate că simțea o plăcere bizară să-i lase viața lui Sam, făcându-l să se întrebe mereu în care noapte va fi străpuns de un pumnal.

Până la urmă se vădi că nu era nevoie să pornească de la zero. Găsiseră Vaporul, aproape neatins, eșuat pe un deal de cealaltă parte a Fluviului, la o milă în aval. Apele în retragere îl așezaseră acolo cu grijă. Lucrările necesare pentru a-l deplasa de acolo nu erau ușoare, dar ar fi cerut mai puțin timp decât construirea altuia.