Philip Farmer: Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

Ajunseseră lângă Lothar, dar Sam rămase locului auzind ultimele cuvinte.

— Foame? făcu el. Vrei să zici?…

Bărbatul nu-i răspunse, așa că Sam continuă:

— Ascultă, nu… nu cumva ești acel Johnston supranumit și Johnston mâncătorul de ficați”? Ucigașul de Cioroi?

— Am căzut la pace cu cioroii și m-am făcut frate cu ei, se auzi vocea dogită a omului. Si m-am lăsat de mâncat ficat de om la scurt timp după aceea. Dar uneori trebuie să mai și mănânci.

Sam simți un fior. Se aplecă și desfăcu legăturile lui Lothar, apoi îi scoase călușul. Lothar era supărat, dar și curios. Și, la fel ca și pe Sam, Johnston îi stârnea o senzație ciudată — de spaimă. Omul radia o forță stranie și sălbatică.,N-aș vrea să-l văd acționând”, gândi Sam.

Porniră către baraj. Multă vreme, Johnston nu scoase nici o vorbă. La un moment dat dispăru, provocându-i lui Sam o senzație stranie de frig. Omul avea doi metri înălțime și părea să cântărească o sută treizeci de kilograme, fiind numai mușchi. Se mișca însă la fel de tăcut ca și umbra tigrului.

Sam tresări. Johnston se întorsese.

— Ce s-a întâmplat? întrebă el.

— Mai nimic, veni răspunsul. Ziceți că nu prea știți cum merg treburile. Eu am fost peste tot; cunosc situația binișor. Mulți dintre oamenii voștri de la nord și sud au scăpat peste ziduri. Dacă ar fi rămas îi făceau praf pe negri. Dar negrii n-au învins pe de-a-ntregul. Ieyasu se pregătește să pornească împotriva lor. Nu m-ar mira dacă ar porni atacul chiar în noaptea asta. Înainte de a veni încoace, am făcut o recunoaștere în tabăra lui. Nu se-ndură el să-i lase pe negrii ăștia cu tot fierul și cu vaporul. O să-i lase cu mâna goală.

Sam gemu. N-avea nici o importanță că vaporul era luat de Hacking sau Ieyasu, dacă el însuși nu mai putea intra în posesia lui. Dar când ajunseră în interiorul barajului se simțea deja mai optimist.

Poate că cele două forțe se vor distruge una pe alta, iar localnicii fugari vor reveni și vor rămâne stăpâni. Încă nu era totul pierdut.

Pe de altă parte, dezinvoltura impunătorului Johnston Mâncătorul de Ficați îi dădea curaj. Necunoscutul Misterios nu-l abandonase cu totul. Încă făcea planuri și trimisese un om priceput în luptă, dacă era să dea crezare istoriilor care circulaseră pe seama lui. Johnston era cel de-al șaselea om ales de Necunoscut. Ceilalți șase aveau să apară la vremea potrivită. Dar unul dintre ei dispăruse. Era vorba de Odiseu.

Cu toate acestea, era posibil ca el să se întoarcă. Fluviul era un loc nemaipomenit pentru băieți răi, dacă-i putea numi astfel pe Cei Doisprezece. Erau răi pentru cineva. Pentru semenii Necunoscutului, Eticii, nădăjduia Sam.

Când ajunseră la baraj, îl prezentă pe Johnston și le povesti celorlalți cum stăteau lucrurile. Înfofolit în prosoape, Joe Miller se ridică în capul oaselor și dădu mâna cu Johnston. Iar acesta, uimit, exclamă:

— Mamă doamne, dar multe minuni îi sunt date omului să vadă! Dar ca tine încă n-am apucat. Amice, nu era nevoie să-mi strivești mâna.

— Niși n-am înșercat, spuse Joe. Arăzi tare falnic zi puter-nig. Te rog ză nu uizi că eu zunt bolnav.

Cu jumătate de oră înainte de începerea ploii plecară. Oamenii se liniștiseră deja. Cei ce sărbătoriseră se duseseră la culcare și, simțind ploaia aproape, nimeni nu mai rămăsese în jurul focurilor. Turnurile de veghe și fabricile erau însă pline de gărzi dușmane care puseseră capăt dezmățului cu alcool. Se vede că Hacking ordonase acest lucru.

Ca o fantomă gigantică, Johnston pomi înainte, în timp ce ei rămaseră lipiți de zidul fabricii de acid sulfuric. Zece minute mai târziu, apăru pe neașteptate lângă ei,

— Am tras cu urechea la ce vorbeau negrii ăia, îi lămuri el. Hacking ăsta e un negru dat naibii de deștept. Toată bețiveala și țopăiala și bălăbăneala, mamă, totu-i o înscenare! Pentru spionii din Ieyasujo. Știe că japonezul o să-l atace la noapte și-l lasă să creadă că va fi ușor ca bună ziua. Dar oamenii lui sunt îngrijorați. Nu prea au praf de pușcă.

Sam rămase uimit de aceste vești. Îl întrebă pe Johnston dacă mai aflase și altceva.

— Da, i-am auzit pe unii vorbind despre motivele care l-au determinat pe Hacking să atace. Știa că Ieyasu uneltea același lucru, de aceea a hotărât să i-o ia înainte. Dacă n-o făcea, japonezul ar fi preluat controlul asupra metalelor, amfibiilor și nu numai, după care ar fi cucerit și Soul City. Tontălăii ăia se prăpădeau de râs. Ziceau că Regele Ioan aranjase să dea lovitura împreună cu Hacking. Și după aceea Hacking l-a făcut zob pe Ioan în propria-i casă, fiindcă n-a avut încredere în el. Mai spuneau că Ioan a fost un trădător și chiar dacă de data asta rămânea cinstit, tot nu se puteau încrede în el fiindcă era alb.

— Dar de ce dracu’ să ne facă Ioan așa un rău? întrebă Sam.

— Hacking și Ioan voiau să cucerească toată zona pe o lungime de o sută de mile de-a lungul Fluviului și s-o împartă între ei. Ioan urma să domnească peste albi, iar Hacking peste negri. Juma-juma, fiecăruia parte egală. Aveau de gând să facă și două vapoare, câte două din toate.

— Dar ce era cu Firebrass? De ce l-au băgat în cușcă?

— Habar n-am, dar cineva a spus că e un trădător. Și neamțul ăla, cum îi zice, Herring…

— Goring.

– În fine. Nu Hacking e de vină pentru torturile la care l-au supus. Niște arabi wahhabi au făcut-o. Au boală pe misionari, înțelegi, și, după ce l-au prins, l-au torturat cu ajutorul unor negri din Dahomey care, din câte-am auzit și eu, obișnuiau să schingiuiască oameni fără să stea mult pe gânduri. Când Hacking a aflat și le-a poruncit să înceteze, Goring era deja pe moarte. Dar a vorbit cu Hacking, l-a numit frate de suflet și i-a spus că-l iartă. I-a promis că se vor mai întâlni cândva. Chestia asta l-a cam zdruncinat pe Hacking, dacă ar fi să iau de bune vorbele oamenilor lui.

Sam rămase pe gânduri și simți că i se întoarce stomacul pe dos de atâta ticăloșie. Era atât de tulburat, încât nu-l amuza deloc ideea că Hacking îl trăsese pe sfoară pe Regele Ioan, campionul escrocilor. Se vedea obligat să-i recunoască lui Hacking meritele ca om de stat și ca diplomat. Hacking pricepuse că nu putea trata cu Ioan decât într-un singur fel și alesese această soluție. Spre deosebire de Sam, Hacking nu avea mustrări de conștiință.

Veștile acestea îi făcură să-și schimbe planurile. Ieyasu era deja pe drum, ceea ce însemna că trebuia abandonat gândul de a se furișa în timpul ploii. Cei din Soul City ar fi fost cu ochii în patru.

— Ce s-a întâmplat, Sam? întrebă Livy. Stătea lângă el si-l privea cu ochi triști.

— Cred că s-a terminat cu noi.

— Vai, Sam! Unde ti-e bărbăția? Nu s-a terminat. Mereu îți pierzi curajul dacă lucrurile nu merg cum vrei tu. Ia gândește-te! E cel mai bun prilej de a-ți recăpăta vaporul. Lasă-i pe Hacking și pe Ieyasu să se distrugă unul pe celălalt și apoi apari tu. Stai liniștit pe deal și privește-i cum se încaieră de moarte și-i ataci când abia vor mai putea să-și tragă sufletul.

— Ce tot vorbești? izbucni Sam furios. Să-i atac doar cu cincisprezece oameni, printre care și femei?

— Nu, prostuțule! Ai cel puțin cinci sute de prizonieri to fortăreață și Dumnezeu știe câți alții. Si mai sunt miile care s-au refugiat în Cernskujo și Publiujo.

Cum să-i adun pe toți acum? E prea târziu. Atacul va fi declanșat peste câteva ore, pun rămășag! Pe de altă parte, pesemne că și refugiații au fost închiși. Din câte știu, Chemsky și Publius Crassus ar putea fi în cârdășie cu Hacking.