Philip Farmer - Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

— Am găsit-o! strigă el către ceilalți. Sper că nimeni n-a vândut secretul ascunzătorii și că spionii n-au aflat despre ea!

Își dădu drumul in apa rece. Fulgerele brăzdau cerul și tu netele vuiau tot mai departe. Începu să tremure, dar continuă să coboare și când apa îi ajunse până la subsuori atinse prima treapta de metal. Inspiră adânc, închise ochii și se scufundă, plimbându-și mâna pe suprafața betonului până atinse treapta. După aceea coborî slujindu-se de celelalte trepte, știind că la câțiva centimetri sub cea de-a șasea se găsea calea de acces. Mai coborî și urcă, ieșind la aer și la lumină. În fața lui se găsea o platformă situată la câțiva centimetri deasupra nivelului apel Deasupra era un dom a cărui maximă înălțime măsura trei metri. Dincolo de platformă se afla intrarea. Încăperea era luminată brutal de șase becuri alimentate cu energie electrică.

Tremurând și gâfâind, urcă pe platformă și se îndreptă spre intrare. Un moment mai târziu apăru și Joe. Strigă slab și Sam fu nevoit să se întoarcă pentru a-l ajuta să se cațăre pe platformă. Avea vreo duzină de răni care sângerau.

Apoi, unul după altul, veniră și ceilalți. Îl ajutară pe Sam să-l care pe titantrop pe un plan înclinat care ducea într-o încăpere mare. Acolo găsiră paturi, prosoape, hrană; băutură, arme și medicamente. Sam pregătise acest adăpost pentru o pentru o asemenea situație critică, dar crezuse că dă dovadă de o precauție prostească. De acest loc știau doar șefii statului și cei câțiva muncitori care-l amenajaseră.

O altă cale de acces, la partea inferioară a barajului, era ascunsă sub șuvoiul de apă care acționa generatoarele. Ea ducea până la un tunel prin care se putea urca pentru a ajunge la un zid aparent solid. Dar cel care-i cunoștea secretul putea să-l dea în lături.

Își dădea seama că întregul proiect fusese rodul unei debordante imaginații romantice de care nu reușite să se debaraseze. Ideea ușilor secrete sub o cascadă și a apartamentelor ascunse unde să se poată odihni și unelti planuri de răzbunare în vreme ce dușmanii îl căutau zadarnic se dovedise prea puternică pentru a-i rezista. Uneori se luase chiar în râs pentru construirea acestui loc de refugiu. Acum se bucura. Romantismul avea și laturile lui pozitive.

Exista și un detonator ascuns. Pentru a provoca explozia câtorva tone de dinamită de la baza barajului trebuia doar să lege două sârme. Într-un asemenea caz, barajul se făcea bucăți, iar apa lacului pornea vuind, ducând cu sine partea centrală a tării, aruncând totul în fluviu.

Ar pieri astfel și Sam și Vaporul, acesta era prețul distrugerii dușmanilor.

Tratară răniții și le dădură gumă de visat sau băutură drept sedative. Uneori, mestecare gumei alina durerea, alteori părea s-o amplifice. Singura modalitate de a neutraliza efectul de generalizare a durerii era administrarea de băutură în cantități mari.

Mâncară și dormiră, având gărzi postate la ambele intrări. Joe Miller era aproape tot timpul semiconștient, iar Sam rămăsese la căpătâiul lui și-l îngriji cum se pricepu mai bine. Cyrano se întoarse la postul de pază aflat la ușa de sub căderea de apă și îl informă că afară coborâse noaptea. Asta era tot ce știa despre ceea ce se petrecea afară. Nu auziseră și nu văzuseră pe nimeni dincolo de căderea de apă.

Lothar și Sam aveau răni aproape neînsemnate. Sam socoti că ar fi cazul să se strecoare dincolo de căderea de apă și să tragă cu ochiul. Cyrano protestă, susținând că și el ar trebui să meargă, dar Sam îl liniști. Livy nu scoase o vorbă, dar se uită recunoscătoare la Sam. El îi întoarse spatele, n-avea nevoie de mulțumiri pentru că-i cruța partenerul.

Se întrebă dacă Gwenafra mai era în viață sau dacă fusese capturată. Lothar spuse că ea dispăruse în cursul ultimului atac și că încercase s-o scoată din învălmășeală, dar a trebuit să se retragă. Acum îi era rușine că nu reușise să facă mai mult, cu toate ca i-ar fi fost imposibil.

Își aplicară pe corp o vopsea de culoare închisă și coborâră treptele de oțel ale tunelului. Zidurile erau umede, iar metalul le aluneca sub picioare. Puțul era iluminat.

Ajunseră în spatele căderii de apă care mugea și stropea în toate părțile. Brâna urma jumătatea inferioară a barajului si, la capătul lui ieșea cu vreo douăzeci de metri în afară. Ajunși aici coborâră pe trepte de oțel până la punctul de joncțiune al barajului cu pământul. După aceea porniră cu precauție de-a lungul canalului săpat în pământ Din pereții lui încă ieșeau rădăcinile de iarbă. Rădăcinile mergeau mai adânc decât se putea săpa și extirparea ierbii era imposibilă.

Cerul era strălucitor, împânzit de stele uriașe și de nori mari de gaz. Reușiră să se orienteze destul de bine în lumina lăptoasă. După vreo jumătate de milă, o luară la unghi drept față de canal, îndreptându-se spre ruinele palatului. Făcându-se una cu umbrele de sub ramurile răsfirate ale unui arbore de fier, priviră spre câmpia de dedesubt. În colibele de acolo se aflau bărbați și femei. Bărbații erau învingători, iar femeile, victime. Când auzi țipetele și strigătele prin care victimele cereau ajutor, Sam simți un fior rece, dar încercă să nu se mai gândească la ele. Dacă ar fi dat buzna într-o colibă să salveze o femeie ar fi însemnat să renunțe la orice șansă de a face ceva bun pentru Parolando. Și totul s-ar fi încheiat cu prinderea sau uciderea lor.

Știa, totuși, că dacă ar fi auzit vocea Gwenafrei, ar fi sărit în ajutorul ei. Oare așa stăteau lucrurile?

Focurile din cuptoarele deschise și din topitorii încă ardeau cu flăcări mari și se vedeau oamenii lucrând. Evident, Hacking își pusese sclavii la muncă. În jurul clădirilor stăteau mulți paznici, dar beau whisky sau alcool etilic.

Câmpia era scăldată în lumină de uriașe focuri de tabără. În jurul lor stăteau strânși, bând și râzând, femei și bărbați. Din când în când, câte-o femeie, care se zbătea și răcnea, era dusă cu forța într-un loc întunecos. Uneori nici nu era dusă prea departe.

Sam și Lothar coborâră dealul nepăsători de parcă le-ar fi aparținut, dar nu se apropiară de clădiri sau de focuri.

Nimeni nu-i oprise să-i întrebe ce căutau acolo, cu toate că ajunseră la mai puțin de douăzeci de pași de câteva gărzi. Majoritatea dușmanilor sărbătoreau victoria cu băutura numită pasiunea purpurie sau cu orice alte băuturi alcoolice pe care reușiseră să le găsească printre proviziile prizonierilor. Excepție făceau arabii wahhabi, a căror religie le interzicea consumul de alcool. Mai erau câțiva negri de pază care practicau abstinența. Aceștia erau supuși de-ai lui Hacking, care nu obișnuia să bea.

În ciuda delăsării de acum, disciplina fusese menținută în cursul zilei, Cadavrele fuseseră îndepărtate și din lemnul recuperat de la alte clădiri se construise o fortăreață la marginea f câmpiei, chiar lângă primul dintre dealuri. Deși nu reuși să vadă dincolo de pereții ei, judecând după turnurile de pază din jur, își dădu seama că acolo erau ținuți prizonierii.

Continuări să meargă cu pași mari, bălăbănindu-se din când în când de parcă ar fi fost beți. Trecură la mai puțin de douăzeci de pași de trei bărbați scunzi și bruneți care vorbeau o limbă ciudată. Sam nu reuși s-o identifice cu precizie, dar limba îi suna „africană”. Se întrebă dacă nu cumva erau originari din Dahomeyul secolului al XVIII-ea.

Trecură cu îndrăzneală printre o fabrică de acid azotic și o clădire de tratare a excrementelor și intrară pe câmpie. Apoi se opriră ca trăsniți. La douăzeci de metri în fața lor îl văzură pe Firebrass într-o cușcă din bețe de bambus prea îngustă pentru a se putea așeza* Avea mâinile legate la spate,