Philip Farmer - Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

— Ei bine, Sinjoro Hacking, nu ne planificasem discursuri după masă, dar îți mulțumim că te-ai oferit; îți vom rămâne recunoscători atâta vreme cât nu vei cere să-ți răsplătim eforturile. Vistieria ne e cam goală în momentul de față.

— Trebuie neapărat să iei totul în gluma, nu? spuse Hacking, Ei, ce-ar fi să facem o plimbare? Tare-aș vrea să-ți văd vaporul acela.

Restul zilei trecu în mod destul de plăcut. Conducându-l pe Hacking prin fabrici, ateliere și în cele din urmă la vapor, Sam făcu uitate furia și resentimentele. Deși terminat doar pe jumătate, vaporul arăta minunat. Era cea mai frumoasă priveliște pe care-o văzuse vreodată. Ba chiar, gândi el, da, chiar mai frumoasă decât chipul lui Livy în clipa în care îi spusese prima oară că-l iubește.

Hacking nu se extazie, însă se văzu pe fața lui că era profund impresionat. Cu toate acestea, nu rezistă ispitei și se plânse de duhoarea din aer și de aspectul dezolant al peisajului.

Cu puțin timp înainte de masa de seară, a trebuit ca Sam să plece. Un bărbat care sosise cu o barcă prăpădită ceruse sa discute cu conducătorul țării. Sam se văzu silit să meargă, întrucât cel care-l găsise era un om de-al său. Plecă în grabă într-unui dintre cele două „automobile de teren” care funcționau pe bază de alcool și fuseseră terminate cu doar o săptămână în urmă. Tânărul zvelt, atrăgător, care-l aștepta la postul de pază se ridică și se prezentă, în esperanto, drept Wolfgang Amadeus Mozart

Sam i se adresă în germană, observând că, oricare ar fi fost identitatea lui, tânărul vorbea varianta austriacă, mai plăcută, a germanei de nord. Vocabularul folosit de el cuprindea și cuvinte pe care Sam nu le pricepu, dar nu-și dădu seama dacă asta era i din pricina termenilor tipic austrieci ori a limbajului obișnuit pentru secolul al XVIII-lea.

Bărbatul care-și spunea Mozart afirmă că locuia la vreo douăzeci de mii de mile în susul Fluviului. Auzise de vapor, dar pornise în călătorie mânat mai mult de zvonul că la bord se va afla o orchestră care va cânta spre încântarea pasagerilor. În cei douăzeci și trei de ani de când se afla pe această lume, omul suferise din cauza sărăciei de materiale, pentru că singurele instrumente muzicale erau tobele, fluierele, flautele din lemn, naiurile și un tip primitiv de harpă făcută din os și mațe de Pește de Fluviu. Apoi auzise de exploatarea sideritului și de mărețul Vapor, orchestra lui compusă din pian, viori, flaute corni și alte instrumente minunate pe care le cunoscuse pe Pământ, la care se adăugau altele, inventate după moartea lui în 1791. De aceea venise. Se găsea și pentru el un loc între muzicienii de la bord?

Deși nu se putea spune că iubea cu pasiune muzica clasică, Sam știa s-o aprecieze. Era însă emoționat că ajunsese să-l cunoască personal pe marele Mozart. Asta în caz că era cu adevărat Mozart. Pe Fluviu puteau fi întâlniți atâția impostori, care susțineau că sunt ba unicul și singurul lsus Cristos, ba P.T. Barnum, încât Sam nu mai credea pe nimeni pe cuvânt când era vorba de declinarea identității. Cunoscuse chiar și trei indivizi, care pretindeau că sunt Mark Twain.

— Din întâmplare, fostul Arhiepiscop de Salzburg e cetățean al statului Parolando, spuse Sam. Cu toate că tu și el v-ați despărțit certați, dacă nu cumva mă înșeală memoria, se va bucura să te revadă.

Mozart nu păli și nici nu roși:

– În sfârșit, o persoană pe care s-o cunosc din timpul vieții! Nici nu-mi vine a crede…

Sam era dispus să-l creadă. Nici el nu întâlnise până acum decât trei oameni pe care îi știa, iar cunoștințele lui, după o viață lungă și nenumărate călătorii prin lume, fuseseră foarte numeroase. Faptul că Livy se număra printre aceste trei persoane era o coincidentă cu totul ieșită din comun. Bănuia că Necunoscutul Misterios aranjase această întâlnire. Dar nici măcar nerăbdarea lui Mozart de a-l vedea pe arhiepiscop nu constituia o dovadă care să-i confirme identitatea. În primul rând, impostorii pe care-i întâlnise pretinseseră că aceia care ar fi trebuit să le fie prieteni vechi ori se înșelau, ori erau impostori Dovedeau o obrăznicie de neînchipuit. În al doilea rând, Arhiepiscopul de Salzburg nu locuia în Parolando. Sam habar n-avea unde se afla acum. Adusese vorba despre el doar pentru a vedea reacția lui Mozart.

Sam aprobă ideea ca Sinjoro Mozart să facă cerere de cetățenie, întâi îl informă cu privire la instrumentele muzicale. Acestea încă nu fuseseră fabricate. Și nici nu vor fi din lemn sau alamă, ci dispozitive electronice care să reproducă sunetul exact produs de diferite instrumente. Dar dacă Sinjoro Mozart era într-adevăr ce pretindea a fi, atunci va avea prilejul să dirijeze orchestra. Putea, de asemenea, să-și dedice timpul compunerii de noi opere.

Sam nu-i promise conducerea orchestrei. Se învățase minte și nu mai făcea promisiuni.

În palatul lui Ioan se desfășură o mare recepție în onoarea lui Hacking, care lăsă impresia că-și vărsase veninul încă din cursul convorbirilor preliminare. Sam discută cu el vreme de o oră și descoperi că era foarte inteligent, cu multe lecturi la activ, un autodidact înzestrat cu imaginație și simț poetic.

Faptul că un asemenea talent se risipea în mod tragic făcea ca situația lui Hacking să fie cu atât mai tristă.

Pe la miezul nopții, Sam îl însoți pe Hacking împreună eu suita sa în clădirea din piatră și lemn de bambus cu două etaje și treizeci de camere mari, așezată într-o zonă special aleasă pentru delegații de stat. Era situată la jumătatea distanței dintre locuința lui Sam și palatul lui Ioan. Apoi plecă acasă cu mașina de teren, având de parcurs doar trei sute de metri. Joe se bosumflă, fiindcă ar fi vrut să conducă și el, chiar dacă picioarele îi erau prea lungi pentru a încerca așa ceva. Urcară scara destul de nesiguri pe picioare și blocară ușa. Joe merse în camera din spate și se prăbuși pe patul lui cu o bubuitură care făcu să se cutremure stâlpii casei.

Sam privi pe iublou și exact în aceeași clipă îi văzu pe Cyrano și pe Livy îmbrățișați și mergând împleticindu-se spre ușa colibei lor. În stânga lor, pe un loc mai înalt, se afla coliba lui von Richthofen și a Gwenafrei, care se culcaseră deja.

Bolborosi un noapte bună, neștiind precis cui se adresa și căzu în pat. Avusese parte de o zi lungă și chinuitoarei care se încheiase cu o petrecere-monstru, unde toată lumea băuse cantități incredibile de „pasiune purpurie” sau alcool din cereale și apă, mestecase gumă de visat, fumase și consumare marijuana.

Se trezi visând că fusese surprins de cutremurul din California de pe 4 iulie.

Sări din pat și porni în fugă pe podeaua timoneriei care vibra. Înainte de a ajunge la iublouri, își dădu seama că exploziile și zgâlțâielile pământului erau provocate de invadatori. Nici nu mai apucă să se apropie de iublouri fiindcă, șuierând, o rachetă cu coada în flăcăii roșiatice izbi unul dintre stâlpii de susținere a casei. Bubuitura îl asurzi, fumul pătrunse prin iublourile făcute țăndări și Sam își pierdu echilibrul, prăbușindu-se. Casa se nărui, iar întreaga fațadă căzu. Istoria se repeta.

Se izbi de bucăți de lemn, de sticlă spartă, bulgări de pământ, și rămase întins cu peretele sub el, încercând totuși să se trezească din amețeala provocată de șoc. Se simți ridicat. În lumina unei explozii, văzu nasul proeminent al lui Joe. Coborâse pe la capătul deschis al camerei iui și aruncase în lături lemnăria până-l găsise. În stânga ținea potirul lui și al lui Sam.