Philip Farmer - Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

— Eu nu vreau să mă mânjesc spionând!

– Întoarce-te! strigă Sam, dar van Boom nu-l luă în seamă. Sam își prinse capul între brațe pentru o clipă, apoi puse mâna pe cana lui van Boom. Despre Samuel Langhorne Clemens nu se va afirma niciodată că aruncă whiskyul pe apa sâmbetei. Fie el bun ori rău, cu toate că potirele nu ofereau decât de cea mai aleasă calitate.

Lipsa de realism a lui van Boom îl irita. În același timp, avea un plăcut sentiment de satisfacție. Era încântat să constate că mai existau pe lume oameni incoruptibili.

Era o mângâiere că nu trebuia să-și facă griji în privința lui van Boom.

La miezul nopții se trezi întrebându-se dacă nu se impunea să fie îngrijorat. Dacă van Boom nu era chiar atât de curat cum se prezenta singur? Oare nu cumva șiretul de Firebrass îl sfătuise pe van Boom să vină la Clemens cu însăilătura aceea? Nici nu exista o stratagemă mai bună pentru a deruta pe cineva. Dar atunci, ar fi fost mai bine dacă van Boom s-ar fi prefăcut că acceptă să-i dea speranțe lui Firebrass.

— Am început să gândesc la fel ca Regele Ioan! se trezi Sam vorbind cu voce tare.

În cele din urmă, hotărî să se încreadă în van Boom. Era destul de rigid și uneori se comporta oarecum straniu, lucru de așteptat din partea unui inginer, dar avea o ținută morală inflexibilă, de parcă ar fi fost fosilizată.

Munca la mărețul Vapor continua zi și noapte. Plăcile bordajului fuseseră sudate, iar traversele la fel. Batacitorul și uriașele motoare electrice se montaseră, iar lucrările la sistemul de transport al macaralelor și motoarelor se încheiaseră. Macaralele]n sine erau niște structuri enorme plasate pe șine și acționate cu ajutorul electricității stocate în prototipul de batacitor. Erau oameni care veneau de la depărtare de mii de mile din susul și josul fluviului cu catamarane, galere, bărci scobite în trunchiuri de copaci, canoe, doar pentru a vedea vestitele lucrări.

Sam și Ioan fură de acord că mulțimea de oameni care umblau de colo-colo vor încurca muncitorii și vor permite spionilor să acționeze fără să se mai teamă.

— De asemenea, umbletul fără rost îi va pune în fața ispitei de a fura și n-am vrea să ne învinovățească cineva că-i împingem la păcat pe oameni. Și-așa au destule necazuri, remarcă Sam.

Ioan nu gustă gluma. Semnă ordinul de expulzare a tuturor străinilor, cu excepția ambasadorilor și mesagerilor, iar această măsură stăvili sosirea altora. Asta nu împiedică nenumărate ambarcațiuni să navigheze pe lângă mal pentru ca ocupanții lor să poată privi cu aviditate. Zidurile din piatră și pământ erau aproape terminate. Existau, totuși, multe spații goale prin care cei curioși încă se puteau holba. Aceste deschideri în zid fuseseră lăsate pentru pătrunderea navelor de transport care aduceau lemn, minereu și cremene. Pe de altă parte, cum câmpia urca spre poalele dealurilor, turiștii puteau vedea multe dintre fabrici și macarale, iar structura impunătoare a șantierului naval putea fi zărită de departe.

După o vreme, traficul turistic se mai subție. Prea mulți dintre curioși căzuseră în ghearele neguțătorilor de sclavi. Așa se duse vestea că era primejdios să călătorești pe această porțiune a Fluviului. Trecură șase luni. Lemnul din zonă fusese epuizat. Bambusul atingea dimensiuni utilizabile într-o perioadă cuprinsă între trei și șase săptămâni; copacii aveau nevoie de șase luni pentru a ajunge la maturitate. Statele înșirate pe o distanță de cincizeci de mile în susul și-n josul Fluviului față de Parolando abia de aveau lemn pentru nevoile lor interne.

Reprezentanții săi încheiară tratate cu state situate la mari depărtări, dând minereu de fier și arme pentru a obține alimente, Parolando încă poseda mari cantități de siderit, așa încât Sam nu se temea că ele se vor epuiza curând. Extragerea minereului, care făcuse ca zona centrală din Parolando să arate ca un peisaj bombardat cu arme grele, cerea însă o imensă forță de muncă și multe utilaje. Pe de altă parte, cu cât se aducea mai mult lemn, cu atât creștea numărul de oameni și utilaje care abandonau munca la construcția vaporului, trecând la producerea de arme necesare achitării obligațiilor. În plus, dezvoltarea transportului fluvial crease o cerere sporită de lemn pentru construirea de ambarcațiuni. Si trebuia ca tot mai mulți oameni să fie pregătiți pentru a deveni marinari și paznici, necesari protecției flotei care transporta lemn și minereu. Se ajunsese până acolo, încât uneori se vedeau siliți să închirieze ambarcațiuni de la statele învecinate, iar taxele erau plătite, ca de obicei, în nichel-crom și arme.

Sam dorea să fie prezent la șantierul naval din zori și până la lăsarea întunericului, ba chiar și mai târziu, fiindcă ținea să vadă cu ochii lui orice progres, fie el cât de mic, înregistrat în construirea marelui Vapor. Avea însă atâtea sarcini administrative, unele legate indirect de vapor, altele nu, încât nu putea sta pe șantier decât două-trei ore pe zi, asta când avea noroc. Încercă să-l convingă pe Ioan să preia o parte din problemele administrative, însă acesta nu accepta decât îndatoriri care să-i confere mai multă putere asupra forțelor militare sau să-i per-mită exercitarea de presiuni împotriva celor care i se opuneau.

Previziunile lui Sam, care se temuse că apropiații săi vor deveni victime ale unor tentative de asasinat, nu se adeveriră. Fură menținute paza de corp și veghea atentă pe timp de noapte, dar Sam socoti că Ioan hotărâse sa nu stârnească suspiciuni, măcar o vreme. Constatase probabil că-și împlinea mai bine scopurile dacă aștepta până când vaporul va fi aproape terminat.

— Zam, nu creji cumva că te înjeli în privinza lui Ioan? întrebă Joe într-o bună zi. Poate că se va mulzumi cu poztul de zegund pe babor.

— Joe, oare tigrul se poate lipsi de colți?

— Poftim?

— Ioan e putred până în măduva oaselor. Vechii regi ai Angliei n-au impresionat niciodată prin ținută morală: Singura diferență dintre ei și Jack Spintecătorul a fost că ei au acționat fără fereală, având binecuvântarea Bisericii și Statului. Ioan a fost însă un monarh atât de perfid, încât prin tradiție s-a stabilit ca nici un alt rege al Angliei să nu mai poarte numele de Ioan. Nici măcar Biserica, deși dovedise o îngăduință ieșită din comun față de nelegiuirile săvârșite de mai marii regatului, nu l-a putut înghiți pe Ioan. Papa a aruncat Interdictul asupra întregii națiuni și l-a făcut pe Ioan să se târâie în genunchi până la picioarele sale, cerșind îndurare și scâncind ca un câine bătut. Eu cred că până și atunci când a sărutat picioarele Papei a reușit să-i sugă puțin sânge din degetul mare. Iar după ce l-a îmbrățișat pe Ioan, sunt sigur că Papa s-a controlat prin buzunare să vadă dacă nu-i lipsea ceva. Vreau să-ți intre în cap că Ioan nu s-ar putea îndrepta nici dacă ar vrea asta. Va rămâne pentru totdeauna un ticălos cu două fețe, o hienă, un sconcs.

Trăgând dintr-un trabuc ceva mai lung decât propriu-i nas, Joe spuse:

— Eu unul, nu-mi dau zeama. Oamenii ze mai zghimbă. Uită-te numai șe-a făgut Bizeriga celei de-A Doua Janze din unii. Ia-l de ezemblu pe Goring. Gândejte-te la tine. Zbuneai gă pe vremea ta femeile purtau ztraie care le azgundeau trupul de la gât pân’ la gâlgâie ji-zi fierbea zângele doar dagă vedeai o glejnă, ce să mai zic de-o goabză! Acum rămâi de lemn, ghiar dacă veji zi nu ztiu țe…

– Știu, știu! aprobă Sam. Vechile atitudini și ceea ce psihologii numesc reflexe condiționate se modifică. Tocmai la asta mă refeream când spuneam că oamenii care rămân prizonieri ai prejudecăților rasiale și sexuale pe care le-au avut pe Pământ nu profită de avantajele oferite de Fluviu. Omul se poate schimba, dar…