Philip Farmer - Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

Cyrano ridică în aer un deget lung și murdar. Sam se întrebă dacă Lily pierdea mereu bătălia pe care o ducea pentru a-l face să fie curat.

— Mai e ceva, se învioră Cyrano. Oamenii aceștia vor rămâne dezorganizați, iar noi, fiind de-ai casei, îi vom înregimenta și îi vom face cetățeni ai unui stat extins. Îi vom include în loteria pentru ocuparea locurilor din echipajul vaporului. Până la urmă, am câștiga timp dacă am sista construcția vaporului și am proceda așa cum am sugerat eu.

„Iar eu te voi trimite în fruntea trupelor”, gândi Sam. „Și vom reînvia istoria lui David, a Batshebei și a lui Uriah. Cu diferența că probabil David nu avea mustrări de conștiință care să-i tulbure somnul pentru faptele comise.”

— Nu sunt de acord, reveni Sam. În primul rând, cetățenii noștri se vor opune din răsputeri pentru a-și apăra poziția, fiindcă ei participă la construirea vaporului Nu se vor lăsa atrași într-un război de cucerire, mai ales când își vor da seama că, incluzând și alți oameni în loterie, șansele lor s-ar diminua serios. Pe de altă parte, nu e cinstit.

De Bergerac se ridică ținându-și o mână pe mânerul floretei.

— Poate ai dreptate. Dar în ziua în care ai făcut un legământ cu Ioan Fără-de-Țară și l-ai ucis pe Erik Bloodaxe ai acceptat să asociezi construcția vaporului cu vărsarea de sânge, trădarea și cruzimea. Toate acestea erau inevitabile dacă voiai să-ți vezi visul cu ochii. Numai că nu poți începe astfel pentru ca mai târziu să eviți comiterea de fapte similare sau chiar mai cumplite, în nici un caz, dacă ții la vapor. Iar acum, noapte bună, amice.

Se înclină și plecă. Sam pufai din trabuc, apoi spuse:

— Cât îl urăsc pe omul ăsta! A rostit adevărul! Joe se ridică și podeaua gemu sub greutatea lui.

— Eu mă dug ză mă gulg. Mă doare gabul. Mă doare undeva de toată iztoria azta. Ori o fagi ori laz-o baltă. Treaba-i glară.

— Dac-aj gândi gu alt seva, aj jișe așclazi lugru, îl maimuțări Sam. Hai că-mi placi, Joe. Ești grozav! Ce simplă-i lumea! Problemele te trimit la culcare și gata! Pe când eu…

— Noapte bună, Zam! spuse Joe și se duse în texas. Sam se asigură că ușa fusese baricadată și că paznicii postați în jurul clădirii erau la posturile lor. Apoi se culcă și el.

Îl visă pe Erik Bloodaxe, care-l fugărea pe toate punțile, până în magazia vaporului și se trezi urlând. Joe stătea aplecat asupra lui, scuturându-l. Picăturile de ploaie răpăiau pe acoperiș, iar de undeva, de lângă povârnișul muntelui, se auzi bubuitul tunetului.

După ce puse de cafea, Joe mai rămase o vreme lângă el. Puse o lingură de cristale în apă rece, iar dizolvarea lor încălzi întregul amestec în câteva secunde. Sorbiră din căni, Sam fumă o țigară și vorbiră despre zilele când călătoriseră în josul Fluviului împreună cu Bloodaxe și vikingii lui în căutare de fier

— Pe-atunji măcar ne mai diztram din gând în gând, remarcă Joe. Z-au dus vremurile azelea. Agum numai mungă zi mungă zi-s prea mulzi care ne vor pielea. Zi gând golo, femeia ta apare gu năzosul ăzta de Zyrano.

Sam pufni în râs și spuse:

— Mulțumesc, Joe, n-am mai râs de zile întregi. Năsos! Doamne-Doamne.

— Zam, uneori zunt prea zubtil pentru tine.

Joe se ridică de la masă și se întoarse în camera lui. În ultima vreme dormiseră prea puțin. Lui Sam îi plăcuse dintotdeauna să lenevească în pat chiar după o noapte de somn odihnitor. Acum abia dacă reușea să prindă cinci ore pe noapte, deși uneori își făcea chiar și siesta. Mereu se găsea câte cineva care avea vreo întrebare ori vreo chestiune de lămurit. Inginerii-șefi se dondăneau asupra unor aspecte, iar asta îl deranja în mod deosebit pe Sam. Își închipuise că ingineria era ceva din cale-afară de clar și precis. Dacă aveai o problemă, găseai și soluția cea mai potrivit! Dar van Boom, Velitsky și O’Brien păreau să trăiască fiecare în lumea lui, nereușind să se pună de acord, în cele din urmă, pentru a scăpa de orele enervante și chiar pierdute inutil în discuții contradictorii, Sam îl delegase pe van Boom să-și spună ultimul cuvânt Trebuia ca inginerii să nu-l mai sâcâie cu nimic decât dacă aveau nevoie de aprobarea lui.

Numărul de probleme pe care le considerase de competența exclusivă a inginerilor, dar care aveau nevoie de aprobarea lui, era uimitor de mare.

Ieyasu nu se mulțumise să cucerească doar zona locuită de boșimani-hotentoți de pe malul celălalt al Fluviului, ci acapara și nouă mile din teritoriul ulmak. Apoi trimisese o flotă în aval, către fâșia de trei mile la sud de ulmaki, unde trăiau indieni sac și fox, originari din secolul al X Vll-lea. Ocupă aceste pământuri doar măcelărind jumătate din locuitori. Ieyasu începu să se codească, cerând un preț mai mare pentru lemn. De asemenea, voia și un vehicul amfibiu la fel cu Balaurul de Foc I.

Parolando tocmai se pregătea să termine al doilea amfibiu. Între timp fuseseră dați mai bine de cinci sute de negri contra unui număr similar de dravidieni. Sam refuzase cu încăpățânare să accepte arabi wahhabi sau insistase ca indienii asiatici să sosească primii. Evident, Hacking era nemulțumit de această situație, dar în acord nu se specificase care dintre grupuri avea prioritate.

Aflând prin spioni despre cererile lui Ieyasu, Hacking trimise un mesaj. Voia și el un vehicul amfibiu și era gata să dea în schimb o mare cantitate de minerale. Publius Crassus a Tai Fung se aliară pentru a invada teritoriul de peste Fluviu, ocupat de oameni din Epoca de Piatră adunați acolo din toate epocile și locurile, care ocupau o porțiune lungă de paisprezece mile de-a lungul malului stâng. Copleșindu-i prin număr armament, invadatorii uciseră jumătate din populație, iar restul de-veniră sclavi. Și ei ridicară prețul lemnului, dar îl menținură sub cel cerut de Ieyasu.

Spionii aduseră vestea că Chemsky, domnitor peste o națiune ce ocupa o porțiune de paisprezece mile lungime la nord de Parolando, făcuse o vizită în Soul City. Puteau doar să-și imagineze ce se întâmplase acolo, fiindcă Hacking pusese la punct un sistem de securitate a cărui eficiență era de sută la sută. Sam trimisese acolo opt spioni negri și știa că Ioan expediase cel puțin doisprezece. Într-o noapte, târziu, capetele tuturor spionilor fuseseră aruncate din bărci peste zidul ce se întindea de-a lungul malului.

Van Boom veni la Sam în miez de noapte și-i spuse că Firebrass îl abordase cu fereală.

— Mi-a oferit postul de mecanic-șef pe vapor, recunoscu el.

– Ți l-a oferit el? exclamă Sam, cât pe ce să scape trabucul din gură.

— Da. N-a zis-o în atât de multe cuvinte, dar asta am înțeles. Vaporul va fi luat de cetățenii din Soul City, iar eu voi fi mecanic-șef.

– Și cum ai primit generoasa ofertă? La urma urmei, tu oricum n-ai ce să pierzi.

— I-am spus să nu creeze un pseudocircuit. Să spună limpede ce vrea. N-a vrut, deși a mustăcit, drept care l-am anunțat că nu ți-am jurat credință, dar am acceptat oferta ta și n-am de gând să te trădez, iar dacă s-ar întâmpla ca Soul City să atace Parolando, l-aș apăra până la moarte.

— Grozav, superb! se bucură Sam. Poftim, ia o gură de whisky! Ia și-un trabuc! Sunt mândru de tine, dar și de mine însumi dacă am reușit să inspir un asemenea sentiment de loialitate Dar aș fi vrut… aș fi vrut…

Van Boom îl privi peste marginea cănii.

— Da?

— Aș fi vrut să-l mai tragi de limbă. Am fi putut afla mai multe dacă te prefăcea că accepți.

Van Boom puse cana pe masă și se ridică. Trăsăturile lui atrăgătoare se înăspriseră.