Philip Farmer - Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

— Sam! Dar cum rămâne cu femeile pe care le-a sechestrat?

— Unde mi-o fi capul? se întrebă el. Hai cu mine, Lothar! Văzându-l pe uriașul Miller pe câmpie, îi făcu un semn cu mâna și titantropul se apropie pentru a-i întâlni la jumătatea drumului. Lothar se întoarse către cei o sută de arcași abia sosiți, ordonându-le să-i urmeze.

Ajuns în apropierea impunătoarei clădiri din bușteni, Sam rări pasul. Ioan își dăduse seama că, deși pe moment uitase de femeile răpite, Sam își va aduce aminte de ele. Ioan era pregătit să se supună judecății Consiliului pentru masacrul săvârșit, fiindcă, legal vorbind, simțea că are dreptatea de partea lui. Dar să-i predea lui Sam femeile era prea mult. Se putea întâmpla ca Ioan să cedeze pornirilor lui mârșave, declanșând un război civil în Parolando.

Sam văzu vreo treizeci de femei ieșind pe porțile deschise și înțelese că Ioan hotărâse să-și îndrepte greșeala. Chiar și așa, tot putea fi acuzat de răpire, o infracțiune mult mai gravă decât crima în această lume pe dos. Dar dacă femeile scăpaseră nevătămate, ar fi fost mult mai greu ca acuzația să se susțină.

Se opri și, de astă dată, crezu că va face infarct. Printre femei se afla și Gwenafra!

Strigând-o pe nume, Lothar pomi în goană spre ea. Ea alergă spre el cu brațele întinse și se îmbrățișară.

După îndelungi îmbrățișări, sărutări și suspine, Gwenafra se apropie de Sam care se blestemă pe sine, fiindcă nu putea da vina pe altcineva. Dacă i-ar fi arătat că o dorea în clipele în care ea îi dăduse de înțeles că era disponibilă, atunci n-ar fi pierdut-o în favoarea lui Richthofen. De ce nu se apropiase de ea? De ce se agățase de ideea că Livy se va întoarce la el și că, alegându-și altă femeie, ea îl va detesta într-atât, încât aici nu va mai vrea să-l vadă în ochi?

Nici nu reușea să mai gândească logic. Cu toate acestea» orice ar fi susținut filozofii, principala rațiune a logicii era de a-ți justifica simțămintele.

Gwenafra îl sărută plângând, udându-i pieptul cu lacrimile ei. Se desprinse din brațele lui și se întoarse la Lothar, lăsându-l pe Sam sa găsească o soluție în ce-l privea pe Ioan.

Păși pe poartă, urmat de mătăhălosul Joc Miller. O clipa mai târziu descoperi că von Richthofen îl ajunsese din urmă. Înjura și bolborosea în germană: „Îl omor!”

Sam se opri.

— Tu să pleci! Și eu sunt gata să explodez, dar mă stăpânesc. Ne aflăm în bârlogul leului și dacă încerci ceva necugetat, te poate ucide pretinzând că era în legitimă apărare. Îl văd în stare, drept vorbind, s-ar putea să fi făcut toate astea doar pentru a înscena asasinarea noastră.

— Dar ești aici doar cu Joe!

— Joe valorează cât zece! În orice caz, dacă n-ai fi fost atât absorbit de giugiuleala cu Gwen, ai fi auzit când am dat ordin trupei să ia palatul cu asalt și să-i ucidă pe toți cei care le apar în cale dacă nu ies teafăr peste un sfert de ceas.

Lothar se holbă la Sam.

— Tare agresiv ai devenit în ultima vreme!

— Când văd că necazurile se țin scai de mine și construcția Vaporului nu progresează deloc, e normal să mă enervez, îi răspunse Sam. Nu avea rost să-i spună că furia declanșată de purtarea lui și a Gwenafrei se revărsa asupra lui Ioan, care era deja atât de detestat, încât ar fi trebuit să se facă mic și să dispară. Și așa ar fi trebuit să se întâmple dacă ar fi existat dreptate pe lume.

Intră în clădirea cea mai mare apărată de fortificațiile construite din bușteni de pin și trecu valvârtej pe lângă Sharkey. Huiduma cu umeri căzuți dădu să-l împiedice, dar Sam nu rări pasul. Apoi din urma lui Sam se auzi un mârâit înfundat. Sharkey rânjise fără a scoate o vorbă și făcu greșeala de a nu se da la o parte destul de repede. Deși cântărea peste o sută de kilograme, fiind izbit cu șoldul de uriașul Joe se trezi zvârlit înapoi ca o păpușă umplută cu paie.

– Într-o burtă zi tot te ucid eu! Strigă Sharkey în engleză.

Joe întoarse încet capul masiv aducând cu turela unei nave de luptă și bubui ca un tun:

— Daa? Tu zi a cui zeată?

— Joe, de la o vreme dai răspunsuri tare mușcătoare și prompte, mormăi Sam. Te-ai molipsit de la mine, fără îndoiala.

— Nu-z chiar atât de prozt cum cred unii, îi răspunse Joe.

— Nici n-ar fi posibil.

Furia i se mai domolise. Chiar avându-l pe Joe alături, tot nu se simțea în deplină siguranță. Se bizuia însă pe ideea că Ioan nu va merge chiar atât de departe încât să-l ucidă, fiindcă și el voia să vadă Vaporul terminat.

Avându-l pe uriașul Zaksksromb așezat în spatele său, Ioan stătea la masa mare și rotundă din stejar, alături de vreo zece dintre brutele lui. Fiecare ținea în mână câte o stacană din lut încăperea duhnea a miros de tutun și băutură. Ioan avea ochii înroșiți, dar așa erau mai tot timpul. Fortificațiile înalte împiedicau razele soarelui, dar pe ferestre pătrundea destulă lumină. Cu toate acestea, în încăpere erau și câteva torțe care ardeau scoțând fum.

Sam se opri, scoase un trabuc din cutiuța care-i atârna la centură și-l aprinse. Se înfurie văzând că-i tremură mâinile, iar asta îi spori mânia împotriva lui Ioan.

— De ajuns, Maiestatea Voastră! N-a fost îndeajuns de rău c-ai sechestrat femeile acelea pentru a-ți împlini scopurile mârșave? De ce-a trebuit s-o iei și pe Gwenafra? E cetățean al acestui stat! Singur ți-ai vârât gâtul în laț, și crede-mă că asta nu-i o figură de stil.

Ioan bău dintr-o sorbitură whiskyul din stacană și o așeză calm pe masă. Apoi, fără să ridice glasul, explică:

— Le-am adus aici pe femeile acelea pentru a le pune la adăpost. Oamenii erau foarte porniți împotriva lor; voiau să-i ucidă pe toți misionarii. Iar Gwenafra a fost luată laolaltă cu ele din greșeală. Voi stabili cine se face vinovat de asta și-i voi pedepsi.

— Ioan, spuse Sam, afirmațiile tale ar putea fi puse sub stare de arest pe motiv de vagabondaj. Le lipsește orice justificare reală. Dar trebuie să-ți recunosc meritele. Diavolul e un dulce copil pe lângă tine. Acum ai devenit părintele minciunilor și marele maestru al tuturor înșelăciunilor trecute, prezente și viitoare. Dacă cel mai mare mincinos te trage pe sfoară cu zâmbetul pe buze, atonei celorlalți mincinoși le-a crescut o barbă ca a lui Moș Crăciun.

Ioan se făcu roșu la față. Zaksksromb rânji și-și ridică bâta la înălțimea pieptului. Joe mârâi.

După ce oftă adânc, Ioan îi răspunse:

— Ce, te-au tulburat câteva picături de sânge? Are să-ți treacă. Nu poți dovedi ca mincinoasă nici una dintre afirmațiile mele, am dreptate? Apropo, ai convocat Consiliul? Legea îți cere s-o faci neîntârziat, știi bine asta.

Necazul cel mare era că Ioan avea să scape nepedepsit. Toți, inclusiv susținătorii lui, știau că mințea. Sam era însă conștient că nu putea face nimic decât dacă voia să declanșeze un război civil, iar asta însemna că lupii aflați la pândă — Ieyasu, Hacking, poate chiar și așa-zișii neutri, Publius Crassus, Chemsky, Tai Fung și sălbaticii de peste Fluviu — vor invada Parolando.

Sam pufni disprețuitor și ieși. Două ore mai târziu, previziunile sumbre i se adeveriră. Prin votul lor, Consilierii refuzară să-l condamne pe Ioan pentru modul pripit și defectuos în care rezolvase criza. I se recomandă ca pe viitor să se consulte cu celălalt Consul pentru rezolvarea unor situații similare.

Fără îndoială că Ioan se va prăpădi de râs când va afla ce hotărâre se luase și va cere să i se aducă băutură, tutun și femei pentru a sărbători acest triumf.