Philip Farmer - Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

Firebrass dădu din cap în semn că a înțeles.

— Bun. Imediat ce se încheie sfertul de rotație, canalul de admisie din lacătul închizătorului se aliniază cu canalul de alimentare cu abur de înaltă presiune. Acest lucru permite aburului fierbinte, să zicem la patru sute de grade Fahrenheit (aproximativ 204 °C), să intre în camera închizătorului. Proiectilul din plastic este propulsat prin țeava de dilatarea aburului. În același timp, aburul, care exercită o mare presiune asupra părții din spate a camerei încărcătorului, împinge înapoi zăvorul culatei. Din cauza greutății mai mari a culatei, ea nu începe să gliseze decât după ce proiectilul a ieșit pe țeava tunului.

În momentul în care culata începe să se deplaseze înapoi, suportul cu came se mișcă în ghidajele camei și rotește bolțul cu un sfert de rotație spre stânga, oprind pătrunderea aburului. Atunci lacătul închizătorului revine la poziția sa inițială. Dacă trăgaciul se menține apăsat, operațiunea se repetă la nesfârșit.

— Impresionant, recunoscu Firebrass. Dar tunul n-ar funcționa mai eficient dacă temperatura ar fi aceeași cu a aburului de înaltă presiune? În felul acesta, s-ar folosi mai puțin din energia aburului pentru încălzirea armei, iar asta ar însemna o forță sporită pentru propulsia proiectilului. Aha, acum înțeleg! Aveți deja o cămașă în jurul țevii. Aburul circulă prin acest înveliș înainte de a intra în arma propriu-zisă, corect?

— Da, există o cămașă izolatoare din ghips încastrat în lemn. Te rog să observi supapa aceea de purjare. Ea permite armei să fie încălzită înainte de utilizare; e vorba de câteva secunde înainte de tragere. Dacă nu găseam soluția asta, tunul se putea bloca. Și cum temperatura maximă a tunului e aceeași cu a aburului din cazan, nu există pericolul de a carboniza țeava. Ea poate fi utilizată ca armă sau ca tun cu apă. De fapt, în ambele cazuri eficiența e aceeași. În cazul unui proiectil ușor din plastic cu o viteză atât de mică la ieșirea din țeava, precizia tragerii nu e mare.

Firebrass nu dădu semne că l-ar impresiona în mod deosebit superioritatea militară pe care ar avea-o Parolando prin folosirea vehiculului amfibiu. Asta pesemne fiindcă plănuia să fabrice și el unul similar pentru Soul City. Sau, dacă Parolando avea unul, probabil că va construi două. Caz în care Parolando va trebui să producă trei.

Soul City nu putea bate Parolando la acest capitol. Însă trebuia ca livrările să nu fie întrerupte, fiindcă atunci și Soul City va sista aprovizionarea cu bauxită, criolit, platină și iridiu.

Euforia provocată de demonstrarea calităților deosebite ale invenției sale se stinse aproape imediat și destul de vizibil. Dacă Soul City declanșa o cursă a înarmărilor, singura cale de rezolvare a problemei era distrugerea acestuia și preluarea controlului asupra zăcămintelor de substanțe minerale. Asta însemna însă amânarea construcției vaporului. Și mai presupunea să deranjeze alte două state, Publiujo și Tifonujo, care se aflau între Parolando și Soul City. Iar dacă acestea formau o alianță, forța lor era grozavă, ținând seama de armele pe care a trebuit ca Parolando să le ofere în schimbul lemnului.

Sam socotise că acest pericol potențial era destul de grav. Dar câteva zile mai târziu Ieyasu cuceri cu totul statele învecinate și trimise o misiune de pace în Parolando. Nu avusese cereri inacceptabile. De fapt, într-un fel, propunerile lui erau utile. El susținea că națiunea sa pierduse destui copaci și dorea să le creeze condiții pentru a crește la loc dar, pentru a obține o cantitate sporită de arme din Parolando, era dispus să ofere o mare cantitate de lemn și excremente pentru industria producătoare de praf de pușcă. Avea intenția să cucerească teritoriile de pe malul celălalt al Fluviului pentru a pune mâna pe lemn.

În concluzie, Parolando îl va plăti pe Ieyasu pentru a recolta lemn cu forța de la vecinii săi. Pentru Parolando prețul avea să fie scăzut și mai puțin dureros, întrucât cetățenii săi vor fi scutiți de raiduri, crimele și luare de sclavi.

Iar Sam Clemens va găsi astfel un nou subiect care săi răpească tihna somnului.

Lui Ioan Fără-de-Țară propunerea i se păru excelentă.

— Fabricile noastre produc arme în număr tot mai mare, spuse el. Ne putem permite exporturi sporite. Și trebuie să construim o flotă de vehicule de tipul Balaurului de Foc, astfel încât săbiile pe care le oferim acestor popoare să fie lesne dovedite de mașinile noastre.

— Dar când vom începe construcția Vaporului? întrebă Sara drept răspuns.

Nimeni nu-i dădu răspuns, însă în următoarea zi, van Boom, Velitsky și O’Brien, inginerii-șefi, îi aduseră primele schițe preliminare. Erau desenate cu negru pe folii din plastic cu ajutorul unui creion legat la o baterie. Câmpul magnetic din vârful creionului rearanja stratul foarte subțire și liber aflat în apropierea sa, care acoperea folia Liniile rămâneau polarizate până când pe deasupra lor trecea un câmp inversor. În felul acesta, cererea de hârtie pentru desene era drastic redusă, iar planurile puteau fi modificate după dorință.

Firebrass spuse că ar dori să contribuie la construcția Vaporului. Cererea i se aprobă, deși la început Ioan se opusese. Sam susținu că, folosind orice ofertă li se făcea, lucrările vor înainta mai repede. Pe de altă parte, considera că Firebrass nu va putea fura nava, chiar dacă știa foarte multe despre ea. Cu toate că Sam nu-i destăinui nimic lui Ioan, își făcu un plan propriu în ce-l privea pe Firebrass. Asta presupunea să-l atragă atât de mult, stârnindu-i entuziasmul, încât el să accepte oferta de a se îmbarca pe vapor.

Utilajele necesare pentru laminarea primelor plăci de bordaj erau aproape finisate. Stăvilarul fusese definitivat cu o săptămână în urmă, iar apa provenind din afluent umplea lacul. În prezent trăgeau sârma de aluminiu pentru generatoarele ce urmau a fi acționate de căderea de apă. Prototipul batacitorului, care va avea înălțimea unei clădiri cu două etaje, va fi terminat peste o lună dacă procurau materialele necesare.

Câteva zile mai târziu, cinci sute de misionari ai Bisericii celei de-A Doua Șanse cerură azil în Parolando. Ieyasu îi izgonise din noul său stat, amenințându-i cu diferite torturi sofisticate dacă încercau să se strecoare înapoi. Sam nu auzi imediat această veste deoarece se afla la baraj.

Misionarii refuzară să facă un pas când Ioan le transmise porunca de a pleca pe dată. Auzind răspunsul lor, Ioan zâmbi sumbru, se trase de coama nisipie ca de leu și slobozi înjurătura lui preferată:

— Pe colții lui Dumnezeu!

Sam tocmai supraveghea instalarea câtorva tone de dinamita între pereții dubli. Acesta era încă un atu pe care-l păstra în mânecă, o operațiune disperată și, probabil, chiar sinucigașă, pentru cazul în care vreun dușman ar fi fost pe punctul de a reuși invadarea statului său.

Von Richthofen, congestionat la față și respirând precipitat după ce urcase dealul în goană, îi povesti despre sosirea misionarilor și refuzul lor de a-și lua tălpășița. Nu scoase însă nici o vorbă despre Ioan.

Sam îl rugă să comunice misionarilor că va veni la ei în cursul serii. Puteau să-l aștepte,” dar să nu se miște mai departe de zece-doisprezece metri de piatra-potir alături de care coborâseră pe țărm. Vreme de o clipă, se gândi să-i alunge imediat și sa comunice soldaților că puteau să-i altoiască nițel cu latul săbiilor dacă li se ivea prilejul. Era înfierbântat, transpirat și plin de pulbere de ciment și simțea o adversitate ieșită din comun față de credincioșii aceștia. Găsiseră în sfârșit o lume binecuvântată, lipsită de prezența sâcâitoare a muștelor și țânțarilor, iar oameni de teapa misionarilor încercau să le ia locul.